Fișă tehnică · Tazepam 10 mg, comprimate filmate
Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).
- Cod ATC: N05BA04
- Forma farmaceutică: comprimate filmate
- Concentrație: 10 mg
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doza şi durata tratamentului trebuie stabilită individual pentru fiecare pacient.
Adulţi
- Tulburări anxioase – 10-30 mg de 3-4 ori pe zi.
- În calitate de remediu auxiliar, doar în cazuri justificate de tulburări de somn – 10-30 mg cu o oră înainte de culcare. Pacienţii trataţi cu oxazepam pentru tulburări de somn trebuie să fie informaţi, că după administrare ar trebui să fie asigurate condiţii pentru 7-8 ore de somn continuu.
Copii şi adolescenţi
Oxazepamul nu este recomandat pentru această grupă de vârstă.
Pacienţi vârstnici
Pacienţii vârstnici sunt mai sensibili la acţiunea medicamentelor care acţionează asupra sistemului nervos central. Pentru această grupă de vârstă se recomandă utilizarea dozei minime eficace (de obicei, 10 mg de 3 ori pe zi).
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Este necesară precauţie la administrarea oxazepamului la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Poate fi necesară reducerea dozei.
Durata tratamentului
Oxazepamul este utilizat pentru tratamentul simptomatic al anxietăţii. Durata tratamentului trebuie să fie limitată la minim şi constituie, de obicei, de la câteva zile până la 2 săptămâni. Durata tratamentului, inclusiv suspendare treptată a acestuia, nu ar trebui să depăşească 4 săptămâni. Suspendare treptată a tratamentului trebuie stabilită individual pentru fiecare pacient. Întreruperea bruscă a tratamentului cu oxazepam poate duce la sindrom de abstinență (tulburări de somn, tulburări de concentrare a atenţiei, iritabilitate şi chiar tulburări psihotice).
Deosebit de periculoasă poate fi întreruperea bruscă a tratamentului îndelungat, pe parcursul căruia oxazepamul a fost administrat în doze mai mari decât cele medii. Simptomele de abstinență sunt mai pronunţate (a se vedea pct. 4.4).
În cazuri individuale, după evaluarea pacientului, medicul poate decide prelungirea duratei maxime a tratamentului.
Administrarea pe termen lung a medicamentului nu este recomandată, din cauza riscului de toleranţă şi dependenţă psihică şi fizică.
Mod de administrare
Medicamentul se administrează oral, cu puţină apă. Pentru ameliorarea simptomelor de anxietate se recomandă utilizarea dozei minime eficace. Doza trebuie crescută treptat.
Interacțiuni
cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
- Efectul inhibitor al oxazepamului asupra sistemului nervos central este potenţat de către
analgezicele opioide, anestezicele generale, remediile psihotrope (inclusiv hipnotice, sedative și
antidepresive), antiepileptice, antihistaminice, nabilon, lofexidină, tizanidină.
În cazul utilizării concomitente de analgezice opioide şi oxazepam poate creşte euforia, care
conduce la dezvoltarea dependenţei psihice.
- Consumul de alcool în timpul tratamentului cu oxazepam potenţează efectele inhibitoare asupra
sistemului nervos central şi poate duce la dezvoltarea reacţiilor paradoxale aşa ca: agitaţie,
comportament agresiv.
- Oxazepamul posedă efect sinergic cu remediile cu acţiune de relaxare a muşchilor scheletici
(curare şi derivaţii săi, medicamentele ce reduc tonusul muşchilor scheletici). Baclofenul
potențează sedarea.
- Teofilina şi cafeina pot reduce efectul sedativ al benzodiazepinelor (inclusiv oxazepam).
- Oxazepamul administrat concomitent cu medicamentele utilizate pentru tratamentul maladiei
Parkinson (de exemplu, levodopa) pot reduce efectul acestora.
- Contraceptivele care conțin estrogen pot micşora efectul oxazepamului prin reducerea
concentrațiilor sale plasmatice.
- Antibacteriene precum rifampicina pot accelera metabolizarea oxazepamului.
- Medicamente antivirale: utilizarea simultană a oxazepamului și zidovudinei poate duce la
scăderea clearance-ului acestuia din urmă. Ritonavir poate inhiba metabolizarea hepatică a
oxazepamului. Semnificația clinică a acestor interacțiuni nu a fost încă stabilită.
- Probenecidul poate accentua efectul de sedare.
Sarcină și alăptare
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Medicamentul nu se administrează în timpul sarcinii.
Alăptarea
Preparatul în cantităţi mici pătrunde în laptele matern, de aceea nu trebuie administrat în perioada
de alăptare. În caz de necesitatea administrarii preparatului alăptarea la sân se va întrerupe.