Ce este și pentru ce se utilizează
Mobilat gel conține ca substanțe active polisulfat de mucopolizaharidă, extract de suprarenală și acid salicilic. Aparține grupei farmacoterapeutice a produselor topice pentru dureri articulare și musculare.
Mobilat inhibă inflamația și reduce tumefacția și hematomul. În același timp, favorizează circulația locală sanguină, determină îmbunătățirea metabolismului local și regenerarea țesutului afectat. Tratamentul cu Mobilat are ca efect alinarea marcată a durerii și restabilirea mobilității segmentului afectat. După aplicare, gelul se absoarbe rapid în piele.
Mobilat este indicat pentru tratamentul traumatismelor închise cum sunt:
- Luxații
- Contuzii
- Entorse
- Tumefacții
- Dureri la mișcare
Înainte să luați acest medicament
Contraindicații: Mobilat nu trebuie utilizat în caz de hipersensibilitate la oricare dintre componenții produsului.
Precauții:
- Trebuie evitat contactul produsului cu mucoasele, ochii sau leziunile deschise.
- Mobilat se va aplica numai pe tegumente integre.
- Pacienții cu varicelă, reacții post-vaccinale, infecții tegumentare bacteriene sau fungice sau cu leziuni specifice ale pielii (de exemplu tuberculoză, sifilis), precum și copiii sau sugarii trebuie tratați cu Mobilat numai după evaluarea atentă a raportului risc potențial/beneficiu terapeutic.
Atenționări speciale: Mobilat trebuie utilizat numai după evaluarea atentă a raportului risc potențial/beneficiu terapeutic în cazul în care este aplicat pe suprafețe tegumentare mari și timp îndelungat la pacienții cu insuficiență renală.
Sarcina și alăptarea: Aplicarea produsului la femeile însărcinate sau care alăptează se va face numai la recomandarea medicului, după evaluarea atentă a raportului risc potențial/beneficiu terapeutic. Mamele care alăptează nu vor aplica Mobilat pe tegumentul din zona sânilor.
Interacțiuni: Acidul salicilic poate crește absorbția altor medicamente aplicate local.
Efecte asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje: Mobilat nu are efecte asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Sarcina și alăptarea
Text oficial (ANMDMR).
Cum se administrează
Dozele sunt individualizate. Pe suprafața afectată se aplică 5–15 cm gel o dată sau de mai multe ori pe zi și se masează ușor.
- Mobilat se va aplica numai pe tegumente integre.
- Zona pe care s-a aplicat gelul nu trebuie acoperită cu pansament.
- Mobilat este indicat și în asociere cu proceduri de fizioterapie cum sunt ionto- sau fonoforeză (în cazul iontoforezei, Mobilat se va aplica sub catod).
Nu s-au raportat cazuri de supradozaj cu Mobilat.
Reacții adverse posibile
- Foarte rar, se pot produce iritații cutanate.
- Rareori, pot să apară reacții alergice la locul de aplicare.
Cum se păstrează
- A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
- A se păstra la temperaturi sub 25°C.
- A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
Compoziție: 100 g gel conțin polisulfat de mucopolizaharidă 0,2 g, extract de suprarenală 1 g, acid salicilic 2 g și excipienți: edetat disodic, ulei de rozmarin, etanolamină, acid poliacrilic (carbomeri), propilenglicol, alcool izopropilic, apă purificată.
Ambalaj: Cutie cu un tub a 50 g gel.
Fabricanți:
- STADA Arzneimittel AG, Stadastraße 2-18, 61118 Bad Vilbel, Germania
- MOBILAT PRODUKTIONS GmbH, Luitpoldstraße 1, 85276 Pfaffenhofen, Germania
Deținătorul Autorizației de punere pe piață: STADA Arzneimittel AG, Stadastraße 2-18, 61118 Bad Vilbel, Germania.
Data ultimei verificări a prospectului: Ianuarie 2017.