Fișă tehnică · Orebriton 60 mg, comprimate filmate

Doze

Pacienţii care utilizează Orebriton trebuie să utilizeze zilnic şi AAS în doză mică 75-150 mg, ca tratament de întreţinere, cu excepţia cazurilor în care există contraindicaţii specifice.

Sindrom coronarian acut

Tratamentul cu Orebriton trebuie iniţiat cu o doză unică de încărcare de 180 mg (două comprimate de 90 mg) şi ulterior continuat cu 90 mg de două ori pe zi. Tratamentul cu Orebriton 90 mg de două ori pe zi este recomandat pe o perioadă de 12 luni la pacienţii cu SCA, cu excepţia cazului în care întreruperea administrării este indicată clinic (vezi pct. 5.1).

Antecedente de infarct miocardic

Orebriton 60 mg de două ori pe zi este doza recomandată când este necesară continuarea tratamentului la pacienţi cu antecedente de IM de cel puţin un an şi risc crescut de apariţie a unui eveniment aterotrombotic (vezi pct. 5.1). Tratamentul poate fi început, fără perioadă de întrerupere, în continuarea tratamentului iniţial de un an cu Orebriton 90 mg sau cu alt inhibitor al receptorilor de adenozin difosfat (ADP) la pacienţii cu SCA cu risc crescut de apariţie a unui eveniment aterotrombotic. De asemenea, tratamentul poate fi iniţiat într-o perioadă de până la 2 ani după IM sau de în cursul unui an după oprirea

1 tratamentului anterior cu un inhibitor al receptorilor ADP. Există date limitate privind eficacitatea şi siguranţa ticagrelor după 3 ani de tratament extins.

Dacă este necesară schimbarea tratamentului, prima doză de Orebriton trebuie administrată în decurs de 24 de ore după utilizarea ultimei doze din celălalt medicament antiplachetar.

Omiterea dozei

Trebuie evitată omisiunea administrării dozelor. Un pacient care omite o doză de Orebriton trebuie să utilizeze numai un comprimat (următoarea doză) la ora programată.

Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici (vezi pct. 5.2).

Insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 5.2).

Insuficienţă hepatică

Ticagrelor nu a fost studiat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi, astfel, utilizarea la aceşti pacienţi este contraindicată (vezi pct. 4.3). Sunt disponibile informaţii limitate la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată. Nu se recomandă ajustarea dozelor, dar ticagrelor trebuie utilizat cu prudenţă (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară (vezi pct. 5.2).

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea ticagrelor la copiii cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Nu se justifică utilizarea ticagrelor la copii cu siclemie (vezi pct. 5.1 și 5.2).

Mod de administrare

Pentru administrare orală.

Orebriton poate fi administrat cu sau fără alimente.

Pentru pacienţii care nu pot înghiţi comprimatul/comprimatele în întregime, comprimatele pot fi zdrobite până la o pulbere fină, dispersate în jumătate de pahar cu apă, care se bea imediat. Paharul trebuie clătit cu o cantitate de apă corespunzătoare unei jumătăţi de pahar, iar conţinutul trebuie băut. Amestecul poate fi administrat, de asemenea printr-un tub nazogastric (CH8 sau mai mare). Este important ca tubul nazogastric să fie clătit cu apă pe întreaga lui lungime, după administrarea amestecului.

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Ticagrelor este în principal un substrat pentru CYP3A4 şi un inhibitor uşor al CYP3A4. Ticagrelor este,
de asemenea, un substrat pentru glicoproteina P (gp-P) şi un inhibitor slab al gp-P şi poate creşte
expunerea substraturilor gp-P.
Efecte ale medicamentelor și altor produse asupra ticagrelor
Inhibitorii CYP3A4
•
Inhibitorii puternici ai CYP3A4 – Administrarea concomitentă de ketoconazol cu ticagrelor a
determinat creşterea Cmax şi ASC a ticagrelor de 2,4 ori şi, respectiv, 7,3 ori. Cmax şi ASC ale
metabolitului activ au fost scăzute cu 89% şi, respectiv, 56%. Se anticipează că şi alţi inhibitori puternici
ai CYP3A4 (claritromicină, nefazodonă, ritonavir şi atanazavir) au efecte similare, prin urmare
administrarea inhibitorilor puternici ai CYP3A4 cu ticagrelor este contraindicată (vezi pct. 4.3).
•
Inhibitorii moderaţi ai CYP3A4 – Administrarea concomitentă de diltiazem şi ticagrelor a
determinat creşterea Cmax a ticagrelor cu 69% şi ASC de 2,7 ori şi a scăzut Cmax a metabolitului activ
cu 38%, iar ASC a rămas nemodificată. Ticagrelor nu a avut niciun efect asupra concentraţiilor
plasmatice de diltiazem. Se anticipează că şi alţi inhibitori moderaţi ai CYP3A4 (de exemplu
amprenavir, aprepitant, eritromicină şi fluconazol ) au un efect similar şi pot fi, de asemenea,
administraţi concomitent cu ticagrelor.
•
O creştere de 2 ori a expunerii la ticagrelor a fost observată după consumul zilnic de cantităţi mari
de suc de grapefruit (3x 200 ml). La majoritatea pacienţilor, nu se aşteaptă ca această dimensiune a
creşterii expunerii să fie relevantă clinic.
Inductorii CYP3A
Administrarea concomitentă de rifampicină şi ticagrelor a scăzut Cmax şi ASC ale ticagrelor cu 73% şi,
respectiv, 86%. Cmax a metabolitului activ a rămas nemodificată, iar ASC a scăzut cu 46%. Se
anticipează că şi alţi inductori CYP3A (de exemplu fenitoină, carbamazepină şi fenobarbital) scad
expunerea la ticagrelor. Administrarea concomitentă a ticagrelor cu inductori CYP3A puternici poate să
scadă expunerea şi eficacitatea ticagrelor, prin urmare utilizarea concomitentă cu ticagrelor nu este
recomandată.
Ciclosporină (Inhibitor gp-P şi CYP3A)
Administrarea concomitentă de ciclosporină (600 mg) şi ticagrelor a crescut Cmax şi ASC ale ticagrelor
de 2,3 ori, respectiv de 2,8 ori. ASC a metabolitului activ a crescut cu 32%, iar Cmax a scăzut cu 15%
în prezenţa ciclosporinei.
Nu sunt disponibile date referitoare la administrarea concomitentă a ticagrelor cu substanţe active care
sunt inhibitori puternici ai gp-P şi inhibitori moderaţi ai CYP3A4 (de exemplu verapamil, chinidină)
5

care pot creşte expunerea la ticagrelor. Dacă asocierea nu poate fi evitată, administrarea concomitentă a
acestora trebuie efectuată cu precauţie.
Altele
Studiile de interacţiune farmacologică clinică au evidenţiat faptul că administrarea concomitentă de
ticagrelor cu heparină, enoxaparină şi AAS sau desmopresină nu a avut niciun efect asupra
farmacocineticii ticagrelor sau a metabolitului activ sau asupra agregării plachetare induse de ADP
comparativ cu ticagrelor administrat în monoterapie. Dacă sunt indicate din punct de vedere clinic,
medicamentele care influenţează hemostaza trebuie utilizate cu precauţie în asociere cu ticagrelor.
O expunere scăzută și întârziată la inhibitori orali ai receptorului P2Y12, inclusiv ticagrelor și
metabolitul său activ, a fost observată la pacienții cu SCA tratați cu morfină (35% reducere a expunerii
la ticagrelor). Această interacțiune poate fi legată de reducerea motilității gastrointestinale și se aplică
altor opioide. Relevanța clinică este necunoscută, dar datele indică potențial pentru reducerea eficacității
ticagrelor la pacienții cărora li se administrează concomitent ticagrelor și morfină. La pacienții cu SCA,
la care morfina nu poate fi oprită iar inhibarea rapidă a receptorului P2Y12 este considerată crucială,
utilizarea unui inhibitor parenteral al receptorului P2Y12 poate fi luată în considerare.
Efectele ticagrelor asupra altor medicamente
Medicamente metabolizate de CYP3A4
•
Simvastatină – Administrarea concomitentă de ticagrelor şi simvastatină a determinat creşterea
Cmax de simvastatină cu 81% şi ASC cu 56% şi a determinat creşterea Cmax de simvastatină acidă cu
64% şi a ASC cu 52%, la unele persoane creşterile fiind de 2-3 ori. Administrarea concomitentă de
ticagrelor cu doze de simvastatină mai mari de 40 mg pe zi poate provoca reacţiile adverse ale
simvastatinei şi trebuie evaluată comparativ cu beneficiile potenţiale. Nu a existat niciun efect al
simvastatinei asupra concentraţiilor plasmatice de ticagrelor. Ticagrelor poate avea un efect similar
asupra lovastatinei. Nu este recomandată administrarea concomitentă a ticagrelor şi a simvastatinei sau
lovastatinei în doze mai mari de 40 mg.
•
Atorvastatină – Administrarea concomitentă de atorvastatină şi ticagrelor a determinat creşterea
Cmax de atorvastatină acidă cu 23% şi a ASC cu 36%. Creşteri similare ale ASC şi Cmax au fost
observate pentru toţi metaboliţii acizi ai atorvastatinei. Aceste creşteri nu sunt considerate semnificative
clinic.
•
Nu poate fi exclus un efect similar asupra altor statine metabolizate de CYP3A4. Pacienţilor din
studiul PLATO trataţi cu ticagrelor li s-au administrat diferite statine, fără probleme în ceea ce priveşte
siguranţa administrării în asociere cu statina la 93% dintre pacienţii din grupul PLATO la care s-au
administrat aceste medicamente.
Ticagrelor este un inhibitor uşor al CYP3A4. Administrarea concomitentă a ticagrelor şi a substraturilor
CYP3A4 cu indice terapeutic îngust (adică cisapridă sau alcaloizi de ergot) nu este recomandată,
deoarece ticagrelor poate creşte expunerea la aceste medicamente.
Substraturi gp-P (inclusiv digoxină, ciclosporină)
Administrarea concomitentă a ticagrelor a determinat creşterea Cmax pentru digoxină cu 75% şi a ASC
cu 28%. Media concentraţiilor plasmatice minime de digoxină a crescut cu aproximativ 30% în cazul
administrării concomitente cu ticagrelor, cu unele creşteri maxime individuale de 2 ori. În prezenţa
digoxinei, Cmax şi ASC ale ticagrelor şi ale metaboliţilor săi activi nu au fost influenţate. Ca urmare, se
recomandă monitorizarea corespunzătoare clinică şi/sau de laborator în cazul administrării concomitente
a ticagrelor cu medicamente cu indice terapeutic îngust care sunt substraturi pentru gp-P, cum este
digoxina.
Nu s-a observat un efect al ticagrelor asupra concentraţiilor ciclosporinei în sânge. Efectul ticagrelor
asupra altor substraturi pentru gp-P nu a fost studiat.
Medicamente metabolizate de CYP2C9
Administrarea concomitentă a ticagrelor şi tolbutamidă nu a determinat modificarea concentraţiilor
plasmatice ale niciunui medicament, fapt ce sugerează că ticagrelor nu este un inhibitor al CYP2C9 şi

este puţin probabil să modifice metabolizarea mediată de CYP2C9 a medicamentelor precum warfarina
şi tolbutamida.
Rosuvastatină
Ticagrelor poate afecta excreția renală a rosuvastatinei, crescând riscul de acumulare a rosuvastatinei.
Deși mecanismul exact nu este cunoscut, în unele cazuri, utilizarea concomitentă de ticagrelor și
rosuvastatină a dus la scăderea funcției renale, creșterea nivelului CPK și rabdomioliză.
Contraceptive orale
Administrarea concomitentă a ticagrelor şi levonorgestrel şi etinilestradiol a determinat creşterea
expunerii la etinilestradiol cu aproximativ 20% dar nu a modificat farmacocinetica levonorgestrel. Nu
se anticipează niciun efect semnificativ clinic asupra eficacităţii contraceptivului oral în cazul
administrării concomitente de levonorgestrel şi etinilestradiol şi ticagrelor.
Medicamente cunoscute că induc bradicardie
Având în vedere observaţiile privind apariţia de pauze ventriculare în majoritatea cazurilor
asimptomatice şi bradicardie, trebuie acordată atenţie la administrarea concomitentă de ticagrelor şi
medicamente cunoscute că induc bradicardie (vezi pct. 4.4). Cu toate acestea, în studiul PLATO nu s-a
observat nicio dovadă de reacţii adverse semnificative clinic după administrarea concomitentă cu unul
sau mai multe medicamente cunoscute că induc bradicardie (de exemplu 96% beta-blocante, 33%
blocante ale canalelor de calciu cum sunt diltiazem şi verapamil şi 4% digoxină).
Alte tratamente concomitente
În studiile clinice, ticagrelor a fost administrat frecvent în tratatment de lungă durată în asociere cu AAS,
inhibitori ai pompei de protoni, statine, beta-blocante, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei
(IECA) şi blocante ale receptorilor angiotensinei, în funcţie de afecţiunile concomitente asociate şi, de
asemenea, în tratament de scurtă durată în asociere cu heparină, heparină cu greutate moleculară mică,
inhibitori Gp IIb/IIIa cu administrare intravenoasă (vezi pct. 5.1). Nu s-a observat nicio dovadă de
interacţiuni adverse semnificative clinic cu aceste medicamente.
Administrarea concomitentă de ticagrelor cu heparină, enoxaparină sau desmopresină nu a avut niciun
efect asupra timpului de tromboplastină parţial activată (aPTT), a timpului de coagulare activată (ACT)
sau a determinărilor factorului Xa. Cu toate acestea, având în vedere potenţialele interacţiuni
farmacodinamice, administrarea concomitentă de ticagrelor şi medicamente despre care se cunoaşte că
influenţează hemostaza trebuie efectuată cu precauţie.
Având în vedere tulburările de sângerare la nivel cutanat raportate în cazul ISRS (de exemplu paroxetină,
sertralină şi citalopram), se recomandă precauţie în cazul administrării ISRS în asociere cu ticagrelor
deoarece poate creşre riscul de sângerare.

Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu utilizaţi Orebriton dacă sunteţi gravidă sau puteţi rămâne gravidă. Femeile trebuie să utilizeze metode
contraceptive corespunzătoare pentru evitarea sarcinii în timpul administrării acestui medicament.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte să luaţi acest medicament dacă alăptaţi. Medicul dumneavoastră
va discuta cu dumneavoastră despre beneficiile şi riscurile administrării Orebriton în această perioadă.