RCP · AFLAMIL 100 mg

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).

Administrare orală. Conţinutul unui plic trebuie dizolvat în circa 40-60 ml de apă şi luat imediat. Aflamil poate fi luat cu alimente.

Adulţi

Doza zilnică recomandată este de 200 mg aceclofenac, administrată în două prize separate de 100 mg, un plic dimineaţa şi unul seara.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Aflamil la copii şi adolescenţi nu au fost complet stabilite.

Vârstnici

În general, nu este necesară reducerea dozei; totuşi, se impune prudenţă în administrare (vezi pct. 4.4). Insuficienţă hepatică

Se recomandă reducerea dozei de aceclofenac la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Doza iniţială recomandată este de 100 mg aceclofenac pe zi.

Insuficienţă renală

Nu sunt dovezi că pacienţii cu insuficienţă renală uşoară ar necesita modificarea dozei; totuşi, se recomandă prudenţă în administrare în cazul acestora.

Nu s-au efectuat alte studii privind interacţiunile medicamentoase, cu excepţia studiilor referitoare la interacţiunea cu warfarina. Aceclofenacul este metabolizat prin intermediul citocromului P450 (izoenzima CYP 2C9) şi studiile în vitro indică faptul că aceclofenacul poate inhiba această enzimă. Există un risc de interacţiuni farmacocinetice cu fenitoina, cimetidina, tolbutamida, fenilbutazona, amiodarona, miconazolul sau sulfenazolul. Similar altor AINS, există un risc de interacţiuni farmacocinetice cu medicamente eliminate prin excreţie renală, cum sunt: metotrexatul şi litiul. Aceclofenacul este aproape complet legat de albumina plasmatică şi în consecinţă, trebuie avută în vedere posibilitatea de interacţiune cu alte medicamente care se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice. În absenţa studiilor de interacţiune farmacocinetică, recomandările următoare sunt bazate pe informaţiile culese de la alte AINS. Următoarele asocieri trebuie evitate: Metotrexat Trebuie avută în vedere posibila interacţiune între AINS şi metotrexat, chiar şi în cazul utilizării metotrexatului în doze reduse, în special la pacienţii cu funcţie renală redusă. Dacă sunt administrate concomitent, trebuie monitorizată cu atenţie funcţia renală. Se recomandă prudenţă dacă AINS şi metotrexatul sunt administrate în interval de 24 de ore, deoarece nivelele plasmatice de metotrexat pot creşte, atingând valori toxice. Litiu şi digoxină Mai multe AINS inhibă clearance-ul renal al litiului şi digoxinei, determinând concentraţii plasmatice crescute ale ambelor. Asocierea trebuie evitată, cu excepţia cazului în care poate fi efectuată o monitorizare frecventă a nivelelor plasmatice ale litiului şi digoxinei. Anticoagulante AINS inhibă agregarea plachetară şi lezează mucoasa tractului gastro-intestinal, care poate cauza activitate anticoagulantă crescută şi risc de hemoragii gastrointestinale la pacienţii trataţi cu anticoagulante. Agenţii antiplachetari şi inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) Risc crescut de sângerare gastro-intestinală (vezi pct. 4.4). Se recomandă evitarea asocierii aceclofenacului cu anticoagulante orale aparţinând grupului cumarinicelor, ticlopidinei, tromboliticelor sau heparinei dacă nu se poate asigura monitorizare atentă. Următoarele asocieri pot necesita ajustarea dozelor şi precauţie în administrare: Ciclosporină şi tacrolimus Riscul de nefrotoxicitate poate fi crescut din cauza efectului AINS de scădere a sintezei prostaglandinelor renale. De aceea, în timpul tratamentului asociat este importantă monitorizarea atentă a funcţiei renale. Alte AINS Administrarea concomitentă de acid acetilsalicilic şi alte medicamente antiinflamatorii nesteroidiene poate crește frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse şi, de aceea, se recomandă precauţie la administrare. Diuretice Ca şi alte AINS, aceclofenacul poate inhiba activitatea diureticelor, poate reduce acţiunea diuretică a furosemidei, bumetadinei şi efectul andihipertensiv al diureticelor tiazidice. Tratamentul concomitent cu diuretice care economisesc potasiu poate fi asociat cu nivele crescute ale potasemiei şi, de aceea, se recomandă monitorizarea potasemiei. Antihipertensive AINS pot reduce, de asemenea, efectele anumitor medicamente antihipertensive. Administrarea inhibitorilor ECA sau antagoniştilor receptorilor angiotensinei II în asociere cu AINS pot determina o deteriorare a funcţiei renale. Riscul de insuficienţă renală acută, de regulă reversibilă, poate fi crescut la pacienţii care au decompensare a funcţiei renale (de exemplu: pacienţii deshidrataţi sau pacienţii vârstnici). De aceea, se recomandă precauţie în cazul asocierii aceclofenacului cu aceste medicamente, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie să fie hidrataţi adecvat şi trebuie avută în vedere monitorizarea funcţiei renale. Nu s-a demonstrat că aceclofenacul ar modifica tensiunea arterială dacă este administrat concomitent cu bendrofluazida, dar o interacţiune cu medicamentele antihipertensive, ca de exemplu, betablocantele nu poate fi exclusă. Anticoagulante Ca şi alte AINS, aceclofenacul poate intensifica efectul anticoagulantelor. În tratamentul asociat al anticoagulantelor cu aceclofenacul trebuie efectuată monitorizarea atentă. Corticosteroizi Risc crescut de ulceraţie gastro-intestinală sau sângerare (vezi pct. 4.4). Antidiabetice orale Studii clinice au arătat că diclofenacul poate fi administrat în asociere cu antidiabetice orale fără a influenţa efectul lor clinic. Totuşi, s-au raportat cazuri izolate de efecte hipoglicemiante şi hiperglicemiante datorate aceclofenacului. Dozele medicamentelor ce pot determina hipoglicemie trebuie ajustate în cazul asocierii cu aceclofenacul. Zidovudina Există un risc crescut de toxicitate hematologică când AINS sunt administrate în asociere cu zidovudina. Există dovada unui risc crescut de hemartroze şi hematoame la pacienţii cu hemofilie cu HIV (+) cărora li se administrează concomitent zidovudină şi ibuprofen.

Sarcina Nu s-au efectuat studii clinice privind administrarea aceclofenacului la gravide. Inhibarea sintezei prostaglandinelor poate afecta negativ sarcina şi/sau dezvoltarea embrionară/fetală. Datele din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort spontan şi de malformaţii cardiace şi gastroschizis după utilizarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor la începutul sarcinii. Riscul absolut al malformaţiilor cardiace a crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Riscul pare să crească cu doza şi durata tratamentului. S-a demonstrat că administrarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor la animale determină o creştere a pierderilor pre- şi post-nidare şi a letalităţii embriofetale. În plus, s-au raportat creşteri ale incidenţei diferitelor malformaţii, inclusiv cardiovasculare, la animalele care au fost tratate cu inhibitori ai sintezei prostaglandinelor în timpul organogenezei. În timpul primului şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, aceclofenacul nu trebuie administrat, decât dacă este absolut necesar. În cazul în care aceclofenacul se administrează femeii care încearcă să rămână gravidă sau în timpul primului sau celui de al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata administrării cât mai scurtă posibil. Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină, administrarea tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine poate expune fătul la: • toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară); • disfuncţie renală, care poate evolua la insuficienţă renală cu oligo-hidramnios; mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii, la: • o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect anti-agregant care poate să apară chiar la doze foarte mici; • inhibare a contracţiilor uterine ale mamei, ce poate conduce la întârzierea sau prelungirea travaliului. În consecinţă, aceclofenacul este contraindicat în timpul trimestrului al treilea de sarcină (vezi pct.4.3 şi 4.4). Alăptarea Nu există date privind secreţia aceclofenacului în laptele matern. Totuşi, nu a fost niciun transfer notabil al aceclofenacului radio-marcat (C14 ) în laptele şobolanilor care alăptează. De aceea, utilizarea aceclofenacului trebuie evitată pe perioada sarcinii şi alăptării, cu excepţia cazului în care beneficiile potenţiale pentru mamă depăşesc riscurile posibile la făt. Fertilitatea Utilizarea Aflamil ca şi în cazul oricărui medicament cunoscut că inhibă ciclooxigenaza/sinteza prostaglandinelor, poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat la femei care intenţionează să rămână gravide. La femeile care prezintă dificultăţi în a rămâne gravide sau care la care se efectuează o investigare a infertilităţii, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu Aflamil.