MELKART 50 mg

Substanță activă: VILDAGLIPTINUM
Formă farmaceutică: COMPR.
Concentrație: 50mg
Producător: G.L. PHARMA GMBH – AUSTRIA
Cod ATC: A10BH02
Eliberare cu rețetă: Da, cu rețetă

Ce este și pentru ce se utilizează

Substanța activă a Melkart conține vildagliptină, care aparține unui grup de medicamente numite ”antidiabetice orale”. Vildagliptina se utilizează pentru tratarea pacienților adulți cu diabet zaharat de tip 2. Medicamentul este utilizat atunci când diabetul nu poate fi controlat numai prin regim alimentar și exerciții fizice. Acesta ajută la controlarea valorii glicemiei. Medicul dumneavoastră vă va prescrie Melkart fie în monoterapie, fie împreună cu un anumit alt medicament antidiabetic pe care deja îl luați, dacă acestea nu s-au dovedit suficient de eficace pentru controlul diabetului. Diabetul zaharat de tip 2 apare dacă organismul nu produce suficientă insulină sau dacă insulina pe care o produce organismul nu funcționează așa cum ar trebui. Se poate dezvolta, de asemenea, dacă organismul produce prea mult glucagon. Insulina este o substanță care ajută la scăderea nivelului de zahăr din sânge, mai ales după mese. Glucagonul este o substanță care stimulează producția de zahăr, de către ficat, determinând creșterea nivelului zahărului din sânge. Pancreasul este cel care produce ambele substanțe. Cum acționează Melkart Melkart acționează determinând pancreasul să producă mai multă insulină și mai puțin glucagon. Acest lucru ajută la controlarea valorii glicemiei. Acest medicament s-a dovedit că reduce concentrația de zahăr din sânge, ceea ce poate ajuta la prevenirea complicațiilor ce apar din cauza diabetului dumneavoastră. Chiar dacă începeți acum să luați un medicament pentru diabetul de care suferiți, este 1 important să urmați în continuare regimul alimentar și/sau programul de exerciții fizice care v-au fost recomandate.

Înainte să luați acest medicament

Nu luați Melkart

  • dacă sunteți alergic la vildagliptină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). Dacă presupuneți că puteți fi alergic la vildagliptină sau la oricare dintre celelalte componente ale Melkart, nu utilizați acest medicament și adresați-vă medicului dumneavoastră.

Atenționări și precauții Adresați-vă medicului, farmacistului sau asistentei medicale înainte să utilizați Melkart :

  • Dacă aveți diabet de tip 1 (adică organismul dumneavoastră nu produce insulină) sau dacă aveți o afecțiune numită cetoacidoză diabetică.
  • Dacă luați un medicament antidiabetic cunoscut sub numele de sulfoniluree (medicul dumneavoastră poate dori să vă reducă doza de sulfoniluree atunci când luați acest medicament împreună cu Melkart pentru a evita scăderea glicemiei [hipoglicemie]).
  • Dacă aveți o boală renală moderată sau severă (trebuie să luați o doză mai mică de Melkart).
  • Dacă efectuați dializă.
  • Dacă aveți o boală a ficatului.
  • Dacă suferiți de insuficiență cardiacă.
  • Dacă aveți sau ați avut o afecțiune a pancreasului.

Dacă ați luat vildagliptină înainte, dar a trebuit să întrerupeți tratamentul din cauza bolii ficatului, nu trebuie să luați acest medicament. Leziunile diabetice ale pielii sunt o complicație frecventă a diabetului zaharat. Sunteți sfătuit să urmați recomandările pe care vi le dau medicul dumneavoastră sau asistenta privind îngrijirea pielii și a piciorului. De asemenea, sunteți sfătuit să acordați o atenție deosebită la apariția de noi bășici sau ulcere în timpul administrării Melkart. Dacă acestea apar, trebuie să îl informați imediat pe medicul dumneavoastră. Înainte de începerea tratamentului cu Melkart se va efectua un test de determinare a funcției ficatului dumneavoastră, la intervale de trei luni în primul an și periodic după aceea. Astfel, semnele unor valori mari ale enzimelor ficatului pot fi detectate cât mai curând posibil. Copii și adolescenți Nu este recomandată utilizarea acestui medicament la copii și adolescenți cu vârsta de până la 18 ani. Melkart împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Este posibil ca medicul dumneavoastră să modifice doza de Melkart dacă utilizați și alte medicamente, cum ar fi:

  • Tiazide sau alte diuretice (medicamente pentru eliminarea apei).
  • Corticosteroizi (utilizați, în general, pentru tratarea inflamației).
  • Medicamente pentru tiroidă.
  • Anumite medicamente care afectează sistemul nervos.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că sunteți gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. 2 Nu ar trebui să utilizați acest medicament dacă sunteți gravidă. Nu se cunoaște dacă Melkart trece în laptele matern. Nu ar trebui să utilizați Melkart dacă alăptați sau intenționați să alăptați. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Dacă simțiți o senzație de amețeală în timp ce utilizați acest medicament, nu conduceți vehicule sau nu folosiți utilaje. Melkart conține lactoză si sodiu Melkart conține lactoză (zaharul din lapte). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenționat că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, adresați-vă medicului înainte de a utiliza acest medicament. Acest medicament conține mai puțin de 1 mmol de sodiu (23 mg) pe comprimat, ceea ce se poate spune că este "lipsit de sodiu".

Cum se administrează

Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă nu sunteți sigur. Ce doze se pot administra și când Cantitatea de Melkart pe care trebuie să o ia diferite persoane variază în funcție de starea acestora. Medicului dumneavoastră vă va spune exact câte comprimate de Melkart trebuie să luați. Doza maximă zilnică este de 100 mg. Doza uzuală de Melkart este:

  • 50 mg/ zi administrate ca o singură doză dimineața dacă utilizați Melkart împreună cu un alt medicament numit sulfoniluree;
  • 100 mg/ zi administrate ca 50 mg dimineața și 50 mg după-amiaza dacă utilizați doar Melkart, cu alte medicamente numite metformină sau glitazonă, cu o combinație de metformină și sulfoniluree sau cu insulina;
  • 50 mg/ zi administrată dimineața dacă aveți o afecțiune renală moderată sau severă sau dacă efectuați dializă.

Cum să utilizați Melkart Înghițiți comprimatele întregi, cu puțină apă. Cât timp să utilizați Melkart

  • Luați Melkart în fiecare zi pentru perioada de timp recomandată de medicul dumneavoastră. Este posibil să trebuiască să luați acest medicament pentru o perioadă lungă de timp.
  • Medicul dumneavostră va monitoriza periodic starea dumneavoastră pentru a verifica dacă efectul medicamentului este cel dorit.

Dacă utilizați mai mult Melkart decât trebuie Dacă utilizați mai mult Melkart decât trebuie sau dacă altcineva a luat medicamentul dumneavoastră, adresați-vă urgent medicului dumneavoastră. Poate fi necesară îngrijire medicală. Dacă trebuie să mergeți la un medic sau la spital, luați cutia cu dumneavoastră. Dacă uitați să luați Melkart Dacă uitați să luați o doză din acest medicament, luați-o de îndată ce vă amintiți. Apoi luați doza următoare la ora obișnuită. Dacă se apropie ora la care trebuie să luați doza următoare, nu mai luați doza uitată. Nu luați o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat. 3 Dacă încetați să luați Melkart Nu încetați administrarea Melkart decât dacă medicul dumneavoastră vă spune să faceți acest lucru. Dacă aveți întrebări despre cât timp să luați acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră.

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Unele simptome necesită atenție medicală imediată: Trebuie să opriți administrarea Melkart și să consultați medicul imediat ce apar următoarele reacții adverse:

  • Angioedem (rar: poate afecta până la 1 din 1000 de persoane): simptomele includ umflarea feței, limbii sau gâtului, dificultăți la înghițire, dificultăți ale respirației, apariția bruscă de erupții pe piele sau urticarie, deaorece pot indica o reacție numită „angioedem”.
  • Boală a ficatului (hepatită) (frecvență necunoscută): simptomele includ îngălbenirea pielii sau ochilor, greața, pierderea poftei de mâncare sau urina închisă la culoare, deoarece pot indica o boală a ficatului (hepatită).
  • Inflamația pancreasului (pancreatită) (rare: poate afecta până la 1 din 1000 persoane):

simptomele includ durere severă și persistentă la nivelul abdomenului (zona stomacului), care poate merge spre spate, însoțită sau nu de greață și vărsături. Alte reacții adverse Unii pacienți au avut următoarele reacții adverse când au utilizat Melkart:

  • Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): durere în gât, nas înfundat, febră.
  • Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): erupție pe piele însoțită de mâncărime, tremur, durere de cap, amețeală, dureri musculare, dureri articulare, constipație, umflare a mâinilor, gleznelor sau picioarelor (edem), transpirație excesivă, vărsături, dureri la nivelul stomacului și în jurul acestuia (dureri abdominale), diaree, arsuri la stomac, greață (senzație de rău), vedere încețoșată.
  • Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): creștere în greutate, frisoane, slăbiciune, disfuncție sexuală, valoare mică a glucozei sanguine, flatulență.
  • Rare (pot afecta până la 1 din 1 000 persoane): inflamație a pancreasului După punerea pe piață a acestui medicament, au fost raportate și următoarele reacții adverse:
  • Cu frecvența necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile): descuamarea localizată a pielii sau vezicule, inflamație a vaselor de sânge (vasculită) care poate duce la erupții trecătoare pe piele sau pete roșii, rotunde, punctiforme, plate sub suprafața pielii sau vânătăi.

Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament. 4

Cum se păstrează

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister sau cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. Nu utilizați niciun ambalaj de Melkart dacă observați semne vizibile de deteriorare sau manipulare greșită. MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE PUBLICE SAU PRIVATE. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informații

Ce conține Melkart

  • Substanța activă este vildagliptina. Fiecare comprimat conține vildagliptină 50 mg.
  • Celelalte componente (excipienți) sunt:

lactoză anhidră, stearil fumarat de sodiu, celuloză microcristalină și croscarmeloză sodică. Cum arată Melkart și conținutul ambalajului Melkart 50 mg comprimate se prezintă sub formă de comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, cu un diametru de 8,0 mm ± 0.5 mm , disponibile în blistere de OPA-Al-PVC/Al ce conțin 7, 14, 28, 30, 56, 60, 90, 112, 180 sau 336 comprimate și în ambalaje multiple ce conțin 3 cutii, fiecare conținând 112 comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Deținătorul autorizației de punere pe piață G.L. Pharma GmbH Schlossplatz 1 A-8502 Lannach Austria Fabricanții Galenicum Health S.L.U. Avda. Cornellá 144, 7º-1a, Edificio Lekla, Esplugues de Llobregat (Barcelona), 08950, Spania G.L. Pharma GmbH Schlossplatz 1, Lannach, Steiermark, 8502, Austria Sag Manufacturing S.L.U. Carretera N-1, Km 36, San Agustin Del Guadalix, Madrid, 28750, Spania 5 Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale: Austria: Melkart 50 mg-Tabletten Malta: Melkart 50 mg tablets Polonia: Melkart Republica Cehă: Melkart România: Melkart 50 mg comprimate Slovacia: Melkart 50 mg tablety Ungaria: Melkart 50 mg tabletta Acest prospect a fost revizuit în iunie 2025. 6

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste MELKART 50 mg?

se utilizează
Substanța activă a Melkart conține vildagliptină, care aparține unui grup de medicamente numite
”antidiabetice orale”.

MELKART 50 mg se elibereaza cu reteta?

Da, MELKART 50 mg se elibereaza pe baza de reteta medicala. Pentru a-l obtine, va trebui sa va prezentati la medic.

Care este substanta activa din MELKART 50 mg?

Substanta activa din MELKART 50 mg este VILDAGLIPTINUM.

Sub ce forma se prezinta MELKART 50 mg?

MELKART 50 mg se prezinta sub forma de compr..