MD

← Înapoi la prospect

Fișă tehnică · Tiomax 600 25 mg/ml, concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).

  • Cod ATC: A16AX01
  • Forma farmaceutică: concentrat pentru soluţie perfuzabilă
  • Concentrație: 25 mg/ml

Acțiune farmacologică

Ce este Tiomax 600 şi pentru ce se utilizează Acidul tioctic, substanţa activă a Tiomax 600 este o substanţă produsă de organismul uman şi influenţează anumite funcţii metabolice ale organismului. De asemenea, acidul tioctic are proprietăţi antioxidative care protejează celulele nervoase împotriva produşilor de descompunere reactivi. Tiomax 600 este utilizat în paresteziile (furnicăturile, amorţelile) din polineuropatia diabetică, care afectează nervii din organism.

Doze și mod de administrare

În paresteziile foarte pronunțate din polineuropatia diabetică, la adulți se recomandă administrarea intravenoasă a unui flacon de 20 ml sau 24 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă pe zi (echivalent cu 600 mg de acid tioctic/zi).

Copii și adolescenți

Tiomax 600 nu se administrează la copii din cauza lipsei datelor.

Mod de administrare

După diluare, concentratul pentru soluție perfuzabilă este administrat intravenos timp de o perioadă de 2 - 4 săptămâni în faza inițială a tratamentului.

Administrarea intravenoasă trebuie să aibă loc sub formă de perfuzie de scurtă durată timp de cel puțin 30 de minute după ce a fost amestecat conținutul 1 flacon de Tiomax 600 cu 250 ml de soluție de clorură de sodiu 0,9%.

Din cauza sensibilității la lumină a substanței active, soluţia pentru perfuzia scurtă trebuie preparată imediat înainte de utilizare. Soluția perfuzabilă trebuie să fie protejată de lumină cu husa de culoare neagră inclusă în ambalajul original.

Trebuie să se asigure că este respectată durata minimă de perfuzie de 30 de minute.

Ulterior, se recomandă administrarea orală a unei doze de 300 – 600 mg acid tioctic, zilnic.

Baza tratamentului polineuropatiei diabetice este reprezentată de controlul optim al diabetului.

Interacțiuni

cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
Administrarea concomitentă a tratamentului cu Tiomax 600 poate diminua efectul cisplatinei.
Poate fi potenţat efectul insulinei şi antidiabeticelor orale de scădere a glicemiei. De aceea, se
recomandă un control glicemic repetat, în special la începutul terapiei cu acid tioctic. În cazuri izolate,
poate fi necesară micşorarea dozei de insulină sau de antidiabetice orale pentru a evita apariţia
simptomelor de hipoglicemie.
Consumul regulat de alcool reprezintă un factor de risc important pentru dezvoltarea si progresia
tabloului clinic de neuropatie și, astfel, poate afecta, de asemenea, succesul unui tratament cu Tiomax
600. Prin urmare, se recomandă ca pacienții cu polineuropatie diabetică să evite consumul de alcool, pe
cât este posibil. Acest lucru este valabil și pentru intervale de pauză între etapele de tratament.

Sarcină și alăptare

Sarcina și alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Regula generală în orice tratament este ca medicamentele să fie utilizate pe perioada sarcinii şi alăptării
numai după luarea atentă în considerare a raportului dintre risc şi beneficiu.
Femeile gravide și în perioada de alăptare trebuie să înceapă tratamentul cu acid tioctic numai după
recomandarea și monitorizarea atentă de către medicul curant, deoarece în prezent nu există experiențe
clinice pentru acest grup de pacienţi. Studiile speciale efectuate pe animale nu au descoperit tulburări
de fertilitate sau efecte nocive asupra fătului.
Alăptarea
Nu se cunoaşte nimic despre posibilul transfer al acidului tioctic în laptele matern.