RCP · AMIODARONA HAMELN 50 mg/ml

Tratamentul trebuie iniţiat şi monitorizat în mod normal numai în cadrul spitalului sau sub supravegherea specialistului.

Clorhidratul de amiodaronă trebuie utilizat numai când sunt disponibile dispozitive pentru monitorizare, defibrilare şi stimulare cardiacă.

Trebuie efectuate teste cu privire la funcţia tiroidei dacă este cazul, la toţi pacienţii, înainte de tratament.

Doze

Doza standard recomandată este de 5 mg/kg greutate corporală, administrată prin perfuzie intravenoasă, pe o perioadă de la 20 de minute la 2 ore. Aceasta trebuie administrată ca soluţie diluată în 250 ml de glucoză 5%. Poate fi urmată de o nouă perfuzie până la 1200 mg (aproximativ 15 mg/kg de greutate corporală) în maxim 500 ml de glucoză 5% timp de 24 de ore, viteza perfuziei fiind ajustată în funcţie de răspunsul clinic (vezi secţiunea 4.4).

În caz de urgenţă clinică extremă, la indicația medicului, medicamentul poate fi administrat sub forma unei intravenos injecţii lente de 150-300 mg în 10-20 ml de glucoză 5% pe o perioadă de minim 3 minute. Aceasta nu trebuie repetată într-un interval de cel puţin 15 minute. Pacienţii trataţi astfel cu clorhidrat de amiodaronă trebuie monitorizaţi îndeaproape, spre exemplu într-o secţie de terapie intensivă (vezi secţiunea 4.4).

Trecerea de la terapia intravenoasă la cea orală

Imediat ce se obţine un răspuns adecvat, terapia orală trebuie iniţiată simultan, la doza de încărcare (adică 200 mg, de trei ori pe zi). Ulterior, clorhidratul de amiodaronă trebuie redus treptat.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficienţa amiodaronei la copii și adolescenți nu a fost determinată. Datele disponibile în prezent sunt descrise în secţiunile 5.1 şi 5.2. Din cauza prezenţei alcoolului benzilic, Amiodaronă hameln 50 mg/ml concentrat pentru soluţie injectabilă / perfuzabilă intravenoasă este contraindicată pentru nou-născuţi (vezi secţiunile 4.3) și ar trebui să fie utilizat cu prudență în sugari şi copii cu vârsta până la 3 ani (vezi secţiunea 4.4).

Vârstnici

Similar tuturor pacienţilor, este important să se utilizeze doza minimă eficientă. Cu toate că nu există dovezi care să susţină că dozele necesare sunt diferite pentru această grupă de pacienţi, aceștia pot fi mai predispuşi la bradicardie şi tulburări de conducere dacă se utilizează o doză prea mare. Trebuie acordată atenţie specială monitorizării funcţiei tiroidei (vezi secţiunile 4.3, 4.4 şi 4.8).

Resuscitarea cardiopulmonară

Doza recomandată pentru fibrilaţii ventriculare/tahicardie ventriculară fără puls rezistente la defibrilare este de 300 mg (sau 5 mg/kg greutate corporală) diluată în 20 ml de glucoză 5% şi injectată rapid. Dacă fibrilaţia ventriculară persistă, se poate lua în considerare administrarea unei doze suplimentare de 150 mg (sau 2,5 mg/kg greutate corporală).

Pentru informaţii despre incompatibilităţi, vezi secţiunea 6.2

Insuficienţă hepatică şi renală

Cu toate că nu a fost stabilită nicio ajustare a dozei pentru pacienţii cu tulburări renale sau hepatice pe parcursul tratamentului cronic cu amiodaronă orală, ca măsură de prudenţă se recomandă monitorizarea îndeaproape a pacienţilor vârstnici, spre exemplu în secţia de terapie intensivă.

Mod de administrare

Administrare intravenoasă.

Administrare intravenoasă prin perfuzie: Pentru instrucţiuni privind diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Medicamente care induc torsada vârfurilor sau care prelungesc intervalul QT Unele din cele mai importante medicamente care interacţionează cu amiodarona sunt: warfarina, digoxina, fenitoina sau orice alte medicamente care prelungesc intervalul QT. Tratamentul concomitent cu următoarele medicamente care prelungesc intervalul QT este contraindicat (vezi secţiunea 4.3) din cauza riscului crescut de torsadă a vârfurilor; spre exemplu: • Medicamente antiaritmice de clasa Ia cum sunt chinidina, procainamidă, disopiramidă; • Medicamente antiaritmice de clasa III cum sunt sotalol, bretilium; • eritromicină intravenoasă, administrare injectabilă de cotrimoxazol sau pentamidină; • anumite antipsihotice cum sunt clorpromazină, tioridazină, flufenazină, pimozidă, haloperidol, amilsulpridă şi sertindolă; • antidepresive pe bază de litiu şi triciclice cum sunt doxepină, maprotilină, amitriptilină; • anumite antihistaminice cum sunt terfenadină, astemizol, mizolastină; • antimalarice cum sunt chinină, meflochină, clorochină, halofantrină; • moxifloxacină. Fluorochinolone La pacienţii care își administrează concomitent amiodaronă cu fluorochinolone s-au raportat cazuri rare de prelungire a intervalului QTc, cu sau fără torsadă a vârfurilor. Administrarea concomitentă a amiodaronei cu fluorochinolone trebuie evitată (administrarea concomitentă cu moxifloxacina este contraindicată, a se vedea mai sus). Medicamente care reduc frecvenţa cardiacă, cauzând tulburări de automatism sau conducere Tratamentul combinat cu următoarele medicamente nu este recomandat: • Beta blocante şi anumite blocante de canale de calciu (diltiazem, verapamil); pot surveni accentuarea proprietăţilor cronotropice negative şi efecte de încetinire a conducerii. • Sofosbuvir: Administrarea concomitentă de amiodaronă cu scheme de tratament ce conţin sofosbuvir poate duce la bradicardie simptomatică gravă. Dacă administrarea concomitentă nu poate fi evitată, se recomandă monitorizarea cardiacă (vezi pct. 4.4). • Laxative stimulante, care pot cauza hipopotasemie, crescând astfel riscul de torsadă a vârfurilor; trebuie utilizate alte tipuri de laxative. Trebuie manifestată prudență la tratamentul concomitent cu următoarele medicamente, care, de asemenea, pot cauza hipopotasemie şi/sau hipomagnezemie, cum sunt: • diuretice, • corticosteriozi sistemici, • tetracosactide, • amfotericină B intravenoasă. Anestezie generală Au fost raportate complicații potenţial severe, cum ar fi bradicardia care nu răspunde la atropină, hipotensiune arterială, tulburări de conducere, scăderea debitului cardiac la pacienții tratați cu amiodaronă sub anestezie generală (vezi pct. 4.4). S-au observat cazuri foarte rare de complicaţii respiratorii (sindromul de detresă respiratorie a adultului), uneori letale, de obicei în perioada imediat următoare intervenției chirurgicale. Poate fi implicată o potenţială interacţiune cu o concentraţie de oxigen ridicată (vezi pct. 4.4). Efectul clorhidratului de amiodaronă asupra altor medicamente Amiodarona şi/sau metabolitul acesteia, desetilamiodarona, inhibă CYP1A1, CYP1A2, CYP3A4, CYP2C9, CYP2D6 şi glicoproteina P şi pot creşte expunerea substraturilor acestora. Din cauza timpului lung de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al amiodaronei, se pot observa interacţiuni timp de mai multe luni după întreruperea amiodaronei. Substraturi ale PgP Amiodarona este un inhibitor al P-gp. Se preconizează că administrarea concomitentă cu substraturi ale P-gp rezultă într-o creştere a expunerii acestora. Digoxină Administrarea clorhidratului de amiodaronă unui pacient în tratament cu digoxină va genera o creştere a concentraţiei plasmatice de digoxină şi astfel va precipita simptomele şi semnele asociate cu concentrațiile ridicate de digoxină; pot surveni tulburări de automatism (bradicardie excesivă), un efect sinergic asupra frecvenţei cardiace şi conducerii atrioventriculare. Din punct de vedere clinic, se recomandă monitorizarea ECG şi biologică, pentru a observa semnele de toxicitate glicozidă cardiacă, iar doza de digoxină trebuie înjumătăţită. Dabigatran Trebuie manifestată prudență la administrarea concomitentă de amiodaronă cu dabigatran, din cauza riscului de sângerare. Poate fi necesar să se ajusteze doza de dabigratan, conform etichetei. Substraturi ale CYP2C9 Amiodarona creşte concentraţiile plasmatice ale substraturilor CYP2C9, cum sunt anticoagulante orale (warfarină) şi fenitoină prin inhibarea citocromului P450 2C9. Warfarină Doza de warfarină trebuie redusă în consecinţă. Se recomandă o monitorizare mai frecventă a timpului protrombinei atât în timpul cât şi după tratamentul cu amiodaronă. Fenitoină Doza de fenitoină trebuie redusă dacă apar semne de supradozaj, iar concentrațiile plasmatice trebuie măsurate. Substraturi ale CYP2D6 Flecainidă Deoarece flecainida este în principal metabolizată de CYP 2D6, prin inhibarea acestei izoenzime, amiodarona poate creşte concentrațiile plasmatice de flecainidă; se recomandă reducerea dozei de flecainidă cu 50% şi monitorizarea îndeaproape a pacientului pentru a depista efectele adverse. Monitorizarea concentrațiilor plasmatice de flecainidă este foarte recomandată în aceste circumstanţe. Substraturi ale CYP P450 3A4 Când se administrează concomitent medicamente cu amiodaronă, un inhibitor al CYP 3A4, aceasta poate avea ca rezultat un nivel mai ridicat al concentraţiilor plasmatice ale acestora, ceea ce poate determina o potenţială creştere a toxicităţii acestora: • Ciclosporina: concentrațiile plasmatice ale ciclosporinei pot creşte chiar de 2 ori când sunt administrate concomitent . Poate fi necesară o reducere a dozei de ciclosporină pentru a menţine concentraţia plasmatică în intervalul terapeutic. • Statine: riscul de toxicitate musculară (de exemplu rabdomioliză) est mărit de administrarea concomitentă a amiodaronei cu statine metabolizate de CYP 3A4 cum sunt simvastatină, atorvastatină şi lovastatină. Se recomandă utilizarea unei statine care nu este metabolizată de CYP 3A4 când este administrată cu amiodaronă. • Alte medicamente metabolizate de citocromul P450 3A4: printre exemple de aceste medicamente se numără lidocaina, sirolimus, tracolimus, sildenafil, fentanil, midazolam, triazolam, dihidroergotamină, ergotamină şi colchină. Interacţiunea cu substraturi ale altor izoenzime CYP 450 Studiile in vitro au demonstrat că amiodarona are şi potenţialul de a inhiba CYP 1A2, CYP 2C19 şi CYP 2D6 prin metabolitul său principal. Când este administrată concomitent, se preconizează că amiodarona va creşte concentraţia plasmatică a medicamentelor al căror metabolism depinde de CYP 1A2, CYP 2C19 şi CYP 2D6. Efectul altor medicament asupra clorhidratului de amiodaronă Inhibitorii CYP3A4 şi inhibitorii CYP2C8 pot prezenta potenţialul de a inhiba metabolismul amiodaronei şi de a-i creşte expunerea. Se recomandă evitarea inhibitorilor CYP 3A4 (spre exemplu, sucul de grepfrut şi anumite medicamente) în timpul tratamentului cu amiodaronă. Sucul de grepfrut inhibă citocromul P450 3A4 şi poate creşte concentraţia plasmatică a amiodaronei. Sucul de grepfrut trebui evitat pe perioada tratamentului cu amiodaronă administrată pe cale orală.

Sarcină Sunt disponibile date cu privire la un număr limitat de sarcini expuse. Amiodarona şi N- desmetilamiodarona trec prin bariera placentară şi ating 10-25% din concentraţiile plasmatice ale mamei la sugar. Printre cele mai frecvente complicaţii se numără probleme de creştere, naştere prematură şi insuficiență a glandei tiroide la nou-năsuţi. S-au observat hipotiroidism, bradicardie şi intervale QR prelungite la aproximativ 10% din nou-născuţi. În cazuri izolate, s-au depistat glandă tiroidă mărită şi sufluri cardiace. Frecvenţa malformaţiilor nu pare să fi crescut. Cu toate acestea, trebuie să se ţină cont de posibilitatea apariţiei defectelor cardiace. Prin urmare, amiodarona nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, decât dacă este strict necesar şi riscul de reapariţie a aritmiilor care pun viaţa în pericol trebuie analizat comparativ cu potenţialul pericol pentru făt. Din cauza timpului lung de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al amiodaronei, femeile aflate la vârstă fertilă vor trebui să îşi planifice sarcina la cel puţin jumătate de an după finalizarea tratamentului, pentru a evita expunerea embrionului/fătului în primele stadii ale sarcinii. Alăptarea Trecerea în laptele matern este dovedită pentru ingredientul activ şi pentru metabolitul activ. Dacă tratamentul este necesar pe perioada lactaţiei, sau dacă s-a administrat amiodaronă în perioada sarcinii, alăptatul trebuie întrerupt. Utilizarea este permisă numai în cazuri speciale care pun în pericol viața, așa cum se specifică în secțiunile 4.1, 4.3 și 4.4. Fertilitate S-au găsit niveluri serice ridicate de Luteinizat hormone (LH) şi Folicul-stimulator hormone (FSH) la pacienţii bărbaţi după tratament de lungă durată, indicând disfuncţii testiculare.