MD

← Înapoi la prospect

Fișă tehnică · Vabysmo® 120 mg/ml, soluţie injectabilă

Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).

  • Cod ATC: S01LA09
  • Forma farmaceutică: soluţie injectabilă
  • Concentrație: 120 mg/ml

Acțiune farmacologică

Ce este Vabysmo şi pentru ce se utilizează Ce este Vabysmo şi pentru ce se utilizează Vabysmo conţine substanţa activă faricimab, care aparţine unei clase denumite medicamente antineovascularizaţie. Vabysmo este injectat în ochi de către medicul dumneavoastră, la adulți, pentru a trata afecţiunile oculare, denumite: • degenerescenţă maculară legată de vârstă (DMLV), forma neovasculară (umedă), • afectare a acuităţii vizuale determinată de edemul macular diabetic (EMD) • afectare a acuităţii vizuale determinată de edemul macular secundar ocluziei venoase retiniene (ocluzie de ram venos retinian [ORVR] sau ocluzie de venă centrală a retinei [OVCR]) Aceste afecțiuni afectează macula, partea centrală a retinei (stratul sensibil la lumină din partea posterioară a ochiului) care este responsabilă de vederea fină, centrală. DMLV forma neovasculară (umedă) este cauzată de creşterea unor vase de sânge anormale, ce prezintă scurgeri de sânge sau lichid la nivelul maculei, iar EMD este cauzat de scurgerile din vasele de sânge, care determină umflarea maculei. OVCR reprezintă obstrucția principalului vas de sânge (venă) care transportă sângele în afara retinei, iar ORVR reprezintă obstrucția uneia dintre ramificaţiile mai mici ale venei principale. Din cauza creşterii presiunii în interiorul acestor vase de sânge, se produc scurgeri de lichid de la nivelul acestora în retină, cauzând umflarea maculei (edem macular). Cum acţionează Vabysmo Vabysmo recunoaşte în mod specific şi blochează activitatea proteinelor denumite angiopoietina-2 şi factorul A de creștere a endoteliului vascular. Atunci când aceste proteine sunt prezente în cantităţi ce depăşesc valorile normale, acestea cauzează creşterea vaselor de sânge anormale şi/sau deteriorarea vaselor sanguine normale, însoţite de scurgeri de la nivelul acestora la nivelul maculei, 1 determinând umflarea sau deteriorarea acesteia, care pot afecta negativ vederea persoanei. Prin ataşarea la aceste proteine, Vabysmo poate bloca activitatea lor şi previne creşterea vaselor sanguine anormale, scurgerile de la nivelul acestora şi inflamaţia. Vabysmo vă poate ameliora boala şi/sau încetini procesul de agravare a bolii şi astfel, poate menţine sau chiar îmbunătăţi capacitatea dumneavoastră de a vedea.

Doze și mod de administrare

Acest medicament trebuie administrat de un medic cu experienţă în efectuarea injecţiilor intravitreene.

Doze

Degenerescenţă maculară legată de vârstă (DMLV), forma neovasculară (umedă) Doza recomandată este de 6 mg (0,05 ml soluţie), administrată prin injectare intravitreană, primele 3 doze administrându-se la interval de 4 săptămâni (lunar).

Ulterior, se recomandă o evaluare a activității bolii, pe baza rezultatelor funcţiei vizuale şi/sau modificărilor anatomice la 16 și/sau 20 de săptămâni de la inițierea tratamentului, astfel încât tratamentul să poată fi personalizat. La pacienții fără activitate a bolii, trebuie luată în considerare administrarea faricimab la interval de 16 săptămâni (4 luni). La pacienții cu activitate a bolii, trebuie luat în considerare tratamentul la interval de 8 săptămâni (2 luni) sau 12 săptămâni (3 luni). În cazul modificării rezultatelor funcţiei vizuale şi/sau modificărilor anatomice, intervalul dintre administrările tratamentului se va ajusta corespunzător şi trebuie implementată o reducere a intervalului, dacă rezultatele vizuale şi/sau anatomice se înrăutăţesc (vezi pct. 5.1). Nu au fost studiate intervalele de tratament mai scurte de 8 săptămâni între injecţii (vezi pct. 4.4). Vizitele pentru monitorizare în intervalul dintre administrări trebuie programate în funcţie de starea clinică a pacientului şi decizia medicului, dar nu există nicio cerință pentru monitorizarea lunară între injecții.

Afectare a acuităţii vizuale determinată de edemul macular diabetic (EMD) și de edemul macular secundar ocluziei venoase retiniene (OVR)

Doza recomandată este de 6 mg (0,05 ml soluție), administrată prin injectare intravitreană la fiecare 4 săptămâni (lunar); pot fi necesare 3 sau mai multe injecţii lunare consecutive.

Ulterior, tratamentul este personalizat printr-o strategie de extindere progresivă a intervalelor dintre administrări. Pe baza evaluării de către medic a rezultatelor funcţiei vizuale şi/sau modificărilor anatomice ale fiecărui pacient, intervalul dintre administrări poate fi extins prin creşteri treptate de până la 4 săptămâni. În cazul modificării rezultatelor vizuale şi/sau anatomice, intervalul dintre administrările tratamentului se va ajusta corespunzător şi trebuie implementată o reducere a intervalului, dacă rezultatele vizuale şi/sau anatomice se înrăutăţesc (vezi pct. 5.1). Nu au fost studiate intervalele de tratament mai scurte de 4 săptămâni și nu mai mult de 4 luni între injecţii. Vizitele pentru monitorizare în intervalul dintre administrări trebuie programate în funcţie de starea clinică a pacientului şi decizia medicului, dar nu există nicio cerință pentru monitorizarea lunară între injecții.

Durata tratamentului

Acest medicament este indicat pentru tratamentul pe termen lung. Dacă rezultatele vizuale şi/sau anatomice indică faptul că pacientul nu obţine niciun beneficiu prin continuarea tratamentului, administrarea trebuie întreruptă.

Omiterea sau întârzierea administrării dozelor

În cazul omiterii sau administrării cu întârziere a unei doze, pacientul trebuie să fie reevaluat de medic la următoarea vizită disponibilă şi să continue administrarea în funcţie de decizia medicului.

Grupe speciale de pacienți

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţi cu vârsta de 65 de ani sau peste (vezi pct. 5.2). Datele de siguranță la pacienții cu DMLV și OVR, la pacienţi cu vârsta ≥ 85 de ani sunt limitate (vezi pct. 4.4).

Insuficienţa renală

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 5.2).

Insuficiența hepatică

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţi cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 5.2).

Copii și adolescenți

Acest medicament nu prezintă utilizare relevantă la copii şi adolescenţi în indicaţiile de DMLV, forma neovasculară (umedă), EMD şi OVR.

Mod de administrare

Doar pentru administrare intravitreană. Fiecare flacon trebuie utilizat exclusiv pentru tratamentul unui singur ochi.

Vabysmo trebuie verificat vizual înainte de administrare pentru detectarea eventualelor particule şi modificări de culoare şi dacă acestea sunt prezente, flaconul nu trebuie utilizat.

Procedura de injectare intravitreană trebuie efectuată în condiţii de asepsie, implicând utilizarea unui dezinfectant chirurgical pentru mâini, a unor câmpuri sterile şi a unui blefarostat (sau echivalent) sterilizat. Antecedentele medicale ale pacientului privind reacţiile de hipersensibilitate trebuie evaluate cu atenţie înainte de efectuarea procedurii intravitreene (vezi pct. 4.8). Înainte de injectare trebuie administrat un anestezic adecvat şi un bactericid topic cu spectru larg pentru a dezinfecta tegumentul periocular, pleoapa şi suprafaţa oculară.

Acul pentru injectare (calibrul 30 x ½ inch, neinclus în ambalaj) trebuie introdus la 3,5 - 4,0 mm în spatele limbului, în cavitatea vitroasă, în direcţia centrului globului ocular, evitându-se meridianul orizontal. Volumul de 0,05 ml se va injecta apoi lent; pentru injecţiile ulterioare se va utiliza o altă zonă sclerală.

Monitorizarea după injectare

După injectare, orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

În perioada imediat ulterioară injectării intravitreene, pacienţii trebuie monitorizaţi pentru o eventuală creştere a presiunii intraoculare. Monitorizarea adecvată poate consta în verificarea perfuzării nervului optic sau tonometrie. Dacă este necesar, trebuie să fie disponibil echipament steril pentru efectuarea paracentezei.

După injectarea intravitreană, pacienţii trebuie instruiţi să raporteze fără întârziere orice simptome sugestive de endoftalmită (de exemplu, pierdere a vederii, durere oculară, roşeaţă oculară, fotofobie, vedere înceţoşată).

Pentru instrucţiuni privind manipularea medicamentului înainte de administrare, vezi punctul 6.6.

Interacțiuni

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Nu s-au efectuat studii de interacțiune. Pe baza biotransformării și eliminării faricimab (vezi pct.
5.2), nu se preconizează interacțiuni medicamentoase. Cu toate acestea, faricimab nu trebuie
administrat concomitent cu alte medicamente anti-VEGF cu utilizare sistemică sau oftalmică (vezi
pct. 4.4).

Sarcină și alăptare

Sarcina şi alăptarea
Vabysmo nu a fost studiat la femeile gravide. Vabysmo nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu
excepţia cazurilor în care beneficiul posibil pentru pacientă depăşeşte riscul potenţial pentru făt.
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă,
adresați-vă medicului pentru recomandări înainte de administrarea acestui medicament.
Nu se recomandă alăptarea pe durata tratamentului cu Vabysmo, deoarece nu se cunoaşte dacă
Vabysmo trece în laptele uman.
Femeile care pot rămâne gravide trebuie să utilizeze o metodă eficientă de contracepţie pe durata
tratamentului şi timp de minimum trei luni după întreruperea tratamentului cu Vabysmo. Dacă aţi
rămas gravidă sau credeţi că aţi rămas gravidă în timpul tratamentului, informaţi imediat medicul.
Conducerea şi folosirea utilajelor
După injecţia cu Vabysmo este posibil să aveţi probleme temporare de vedere (spre exemplu,
vedere înceţoşată). Nu conduceţi vehicule sau folosiţi utilaje atât timp cât persistă aceste probleme.
Vabysmo conţine sodiu
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu conţine
sodiu”.
3
Vabysmo conţine polisorbat
Acest medicament conţine polisorbat 0,02 mg per fiecare doză de 0,05 ml. Polisorbaţii pot
determina reacţii alergice. Adresați-vă medicului dumneavoastră dacă aveţi orice fel de alergii
cunoscute.
3.

Insuficiență renală

Insuficienţa renală Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 5.2).