Ce este și pentru ce se utilizează
Clotrimazol Rompharm 10 mg/g este o cremă antifungică de uz dermatologic, din grupa derivaților de imidazol și triazol. Fiecare gram de cremă conține 10 mg clotrimazol.
Este indicat în tratamentul micozelor cutanate și mucoase determinate de dermatofiți, fungi, levuri și microorganisme cum este Malassezia furfur, precum și infecții cutanate determinate de Corynebacterium minutissimum.
Afecțiuni pentru care se utilizează:
- Micoze interdigitale (Tinea pedum, Tinea manuum)
- Micoze cutanate (Tinea corporis, Pityriazis versicolor)
- Micoze ale plicilor cutanate (Tinea inguinalis, eritrasma)
- Paronichii în onicomicoze (Tinea unguium)
- Dermatita seboreică suprainfectată
- Sicozisul bărbii
- Favus
- Vulvita micotică (în special cu Candida)
- Vulvita nespecifică
- Inflamația glandului penian și balanita candidozică
Înainte să luați acest medicament
Nu utilizați Clotrimazol Rompharm dacă:
- Sunteți hipersensibil(ă) la clotrimazol sau la oricare dintre excipienți.
Precauții:
- Nu trebuie utilizat în infecții ale unghiilor și scalpului.
- Medicamentul este indicat numai pentru uz cutanat. Nu se aplică pe mucoase.
- Trebuie evitat contactul cu ochii.
- Dacă în timpul tratamentului apar fenomene de iritație la locul aplicării sau reacții alergice la clotrimazol, tratamentul trebuie întrerupt.
- Nu se recomandă utilizarea în cazul în care la nivelul tegumentelor interesate există răni deschise.
- Medicamentul conține p-hidroxibenzoat de metil (E218) care poate provoca reacții alergice.
- Medicamentul conține alcool cetilic care poate provoca reacții adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact).
Sarcina: Nu există studii clinice controlate efectuate la gravide. Se recomandă evitarea utilizării clotrimazolului în primul trimestru. În trimestrele II și III de sarcină, Clotrimazol Rompharm se va utiliza numai dacă este absolut necesar, după evaluarea atentă de către medic a raportului risc potențial fetal/beneficiu terapeutic matern.
Alăptarea: Deoarece nu se știe dacă clotrimazolul aplicat local se excretă în laptele uman, se va administra cu prudență la femeile care alăptează, numai la recomandarea medicului.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor: Clotrimazol Rompharm nu are nicio influență asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Interacțiuni: Nu se cunosc interacțiuni medicamentoase.
Sarcina și alăptarea
Alăptarea: Deoarece nu se știe dacă clotrimazolul aplicat local se excretă în laptele uman, se va administra cu prudență la femeile care alăptează, numai la recomandarea medicului.
Text oficial (ANMDMR).
Cum se administrează
Clotrimazol Rompharm crema se administrează cutanat. Se aplică de 2-3 ori pe zi, în strat subțire și se masează ușor până când crema pătrunde în piele. Aproximativ ½ cm de cremă este suficient pentru tratamentul unei zone de dimensiunea unei palme.
Pentru infecțiile labiilor (vulvită candidozică) și ale zonelor adiacente, balanita candidozică și inflamația glandului penian, se aplică crema pe zona afectată a pielii (de exemplu de la vagin spre anus), de 1-3 ori pe zi.
Pentru infecțiile picioarelor, se recomandă spălarea și uscarea picioarelor, în special interdigital, înainte de aplicarea cremei.
Pentru a asigura o vindecare completă, tratamentul trebuie continuat încă 2 săptămâni după remiterea simptomelor. Durata maximă a tratamentului este de 4 săptămâni.
Durata tratamentului în funcție de indicație:
- Dermatomicoze: 3-4 săptămâni
- Eritrasma: 2-4 săptămâni
- Pitiriazis versicolor: 1-3 săptămâni
- Vulvita și balanita candidozică: 1-2 săptămâni
Reacții adverse posibile
Clotrimazol Rompharm cremă poate determina reacții adverse locale, cum sunt:
- Eritem
- Prurit
- Senzație de arsură și/sau căldură locală
- Iritație cutanată
- Reacții alergice, chiar întârziate
În cazul apariției reacțiilor adverse, zona pe care a fost aplicată crema trebuie spălată cu săpun și apă caldă, iar tratamentul trebuie întrerupt.
Supradozaj: În cazul apariției unor reacții de sensibilizare (alergice) se întrerupe tratamentul. În caz de ingestie accidentală, lavajul gastric este rareori necesar și trebuie avut în vedere numai în cazul în care cantitatea de cremă ingerată în ora precedentă sau simptomele supradozajului sunt evidente (de exemplu amețeli, greață și vărsături) și pot pune viața în pericol. Vărsăturile pot fi induse numai în cazul asigurării permeabilității căilor aeriene.
Cum se păstrează
- A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
- A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
- A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
Compoziție: 1 g cremă conține clotrimazol 10 mg și excipienți: alcool cetilic, vaselină albă, glicerină, polisorbat 80, p-hidroxibenzoat de metil (E218), apă purificată.
Ambalaj: Cutie cu un tub din Al acoperit la interior cu un lac epoxifenolic, etanșat cu membrană, închis cu capac cu filet din polietilenă prevăzut cu dispozitiv de perforare, conținând 20 g cremă.
Fabricant: S.C. Hyperion S.A., Șoseaua Nicolina Nr. 169 A, Iași, România.
Deținătorul autorizației de punere pe piață: S.C. ROMPHARM COMPANY S.R.L., Str. Eroilor nr. 1A, oraș Otopeni, jud. Ilfov, România.
Data ultimei verificări a prospectului: Decembrie 2020.