Fișă tehnică · ParaSinus® 500 mg/3 mg/30 mg, comprimate

Parasinus se administrează numai pe cale orală.

Pentru a obţine efectul se va utiliza cea mai mică doză eficientă recomandată.

-Adulţi (inclusiv vârstnici) şi copii cu vârsta de 12 ani şi peste: 1-2 comprimate Parasinus la fiecare 4 sau 6 ore, după cum este necesar. Doza maximă zilnică este: 8 comprimate în 24 de ore. Intervalul minim de dozare este: 4 ore.

1

-Copii sub 12 ani: Nu se administrează la copii cu vârsta sub 12 ani decât dacă este recomandat de către medic.

În caz de insuficienţă renală cu clearance-ul creatininei < 10 ml/min, intervalul între 2 doze trebuie să fie de cel puţin 8 ore.

Comprimatele se vor administra cu o jumătate de oră înainte de mese; se recomandă ingestia comprimatelor cu o cantitate suficientă de lichid.

Interval minim de dozaj: 4 ore. A nu se depăşi doza recomandată sau frecvenţa de administrare. Nu trebuie utilizat cu alte produse care conţin paracetamol, decongestionante sau antihistaminice, inclusiv preparate pentru tuse, gripă şi răceală.

Pacienţii ar trebui să fie sfătuiţi să solicite consult medical dacă simptomele persistă mai mult de 7 zile.

cu alte medicamente și alte forme de interacțiune

Utilizarea concomitentă a acestui medicament cu medicamente simpatomimetice (cum ar fi
decongestionante, suprimante pentru pofta de mâncare şi medicamente tip amfetamine ca
psihostimulante), care interferă cu catabolismul aminelor simpatomimetice, pot cauza ocazional o
creştere a tensiunii arteriale.
Paracetamol
- alcoolul (consum cronic), medicamentele inductoare enzimatice (barbiturice, primidona,
carbamazepina, hidantoina, rifampicina, sulfinpirazona, estrogeni şi contraceptive estroprogestative) şi
cele hepatotoxice cresc riscul afectării hepatice al dozelor mari sau tratamentului prelungit cu
paracetamol. De asemenea, riscul hepatotoxicităţii poate creşte la asocierea cu antifungice derivaţi de
imidazol, carmustina şi înrudite, doxorubicina şi înrudite, izoniazida şi înrudite, mercaptopurina,
methotrexat, săruri de aur.
- tratamentul cronic cu barbiturice sau primidonă reduce efectul paracetamolului.
- dozele mari de paracetamol cresc efectul anticoagulantelor cumarinice probabil prin reducerea sintezei
hepatice de profactori ai coagulării; în cazul administrării dozelor mari de paracetamol (peste 2 g pe zi)
pe perioade lungi este necesară monitorizarea timpului de protrombină; nu este necesar în cazul
tratamentului ocazional sau celui cronic cu doze mici.
Tratamentul zilnic cu paracetamol pe o perioadă prelungită poate creşte efectul anticoagulant al
warfarinei şi al altor cumarine, asociindu-se cu un risc crescut de sângerare. Dozele ocazionale nu au
efect semnificativ.
- asocierea paracetamolului cu salicilaţi sau alte antiinflamatoare nesteroidiene pe termen lung şi la doze
mari creşte riscul de nefropatie, necroză papilară renală, cancer renal şi de vezică urinară. Asocierea
paracetamol-salicilaţi trebuie administrată pe termen scurt; diflunisalul creşte cu 50% concentraţia
plasmatică a paracetamolului şi măreşte astfel riscul hepatotoxicităţii acestuia.
- ciclosporină: apare o creştere a potenţialului nefrotoxic al ciclosporinei prin inhibiţia de către
paracetamol a sintezei de prostaglandine renale cu efect vasodilatator şi deci protector renal.
Prin scăderea funcţiei renale poate apărea astfel o creştere a concentraţiei ciclosporinei, cu accentuarea
nefrotoxicităţii sale. Asocierea trebuie evitată.
- agoniştii morfinici, antiacidele, cărbunele activat şi anticolinergicele scad viteza de absorbţie a
paracetamolului, dar nu şi cantitatea totală absorbită.
- cisaprida: cisaprida, prin efectul ei de stimulare a evacuării gastrice, în doze mari, va creşte rata de
absorbţie a paracetamolului, cu accelerarea instalării efectului acestuia.
- fenicoli: rezultatele clinice ale acestei interacţiuni sunt contradictorii. Poate să apară o formă reversibilă
de deprimare medulară atunci când concentraţiile plasmatice ale cloramfenicolului depăşesc un anumit
nivel. Este necesară supravegherea clinică şi hematologică.
- interferoni: paracetamolul poate reduce reacţiile adverse legate de administrarea interferonului.
Clorfenamină
Asocieri contraindicate:
- alcool etilic: creşte efectul sedativ al clorfenaminei; în timpul tratamentului cu clorfenamină trebuie
evitat consumul de alcool etilic sau medicamente ce conţin alcool etilic.
- sultoprida: risc major de aritmii ventriculare, torsada vârfurilor.
- IMAO: administrarea concomitentă poate prelungi şi intensifica efectele secundare anticolinergice şi
deprimante ale sistemului nervos central (SNC) ale clorfenaminei; asocierea este contraindicată.

Asocieri care necesită prudenţă:
- deprimante ale SNC (antidepresive sedative, barbiturice, hipnotice, analgezice opioide, metadonă,
neuroleptice, anxiolitice, alcool etilic): asocierea cu clorfenamina creşte riscul de deprimare centrală;
asocierea cu hipnotice şi anxiolitice poate potenţa somnolenţa.
- atropina şi alte anticolinergice (antidepresive triciclice, antiparkinsoniene anticolinergice centrale,
antispastice neurotrope, disopiramida, neuroleptice fenotiazinice) potenţează efectele de tip
parasimpatolitic (constipaţie, retenţie urinară) prin efect aditiv cu clorfenamina.
- fenitoina: s-au descris creşteri ale concentraţiei plasmatice ale fenitoinei la pacienţii trataţi cu
clorfenamină, probabil prin acţiunea acesteia de inhibare a metabolismului hepatic al fenitoinei, ceea ce
poate duce la creşterea toxicităţii acesteia. În plus, fenitoina stimulează metabolismul hepatic al
substanţei asociate, cu scăderea nivelelor plasmatice ale acesteia.
Pseudoefedrină
Asocieri contraindicate:
- administrarea concomitentă de produse care conţin clorhidrat de pseudoefedrină şi IMAO (sau în
termen de două săptămâni de la oprirea administrării IMAO) poate duce la pusee hipertensive. Efectele
anticolinergice ale clorfenaminei sunt intensificate de IMAO.
- produsele care conţin pseudoefedrină pot antagoniza efectul anumitor clase de antihipertensive (de
exemplu, beta-blocante, metildopa, rezerpină, debrisoquină, guanetidină).
Asocieri care necesită prudenţă:
- pseudoefedrina anulează efectul antihipertensiv al guanetidinei sau al produşilor înrudiţi.
- risc de pusee hipertensive post-operatorii în cazul utilizării anestezicelor volatile halogenate.
Interacţiuni cu testele de laborator:
Paracetamolul influenţează:
- sistemele de măsurare a glicemiei (Chemstrip bG, Dextrostix, Visidex II), inducând scăderi de >20%
ale valorilor medii ale glicemiei.
- determinarea concentraţiei plasmatice de acid 5-hidroxiindolacetic; paracetamolul poate determina
rezultate fals-pozitive la testele de screening calitativ care utilizează ca reactiv nitrosonaftolul; testul
cantitativ nu este afectat.
- testarea funcţiei pancreatice cu bentiromida: administrarea paracetamolului înainte de testul cu
bentiromida va invalida rezultatul testului, deoarece paracetamolul este, de asemenea, metabolizat până
la o arilamină şi astfel va creşte cantitatea aparentă de acid paraaminobenzoic. De aceea, este recomandat
să se întrerupă administrarea paracetamolului cu cel puţin 3 zile înainte de administrarea bentiromidei.
- determinarea concentraţiei plasmatice de acid uric: paracetamolul poate cauza o falsă creştere a
concentraţiei plasmatice de acid uric.
- determinarea concentraţiilor plasmatice ale bilirubinei, lactat-dehidrogenazei, transaminazelor şi
timpului de protrombină; valorile acestora pot fi crescute, indicând hepatotoxicitate, mai ales la
alcoolici, pacienţi la care se administrează alţi inductori ai enzimelor hepatice sau pacienţi cu hepatopatii
pre-existente, când paracetamolul se administrează fie în doze toxice unice (mai mult de 8 – 10 g), fie
în doze mici (mai mult de 3 – 5 g/zi), dar timp îndelungat.
- Clorfenamina influenţează testele cutanate de hipersensibilitate care utilizează extracte alergenice
(poate inhiba răspunsul histaminic cutanat, inducând astfel rezultate fals-negative, de aceea este
recomandabil să se oprească administrarea clorfenaminei cu cel puţin 72 de ore înainte de efectuarea
testului).

Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Nu se recomandă administrarea Parasinus în timpul sarcinii şi alăptării decât la sfatul medicului.