RCP · ALOTENDIN 5 mg/5 mg

Alotendin este indicat la pacienţii a căror tensiune arterială este adecvat controlată prin administrarea separată a componentelor medicamentului în aceleaşi doze ca şi combinaţia în doză fixă recomandată.

Doze

Doza zilnică recomandată este de un comprimat corespunzător fiecărei concentraţii.

Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc deoarece acest lucru poate duce la deteriorarea stării clinice. Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc mai ales în cazurile în care pacienţii prezintă şi cardiopatie ischemică. Se recomandă scăderea treptată a dozelor.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

În cazul insuficienţei hepatice metabolizarea amlodipinei poate fi întârziată. Nu a fost stabilită exact doza recomandată în ceea ce priveşte amlodipina, dar medicamentul trebuie administrat cu precauţie specială la această grupă de pacienţi (vezi pct. 4.4).

În cazuri de insuficienţă hepatică gravă doza zilnică maximă de bisoprolol nu trebuie să depăşească 10 mg.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozelor în cazul unei insuficienţe renale uşoare până la moderată. Amlodipina nu este dializabilă.

În cazul insuficienţei renale severe (clearance-ul creatininei <20 ml/min) doza zilnică de bisoprolol nu trebuie să depăşească 10 mg.

Pacienţi vârstnici

La pacienţii vârstnici pot fi administrate dozele recomandate; cu toate acestea este recomandată precauţie la creşterea dozelor (vezi pct. 5.2).

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Alotendin la copii și adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost încă stabilite. Nu sunt disponibile date.

Mod de administrare

Administrare orală.

Alotendin trebuie administrat dimineaţa, fără a fi mestecat, cu sau fără alimente.

Legate de amlodipină: Efecte ale altor medicamente asupra amlodipinei - Inhibitori ai CYP3A4: Utilizarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori potenți sau moderaţi ai CYP3A4 (de ex. inhibitori de protează, antifungice azolice, macrolide cum este eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem) poate determina creşterea uşoară până la semnificativă a expunerii la amlodipină, determinând un risc crescut de hipotensiune. Semnificaţia clinică a acestor variaţii ale farmacocineticii poate fi mai pronunţată la vârstnici. Astfel, pot fi necesare monitorizarea clinică şi ajustarea dozelor. Claritromicina este un inhibitor CYP3A4. Există un risc crescut de hipotensiune arterială la pacienții care primesc claritromicină concomitent cu amlodipină. Se recomandă monitorizarea strictă a pacienților la administrarea amlodipinei concomitent cu claritromicina. - Inductori ai CYP3A4: La administrarea concomitentă de inductori cunoscuți ai CYP3A4, concentrația plasmatică a amlodipinei poate varia. Prin urmare, tensiunea arterială trebuie monitorizată și trebuie luată în considerare ajustarea dozei atât în timpul, cât și după administrarea concomitentă, în special în cazul inductorilor puternici ai CYP3A4 (de exemplu, rifampicină, hypericum perforatum). Nu se recomandă administrarea amlodipinei cu grepfrut sau suc de grepfrut, deoarece la unii pacienţi poate fi crescută biodisponibilitatea, determinând creşterea efectelor de scădere a tensiunii arteriale. Dantrolen (perfuzie) La animale, după administrarea de verapamil şi administrarea intravenoasă de dantrolen, se observă cazuri de fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular în asociere cu hiperpotasemie. Din cauza riscului de hiperpotasemie, la pacienţi cu predispoziţie pentru hipertermie malignă şi trataţi pentru hipertermie malignă, se recomandă evitarea administrării concomitente de blocante ale canalelor de calciu, cum este amlodipina. Efecte ale amlodipinei asupra altor medicamente Efectele amlodipinei de scădere a tensiunii arteriale se cumulează cu efectele de scădere a tensiunii arteriale ale altor medicamente cu proprietăţi antihipertensive. Tacrolimus Există un risc de apariție al concentrațiilor sanguine crescute de tacrolimus atunci când este administrat concomitent cu amlodipină. Pentru a evita toxicitatea tacrolimusului, administrarea amlodipinei la un pacient aflat în tratament cu tacrolimus necesită monitorizarea concentrațiilor sanguine și ajustarea dozei de tacrolimus atunci când este cazul. Inhibitori mTOR ((ținta rapamicinei la mamifere) Inhibitorii mTOR cum sunt sirolimus, temsirolimus și everolimus sunt substraturi ai CYP3A. Amlodipina este un inhibitor slab al substratului CYP3A. La utilizarea concomitentă cu inhibitori mTOR, amlodipina poate crește expunerea la inhibitorii mTOR. Ciclosporină Nu au fost efectuate studii privind interacțiunile medicamentoase cu ciclosporină și amlodipină la voluntari sănătoși sau alte populații, cu excepția pacienților cu transplant renal, caz în care a fost observată creșterea concentrației minime variabile de ciclosporină (în medie 0% - 40%). Trebuie luată în considerare monitorizarea concentrațiilor de ciclosporină la pacienții cu transplant renal aflați în tratament cu amlodipină, și dacă este necesar, reducerea dozei de ciclosporină. Simvastatină Administrarea concomitentă de doze multiple de 10 mg amlodipină cu 80 mg simvastatină, a dus la o creștere cu 77% a expunerii la simvastatină în comparație cu simvastatina în monoterapie. Este necesară limitarea dozei de simvastatină la pacienții la care se administrează 20 mg amlodipină zilnic. În studiile clinice de interacţiune, amlodipina nu a afectat farmacocinetica atorvastatinei, digoxinei sau warfarinei. Legate de bisoprolol: Asocieri nerecomandate: - Antagonişti ai calciului din grupa verapamilului şi, în mai mică măsură, din grupa diltiazemului: Efect inhibitor asupra contractilităţii, conducerii atrio-ventriculare şi tensiunii arteriale. Administrarea intravenoasă de verapamil la pacienţii aflaţi sub tratament cu β-blocante poate determina hipotensiune arterială marcată şi bloc atrio-ventricular. - Medicamente antihipertensive cu activitate centrală cum sunt clonidina, metildopa, moxonidina, rilmenidina: Utilizarea concomitentă a medicamentelor antihipertensive cu acţiune centrală poate agrava insuficiența cardiacă prin scăderea tonusului la nivelul sistemului nervos simpatic (scăderea frecvenţei cardiace şi debitului cardiac, vasodilataţie). Întreruperea bruscă a administrării, în special înainte de întreruperea administrării beta-blocantelor, poate determina creşterea riscului de apariţie a “hipertensiunii arteriale de rebound”. Asocieri ce trebuie utilizate cu precauţie specială: -Antagonişti ai calciului din grupa dihidropiridinelor cum este nifedipina: Utilizarea concomitentă poate creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale şi nu poate fi exclusă creşterea riscului deteriorării suplimentare a funcţiei pompei ventriculare la pacienţii cu insuficienţă cardiacă. - Medicamente antiaritmice din clasa I (de exemplu: disopiramidă, chinidină, lidocaină, fenitoină, flecainidă, propafenonă): Pot fi potenţate efectul asupra timpului de conducere atrio-ventriculară şi efectul inotrop negativ. - Medicamente antiaritmice din clasa III (de exemplu: amiodaronă): Poate fi potenţat efectul asupra timpului de conducere atrio-ventriculară. - Medicamente parasimpatomimetice: Utilizarea concomitentă poate creşte timpul de conducere atrio- ventriculară şi riscul de apariţie a bradicardiei. - Medicamente β-blocante cu administrare locală (de exemplu: picături oftalmice pentru tratamentul glaucomului): Pot potenţa efectele sistemice ale bisoprololului. -Insulină şi antidiabetice orale: Potenţarea efectului de scădere a glicemiei. Blocada receptorilor β adrenergici poate masca simptomele hipoglicemiei. - Medicamente anestezice: Diminuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de apariţie a hipotensiunii arteriale (pentru informaţii suplimentare vezi pct. 4.4). - Glicozide digitalice: reducerea frecvenţei cardiace, creşterea timpului de conducere atrio- ventriculară. - Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): AINS pot diminua efectul hipotensor al bisoprololului. - Medicamente β-simpatomimetice (de exemplu: isoprenalină, dobutamină): Asocierea cu bisoprolol poate diminua efectele ambelor medicamente. - Simpatomimetice ce activează atât receptorii α cât şi β-adrenergici (de exemplu: norepinefrină, epinefrină): Asocierea cu bisoprolol poate evidenţia efectele vasoconstrictoare ale acestor medicamente, mediate de către receptorii α-adrenergici, ce determină creşterea tensiunii arteriale. Astfel de interacţiuni sunt considerate a fi mult mai probabile în cazul utilizării β-blocantelor neselective. - Utilizarea concomitentă cu alte medicamente antihipertensive sau medicamente cu potenţial hipotensor (de exemplu: antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine): poate creşte riscul apariţiei hipotensiunii arteriale. Asocieri ce trebuie avute în vedere: - Mefloquină: creşterea riscului de apariţie a bradicardiei. - Inhibitori ai monoaminooxidazei (cu excepţia IMAO-B): Potenţarea efectului hipotensor al β- blocantului dar şi creşterea riscului de producere a crizei hipertensive. - Rifampicină: este posibilă o slabă reducere a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al bisoprololului din cauza inducţiei enzimelor hepatice de metabolizare a medicamentului. În mod normal nu este necesară ajustarea dozei. - Derivaţi de ergotamină: exacerbarea tulburărilor circulatorii periferice.

Sarcina: Bisoprololul are efecte farmacologice care pot determina efecte nocive asupra sarcinii şi/sau fătului/nou-născutului. În general, blocantele receptorilor beta-adrenergici reduc perfuzia placentară, care a fost asociată cu întârziere a creşterii, deces intrauterin, avort spontan sau travaliu precoce. Reacţiile adverse (de exemplu: bradicardie, hipoglicemie) pot să apară şi la făt sau nou-născut. Dacă este necesar tratamentul cu blocante ale receptorilor beta-adrenergici, este de preferat utilizarea blocantelor selective ale receptorilor beta-1-adrenergici. Siguranţa administrării amlodipinei la femeile gravide nu a fost stabilită. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere la doze mari (vezi pct. 5.3). Administrarea Alotendin nu este recomandată în perioada de sarcină, decât dacă este neapărat necesară. Dacă tratamentul cu Alotendin este considerat necesar, se recomandă monitorizarea fluxului sanguin utero-placentar şi a creşterii fetale. În cazul în care apar efecte nocive asupra sarcinii sau fătului trebuie avută în vedere utilizarea unui alt tip de tratament. Nou-născutul trebuie monitorizat cu atenţie. Simptomele hipoglicemiei şi bradicardia sunt de aşteptat să devină manifeste în decursul primelor 3 zile de viaţă extrauterină. Alăptarea Amlodipina este excretată în laptele matern. Proporția dozei materne primite de către sugari a fost estimată la un interval interquartil de 3 - 7%, cu un maxim de 15%. Efectul amlodipinei asupra sugarilor nu este cunoscut. Nu se cunoaște dacă bisoprololul este excretat în laptele matern la om. Prin urmare, nu se recomandă administrarea Alotendin în timpul alăptării. Fertilitatea Nu există date privind fertilitatea la om pentru medicamentul sub formă de combinaţie în doză fixă. La unii pacienţi trataţi cu blocante ale canalelor de calciu au fost raportate modificări biochimice reversibile la spermatozoizi, cu toate acestea, datele clinice sunt insuficiente în ceea ce privește potenţialul efect al amlodipinei asupra fertilităţii. Într-un studiu efectuat la şobolan, s-au înregistrat reacţii adverse asupra fertilităţii la mascul (vezi pct. 5.3). Bisoprolulul nu a avut nicio influenţă asupra fertilităţii sau performanţei generale de reproducere în studiile pe animale, în timp ce amlodipina a evidenţiat, într-un studiu publicat, efecte adverse asupra parametrilor fertilităţii masculine (vezi pct. 5.3).