Fișă tehnică · Sertofen 50 mg/2 ml, soluţie injectabilă / concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Doze şi mod de administrare Doza recomandată este de 50 mg la fiecare 8 - 12 ore. La nevoie, administrarea se poate repeta la interval de 6 ore. Doza totală zilnică nu trebuie să depășească 150 mg. Sertofen soluţie injectabilă/concentrat pentru soluţie perfuzabilă este indicat în administrarea pe termen scurt, iar tratamentul trebuie să se limiteze la perioada simptomatică acută (nu va depăși două zile). Pacienţii trebuie trecuţi la tratament analgezic oral când este posibil. Reacţiile adverse pot fi reduse la minim prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă durată de timp necesară pentru controlul simptomelor (vezi pct. 4.4). În cazul durerilor postoperatorii de intensitate medie până la severă, Sertofen poate fi utilizat în asociere cu analgezice opioide (dacă este indicat) în aceleași doze recomandate la adulți. Copii şi adolescenţi Nu a fost studiată utilizarea dexketoprofenului la copii şi adolescenţi. Siguranţa şi eficacitatea la copii şi adolescenţi nu au fost încă stabilite şi de aceea medicamentul nu trebuie administrat la copii şi adolescenţi. Vârstnici În general, nu este necesară ajustarea dozei în cazul pacienților vîrstnici. Totuşi, din cauza scăderii fiziologice a funcţiei renale la pacienţii vîrstnici se recomandă o doză mai mică în caz de insuficienţă renală uşoară: 50 mg doza zilnică totală (vezi pct. 4.4). Insuficiența hepatică În cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară spre medie (scor Child-Pugh 5-9), doza zilnică totală trebuie scăzută la 50 mg dexketoprofen, cu monitorizarea atentă a funcţiei hepatice (vezi pct. 4.4). Sertofen nu trebuie administrat în cazul pacienţilor cu afecţiuni hepatice grave (scor Child-Pugh 10-15) (vezi pct. 4.3). Insuficiența renală Doza zilnică totală trebuie redusă la 50 mg în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară (clearance-ul creatininei 60-89 ml/min) (vezi pct. 4.4). Medicamentul Sertofen soluţie injectabilă/concentrat pentru soluţie perfuzabilă nu trebuie utilizat la pacienţi cu insuficiență renală moderată spre severă (clearance-ul creatininei <59 ml/min) (vezi pct. 4.3). Mod de administrare:

Sertofen poate fi administrat intramuscular sau intravenos: • Administrare intramusculară: conţinutul unei fiole (2 ml) de Sertofen trebuie administrată prin injectare lentă, profund, intramuscular. • Administrare intravenoasă: − Perfuzie intravenoasă: soluţia diluată, preparată în modul descris la pct. 6.6, trebuie administrată ca perfuzie intravenoasă lentă, cu durata cuprinsă între 10-30 min. Soluţia trebuie protejată permanent de lumină. − Bolus intravenos: la nevoie, conţinutul unei fiole (2 ml) de Sertofen soluţie injectabilă/concentrat pentru soluţie perfuzabilă trebuie administrat ca bolus intravenos lent în interval de minimum 15 secunde. Instrucţiuni de manipulare a medicamentului: În cazul în care Sertofen 50 mg/2ml este administrat intramuscular sau în bolus intravenos, soluţia trebuie injectată imediat după extragerea sa din fiola colorată (vezi şi pct. 6.2 şi 6.6). Pentru administrare ca perfuzie intravenoasă, soluţia trebuie diluată aseptic şi protejată de lumina naturală (vezi şi pct. 6.3 şi 6.6). Pentru instrucţiuni de diluare a soluţiei de administrare, vezi pct. 6.6.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Următoarele interacţiuni sunt valabile pentru medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) în general: Asocieri nerecomandate: − Alte AINS, inclusiv doze mari de salicilaţi (≥ 3 g pe zi): administrarea concomitentă a mai multor AINS poate creşte riscul de ulcer şi hemoragie gastro-intestinală, prin efect sinergic. − Anticoagulante: AINS pot potenţa efectele anticoagulantelor, cum este warfarina (vezi pct. 4.4) datorită legării dexketoprofenului în proporţie mare de proteinele plasmatice şi inhibării funcţiei plachetare şi afectării mucoasei gastro-duodenale. Dacă nu poate fi evitată această asociere, este necesară o atentă monitorizare clinică şi de laborator. − Heparina: creşterea riscului de hemoragie (prin inhibarea funcţiei plachetare şi leziuni la nivelul mucoasei gastro-intestinale). Dacă nu poate fi evitată această asociere, este necesară o monitorizare clinică şi de laborator, foarte atentă. − Corticosteroizi: există un risc crescut de apariţie a ulcerului gastro-intestinal şi hemoragiei (vezi pct. 4.4). − Litiu (descrisă la mai multe AINS): AINS cresc concentraţia plasmatică a litiului, putându-se ajunge la concentraţii toxice (prin scăderea eliminării renale a litiului). Prin urmare, este necesară monitorizarea litemiei în timpul iniţierii, perioadei de ajustare a dozelor şi oprirea tratamentului cu dexketoprofen. − Metotrexat, utilizat în doze mari, de 15 mg metotrexat pe săptămână sau mai mult creşte toxicitatea hematologică a metotrexatului prin scăderea eliminării sale renale de către antiinflamatoare, în general. − Hidantoine şi sulfonamide: pot fi crescute efectele toxice ale acestor substanţe. Asocieri care necesită precauţii: − Diuretice, inhibitori ai enzimei de conversie, aminoglicozide antibacteriene şi antagonişti de receptori ai angiotensinei II: dexketoprofenul poate reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor. La pacienţii cu funcţia renală afectată (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţia renală compromisă) administrarea concomitentă de medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza şi inhibitori ai ECA, antagonişti de receptori ai angiotensinei II sau aminoglicozide antibacteriene pot duce la deteriorarea, în continuare, a funcţiei renale, care este, de obicei, reversibilă. În cazul acestei asocieri între dexketoprofen şi un diuretic, sunt esenţiale asigurarea unei hidratări adecvate şi monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului. (vezi pct. 4.4). − Metotrexat, la doze reduse, mai mici de 15 mg pe săptămână: creşterea toxicităţii hematologice a metotrexatului prin scăderea clearance-ului său renal de către AINS, în general. Se recomandă monitorizarea săptămânală a hemoleucogramei în primele săptămâni ale asocierii. Supraveghere atentă în cazul existenţei insuficienţei renale şi la vârstnici. − Pentoxifilină: creşte riscul de hemoragie. Se recomandă monitorizare clinică atentă şi verificarea, mai des, a timpului de sângerare.

− Zidovudină: creşte riscul toxicităţii asupra liniei eritrocitare prin acţiune asupra reticulocitelor, cu anemie severă, care apare la o săptămână după începerea tratamentului cu AINS. Trebuie efectuate hemoleucograma şi numărarea reticulocitelor la 1-2 săptămâni după începerea tratamentului cu AINS. − Derivaţi de sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureicelor prin deplasarea acestora de pe proteinele plasmatice. Asocieri care necesită supraveghere: − Beta-blocante: tratamentul cu AINS le poate scădea efectul antihipertensiv, prin inhibarea sintezei prostaglandinelor. − Ciclosporina şi tacrolimus: AINS pot creşte efectul nefrotoxic, prin efecte renale mediate de prostaglandine. În timpul terapiei asociate, trebuie monitorizată funcţia renală. − Trombolitice: risc crescut de hemoragie. − Medicamente antiplachetare şi inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei ISRS: risc crescut de hemoragie gastro-intestinală (vezi pct. 4.4). − Probenecid: concentraţia plasmatică a dexketoprofenului poate fi crescută; această interacţiune se poate datora inhibării mecanismului secreţiei tubulare renale şi glucuronoconjugării, necesitând ajustarea dozei de dexketoprofen. − Glicozide cardiace: AINS pot creşte concentraţia glicozidelor în plasmă. − Mifepristona: datorită riscului teoretic că inhibitori ai sintezei de prostaglandină alterează eficacitatea mifepristonei, AINS nu trebuie utilizate timp de 8-12 zile de la întreruperea tratamentului cu mifepristonă. − Chinolone: studii la animale indică faptul că doze crescute de chinolone în asociere cu AINS pot creşte riscul apariţiei convulsiilor. − Tenofovir: administrarea concomitentă cu AINS poate mări concentraţia de azot ureic în sânge şi a creatininei, astfel trebuie monitorizată funcţia renală cu scopul de a controla influenţa sinergică potenţială asupra funcției renale. − Deferasirox: administrarea concomitentă cu AINS poate creşte riscul toxicităţii gastrointestinale. Dacă are loc combinarea de deferasirox cu aceste substanţe, este necesară monitorizarea clinică minuţioasă. − Pemetrexed: administrarea concomitentă cu AINS poate descreşte eliminarea de pemetrexed, astfel este necesar de acordat atenţie când se administrează doze mari de AINS. În cazul pacienţilor cu insuficienţă renală medie spre moderată (cleareance-ul creatininei de la 45 la 79 ml/min), administrarea concomitentă de pemetrexed şi AINS trebuie evitată pentru 2 zile înainte şi 2 zile după administrarea de pemetrexed.

Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sertofen este contraindicat în al treilea trimestru de sarcină şi în timpul alăptării (vezi pct. 4.3). Sarcina Inhibarea sintezei de prostaglandine poate influenţa negativ sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-fetală. Datele din studii epidemiologice arată creşterea riscului de avort şi de malformaţii congenitale cardiace şi gastrice după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a fost crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Se crede că riscul creşte cu doza şi durata tratamentului. La animale, administrarea inhibitorilor sintezei de prostaglandine a arătat o creştere a pierderii sarcinii pre- şi post-nidare şi a mortalităţii embrio-fetale. În plus, creşterea incidenţei apariţiei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare, a fost observată la animalele tratate cu inhibitori ai sintezei de prostaglandine în timpul perioadei de organogeneză. Cu toate acestea, studiile la animale cu dexketoprofen trometamol nu au arătat o toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). În timpul primului şi a celui de al doilea trimestru de sarcină, dexketoprofen trometamol nu trebuie administrat dacă nu este absolut necesar. Dacă se utilizează dexketoprofen trometamol de către o femeie care încearcă să rămână gravidă sau în timpul primului sau celui de-al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata să fie cât mai scurtă posibil. În timpul trimestrului trei de sarcină toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune fătul la: - toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară); - disfuncţie renală, care poate duce la insuficienţă renală cu oligo-hidroamnios. La mamă la sfârşitul sarcinii şi nou-născut: - posibila prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar şi la doze foarte mici;

- inhibarea contracţiilor uterine care au ca rezultat întârzierea sau prelungirea travaliului. Alăptarea Nu se cunoaşte dacă dexketoprofenul este excretat în laptele matern. Fertilitatea Ca și în cazul altor AINS, utilizarea dexketoprofen trometamol poate afecta fertilitatea feminină și nu este recomandat femeilor care intenționează să rămână gravide. La femeile care au dificultăți în concepere sau care sunt în curs de investigare a infertilităţii, trebuie luată în considerare oprirea tratamentului cu dexketoprofen trometamol.