RCP · ALOPURINOL STADA 100 mg

Doze

Adulţi

Tratamentul cu alopurinol trebuie inițiat cu doze mici, de exemplu 100 mg/zi, pentru a reduce riscul de reacții adverse și doza trebuie crescută numai dacă nivelul uraților serici este nesatisfăcător. În cazul în care funcția renală este deficitară se recomandă prudență deosebită (vezi pct. 4.2 Insuficiență renală). Se recomandă următoarele scheme de dozare:

100 până la 200 mg pe zi în afecțiuni ușoare 300 până la 600 mg pe zi în afecțiuni moderat-severe 700 până la 900 mg pe zi în afecțiuni severe

Dacă este necesară calcularea dozei pe baza greutății corporale, trebuie utilizate 2-10 mg/kg corp/zi.

Monitorizare

Pentru ajustarea dozelor este necesară monitorizarea la intervale stabilite a concentraţiilor plasmatice de urați şi a concentrațiilor urinare de uraţi/acid uric.

Grupe speciale de pacienți

Vârstnici

În absența unor date specifice, trebuie utilizată cea mai mică doză care determină o reducere satisfăcătoare a uraților. O atenție deosebită trebuie acordată recomandărilor de la pct. 4.2 „Insuficiență renală" și pct. 4.4.

Insuficiență renală

Deoarece alopurinolul și metaboliții săi sunt excretați pe cale renală, insuficiența funcției renale poate duce la retenția medicamentului și/sau a metaboliților săi, cu prelungirea consecutivă a timpilor de înjumătățire plasmatică. Următoarea schemă poate servi drept ghid pentru ajustarea dozelor în caz de insuficiență renală

Dacă este posibilă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de oxipurinol, doza trebuie ajustată la un nivel plasmatic de oxipurinol mai mic de 100 micromol/l (15,2 mg/l).

Alopurinolul şi metaboliţii săi sunt eliminaţi prin dializă. La pacienţii dializați de 2-3 ori pe săptămână trebuie luată în considerare o schemă de dozaj alternativă cu administrarea de 300-400 mg alopurinol imediat după şedinţa de dializă şi nicio doză în perioada interimară

Insuficienţă hepatică

La pacienții cu insuficiență hepatică trebuie să se utilizeze doze reduse. Se recomandă efectuarea periodică a testelor de funcţionalitate hepatică la inițierea tratamentului.

Tratamentul afecțiunilor care implică circulația mare a uraţilor, de exemplu neoplasm, sindrom Lesch-Nyhan

Înainte de inițierea terapiei citostatice se recomandă administrarea de Alopurinol Stada pentru corectarea hiperuricemiei şi/sau hiperuricozuriei existente. Este importantă asigurarea adecvată a hidratării pentru a menţine o diureză optimă şi alcalinizarea urinii pentru a creşte solubilitatea urinară a uraţilor/acidului uric. Doza de alopurinol trebuie să fie la valoarea minimă recomandată.

În nefropatia urică sau alte patologii care presupun o funcţie renală compromisă, tratamentul trebuie continuat aşa cum este recomandat la pct. 4.2 “Insuficiență renală”.

Aceste măsuri pot reduce riscul de formare a depozitelor de xantină și/sau oxipurinol care pot complica tabloul clinic (vezi de asemenea pct. 4.5 şi 4.8).

Copii și adolescenți

Copii și adolescenți cu vârsta sub 15 ani: 10 până la 20 mg/kg greutate corporală/zi, până la maximum 400 mg pe zi divizat în 3 doze. Utilizarea la copii și adolescenți este rar indicată, cu excepția situațiilor de malignitate (în special leucemie) și a anumitor tulburări enzimatice, cum ar fi sindromul LeschNyhan.

Mod de administrare

Alopurinol Stada este administrat pe cale orală.

Se recomandă ca administrarea comprimatelor să se facă după masă pentru a fi mai bine tolerat din punct de vedere gastrointestinal. Pentru a reduce efectele adverse gastrointestinale, dozele zilnice mai mari de 300 mg alopurinol trebuie divizate, fără a depăși 300 mg alopurinol o dată.

6-mercaptopurină și azatioprină Azatioprina este metabolizată la 6-mercaptopurină, care este inactivată prin acțiunea xantin-oxidazei. Atunci când 6-mercaptopurina sau azatioprina se administrează concomitent cu alopurinol, un inhibitor de xantin-oxidază, inhibarea xantin-oxidazei va prelungi activitatea acestora. Dacă aceste medicamente se administrează concomitent cu alopurinol, concentrațiile plasmatice de 6- mercaptopurină și azatioprină pot atinge niveluri toxice cu apariția pancitopeniei și mielosupresiei care pot pune viața în pericol. În concluzie, administrarea concomitentă de alopurinol cu 6-mercaptopurină și azatioprină trebuie evitată. În cazul în care co-administrarea produselor este necesară din punct de vedere clinic, dozajul trebuie redus la un sfert (25%) din doza uzuală de 6-mercaptopurină și azatioprină și trebuie asigurată monitorizarea hematologică frecventă (vezi pct. 4.4). Pacienții trebuie sfătuiți să raporteze orice semn sau simptom de supresie a măduvei osoase (învinețire neexplicate sau sângerare, durere în gât, febră). Vidarabină (adenin arabinozidă) Dovezile existente sugerează că timpul de înjumătățire al vidarabinei este crescut în prezenţa alopurinolului. Când cele două medicamente sunt administrate concomitent este necesară o atenţie deosebită pentru a recunoaşte efectele toxice. Salicilaţii şi medicamente uricozurice Oxipurinolul, metabolitul principal al alopurinolului terapeutic activ, este excretat pe cale renală similar uraţilor. Prin urmare medicamentele cu acţiune uricozurică cum este probenecidul sau salicilaţii administraţi în doze mari pot accelera eliminarea oxipurinolului. Acest lucru poate duce la scăderea activităţii terapeutice a alopurinolului, dar semnificaţia clinică trebuie evaluată individual. Clorpropamida Dacă alopurinol este administrat concomitent cu clorpropamida în cazul unei funcţii renale reduse, creşte riscul de prelungire a hipoglicemiei deoarece alopurinolul şi clorpropamida sunt competitori la nivelul tubilor renali. Anticoagulantele cumarinice S-a raportat o creştere a efectului warfarinei şi a altor anticoagulante cumarinice în cazul administrării concomitente cu alopurinol, de aceea pacienţii care utilizează anticoagulante trebuie atent monitorizaţi. Fenitoina Alopurinolul poate inhiba oxidarea hepatică a fenitoinei, dar semnificaţia clinică nu este încă cunoscută. Teofilina A fost raportată inhibarea metabolizării teofilinei. Mecanismul interacţiunii ar putea fi explicat de implicarea xantin oxidazei în metabolizarea teofilinei la om. Concentrațiile plasmatice ale teofilinei trebuie monitorizate atunci când se inițiază tratamentul cu alopurinol sau la creşterea dozelor. Ampicilina/amoxicilina A fost raportată creşterea incidenței erupțiilor cutanate tranzitorii la pacienţii care au utilizat ampicilină sau amoxicilină concomitent cu alopurinol, comparativ cu pacienţii care nu au utilizat această administrare concomitentă. Cauza acestei interacţiuni nu a fost stabilită. Totuşi se recomandă prescrierea unui medicament alternativ la ampicilină sau amoxicilină la pacienţii care utilizează şi alopurinol. Citostatice Administrarea alopurinolului concomitent cu citostatice (de exemplu ciclofosfamidă, doxorubicină, bleomicină, procarbazină, halogenuri alchilate) a determinat mai frecvent apariția de discrazie sanguină, decât în cazul administrării în monoterapie. De aceea trebuie monitorizată atent hemograma la intervale de timp regulate. Ciclosporină Rapoartele sugerează că poate fi crescută concentrația plasmatică a ciclosporinei în timpul tratamentului concomitent cu alopurinol. În cazul în care medicamentele sunt administrate concomitent, trebuie luată în considerare posibilitatea creșterii toxicității ciclosporinei. Didanozină La voluntarii sănătoși și la pacienții cu HIV cărora li s-a administrat didanozină, valorile plasmatice Cmax și ASC ale didanozinei au fost aproximativ dublate în cazul tratamentului concomitent cu alopurinol (300 mg pe zi), fără a afecta timpul de înjumătățire terminal. Prin urmare, poate fi necesară reducerea dozei de didanozină atunci când se utilizează concomitent cu alopurinol. Diuretice A fost raportată o interacțiune între alopurinol și furosemid, ceea ce a condus la creșterea concentrațiilor plasmatice de urați și oxipurinol. A fost raportat un risc crescut de hipersensibilitate atunci când alopurinolul este administrat cu diuretice, în special cu tiazide, mai ales în cazul insuficienței renale. Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) A fost raportată o creștere a riscului de hipersensibilitate atunci când alopurinolul este administrat cu inhibitori ai ECA, în special în cazul insuficienței renale. Hidroxid de aluminiu Dacă hidroxidul de aluminiu este administrat concomitent, alopurinolul poate avea un efect redus. Trebuie să existe un interval de cel puțin 3 ore între administrarea celor două medicamente.

Sarcina Nu există suficiente dovezi privind siguranța utilizării alopurinolului în timpul sarcinii, deși a fost utilizat pe scară largă timp de mulți ani, aparent fără consecinţe asupra stării de sănătate. În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere efectuate la animale s-a observat efect teratogen într-un singur studiu (vezi pct. 5.3). Se utilizează în timpul sarcinii numai atunci când nu există o alternativă mai sigură și când boala în sine implică riscuri pentru mamă sau făt. Alăptarea Alopurinolul și metabolitul său, oxipurinol, se excretă în laptele uman. Concentrații de 1,4 mg/litru de alopurinol și 53,7 mg/litru de oxipurinol au fost găsite în laptele matern de la o femeie căreia i s-a administrat alopurinol 300 mg/zi. Totuși, nu există date privind efectele alopurinolului sau ale metaboliților acestuia asupra copilului alăptat la sân. Alopurinolul nu este recomandat în timpul alăptării. Fertilitatea Nu există suficiente date clinice în ceea ce privește efectul alopurinolului asupra fertilității.