Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

Fișă tehnică · Phorcal® 3 mcg/g, unguent

Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).

  • Cod ATC: D05AX03
  • Forma farmaceutică: unguent
  • Concentrație: 3 mcg/g

Acțiune farmacologică

Ce este Phorcal şi pentru ce se utilizează Phorcal este indicat pentru tratamentul local (plin aplicare pe piele) al psoriazisului în plăci de gravitate ușoară până la moderat severă (psoriazis vulgar) care afectează până la 35% din suprafața corporală. Phorcal unguent este un medicament ce conține ca substanță activă calcitriol (un derivat al vitaminei D), care inhibă și normalizează creșterea celulară necontrolată a pielii afectate de psoriazis.

Doze și mod de administrare

Doze

Unguentul Phorcal trebuie aplicat pe zonele afectate de psoriazis de două ori pe zi, o dată dimineața și o dată seara înainte de culcare, pe pielea spălată și uscată în prealabil. Se recomandă ca nu mai mult de 35% din suprafața corpului să fie expusă tratamentului zilnic. Nu trebuie utilizată o cantitate mai mare de 30 g unguent pe zi. Există o experiență clinică limitată disponibilă pentru utilizarea acestui regim de dozare cu durata de peste 6 săptămâni.

Populația pediatrică

Siguranța și eficacitatea Phorcal la copii cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Datele disponibile în prezent sunt descrise în secțiunile 4.4, 5.1 și 5.3, dar nu se poate face nicio recomandare privind dozele.

Grupe speciale de pacienți

Pacienții cu disfuncție renală sau hepatică nu trebuie să utilizeze Phorcal (vezi și 4.3. Contraindicații).

Interacțiuni

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Phorcal trebuie utilizat cu precauție la pacienții cărora li se administrează medicamente cunoscute
pentru creșterea nivelului seric de calciu, cum ar fi diuretice tiazidice sau medicamente cu efecte
farmacologice afectate de o modificare a nivelului de calciu, cum ar fi digoxina. De asemenea, este
necesară precauție la pacienții cărora li se administrează suplimente de calciu sau doze mari de
vitamina D. Nu există experiență privind utilizarea concomitentă a calcitriolului și a altor
medicamente pentru tratamentul psoriazisului.
Informațiile privind interacțiunea medicamentelor sistemice după utilizarea unguentului cu
calcitriol sunt limitate.
Unguentul Phorcal are un potențial iritant ușor și, prin urmare, este posibil ca utilizarea
concomitentă a agenților pentru peeling, astringenți sau produse iritante să producă efecte iritante
aditive.

Sarcină și alăptare

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice
medicament. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi însărcinată, încercaţi să rămâneţi
însărcinată sau dacă alăptaţi.
Phorcal unguent nu trebuie utilizat dacă alăptați.