RCP · AMIODARONA LPH 200 mg

Tratamentul va fi iniţiat în spital sau sub directa supraveghere şi monitorizare a unui medic specialist. Tratamentul este individualizat.

Posologie

Adulţi

Este îndeosebi important să fie utilizată doza minimă eficace. În toate cazurile, managementul pacientului trebuie evaluat în funcţie de răspunsul individual şi starea de sănătate. Următoarea schemă terapeutică este în general eficace.

Stabilizare iniţială

Tratamentul trebuie început cu o doză de 200 mg, de trei ori pe zi şi poate fi continuat timp de 8-10 zile. Apoi doza trebuie redusă la 200 mg, de două ori pe zi pentru încă o săptămână.

În anumite cazuri doza poate fi mărită până la 800-1000 mg clorhidrat de amiodaronă (4-5 comprimate) pe zi, pe perioade scurte de timp şi sub control electrocardiografic.

Doza de atac se administrează, în principiu, până la apariţia efectelor clinice sau a semnelor de impregnare tisulară cu amiodaronă şi anume modificările cordaronice ECG (vezi pct. 4.8) sau apariţia depozitelor corneene.

Întreţinere

După perioada de încărcare, doza trebuie redusă la 200 mg pe zi, sau mai puţin dacă doza de întreţinere este de 1-2 comprimate pe zi, timp de 5 zile pe săptămână (2 zile pauză, neconsecutiv, pentru a menţine un stoc tisular, care să asigure efectul terapeutic fără reacţii adverse).

Consideraţii generale

Doza de încărcare

Este necesară o doză mare pentru a obţine rapid nivele adecvate în ţesut.

Întreţinere

O doză prea mare pe parcursul tratamentului de întreţinere, poate determina reacţii adverse despre care se crede că sunt legate de nivelele crescute din ţesut ale amiodaronei şi ale metaboliţilor săi. Amiodarona este legată puternic de proteinele plasmatice şi are un timp de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 50 de zile (limitele raportate 20-100 zile). Rezultă că între ajustările de doze, trebuie lăsat suficient timp pentru a se obţine un nou echilibru de distribuţie. La pacienţii cu aritmii potenţial letale, timpul de înjumătăţire lung este o măsură de protecţie valoroasă deoarece omiterea ocazională de doze nu influenţează semnificativ efectul terapeutic global. Este important mai ales, să se utilizeze doza minimă eficace şi ca pacientul să fie monitorizat cu regularitate pentru a detecta caracteristicile clinice ale dozajului în exces de amiodaronă. Tratamentul poate fi apoi ajustat corespunzător.

Reducerea dozei/întrerupere

Odată cu scăderea concentraţiilor din ţesut, dispar uşor şi reacţiile adverse. După întreruperea medicaţiei, amiodarona reziduală legată de ţesut poate proteja pacientul până la o lună. Cu toate acestea, pe parcursul acestei perioade, trebuie avută în vedere propabilitatea recurenţei aritmiei.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea amiodaronei la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite.

Datele disponibile în prezent sunt descrise la punctele 5.1 şi 5.2, dar nu se poate face o recomandare cu privire la dozaj.

Vârstnici

Similar tuturor pacienţilor, este important să se utilizeze doza minimă eficace. Deşi nu sunt dovezi că necesarul de doze este diferit la aceasta grupă de pacienţi, aceştia pot fi mai susceptibili de bradicardie şi de tulburări de conducere dacă se utilizează o doză prea mare. Trebuie acordată o atenţie deosebită monitorizării funcţiei tiroidiene (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 4.8).

Mod de administare

Amiodaronă LPH se administrează pe cale orală.

Datorită persistenţei îndelungate a amiodaronei în organism, interacţiunile medicamentoase pot fi operante şi după oprirea administrării antiaritmicului. Interacţiuni farmacodinamice o Medicamente care induc torsada vârfurilor sau prelungesc intervalul QT Medicamente care induc torasada vârfurilor Administrarea concomitentă cu următoarele medicaente care prelungesc intervalul QT este contraindicată (vezi pct 4.) din cauza riscului crescut de torsadă a vârfurilor; de exemplu: • medicamente antiaritmice clasa Ia, de exemplu, chinidină, procainamidă, disopiramidă • medicamente antiaritmice clasa III, de exemplu, sotalol, bretilium • eritromicină administrată pe cale intravenoasă, cotrimoxazol, pentamidină injectabilă • unele antipsihotice, de exemplu, clorpromazină, tioridazină, flufenazină, pimozidă, haloperidol, amisulpridă şi sertindol • litiu şi antidepresive triciclice, de exemplu, doxepină, maprotilină, amitriptilină • anumite antihistaminice, de exemplu, terfenadină, astemizol, mizolastină • antimalarice, de exemplu, chinină, meflochină, clorochină, halofantrină • moxifloxacină. Medicamente care prelungesc intervalul QT Administrarea concomitentă a amiodaronei cu medicamente cunoscute a prelungi intervalul QT (cum ar fi claritromicina) trebuie bazată pe o evaluare atentă a riscurilor şi beneficiilor potenţiale pentru fiecare pacient în parte, deoarece riscul de torsadă a vârfurilor pate creşte, iar pacienţii trebuie monitorzaţi pentru evidenţierea prelungirii intervalului QT. Trebuie evitată administrarea concomitentă a amiodaronei cu florochinolone (este contraindicată administrarea concomitentă cu moxifloxacină). La pacienţii care au utilizat amiodaronă concomitent cu florochinolone, au fost raportate rar, prelungiri ale intervalului QT cu sau fără torsada vârfurilor (vezi pct. 4.3). o Medicamente care scad ritmul cardiac sau care determină tulburări de automatism sau de conducere Nu este recomandat tratamentul concomitent cu următoarele medicamente: - beta-blocanţi sau inhibitori ai canalelor de calciu care scad ritmul cardiac (diltiazem, verapamil); pot apărea potenţarea efectelor cronotrope negative şi încetinirea conducerii. o Medicamente care pot induce hipokaliemie Nu este recomandat tratamentul concomitent cu următoarele medicamente: - laxative stimulatoare care pot determina hipokaliemie, astfel crescând riscul de torsadă a vârfurilor; trebuie utilizate alte tipuri de laxative. Trebuie avută prudenţă la administrarea concomitentă a următoarelor medicamente care de asemenea, pot determina hipokaliemie şi/sau hipomagneziemie, ca de exemplu: diuretice, corticosteroizi administraţi pe cale sistemică, tetracosactidă, amfotericină administrată pe cale intravenoasă. În caz de hipokaliemie, trebuie luate măsuri corective şi trebuie monitorizat intervalul QT. În caz de torsadă a vârfurilor, nu trebuie administrate medicamente antiaritmice; poate fi instituit pacing-ul şi se poate utiliza magneziu administrat pe cale intravenoasă. o Anestezie generală Se recomandă prudenţă la pacienţii cărora li se efectuează anestezie generală sau care primesc terapie cu doză ridicată de oxigen. S-au raportat complicaţii potenţial grave la pacienţii în tratament cu amiodaronă şi sub anestezie generală: bradicardie care nu răspunde la atropină, hipotensiune, tulburări de conducere, debit cardiac scăzut. S-au observat câteva cazuri de sindrom de detresă respiratorie la adult, uneori letală, caz în care apare cel mai adesea în perioada imediat următoare intervenţiei chirurgicale. Poate fi implicată o posibilă interacţiune cu o concentraţie mare de oxigen. Efectul amiodaronei asupra altor medicamente Amiodarona şi/sau metabolitul său, desetilamiodarona, inhibă CYP1A1, CYP1A2, CYP3A4, CYP2C9, CYP2D6 şi glicoproteina P şi pot creşte expunerea la substanţele substrat ale acestor enzime. Datorită timpului de înjumătăţire lung al amiodaronei, se pot observa interacţiuni timp de câteva luni după întreruperea tratamentuui cu amiodaronă. o Substrate ale glicoproteinei P Amiodarona este un inhibitor al glicoroteinei P. Este aşteptat ca administrarea concomitentă cu substrate ale glicoproteinei P să crească expunerea la acestea. - Digitalice: administrarea de Amiodaronă LPH la un pacient în tratament cu digoxină, duce la creşterea concentraţiei plasmatice de digoxină şi prin urmare precipită simptome şi semne asociate cu o concentraţie crescută de digoxină. Se recomandă monitorizarea clinică, monitorizarea EKG- ului şi monitorizarea biologică iar doza de digoxină trebuie înjumătăţită. Este posibilă, de asemenea, apariţia unui efect sinergic ce afectează frecvenţa cardiacă şi conducerea atrioventriculară. - Dabigatran: trebuie avută prudenţă atunci când amiodarona se administrează concomitent cu dabigatran, datorită riscului de sângerare. Poate fi necesară ajustarea dozei de dabigatran aşa cum se indică în informaţiile sale de produs. o Substrate ale CYP2C9 Prin inhibarea CYP2C9, amiodarona a crescut concentraţia plasmatică a anticoagulantelor orale (warfarină) şi a fenitoinei. - Warfarină: doza de warfarină trebuie redusă corespunzător. Se recomandă monitorizarea mai frecventă a timpului de protrombină, atât în timpul cât şi după întreruperea tratamentului cu amiodaronă. - Fenitoină: dacă apar semne de supradozaj (sub forma semnelor neurologice), doza de fenitoină trebuie redusă şi se pot măsura concentraţiile plasmatice. o Substrate ale P450 3A4 Atunci când se administrează astfel de medicamente concomitent cu amiodarona, un inhibitor al CYP3A4, poate determina o concentraţie plasmatică mai crescută a acestora, care poate duce la o posibilă creştere a toxicităţii lor. - Ciclosporină: atunci când se utilizează concomitent cu amiodarona, concentraţiile plasmatice de ciclosporină pot creşte până la valori de 2 ori mai mari. Poate fi necasară o reducere a dozei de ciclosporină, pentru a menţine concentraţiile plasmatice în intervalul terapeutic. - Statine: riscul de toxicitate musculară (de exemplu, rabdomioliză) este crescut când se administrează amiodaronă concomitent cu statine metabolizate de CYP3A4, ca de exemplu, simvastatină, atorvastatină şi lovastatină. Se recomandă utilizarea unei statine care nu este metabolizată de CYP3A4, atunci când se administrează cocomitent cu amiodarona. - Alte medicamente metabolizate de P450 3A4: exemple de astfel de medicamente sunt: lidocaină, tacrolimus, sildenafil, fentanil, midazolam, traizolam, dihidroergotamină, ergotamină şi colchicină. o Substrate ale CYP2D6 - Flecainidă: având în vedere că flecainida este matabolizată în principal de CYP2D6, prin inhibarea acestei izoenzime, amiodarona poate creşte concentraţiile plasmatice ale flecainidei; se recomandă reducerea dozei de flecainidă cu 50% şi urmărirea îndeaprope a pacientului pentru monitorizarea reacţiilor adverse. În asfel de circumstanţe se recomandă cu fermitate monitorizarea concentraţiilor plasmatice de flecainidă. Efectele altor medicamente asupra amiodaronei Inhibitorii CYP3A4 şi CYP2C8 pot avea potenţial de inhibare a metabolismului amiodaronei şi de creştere a expunerii la aceasta. Se recomandă evitarea inhibitorilor CYP3A4 pe parcursul tratamentului cu amiodaronă. Sucul de grepfrut inhibă citocromul P450 3A4 şi poate creşte concentraţia plasmatică a miodaronei. Sucul de grepfrut trebuie evitat pe parcursul tratamentului cu amiodaronă administrată pe cale orală. Alte interacţiuni medicamentoase cu amiodarona (vezi pct. 4.4) Nu este recomandată administrarea concomitentă a amiodaronei cu sofosbuvir asociat cu un alt antiviral cu acţiune directă pe VHC (ca de exemplu, daclatasvir, simeprevir sau ledispavir), deoarece poate duce la bradicardie simptomatică severă. Nu este cunoscut mecanismul de apariţie a bradicardiei. Dacă nu se poate evita administrarea concomitentă, se recomandă monitorizarea cardiacă (vezi pct. 4.4).

Sarcina Nu sunt date suficiente pentru a evalua utilizarea amiodaronei pe parcursul sarcinii, la om, pentru a evalua orice toxicitate posibilă. Cu toate acestea, având în vedere efectul său pe glanda tiroidă, la făt, amiodarona este contraindicată în sarcină, cu excepţia circumstanţelor excepţionale. Având în vedere timpul de înjumătăţire plasmatică lung al amiodaronei, dacă se ia în considerare întreruperea tratamentului înaintea unei sarcini planificate, riscul real al recurenţelor aritmiilor care pot pune viaţa în pericol, trebuie pus în balanţă alături de un posibil hazard la făt. Alăptarea Amiodarona se excretă în laptele matern în cantităţi semnificative; prin urmare, alăptarea este contraindicată.