NIMVASTID 3mg
stabilită prin utilizarea a două scale independente
care au fost evaluate la intervale regulate în timpul unei perioade de tratament de 6luni, după cum se
poate observa în tabelul5 de mai jos: ADAS-Cog, sistem de testare ce măsoară ariile funcţiei
cognitive şi determinarea globală ADCS-CGIC (Alzheimer’s Disease Cooperative Study-Clinician’s
Global Impression of Change –Studiu Cooperativ al Bolii Alzeheimer –Impresia globală de
Demenţa asociată bolii ADAS-Cog ADAS-Cog ADCS-CGIC ADCS-
Parkinson Rivastigmină Placebo Rivastigmină CGIC
Populaţia ITT + RDO (n=329) (n=161) (n=329) (n=165)
Valoarea iniţială medie ± DS 23,8 ± 10,2 24,3 ± 10,5 Nu e cazul Nu e cazul
Modificare medie la24 2,1 ± 8,2 -0,7 ± 7,5 3,8 ± 1,4 4.3 ± 1,5
Populaţia ITT –LOCF (n=287) (n=154) (n=289) (n=158)
Valoarea iniţială medie ±DS 24,0 ± 10,3 24,5 ± 10,6 Nu e cazul Nu e cazul
Modificare medie la 24 2,5 ± 8,4 -0,8 ± 7,5 3,7 ± 1,4 4,3 ± 1,5
1 Pe baza ANCOVA cu tratamentul şi ţara ca factori şi ADAS-Cog iniţial drept covariat. O modificare
2 Date medii prezentate pentru analiza absolută de convenienţă, efectuată utilizând testul van Elteren
ITT: Intent-To-Treat –Intenţie de a trata; RDO: Retrieved Drop Outs –Pacienţi care au abandonat
studiul şi apoi au revenit; LOCF: Last Observation Carried Forward –Ultima observaţie efectuată
Deşi un efect al tratamentului a fost demonstrat în populaţia de studiu în ansamblu, datele au sugerat
faptul că un efect mai puternic altratamentului, comparativ cu placebo, a fost observat în subgrupul de
pacienţi cu demenţă moderată asociată bolii Parkinson. În mod similar, un efect mai puternic al
tratamentului a fost observat la acei pacienţi cu halucinaţii vizuale (vezi tabelul6).
Demenţa asociată bolii ADAS-Cog ADAS-Cog ADAS-Cog ADAS-Cog
Parkinson Rivastigmină Placebo Rivastigmină Placebo
Pacienţi cu halucinaţii Pacienţi fără halucinaţii
Populaţia ITT + RDO (n=107) (n=60) (n=220) (n=101)
Valoarea iniţială medie ± DS 25,4 ± 9,9 27,4 ± 10,4 23,1 ± 10,4 22,5 ± 10,1
Modificare medie la24 săptămâni 1,0 ± 9,2 -2,1 ± 8,3 2,6 ± 7,6 0,1 ± 6,9
Pacienţi cu demenţă Pacienţi cu demenţă uşoară
Populaţia ITT + RDO, (n=87) (n=44) (n=237) (n=115)
Valoarea iniţială medie ± DS 32,6 ± 10,4 33,7 ± 10,3 20,6 ± 7,9 20,7 ± 7,9
Modificare medie la24 săptămâni 2,6 ± 9,4 -1,8 ± 7,2 1,9 ± 7,7 -0,2 ± 7,5
1Pe baza ANCOVA cu tratamentul şi ţara ca factori şi ADAS-Cog iniţial drept covariat. O modificare
ITT: Intent-To-Treat –Intenţie de a trata; RDO: Retrieved Drop Outs –Pacienţi care au abandonat
Agenţia Europeană pentru Medicamente a acordat o derogare de la obligaţia dedepunere a rezultatelor
studiilor efectuate cu rivastigmină la toate subgrupurile de copii şi adolescenţi în tratamentul demenţei
Alzheimer şi în tratamentul demenţei la pacienţi cu boala Parkinson idiopatică (vezi pct. 4.2 pentru
informaţii privind utilizarea la copii şi adolescenţi).
Comprimatele orodispersabile de rivastigmină sunt bioechivalente cu capsulele de rivastigmină,
prezentând viteză şi capacitate de absorbţie similare. Comprimatele orodispersabile de rivastigmină
pot fi utilizate ca alternativă la capsulele de rivastigmină.
Rivastigmina se absoarbe rapid şi complet. Concentraţia plasmatică maximă este atinsă în aproximativ
1oră. Ca urmare a interacţiunii dintre rivastigmină şi enzima sa „ţintă”, creşterea biodisponibilităţii
este de aproximativ 1,5ori mai mare decât era de aşteptat prin creşterea dozei. Biodisponibilitatea
absolută după o doză de 3mg este de aproximativ 36%±13%. Administrarea rivastigminei împreună
cu alimente întârzie absorbţia(t ) cu 90minute şi scade C şi creşte ASC cu aproximativ 30%.
Legarea de proteine a rivastigminei este de aproximativ 40%. Ea traversează rapid bariera
hematoencefalică şi are un volum aparent de distribuţie de 1,8-2,7l/kg.
Rivastigmina este metabolizată rapid şi extensiv (timpul de înjumătăţire plasmatică aproximativ
1oră), în principal prin hidroliza mediată de colinesterază, până la un metabolit decarbamilat. In vitro,
acest metabolit inhibă în foarte mică măsură acetilcolinesteraza (<10%).
Pe baza studiilor in vitro, nu se anticipează nicio interacţiune farmacocinetică la administrarea
medicamentelor metabolizate de către următoarele izoenzime ale citocromilor: CYP1A2, CYP2D6,
CYP3A4/5, CYP2E1, CYP2C9, CYP2C8, CYP2C19 sau CYP2B6.Pe baza datelor obţinute din studiile
la animale, izoenzimele principale ale citocromului P450 sunt minimal implicate în metabolizarea
rivastigminei. Clearance-ul plasmatic total al rivastigminei a fost de aproximativ 130l/h după odoză
de 0,2mg administrată intravenos şi scade la 70l/h după o doză de 2,7mg administrată intravenos.
Nu s-a detectat în urină rivastigmină nemetabolizată; excreţia renală a metaboliţilor este principala
cale de eliminare. După administrareade 14C-rivastigmină, eliminarea renală a fost rapidă şi aproape
completă (>90%) în 24ore. Mai puţin de 1% din doza administrată se elimină prin fecale.
Rivastigmina sau metabolitul decarbamilat nu se acumulează la pacienţii cu boala Alzheimer.
O analiză populaţională farmacocinetică a evidenţiat faptul că utilizarea nicotinei creşte clearance-ul oral
al rivastigminei cu 23% la pacienţii cu boala Alzheimer (n=75 fumători şi 549 nefumători), în urma
administrării rivastigminei sub formă de capsule orale, în doze de până la 12mg/zi.
Deşi biodisponibilitatea rivastigminei este mai mare la vârstnici decât la voluntarii tineri sănătoşi,
studiile la pacienţii cu Alzheimer cu vârste cuprinse între 50 şi 92ani au demonstrat că
biodisponibilitatea nu se modifică în funcţie de vârstă.
C a rivastigminei a fost cu aproximativ 60% mai mare şi ASC a rivastigminei a fost de două ori mai
mare la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară spre moderată decât la subiecţii sănătoşi.
C şi ASC ale rivastigminei au fost mai mult de două ori mai mari la pacienţii cu insuficienţă renală
moderată comparativ cu subiecţii sănătoşi; cu toate acestea, nu s-au înregistrat modificări ale C şi
ASC ale rivastigminei la pacienţii cu insuficienţă renală severă.
Studiile de toxicitate după doze repetate efectuate la şobolan, şoarece şi câine au indicat numai efecte
asociate unei acţiuni farmacologice exagerate. Nu a fost observată toxicitate specifică de organ. În
studiile la animale nu au putut fi stabilite limite de siguranţă privind expunerea la om, deoarece
studiile la animale au o anumită sensibilitate.
Rivastigmina nu a avut efecte mutagene în testele standard in vitro şi in vivo, cu excepţia testului de
aberaţii cromozomiale ale limfocitelor periferice umane la doze de 104ori mai mari decât expunerea
clinică maximă. Testul micronucleelor in vivo a fost negativ.De asemenea, principalul metabolit
NAP226-90 nu a evidenţiat un potenţial genotoxic.
Studiile efectuate la şoareci şi şobolani nu au pus în evidenţă efectul carcinogenetic al rivastigminei la