RCP · ADVIL ULTRA 200 mg
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
- Denumire comună (DCI): ADVIL ULTRA 200 mg
- Cod ATC: M01AE01
- Forma farmaceutică: capsule moi
- Concentrație: 200mg
- Deținătorul autorizației: HALEON ITALY MANUFACTURING S.R.L. - ITALIA
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze
Pentru toate indicaţiile terapeutice:
Adulţi, vârstnici şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani:
1 capsulă la fiecare 4-6 ore, după cum este nevoie.
Nu se vor administra mai mult de 6 capsule (1200 mg) în 24 de ore.
Copii:
Advil Ultra este contraindicat la copii cu vârsta sub 12 ani (vez pct. 4.3).
Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică:
Se recomandă precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică. Adecvarea, dozele şi durata tratamentului trebuie stabilite pentru fiecare pacient în parte. Doza trebuie să fie cât mai mică cu putinţă (vezi şi pct. 4.4).
Mod de administrare
Administrare orală
Capsulele se înghit întregi, cu apă.
Interacțiuni
Combinaţii nerecomandate Studii realizate pe animale au arătat că acidul acetilsalicilic reduce concentraţia plasmatică a ibuprofen-ului. Ibuprofenul nu va fi utilizat concomitent cu alte antialgice de tipul antiinflamatoarelor nesteroidiene. Administrarea acidului acetilsalicilic pentru atac de cord sau cerebral necesită precauţie deoarece ibuprofenul poate diminua efectul acidului acetilsalicilic. Combinaţii care necesită precauţii Administrarea concomitentă cu acid acetilsalicilic, antiinflamatoare nesteroidiene sau corticosteroizi poate determina o creştere a incidenţei reacţiilor adverse. Administrarea de ibuprofen în asociere cu anticoagulante sau antiagregante plachetare poate avea ca rezultat creşterea riscului de producere a fenomenelor hemoragice digestive. Ibuprofenul poate inhiba activitatea diureticelor (diuretice de ansă şi tiazide), beta-blocantelor adrenergice şi a antihipertensivelor, precum inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) şi a beta-blocantelor. Creşterea concentraţiei plasmatice de litiu după administrarea de ibuprofen, poate fi clinic semnificativă. Administrarea concomitentă a ibuprofenului cu doze medii şi mari de metotrexat poate conduce la toxicitate severă şi fatală a metotrexatului. Pacienţii cu funcţie renală alterată pot prezenta un risc adiţional de toxicitate la această combinaţie, chiar şi când se utilizează doze reduse de metotrexat (≤ 20 mg/săptămână). Anumite antiacide pot creşte absorbţia gastro-intestinală de ibuprofen. Aceasta are relevanţă clinică în special în cursul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen. Deoarece AINS pot creşte efectele anticoagulantelor orale de tipul warfarinei, timpul de protrombină trebuie urmărit în primele săptămâni de tratament concomitent. Ar putea fi necesară schimbarea dozei de anticoagulant. La pacienţii trataţi cu zidovudină, ibuprofenul poate determina prelungirea timpului de sângerare. Se recomandă precauţie când se administrează ibuprofen concomitent cu corticosteroizi sau inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), deoarece există un risc crescut de hemoragie gastro-intestinală. Deoarece ibuprofen creşte activitatea antiagregantă plachetară a ticlopidinei, se recomandă monitorizarea timpului de sângerare în timpul administrării lor concomitente. Ibuprofenul poate creşte fracţiunea liberă de fenitoină, activă din punct de vedere farmacologic. Pacienţii care iau ibuprofen pentru o perioadă lungă de timp trebuie monitorizaţi. Ibuprofenul poate creşte concentraţia plasmatică a digitalei. De aceea concentraţia plasmatică a digitalei trebuie monitorizată la pacienţii cu probleme ale funcţiilor renale sau ale inimii. Ibuprofenul poate inhiba activitatea ciclosporinei şi a trimetoprimului. Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare atunci când aceste medicamente sunt administrate concomitent. Cu toate acestea, deoarece informaţiile sunt limitate iar extrapolările datelor ex vivo la situaţiile clinice sunt nesigure nu poate fi formulată o concluzie definitivă în cazul utilizării regulate a ibuprofenului şi este puţin probabil să apară un efect relevant clinic în cazul utilizării ocazionale a ibuprofenului (vezi pct. 5.1).
Sarcină și alăptare
Sarcina Deşi nu s-au demonstrat efecte teratogene în experienţele făcute pe animale, utilizarea ibuprofenului în timpul sarcinii, în special în primele 3 luni, va fi, dacă este posibil, evitată. Declanşarea travaliului poate fi întârziată, iar durata lui poate fi prelungită. Datorită efectului antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS) asupra sintezei prostaglandinelor, pot apărea unele probleme fetale (hipertensiune pulmonară, insuficienţă respiratorie datorată închiderii ductului arterial Botalli sau creşterii presiunii intrauterine). De aceea, antiinflamatoarele nesteroidiene sunt contraindicate (vezi pct 4.3) în ultimul trimestru de sarcină. Alăptarea Ibuprofenul apare în laptele matern în concentraţii foarte reduse. Datorită nivelelor foarte mici descoperite în laptele matern (0,0008% din doza administrată la mamă) este puţin probabil să afecteze sugarul alimentat natural. Totuşi, se recomandă, ca o măsură de precauţie, să se evite administrarea acestuia la mamele care alăptează.