Fișă tehnică · Trio Thriple Therapy Package 500 mg/30 mg/1000 mg, comprimate filmate; capsule; comprimate

Doza

Doza recomandată este de o capsula lansoprazol 30 mg, un comprimat filmat claritromicină 500 mg și un comprimat amoxicilina 1000 mg administrate împreună de 2 ori pe zi, la intervale de 12 ore (dimineața și seara), timp de 7 sau 14 zile.

Grupe speciale de pacienți

Pacienți cu insuficiența renală

Produsul nu este recomandat la pacienții cu clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min.

Pacienți cu insuficiența hepatică

Se recomandă administrarea cu precauție a lansoprazolului la pacienții cu insuficiență hepatică. La pacienții cu insuficiență hepatică severă nu trebuie administrate doze mai mari de 30 mg pe zi. Copii și adolescenți:

Siguranța și eficacitatea Trio Thriple Therapy Package 1000 mg/500 mg/30 mg nu a fost demonstrată la pacienți copii și adolescenți infectați cu H. pylori.

Pacienții vârstnici

Pacienții vârstnici pot suferi de disfuncție renală și hepatică asimptomatică. Trebuie avut grijă la administrarea triplei terapii de lansoprazol, amoxicilină și claritromicină la acest grup de pacienți. La pacienții vârstnici cu disfuncție renală severă trebuie avută în vedere modificarea dozei.

Mod de administrare

Fiecare medicament trebuie să fie înghițit întreg, fără a fi divizat.

cu alte medicamente și alte forme de interacțiuni
Nu există studii privind interacțiunile medicamentoase efectuate în mod specific cu Trio Thriple
Therapy Package 1000 mg/500 mg/30 mg. Următoarele interacțiuni medicamentoase sunt pentru
componentele individuale ale preparatului: lansoprazol, amoxicilină și claritromicină.
Amoxicilina
Probenecid
Nu se recomandă utilizarea concomitentă cu probenecid. Probenecidul scade secreţia tubulară
renală a amoxicilinei. Utilizarea concomitentă de probenecid poate determina concentraţii
plasmatice crescute şi prelungite a amoxicilinei.
Alopurinol
Administrarea concomitentă măreşte riscul apariţiei erupţiilor cutanate.
Tetracicline
Tetraciclinele şi alte medicamente bacteriostatice pot influenţa efectele bactericide ale amoxicilinei.
Contraceptivele orale
Amoxicilina poate afecta flora intestinală, ceea ce duce la scăderea reabsorbtiei estrogenului si
eficacitatea redusa a contraceptivelor orale combinate estrogen/progesteron.
Lansoprazol
Medicamente care conțin rilpivirină:
Utilizarea concomitentă cu lansoprazol este contraindicată.
Medicamente cu absorbție dependente de pH
Datorită efectelor sale asupra secreției gastrice acide, lansoprazol poate reduce absorbția
medicamentelor în cazul în care pH-ul gastric este un determinant important al biodisponibilității
lor. Ca și în cazul altor medicamente care scad aciditatea intragastrică, absorbția medicamentelor,
cum ar fi ketoconazol, atazanavir, nelfinavir, săruri de fier, erlotinib și micofenolat de mofetil poate
scădea, în timp ce absorbția medicamentelor, cum ar fi digoxina poate crește în timpul tratamentului
cu lansoprazol .
Ketoconazol şi itraconazol
Absorbţia ketoconazolului şi a itraconazolului de la nivelul tractulului gastro-intestinal este crescută
în prezenţa acidității gastrice. Administrarea lansoprazolului poate determina concentraţii
subterapeutice ale ketoconazolului şi itraconazolului şi, ca urmare, această asociere trebuie evitată.
Digoxină:
Administrarea concomitentă de lansoprazol şi digoxină poate determina creşterea concentrațiilor
plasmatice ale digoxinei. Ca urmare, concentraţiile plasmatice ale digoxinei trebuie monitorizate şi,
dacă este necesar, doza de digoxină trebuie ajustată atunci când se începe şi când se termină

tratamentul cu lansoprazol.
Medicamente metabolizate de izoenzime ale citocromului P 450
Lansoprazol este metabolizat de către citocromul P450, în special prin intermediul CYP3A și
CYP2C19. Studiile efectuate la subiecți sănătoși au arătat că lansoprazol nu are interacțiuni
semnificative din punct de vedere clinic cu alte medicamente metabolizate de către acelaș sistem
cum ar fi warfarina, antipirina, indometacin, ibuprofen, fenitoină, propranolol, prednison, diazepam
sau claritromicina la subiecții sănătoși. Acești compuși sunt metabolizate prin diferite enzime
CYP450 inclusiv CYP1A2, CYP2C9, CYP2C19, CYP2D6 și CYP3A. Cu toate acestea, alte studii
sau experiența după punerea pe piață au arătat că interacțiunea lansoprazol cu alte medicamente
metabolizate de către aceste enzime CYP450 pot fi semnificativă clinic.
Antiacidele şi sucralfatul pot reduce biodisponibilitatea lansoprazolului şi, de aceea, trebuie
administrate la o oră după administrarea acestuia.
Atazanavir și nelfinavir
Lansoprazol scade substanțial concentrațiile sistemice ale inhibitorilor proteazei HIV, cum ar fi
atazanavir și nelfinavir, care sunt dependente de prezența acidului gastric pentru absorbție, și poate
avea ca rezultat o pierdere a efectului terapeutic al atazanavirului sau nelfinavirului și dezvoltarea
rezistenței HIV. Prin urmare, lansoprazol nu ar trebui să fie administrat concomitent cu atazanavir
sau nelfinavir.
Teofilină
Când lansoprazolul a fost administrat concomitent cu teofilina (CYP1A2, CYP3A), a fost observată
o creștere minoră (10%) în clearance-ul teofilinei. Această interacțiune este puțin probabil să fie
semnificativă clinic. Cu toate acestea, unii pacienții individuali pot necesita ajustarea suplimentară a
dozelor de teofilină atunci când se începe şi când se termină tratamentul cu lansoprazol.
Tacrolimus
Administrarea concomitentă cu lansoprazolul creşte concentraţiile plasmatice de tacrolimus (un
substrat al CYP3A şi al gp P). Expunerea la lansoprazol a crescut expunerea medie la tacrolimus cu
până la 81%. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de tacrolimus atunci când se
începe sau când se termină un tratament concomitent cu lanzoprazol.
Warfarina
Într-un studiu pe subiecți sănătoși, nici farmacocinetica enantiomerilor warfarină, nici timpul de
protrombină nu au fost afectate în urma unor doze unice sau multiple de 60 mg de lansoprazol. Cu
toate acestea, s-au raportat creșteri ale INR şi ale timpului de protrombină la pacienții tratați cu
inhibitori ai pompei de protoni, inclusiv lansoprazol și warfarină concomitent. Creșteri ale INR și
timpului de protrombină poate duce la hemoragii anormale și chiar moarte. Pacienții tratați cu
inhibitori ai pompei de protoni și warfarină concomitent este necesar să fie monitorizați pentru
creșteri ale INR și timpului de protrombină.
Fluvoxamină
În cazul administrării concomitente a lansoprazolului cu fluvoxamina, un inhibitor al CYP 2C19,
trebuie avută în vedere scăderea dozei: concentrațiile plasmatice ale lansoprazolului cresc de până
la 4 ori.
Metotrexat
Studii de farmacocinetică publicate și analize retrospective sugerează că administrarea
concomitentă de IPP și metotrexat (în primul rând, la doze mari) poate crește și prelungi nivelurile
serice de metotrexat și/sau hidroximetotrexat - metabolitul său. Cu toate acestea, nu au fost

efectuate studii privind interacțiunile medicamentoase cu doze mari de metotrexat cu IPP.
Medicamentele inductoare ale CYP 2C19 şi CYP 3A4
Inductorii enzimatici ai CYP 2C19 şi CYP 3A4, cum este rifampicina şi sunătoarea (Hypericum
perforatum) pot scădea în mod semnificativ concentraţiile plasmatice ale lansoprazolului.
Claritromicina
Utilizarea următoarelor medicamente este strict contraindicată din cauza reacţiilor adverse severe
posibile induse de interacţiunea dintre medicamente:
Cisapridă, pimozidă, astemizol şi terfenadină
La pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină şi cisapridă au fost raportate concentraţii
plasmatice crescute de cisapridă. Acest lucru poate duce la prelungirea intervalului QT şi aritmii
cardiace, inclusiv tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară şi torsada vârfurilor. Efecte similare
au fost observate la pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină şi pimozidă. Au fost raportări că
macrolidele modifică metabolizarea terfenadinei, având ca rezultat creşterea concentraţiei
plasmatice de terfenadină, fapt care a fost ocazional asociat cu aritmii cardiace, cum sunt prelungire
a intervalului QT, tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară şi torsada vârfurilor. Într-un studiu
efectuat la 14 voluntari sănătoşi, administrarea concomitentă de claritromicină şi terfenadină a dus
la o creştere de 2-3 ori a concentraţiei plasmatice a metabolitului acid al terfenadinei şi la
prelungirea intervalului QT, care nu a dus la nici un efect clinic detectabil. Efecte similare au fost
observate la administrarea concomitentă de astemizol şi alte macrolide.
Ergotamină/dihidroergotamină
Raportările din experienţa de după punerea pe piaţă indică faptul că administrarea concomitentă a
claritromicinei cu ergotamina sau dihidroergotamina a fost asociată cu toxicitate acută, caracterizată
prin vasospasm, ischemie la nivelul extremităţilor şi altor ţesuturi, inclusiv la nivelul sistemului
nervos central. Administrarea concomitentă de claritromicină cu aceste medicamente este
contraindicată (vezi pct. 4.3).
Colchicina
Deoarece reprezintă un substrat atât pentru CYP3A, cât şi pentru transportorul implicat în eflux,
glicoproteina P (gpP). Claritromicina şi alte macrolide sunt cunoscute prin faptul că inhibă CYP3A
şi gpP. Atunci când se administrează concomitent cu claritromicina, expunerea la colchicină poate
fi crescută, ceea ce duce la creşterea reacţiilor adverse ale acesteia, cu posibile consecinţe letale, în
special la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică care utilizează, de asemenea, un inhibitor al
glicoproteinei P sau un inhibitor CYP3A puternic.
Inhibitori de HMG-CoA reductază
Utilizarea concomitentă a claritromicinei cu lovastatină sau simvastatină este contraindicată (vezi
pct. 4.3) deoarece aceste statine sunt metabolizate extensiv de către CYP3A4, iar tratamentul
concomitent cu claritromicină determină creşterea concentraţiilor plasmatice ale acestora, ceea cu
creşte riscul de miopatie, inclusiv rabdomioliză. S-au raportat cazuri de rabdomioliză la pacienţii
cărora li s-a administrat claritromicină concomitent cu aceste statine. Dacă tratamentul cu
claritromicină nu poate fi evitat, administrarea lovastatinei sau simvastatinei trebuie suspendată pe
parcursul tratamentului.
Efecte ale altor medicamente asupra claritromicinei
Medicamentele care sunt inductori ai CYP3A (de exemplu rifampicină, fenitoină, carbamazepină,
fenobarbitalul, sunătoare) pot induce metabolizarea claritromicinei. Acest lucru poate duce la
concentraţii plasmatice ale claritromicinei sub valorile terapeutice, fapt care determină eficacitate
redusă. În plus, poate fi necesară monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale inductorilor CYP3A,

care pot fi crescute ca urmare a inhibării CYP3A de către claritromicină (vezi, de asemenea,
informaţiile relevante despre medicament cu privire la administrarea inductorilor CYP3A4).
Administrarea concomitentă de rifabutină şi claritromicină a dus la o creştere a concentraţiilor
plasmatice de rifabutină şi la scăderea concentraţiilor plasmatice de claritromicină, asociate cu un
risc crescut de uveită.
Efavirena, nevirapină, rifampicină, rifabutină şi rifapentină
Inductorii puternici ai metabolizării prin intermediul sistemului citocromului P450, cum sunt
efavirenz, nevirapină, rifampicină, rifabutină şi rifapentină pot accelera metabolizarea
claritromicinei, reducând astfel concentraţiile plasmatice ale acesteia, în acelaşi timp crescând
concentraţiile plasmatice ale 14-hidroxi-claritromicinei, un metabolit care este, de asemenea,
microbiologic activ. Având în vedere faptul că activităţile microbiologice ale claritromicinei şi 14hidroxi-claritromicinei sunt diferite pentru bacterii diferite, efectul terapeutic scontat poate fi
influenţat în cazul administrării concomitente de claritromicină cu inductori enzimatici.
Fluconazol
Administrarea concomitentă de fluconazol 200 mg pe zi şi 500 mg claritromicină de două ori pe zi
la 21 de voluntari sănătoşi a dus la o creştere a concentraţiei minime de claritromicină la starea de
echilibru (Cmin) şi a ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) cu 33% şi,
respectiv 18%. Concentraţiile plasmatice ale metabolitului activ 14-hidroxi- claritromicină la starea
de echilibru nu au fost influenţate semnificativ de administrarea concomitentă de fluconazol. Nu
este necesară ajustarea dozei de claritromicină.
Anticoagulante orale
Administrarea simultană de claritromicină şi warfarină poate determina creşterea efectelor
anticoagulante ale acesteia din urmă. Au existat numeroase rapoarte privind creşterea activităţii
anticoagulantelor orale la pacienţii cărora li se administrează antibiotice, inclusiv macrolide. Acest
risc poate varia în funcţie de infecţia subiacentă, vârstă şi starea generală a pacientului, astfel încât
contribuţia macrolidelor la creşterea INR-ului (raportul normalizat internaţional) este dificil de
evaluat. Se recomandă monitorizarea frecventă a INR-ului în timpul şi la scurt timp după
administrarea concomitentă de macrolide şi anticoagulante orale.
Ritonavir
Un studiu de farmacocinetică a demonstrat că administrarea concomitentă de ritonavir 200 mg la
interval de 8 ore şi claritromicină 500 mg la interval de 12 ore a dus la o inhibare marcată a
metabolizării claritromicinei. Cmax a claritromicinei a crescut cu 31%, Cmin a crescut cu 182% şi
ASC a crescut cu 77% în cazul administrări concomitente cu ritonavir. În esenţă, a fost remarcată o
inhibare completă a formării metabolitului14-hidroxi al claritromicinei. Din cauza indicelul
terapeutic larg al claritromicinei, nu este necesară nicio reducere a dozei la pacienţii cu funcţie
renală normală. Totuşi, la pacienţii cu insuficienţă renală, trebuie luate în considerare următoarele
ajustări ale dozei: la pacienţii cu Clcr cuprins între 30 şi 60 ml/min doza de claritomicină trebuie
redusă cu 50%, iar la cei cu Clcr <30 ml/min doza de claritomicină trebuie redusă cu 75%. Dozele de
claritromicină mai mari de 1 g pe zi nu trebuie administrate concomitent cu ritonavir.
Ajustări similare ale dozei trebuie luate în considerare la pacienţii cu funcţie renală redusă atunci
când ritonavirul este utilizat ca potenţator farmacocinetic împreună cu alţi inhibitori de protează
HIV, incluzând atazanavir şi saquinavir.
Efectul claritromicinei asupra altor medicamente
Digoxina
Digoxin este un substrat pentru glicoproteina P (Pgp) și claritromicina este cunoscută pentru
inhibarea Pgp. Când claritromicină și digoxină sunt administrate concomitent, inhibarea Pgp de
claritromicină poate duce la o expunere crescută la digoxină. Concentrațiile serice de digoxină

crescute la pacienții tratați cu claritromicină și digoxină concomitent au fost raportate în cadrul
supravegherii după punerea pe piață. Unii pacienți au prezentat semne clinice compatibile cu
toxicitate digitalică, inclusiv aritmii potențial letale. Trebuie luată în considerare monitorizarea
concentrațiilor plasmatice ale digoxinei, în special pentru pacienții cu concentrații de digoxină în
intervalul terapeutic superior.
Interacţiuni care au la bază acţiunea asupra CYP3A
Administrarea concomitentă de claritromicină, cunoscută ca inhibitor al CYP3A cu un medicament
metabolizat în principal de către CYP3A poate fi asociată cu creşteri ale concentraţiilor plasmatice
ale medicamentelor, fapt care poate creşte sau prelungi atât efectele terapeutice, cât şi reacţiile
adverse ale medicamentelor administrat concomitent. Claritromicina trebui utilizată cu precauţie la
pacienţii trataţi cu alte medicamente cunoscute a fi substrat pentru enzima CYP3A, mai ales dacă
substratul CYP3A dispune de o marjă de siguranţă îngustă (de exemplu, carbamazepină) şi/sau
substratul este metabolizat de către această enzimă. Ajustarea dozelor poate fi luată în considerare,
şi atunci când este posibil, concentraţiile plasmatice ale medicamentelor metabolizate în principal
de către CYP3A trebuie monitorizate îndeaproape la pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină.
Următoarele medicamente sau clase de medicamente sunt cunoscute sau suspectate a fi
metabolizate de către aceeaşi izoenzimă CYP3A: alprazolam, astemizol, carbamazepină, cilostazol,
cisapridă, ciclosporină, disopiramidă, alcaloizi din ergot, lovastatină, metilprednisolon, midazolam,
omeprazol, anticoagulante orale (de exemplu, warfarină vezi pct 4.4), pimozidă, chinidină,
rifabutină, sildenafil, simvastatină, sirolimus, tacrolimus, terfenadină, triazolam şi vinblastină.
Medicamentele care interacţionează prin mecanisme similare prin intermediul altor izoenzime ale
sistemului citocromului P450 includ fenitoina, teofilina şi valproatul.
Medicamente hipoglicemiante orale/insulină
Administrarea concomitentă de claritromicină şi medicamente hipoglicemiante orale şi/sau insulină
poate duce la hipoglicemie semnificativă. În cazul administrării concomitente cu anumite
medicamente hipoglicemiante, cum sunt nateglinidă, pioglitazonă, repaglinidă şi rosiglitazonă,
poate fi implicată inhibarea enzimei CYP3A de către claritromicină, fapt care poate provoca
hipoglicemie. Se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei.
Antiaritmice
Au existat raportări după punerea pe piaţă de torsada vârfurilor, care au apărut în cazul utilizării
concomitente de claritromicină cu chinidină sau disopiramidă. Trebuie monitorizate
electrocardiogramele pentru observarea prelungirii intervalului QT în timpul administrării
concomitente a claritromicinei cu aceste medicamente. Concentraţiile plasmatice ale chinidinei şi
disopiramidei trebuie monitorizate în timpul tratamentului concomitent cu claritromicină.
Ciclosporină, tacrolimus și sirolimus
Administrarea concomitentă de claritromicină și ciclosporină sau tacrolimus determină creșterea de
mai multe ori a concentrației plasmatice minime a ciclosporinei și tacrolimusului. Efect similar
poate urma și la administrarea de sirolimus. La începutul tratamentului cu claritromicină, pacienților
care urmează un tratament cu unul din aceste imunosupresoare, ciclosporina, tacrolimus sau
sirolimus, se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice a acestora și ajustarea
corespunzătoare a dozei. La întreruperea administrării claritromicinei, se va monitoriza concentrația
plasmatică a ciclosporinei, tacrolimusului sau sirolimusului pentru determinarea necesității de
ajustare a dozei.
Omeprazol
Claritromicina (500 mg la interval de 8 ore) a fost administrată concomitent cu omeprazol (40 mg
pe zi) la subiecţi adulţi sănătoşi. În cazul administrării concomitente cu claritromicină,
concentraţiile plasmatice ale omeprazolului la starea de echilibru au crescut (Cmax, ASC0-24 și T1/2

cu 30%, 89% şi respective 34%). Media valorii pH-ului gastric la 24 de ore a fost de 5,2 atunci când
omeprazolul a fost administrat în monoterapie şi de 5,7 atunci când omeprazolul a fost administrat
concomitent cu claritromicina.
Sildenafil, tadalafil, vardenafil
Fiecare dintre aceşti inhibitori ai fosfodiesterazei este metabolizat, cel puţin în parte, de către
enzima CYP3A, iar enzima CYP3A poate fi inhibată în cazul administrării concomitente cu
claritromicină. Administrarea concomitentă a claritromicinei cu sildenafil, tadalafil sau vardenafil
duce, probabil, la creşterea expunerii la inhibitorii de fosfodiesterază. Reducerea dozelor de
sildenafil, tadalafil şi vardenafil trebuie luată în considerare atunci când aceste medicamente sunt
administrate concomitent cu claritromicina.
Carbamazepina
Sa demonstrat că administrarea concomitentă de doze unice de claritromicină și carbamazepinei
duce la creșterea concentrațiilor plasmatice ale carbamazepinei. Pot fi luate în considerare
monitorizarea concentrației sanguine de carbamazepină. Au fost observate concentrații plasmatice
crescute de carbamazepina în studiile clinice cu claritromicină. Au existat rapoarte spontane sau
publicate de interacțiuni CYP3A pe bază de claritromicină cu carbamazepină.
Teofilina
Utilizarea claritromicinei la pacienții care primesc teofilină poate fi asociată cu o creștere a
concentrațiilor plasmatice ale teofilinei. Monitorizarea concentrațiilor plasmatice ale teofilinei
trebuie luată în considerare pentru pacienții cărora li se administrează doze mari de teofilină sau cu
concentrații inițiale în intervalul terapeutic superior.
Tolterodină
Calea principală de metabolizare pentru tolterodină este prin intermediul izoenzimei 2D6 a
citocromului P450 (CYP2D6). Cu toate acestea, într-un subgrup al populaţiei la care lipseşte
enzima CYP2D6, calea de metabolizare identificată este prin intermediul CYP3A. În acest subgrup
de populaţie, inhibarea CYP3A determină concentraţii plasmatice de tolterodină semnificativ mai
mari.
La populaţia care nu prezintă enzima CYP2D6 poate fi necesară o reducere a dozei de tolterodină în
cazul administrării concomitente cu inhibitori ai CYP3A, cum este claritromicina.
Triazolobenzodiazepine (de exemplu alprazolam, midazolam, triazolam)
Atunci când midazolamul a fost administrat concomitent cu claritromicină sub formă de
comprimate (500 mg de două ori pe zi), ASC a midazolamului a crescut de 2,7 ori după
administrarea intravenoasă a acestuia şi de 7 ori după administrarea orală. Administrarea orală
concomitentă de midazolam şi claritromicină trebuie evitată. Dacă midazolamul administrat pe cale
intravenoasă este utilizat concomitent cu claritromicina, pacientul trebuie monitorizat cu atenţie
pentru a permite ajustarea dozei. Aceleaşi precauţii trebuie să se aplice, de asemenea, altor
benzodiazepine care sunt metabolizate de CYP3A, inclusiv triazolam şi alprazolam. Pentru
benzodiazepinele care nu sunt metabolizate de CYP3A (temazepan, nitrazepam, lorazepam) este
puţin probabilă o interacţiune semnificativă clinic.
Alte interacțiuni
Atazanavir
Claritromicina, cât şi atazanavir sunt substraturi şi inhibitori ai CYP3A, şi există dovezi ale unei
interacţiuni medicamentoase bidirectionale. Administrarea concomitentă de claritromicină (500 mg
de două ori pe zi) cu atazanavir (400 mg o dată pe zi) a determinat o creştere de 2 ori a expunerii la
claritromicină şi o scădere cu 70% a expunerii la 14 (R)-hydroxyclarithromycin, cu o creştere de
28% a ASC a atazanavir. Datorită spectrului terapeutic larg al claritromicinei, nu este necesară
reducerea dozei la pacienţii cu funcţie renală normală. Pentru pacienţii cu funcție renală moderată

(clearance-ul creatininei 30-60 ml/min), doza de claritromicină trebuie redusă cu 50%. Pentru
pacienţii cu clearance-ul creatininei <30 ml/min, doza de claritromicină trebuie redusă cu 75%
utilizând o formă farmaceutică adecvată de claritromicină, cum ar fi comprimate cu eliberare
imediată, pliculeţe, sau suspensie pediatrică (nu toate prezentările pot fi comercializate). Dozele de
claritromicină mai mari de 1000 mg pe zi nu trebuie administrate concomitent cu inhibitori de
protează.
Blocanţi ai canalelor de calciu
Se recomandă prudenţă atunci când se administrează concomitent claritromicină şi blocanţi ai
canalelor de calciu metabolizaţi de către CYP3A4 (de exemplu, verapamil, amlodipină, diltiazem)
din cauza riscului de hipotensiune arterială. Concentraţiile plasmatice ale claritromicinei şi ale
blocanţilor de calciu pot creşte ca urmare a interacţiunilor. Hipotensiunea arterială, bradiaritmiile şi
acidoza lactică au fost observate la pacienţii cărora li s-au administrat concomitent claritromicină şi
verapamil.
Itraconazol
Atât claritromicina, cât şi itraconazolul sunt substraturi şi inhibitori ai CYP3A, ducând la o
interacţiune medicamentoasă bidirecţională: claritromicina poate creşte concentraţiile plasmatice de
itraconazol, în timp ce itraconazol poate creşte concentraţiile plasmatice de claritromicină. Pacienţii
care utilizează concomitent itraconazol şi claritromicina trebuie monitorizaţi cu atenţie pentru
semne sau simptome de efect farmacologic crescut sau prelungit.
Saquinavir
Atât claritromicina, cât şi saquinavir sunt substraturi şi inhibitori ai CYP3A, şi există dovezi ale
unei interacţiuni medicamentoase bidirecţionale. Administrarea concomitentă de claritromicină
(500 mg de două ori pe zi) şi saquinavir (capsule gelatinoase moi, 1200 mg de trei ori pe zi) la 12
voluntari sănătoşi a determinat o stare de echilibru a ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în
funcţie de timp (ASC) şi o concentraţie maximă (Cmax) pentru saquinavir, care au fost cu 177% şi
respective 187% mai mari decât cele observate în monoterapia cu saquinavir. Valorile ASC şi C max
ale claritromicinei au fost de aproximativ 40% mai mari decât cele observate în monoterapia cu
claritromicină. Nu este necesară ajustarea dozei atunci când cele două medicamente sunt
administrate concomitent pentru o perioadă limitată, în dozele/formele farmaceutice studiate..
Atunci când saquinavir este coadministrat cu ritonavir, trebuie luate în considerare efectele
potenţiale ale ritonavirului asupra claritromicinei (vezi secţiunea de mai sus, efectul altor
medicamente asupra claritromicinei).
Interacțiuni cu testele de laborator
Concentrațiile mari de ampicilină în urină pot determina reacții fals pozitive la testarea pentru
prezența glucozei în urină, utilizând Clinitest, soluție Benedict sau soluția Fehling.
Prin urmare, se recomandă ca pentru determinarea glucozuriei să fie utilizate testele bazate pe
reacțiile de oxidare enzimatică a glucozei (cum ar fi Clinistix).
După administrarea ampicilinei la femeile gravide s-a observat scăderea temporară a concentrației
plasmatice totale de estriol conjugat, estriol-glucuronid, estron conjugat și estradiol. Acest efect se
poate produce și în cazul utilizării amoxicilinei.

Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă,
adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Nu există studii adecvate sau bine controlate efectuate cu Trio Thriple Therapy Package 1000 mg/500
mg/30 mg la femeile gravide.
Siguranța utilizării acestui medicament în timpul sarcinii nu este cunoscută, prin urmare, utilizați Trio
Thriple Therapy Package 1000 mg/500 mg/30 mg doar atunci când este considerat necesar de către
medicul dumneavoastră.
Dacă vă dați seama că sunteți gravidă în timpul tratamentului, consultați imediat medicul sau
farmacistul.
Alăptarea
Având în vedere potențialul de efecte adverse grave la sugarii alăptați, decizia de a întrerupe
tratamentul cu Trio Thriple Therapy Package 1000 mg/500 mg/30 mg sau a alăptării trebuie luată,
ținând cont de beneficiile pentru mama care alăptează și riscul potențial pentru făt.