RCP · ALBIOMIN 200g/l
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): ALBIOMIN 200g/l
- Cod ATC: B05AA01
- Forma farmaceutică: soluție perfuzabilă
- Concentrație: 200g/l
- Deținătorul autorizației: BIOTEST PHARMA GMBH - GERMANIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Concentraţia preparatului de albumină, doza şi viteza de perfuzare trebuie ajustate în funcţie de necesarul fiecărui pacient.
Doze
Doza necesară depinde de greutatea fiecărui pacient, de severitatea traumatismului sau a bolii şi de pierderile continue de lichide şi proteine. Pentru a stabili doza necesară trebuie determinat în mod corespunzător volumul circulant şi nu concentraţiile plasmatice de albumină.
Dacă este necesar să se administreze albumină umană, trebuie monitorizaţi cu regularitate parametrii hemodinamici; aceştia pot include:
• Tensiune arterială şi puls
• Presiune venoasă centrală
• Presiune de umplere a arterei pulmonare
• Diureză
• Electrolitemie
• Hematocrit/hemoglobină
Mod de administrare
Administrare intravenoasă
Albumina umană se poate administra în mod direct pe cale intravenoasă sau poate fi diluată cu soluţie salină izotonă (de exemplu soluţie de clorură de sodiu 0,9%).
Viteza de perfuzare trebuie ajustată corespunzător circumstanţelor, pentru fiecare pacient în parte şi conform indicaţiilor.
În cazul înlocuirii plasmei, viteza de perfuzare trebuie ajustată la viteza de înlocuire.
Interacțiuni
Nu se cunosc interacţiuni specifice ale albuminei umane cu alte medicamente.
Sarcină și alăptare
Sarcina La om, siguranţa utilizării Albiomin 200 g/l în timpul sarcinii nu a fost stabilită în cadrul studiilor clinice controlate. Cu toate acestea, experienţa clinică cu albumină sugerează faptul că, în timpul sarcinii, nu sunt de aşteptat efecte nocive asupra fătului sau nou-născutului. Studiile experimentale la animale sunt insuficiente pentru a evalua siguranţ a cu privire la toxicitatea asupra funcţiei de reproducere, efectele asupra dezvoltării embrionului sau a fetusului, evoluţiei sarcinii şi dezvoltării peri-natale şi post-natale. Totuşi, albumina umană este un constituent normal al sângelui uman.