RCP · Acc 200 Pulbere Pentru Solutie Orala
Fișă tehnică pentru profesioniști. Text oficial (ANMDMR).
Doze și mod de administrare
Dacă nu este altfel prescris de către medicul dumneavoastră, doza uzuală este Vârsta Doza zilnică totală Copii cu vârsta sub 2 ani Administraţi ACC pulbere pentru soluţie orală la copii cu vârsta sub 2 ani numai la recomandarea medicului, deoarece nu există suficientă experienţă cu privire la administrarea acetilcisteinei la acest grup de vârstă. Copii cu vârsta între 2 şi 6 ani Se recomandă administrarea formelor farmaceutice cu concentraţii adecvate. Copii şi adolescenţi cu vârsta între 6-14 ani Un plic de 2 ori pe zi (echivalent cu 400 mg acetilcisteină) Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 14 ani Un plic de 2-3 ori pe zi (echivalent cu 400-600 mg acetilcisteină) Mod de administrare Luaţi ACC pulbere pentru soluţie orală după mese. Trebuie să dizolvaţi pulberea într-un pahar cu apă şi să beţi în totalitate conţinutul paharului. Durata administrării Dacă simptomele dumneavoastră se agravează sau nu se ameliorează după 4-5 zile, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră. În bronşita cronică şi mucoviscidoză este necesar un tratament de lungă durată în scop profilactic.
Interacțiuni
Utilizarea asociată de acetilcisteină şi medicamente antitusive poate provoca o congestie secretorie periculoasă datorită inhibării reflexului de tuse, de aceea, o astfel de terapie asociată trebuie să aibă la bază o indicaţie terapeutică precisă. Rapoartele asupra inactivării antibioticelor de către acetilcisteină sunt bazate numai pe experimentele in vitro, în care substanţele relevante au fost combinate direct. Cu toate acestea, din motive de siguranţă, antibioticele cu administrare orală trebuie administrate separat şi la un interval de cel puţin 2 ore. Acest lucru nu se aplică medicamentelor conţinând substanţa activă cefiximă sau loracarbef. Acetilcisteina poate potența efectul vasodilatator al nitroglicerinei. Se recomandă prudență la administrare.
Sarcină și alăptare
Sarcina Nu sunt disponibile suficiente date referitoare la utilizarea acetilcisteinei la femeile gravide. Studiile experimentale la animale nu sugerează efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra sarcinii, dezvoltării embrionale/fetale, nașterii sau dezvoltării post-natale (vezi de asemenea pct. 5.3). Acetilcisteina trebuie utilizată în timpul sarcinii după evaluarea strictă a raportului beneficiu-risc. Alăptarea Nu sunt disponibile informații referitoare la excreția în laptele matern. Acetilcisteina trebuie utilizată în timpul alăptării numai după evaluarea strictă a raportului beneficiu-risc.