HIRUDOID 3 mg/g
Ce este și pentru ce se utilizează
Hirudoid 3mg/g cremă este un medicament care reduce umflăturile și inflamațiile. Hirudoid 3mg/g cremă este utilizat pentru tratamentul topic al
- contuziilor (traumatismelor) însoțite sau nu de echimoze (hematoame)
- flebitelor superficiale (inflamații ale venelor) atunci când nu este posibil tratamentul prin compresie.
Înainte să luați acest medicament
Nu utilizați HIRUDOID 3 mg/g cremă:
- dacă sunteți alergic la condroitin polisulfat sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
Nu aplicați Hirudoid 3mg/g cremă pe răni deschise sau pe piele cu leziuni. Atenționări și precauții Înainte să utilizați HIRUDOID 3 mg/g cremă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Vezi punctul "Nu utilizați Hirudoid 3mg/g cremă " și "Reacții adverse posibile". HIRUDOID 3 mg/g cremă împreună cu alte medicamente 1 Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente. Nu sunt cunoscute nici un fel de interacțiuni. Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresațivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Până în prezent, experiența în privința utilizării topice a condroitinului polisulfat – administrat pe cale cutanată la femei gravide sau care alăptează – nu a demonstrat nici un efect dăunător asupra fătului sau sugarului. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Nu sunt necesare precauții speciale. HIRUDOID 3 mg/g cremă conține: Alcoolul cetostearilic și lanolina pot provoca iritații cutanate locale (de ex. dermatite de contact). Metil-4-hidroxibenzoatul (metil parabenul) și propil-4-hidroxibenzoatul (propil parabenul) pot provoca reacții de hipersensibilitate (alergice) și, chiar, reacții întârziate.
Cum se administrează
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Doza uzuală este: Aplicați Hirudoid 3mg/g cremă pe zona afectată de 2-3 ori pe zi. În funcție de suprafața zonei care trebuie tratată, în general este suficientă aplicare a 3-5 cm de cremă. Mod de administrare Pentru utilizare cutanată. Aplicați uniform Hirudoid 3mg/g cremă pe zona afectată și masați ușor până la intrarea în piele. Utilizați Hirudoid 3mg/g cremă doar pe piele fără leziuni; evitați contactul cu ochii sau mucoasele. În cazul inflamațiilor dureroase, Hirudoid 3mg/g cremă trebuie aplicat cu atenție pe zona afectată și în jurul acesteia și apoi acoperit cu un bandaj. În astfel de cazuri, crema nu trebuie întinsă sau masată până intră în piele. Hirudoid 3mg/g cremă este potrivit și pentru procedurile fizioterapeutice cum sunt fonoforeza și iontoforeza. În timpul iontoforezei, Hirudoid 3mg/g cremă trebuie aplicat sub catod. Durata tratamentului Trebuie să utilizați Hirudoid 3mg/g cremă până când simptomele dispar. În cazul contuziilor, tratamentul durează în general până la 10 zile. În cazul flebitelor superficiale, tratamentul durează în general 2-3 săptămâni. Hirudoid 3mg/g cremă poate fi utilizat pe perioade îndelungate fără efecte secundare. Totuși, trebuie să vă prezentați la medic dacă simptomele dumneavoastră nu se îmbunătățesc după 14 zile de tratament regulat sau dacă acestea reapar după încheierea tratamentului. Vă rugăm să vă adresați medicului dumneavoastră sau farmacistului, dacă aveți impresia că efectul Hirudoid 3mg/g cremă este prea puternic sau prea slab. 2 Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Dacă utilizați mai mult HIRUDOID 3 mg/g cremă decât trebuie Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului Dacă uitați să utilizați HIRUDOID 3 mg/g cremă Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetați să utilizați HIRUDOID 3 mg/g cremă Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Foarte rare (afectează mai puțin de 1 utilizator din 10.000): În timpul utilizării Hirudoid 3mg/g cremă pot apărea foarte rar reacții locale de hipersensibilitate, cum ar fi înroșirea pielii. De obicei, aceste reacții dispar rapid la întreruperea tratamentului. Cu frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile): Metil-4-hidroxibenzoatul (metil parabenul) și propil-4-hidroxibenzoatul (propil parabenul) pot provoca reacții de hipersensibilitate (alergice) și, chiar, reacții întârziate. Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
Cum se păstrează
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați Hirudoid 3mg/g cremă după data de expirare înscrisă pe cutie și pe tub. Condiții de păstrare A nu se păstra la temperaturi peste 25oC. Păstrarea după prima deschidere A se utiliza în 12 luni de la prima deschidere.
Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conține HIRUDOID 3 mg/g cremă Substanța activă este condroitin polisulfat obținut din cartilaj traheal bovin. 1g cremă conțin condroitin polisulfat din cartilaj traheal bovin 3mg, echivalent cu 25000 unități (unități determinate prin timpul de tromboplastină parțial activată – APTT) 3 Celelalte component sunt Glicerol 85%, acid stearic, unguent din alcooli de lanolină, alcool stearilic emulsifiant (tip A), alcool miristilic, alcool izopropilic, hidroxid de potasiu, p-Hidroxibenzoat de metil (E 218), timolol, p-Hidroxibenzoat de propil (E 216), apă purificată. Cum arată HIRUDOID 3 mg/g cremă și conținutul ambalajului Cremă omogenă, albă, lucioasă, cu miros caracteristic. Cutie cu 1 tub de Al, acoperit la interior cu rășină epoxifenolică, prevăzut cu membrană, închis cu capac cu filet din polipropilenă, de culoare albă; tubul conține 40 g cremă. Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricanții Deținătorul autorizației de punere pe piață STADA Arzneimittel AG Stadastraße 2–18 61118 Bad Vilbel Germania Fabricanții STADA Arzneimittel AG Stadastraße 2-18 61118 Bad Vilbel, Germania MOBILAT PRODUKTIONS GmbH Luitpoldstraße 1, 85276 Pfaffenhofen, Germania Acest prospect a fost revizuit în martie 2017. Alte surse de informații Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/ Informații suplimentare pentru pacient Deschiderea tubului Folia protectoare care sigilează tubul este perforată cu ajutorul unei prelungiri din interiorul capacului. Apăsați cu putere capacul și rotiți-l. Asigurați-vă că folia este complet perforată. Fiecare tub este verificat pentru a conține cantitatea corectă. În timpul procesului de umplere, pentru a se asigura închiderea corespunzătoare a tubului, este necesară din punct de vedere tehnic păstrarea unui spațiu gol. Totuși, acest spațiu gol nu are nicio influență asupra cantității conținute în tub. 4
Întrebări frecvente
Pentru ce se foloseste HIRUDOID 3 mg/g?
se utilizează
Hirudoid 3mg/g cremă este un medicament care reduce umflăturile și inflamațiile.
HIRUDOID 3 mg/g se elibereaza cu reteta?
Nu, HIRUDOID 3 mg/g este un medicament OTC (Over The Counter), care poate fi achizitionat fara reteta medicala.
Care este substanta activa din HIRUDOID 3 mg/g?
Substanta activa din HIRUDOID 3 mg/g este HEPARINOIDUM.
Sub ce forma se prezinta HIRUDOID 3 mg/g?
HIRUDOID 3 mg/g se prezinta sub forma de crema.




