Fișă tehnică · Sulfat de Bariu pentru Rentghenoscopie 100 g, pulbere pentru suspensie orală/rectală
Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).
- Cod ATC: V08BA02
- Forma farmaceutică: pulbere pentru suspensie orală/rectală
- Concentrație: 100 g
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Suspensia se prepară cu apă fiartă sau distilată, imediat înainte de utilizare.
Pentru examinarea radiologică a faringelui, esofagului, stomacului și intestinului subțire suspensia se administrează pe cale orală, pentru irigoscopie – administrarea este rectală.
Administrare pe cale orală:
Pentru examinarea radiologică a faringelui, esofagului, stomacului și intestinului, Sulfat de bariu pentru radioscopie este indicat sub formă de suspensie apoasă. Pentru a pregăti suspensia, pulberea este diluată în apă fiartă caldă sau distilată în raport de 1: 1 până la 4: 1 pentru adulți și de 1: 1,5 până la 1: 2 pentru copii. Se amestecă bine timp de 4-5 minute. Se bea pe stomacul gol.
Doza depinde de metoda de examinare utilizată.
Adulți -doza pentru o examinare variază de la 50 ml până la 300 ml suspensie apoasă.
Copii - doza pentru o examinare variază de la 50 ml până la 100 ml suspensie apoasă. Doza depinde de regiunea examinată, vârsta, starea de sănătate a copilului. Cerinţele individuale ar trebui să fie determinate, din experienţă, de către radioimagist.
Administrare rectală:
La adulți, pentru examinarea radiografică a colonului, se administrează suspensia de 300 g de pulbere Sulfat de bariu pentru radioscopie și 1500 ml de apă, sub formă de clismă; doza pentru o examinare este de 1000-1500 ml.
La copii, medicul va ajusta doza în funcție de vârsta și greutatea copilului, ținând cont de caracteristicile specifice diagnosticului radiologic pediatric.
Vârstnici:
Studiile clinice existente nu au inclus un număr suficient de subiecți cu vârsta de 65 de ani și peste pentru a determina dacă aceștia răspund diferit față de subiecții mai tineri. Din datele existente, nu au fost identificate diferențe între pacienții vârstnici și cei tineri. În general, selectarea dozei pentru un pacient vârstnic trebuie făcută cu prudență, începând de obicei de la limita inferioară a intervalului de dozare, luând în considerare frecvența mai mare a scăderii funcției hepatice, renale sau cardiace și a bolilor concomitente sau a altor terapii medicamentoase.
Interacțiuni
cu alte medicamente si alte forme de interacţiune
Nu au fost efectuate studii de interacţiune.
Sulfatul de bariu este biologic inert şi nu există interacţiuni cunoscute cu alte medicamente. Cu scopul
de a minimiza orice eventuală schimbare în absorbţie, ar trebui luată în considerare administrarea
separată a sulfatului de bariu de cea a altor medicamente.
Alte examinări ale aceleeaşi zone a tractului gastro-intestinal cu un alt agent de contrast pot fi complicate
de prezenţa sulfatului de bariu (reziduu) în tractul gastro-intestinal până la câteva zile după examinarea
cu mediul de contrast cu bariu.
Sarcină și alăptare
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă,
adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
După administrarea orală sau rectală, sulfatul de bariu este absorbit sistemic în cantităţi neglijabile. Deşi
sulfatul de bariu este farmacologic inert, nu exista studii disponibile referitoare la potenţialul său efect
mutagen sau teratogen.
În plus, la gravide, explorările radiologice trebuie evitate, în special, în timpul primului trimestru de
sarcină.
Orice examinare trebuie să fie efectuată numai după o evaluare atentă de către medic a raportului
beneficiu pentru mamă/risc pentru făt.
Alăptarea
Nu a fost suspectată trecerea sulfatului de bariu în laptele matern, deoarece absorbţia de sulfat de bariu
este neglijabilă. Totuși, dacă este necesar să se efectueze o examinare, se recomandă evitarea alăptării pe
parcursul următoarelor 24 de ore de la examinare.