Fișă tehnică · Stivant 25 mg/ml, concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).
- Cod ATC: L01FG01
- Forma farmaceutică: concentrat pentru soluţie perfuzabilă
- Concentrație: 25 mg/ml
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
A nu se agita flaconul.
Stivant trebuie administrat sub supravegherea unui medic cu experienţă în utilizarea medicamentelor antineoplazice.
Doze
Carcinom metastazat de colon sau rect (CmCR)
Doza recomandată de Stivant administrată sub formă de perfuzie intravenoasă este fie de 5 mg/kg sau 10 mg/kg greutate corporală, administrată o dată la interval de 2 săptămâni, fie 7,5 mg/kg sau 15 mg/kg greutate corporală administrată o dată la interval de 3 săptămâni.
Se recomandă ca tratamentul să fie continuat până la progresia bolii sau până la toxicitate inacceptabilă.
Neoplasm mamar metastazat (NMm)
Doza recomandată de Stivant este de 10 mg/kg greutate corporală, administrată o dată la interval de 2 săptămâni sau 15 mg/kg greutate corporală, administrată o dată la interval de 3 săptămâni, sub formă de perfuzie intravenoasă.
Se recomandă ca tratamentul să fie continuat până la progresia bolii sau până la toxicitate inacceptabilă.
Neoplasm bronhopulmonar altul decât cel cu celule mici (NSCLC)
Tratamentul de primă linie al NSCLC non-scuamos în asociere cu chimioterapie cu săruri de platină
Stivant se administrează în asociere cu chimioterapie cu săruri de platină timp de până la 6 cicluri terapeutice, după care se administrează Stivant în monoterapie până la progresia bolii.
Doza recomandată de Stivant este de 7,5 mg/kg sau 15 mg/kg greutate corporală, administrată o dată la interval de 3 săptămâni, sub formă de perfuzie intravenoasă.
Beneficiul clinic la pacienţii cu NSCLC a fost demonstrat atât pentru doze de 7,5 mg/kg cât şi pentru doze de 15 mg/kg (vezi pct. 5.1).
Se recomandă ca tratamentul să fie continuat până la progresia bolii sau până la toxicitate inacceptabilă.
Tratamentul de primă linie al NSCLC non-scuamos cu mutaţii activatoare ale EGFR în asociere cu erlotinib
Testarea mutaţiei EGFR trebuie să fie efectuată înainte de iniţierea tratamentului cu asocierea de Stivant şi erlotinib. Este important să fie aleasă o metodologie bine validată şi solidă pentru a evita determinările fals negative sau fals pozitive.
Doza recomandată de Stivant utilizat în asociere cu erlotinib este de 15 mg/kg greutate corporală administrată o dată la interval de 3 săptămâni sub formă de perfuzie intravenoasă.
Se recomandă ca tratamentul cu Stivant în asociere cu erlotinib să fie continuat până la progresia bolii. Pentru doze și modul de administrare a erlotinib, consultaţi varianta completă a informaţiilor de prescriere pentru erlotinib.
Neoplasm renal în stadiu avansat şi/sau metastazat (NRm)
Doza recomandată de Stivant este de 10 mg/kg greutate corporală, administrată o dată la interval de 2 săptămâni, sub formă de perfuzie intravenoasă.
Se recomandă ca tratamentul să fie continuat până la progresia bolii sau până la toxicitate inacceptabilă.
Neoplasmul ovarian epitelial, al trompelor uterine şi neoplasmul peritoneal primar Tratamentul de primă linie: Stivant se administrează în asociere cu carboplatină şi paclitaxel timp de până la 6 cicluri terapeutice, urmat de administrarea continuă a Stivant ca monoterapie până la progresia bolii sau pentru o perioadă de maximum 15 luni sau până la toxicitate inacceptabilă, oricare dintre acestea apare mai întâi.
Doza recomandată de Stivant este de 15 mg/kg greutate corporală, administrată o dată la interval de 3 săptămâni, sub formă de perfuzie intravenoasă.
Tratamentul bolii recurente, sensibilă la chimioterapia cu săruri de platină: Stivant este administrat în asociere cu carboplatină şi gemcitabină timp de 6 până la 10 cicluri terapeutice sau în asociere cu carboplatină şi paclitaxel timp de 6 până la 8 cicluri, urmat de administrarea continuă de Stivant ca monoterapie până la constatarea progresiei bolii. Doza recomandată de Stivant este de 15 mg/kg greutate corporală, administrată o dată la interval de 3 săptămâni, sub formă de perfuzie intravenoasă.
Tratamentul bolii recurente, rezistentă la chimioterapia cu săruri de platină: Stivant este administrat în asociere cu unul din următoarele medicamente - paclitaxel, topotecan (administrat săptămânal) sau doxorubicină lipozomală polietilenglicată. Doza recomandată de Stivant este de 10 mg/kg corp, administrată sub formă de perfuzie intravenoasă, o dată la interval de 2 săptămâni. Atunci când Stivant este administrat în asociere cu topotecan (administrat în zilele 1-5, o dată la interval de 3 săptămâni), doza recomandată de Stivant este de 15 mg/kg corp, administrată sub formă de perfuzie intravenosă, o dată la interval de 3 săptămâni. Este recomandată continuarea tratamentului până la progresia bolii sau până la toxicitate inacceptabilă (vezi pct. 5.1, studiul clinic MO22224). Neoplasm de col uterin
Stivant este administrat în asociere cu una din următoarele scheme chimioterapice: paclitaxel şi cisplatină sau paclitaxel şi topotecan.
Doza recomandată de Stivant este de 15 mg/kg greutate corporală, administrată o dată la interval de 3 săptămâni, sub formă de perfuzie intravenoasă.
Este recomandată continuarea tratamentului până la progresia bolii existente sau până la toxicitate inacceptabilă (vezi pct. 5.1).
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi vârstnici: Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu vârsta ≥ 65 ani.
Pacienţi cu insuficienţă renală: Siguranţa şi eficacitatea nu au fost studiate la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 5.2).
Pacienţi cu insuficienţă hepatică: Siguranţa şi eficacitatea nu au fost studiate la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 5.2).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea bevacizumab la copii cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 4.8, 5.1 și, 5.2, însă nu se poate face nicio recomandare privind doza.
Bevacizumab nu prezintă utilizare relevantă la copii şi adolescenţi în indicaţiile privind tratamentul neoplasmului de colon, rect, mamar, bronhopumonar, ovarian, al trompelor uterine, peritoneal, de col uterin şi renal.
Mod de administrare
Doza iniţială trebuie administrată sub formă de perfuzie intravenoasă cu durata de 90 minute. Dacă prima perfuzie este bine tolerată, a doua perfuzie poate fi administrată pe durata a 60 minute. Dacă perfuzia administrată pe durata a 60 minute este bine tolerată, toate perfuziile următoare pot fi administrate pe durata a 30 minute.
Nu se administrează prin injecţie intravenoasă rapidă sau bolus.
Nu se recomandă reducerea dozelor în cazul apariţiei reacţiilor adverse. Dacă este indicat, terapia trebuie întreruptă fie permanent, fie temporar, conform recomandărilor de la pct. 4.4.
Precauţii care trebuie luate înaintea manipulării sau administrării medicamentului Pentru instrucţiuni privind diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6. Perfuziile cu Stivant nu trebuie administrate sau amestecate cu soluţii de glucoză. Acest medicament nu trebuie administrat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.
Interacțiuni
cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Efectul medicamentelor antineoplazice asupra farmacocineticii bevacizumab
Având ca bază rezultatele unor analize farmacocinetice ale populaţiei, nu a fost observată nicio
interacţiune relevantă clinic asupra farmacocineticii bevacizumab în urma administrării concomitente
cu chimioterapiei. Nu au existat diferenţe semnificative statistic sau relevante clinic între clearanceul bevacizumab la pacienţii trataţi cu Stivant în monoterapie comparativ cu pacienţii cărora li s-a
administrat Stivant în asociere cu interferon alfa-2a, erlotinib sau chimioterapice (IFL, 5-FU/LV,
carboplatină/paclitaxel, capecitabină, doxorubicină sau cisplatină/gemcitabină).
Efectul bevacizumab asupra farmacocienticii altor medicamente antineoplazice
În cazul administrării concomitente a bevacizumab şi a interferon alfa 2a, erlotinib (şi metabolitul său
activ OSI-420) sau al chimioterapicelor irinotecan (şi metabolitul său activ SN38), capecitabină,
oxaliplatin (determinat prin măsurarea concentraţiei libere şi totale de săruri de platină) şi cisplatină,
nu s- au observat interacţiuni farmacocinetice relevante clinic. Nu se pot formula concluzii în ceea ce
priveşte impactul bevacizumab asupra farmacocineticii gemcitabinei.
Asocierea bevacizumab şi malat de sunitinib
În două studii clinice efectuate la pacienţii cu carcinom renal metastazat, la 7 din 19 pacienţi trataţi
cu bevacizumab (10 mg/kg la interval de două săptămâni) în asociere cu malat de sunitinib (50 mg
zilnic), a fost raportată anemia hemolitică microangiopatică (AHMA).
AHMA este o afecţiune hemolitică în care poate să apară fragmentarea eritrocitelor, anemia şi
trombocitopenia. În plus, la o parte dintre aceşti pacienţi au fost observate hipertensiune arterială
(inclusiv crize hipertensive), creşterea creatininemiei şi simptome neurologice. Toate aceste
simptome au fost reversibile la întreruperea tratamentului cu bevacizumab şi malat de sunitinib (vezi
Hipertensiune arterială, Proteinurie, SEPR la pct. 4.4).
Asocierea cu terapii pe bază de săruri de platină sau taxani (vezi pct. 4.4 şi 4.8)
În special la pacienţii trataţi cu terapii pe bază de săruri de platină sau taxani pentru tratamentul
NSCLC şi NMm a fost observată o creştere a frecvenţei de apariţie a neutropeniei severe, neutropeniei
febrile sau infecţiei cu sau fără neutropenie severă (incluzând unele decese).
Radioterapie
Siguranţa şi eficacitatea administrării concomitente de Stivant şi radioterapie nu fost stabilite.
Anticorpii monoclonali ai EGFR (receptorul factorului de creştere epidermal) în asociere cu schema
chimioterapică cu bevacizumab
Nu au fost efectuate studii de interacţiune. Pentru tratamentul NmCR, anticorpii monoclonali ai
EGFR nu trebuie administraţi în asociere cu chimioterapia care conţine bevacizumab. La pacienţii cu
NmCR, rezultatele din studiile randomizate de fază III, PACCE şi CAIRO-2 sugerează că utilizarea
anticorpilor monoclonali anti-EGFR, panitumumab şi, respectiv cetuximab, în asociere cu
bevacizumab plus chimioterapie, este însoţită de o scădere a SFP şi/sau SG şi de o creştere a
toxicităţii, comparativ cu administrarea de bevacizumab plus chimioterapie.
Sarcină și alăptare
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Nu trebuie să utilizaţi acest medicament dacă sunteţi gravidă. Stivant poate afecta fătul deoarece poate
opri formarea de vase de sânge noi. Medicul dumneavoastră trebuie să vă sfătuiască despre utilizarea
unor metode contraceptive în timpul tratamentului cu Stivant şi cel puţin 6 luni după ultima doză de
Stivant.
Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă, dacă aţi rămas gravidă în timpul
tratamentului cu acest medicament sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă în viitorul apropiat.
Nu trebuie să vă alăptaţi copilul în timpul tratamentului cu Stivant şi cel puţin 6 luni după ultima
doză de Stivant, deoarece acest medicament poate să influenţeze creşterea şi dezvoltarea copilului
dumneavoastră.
Stivant poate afecta fertilitatea femeilor. Vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră pentru
mai multe informaţii.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale pentru recomandări
înainte de a lua acest medicament.
4