Fișă tehnică · Nurofen® Forte 400 mg, drajeuri

Pentru administrare orală

Trebuie utilizată cea mai mică doză eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomatomelor (vezi pct. 4.4).

Doza de ibuprofen depinde de vârsta şi greutatea corporală a pacientului.

Drajeul trebuie înghiţit cu un pahar de apă în timpul mesei sau după masă.

Durere uşoară până la moderată şi febră

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (≥40 kg):

400 mg ibuprofen administrat într-o priză unică sau de 3 ori pe zi, la intervale de 4 până la 6 ore. În migrenă, dozajul trebuie să fie: 400 mg ibuprofen administrat într-o priză unică, dacă este necesar 400 mg la intervale de 4 până la 6 ore.

1

Este necesar un interval de minim 4 ore între doze şi doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 1200 mg.

Dismenoree primară

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani:

400 mg de 1-3 ori pe zi la intervale de 4 până la 6 ore, la nevoie. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 1200 mg.

Dacă acest medicament este necesar pentru adolescenţi mai mult de trei zile, sau dacă simptomele se agravează trebuie consultat un medic.

În cazul în care administrarea medicamentului este necesară la adulţi mai mult de 7 zile, sau dacă simptomele se agravează, pacientului i se recomandă să se adreseze unui medic.

Vârstnici

AINS trebuie administrate cu deosebită atenţie la pacienţii vârstnici care sunt mult mai predispuşi la evenimente adverse şi prezintă risc crescut de hemoragii gastro-intestinale potenţial letale, ulceraţii sau perforaţii (vezi pct. 4.4). Dacă tratamentul este considerat necesar, trebuie utilizată cea mai mică doză pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor. Tratamentul trebuie reevaluat la intervale regulate şi întrerupt dacă nu se observă un beneficiu sau dacă apar manifestări de intoleranţă.

Insuficienţă renală

La pacienţii cu reducerea funcţiei renale uşoară până la moderată, doza trebuie menţinută la cea mai mică valoare posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia renală trebuie monitorizată. (Pentru pacienţi cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).

Insuficienţă hepatică

La pacienţii cu reducerea funcţiei hepatice uşoară până la moderată, doza va fi menţinută la cea mai mică valoare posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia hepatică trebuie monitorizată. (Pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).

cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni

Utilizarea concomitentă de ibuprofen cu următoarele substanţe trebuie evitată:
Acid acetilsalicilic (doză mică): În general, administrarea concomitentă de ibuprofen şi acid acetilsalicilic nu
este recomandată din cauza potenţialului crescut de apariţie a reacţiilor adverse.
Date experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul dozelor mici de acid
acetilsalicilic asupra agregării plachetare, atunci când sunt administrate concomitent. Deși există
incertitudini în ceea ce privește extrapolarea acestor date la situaţia clinică, nu poate fi exclusă posibilitatea
ca tratamentul regulat, prelungit cu ibuprofen să reducă efectul cardioprotector al acidului acetilsalicilic . Se
consideră că utilizarea ocazională de ibuprofen nu poate avea un efect relevant clinic (vezi pct. 5.1).
Alte AINS inclusiv inhibitori selectivi de 2-ciclooxigenază: deoarece asocierea concomitentă a două sau mai
multor AINS poate determina o incidenţă crescută a reacţiilor.adverse (vezi pct. 4.4).
Ibuprofen (ca alte AINS) trebuie luat numai cu prudenţă în asociere cu următoarele substanţe:

Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum este warfarina sau heparina (vezi pct. 4.4).
În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.
Ticlopidină: AINS nu trebuie asociate cu ticlopidina datorită riscului de efect aditiv la nivelul inhibării
funcţiei plachetare.
Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice pot
apare, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea de Nurofen Forte în decurs de
24 ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate conduce la o concentraţie mărită de metotrexat şi
la creşterea efectelor toxice ale acestuia. Prin urmare, administrarea concomitentă de AINS cu doze mari de
metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un tratament cu doze mici de
metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată. În tratamentul asociat, trebuie
monitorizată funcţia renală.
Moclobemidă: creşte efectul ibuprofenului.
Fenitoină: administrarea concomitentă de Nurofen Forte cu fenitoină poate creşte concentraţia plasmatică a
fenitoinei. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.
Litiu: administrarea concomitentă de Nurofen Forte cu litiu poate creşte concentraţia plasmatică a litiului.
Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale litiului.
Glicozide cardiace (de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduce rata de filtrare
glomerulară şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă monitorizarea
concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.
Antihipertensive (inhibitori ai ECA şi antagonişti ai receptorilor de angiotensină II) şi diuretice: diureticele
şi inhibitorii ECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot reduce efectul diureticelor şi al
antihipertensivelor, inclusiv al inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor. La pacienţii cu funcţie renală redusă
(de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţie renală redusă), administrarea
concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui antagonist de angiotensină II cu un inhibitor de
ciclooxigenază poate conduce la deteriorarea suplimentară a funcţiei rinichilor până la insuficienţă renală
acută. În mod normal, aceasta este reversibilă. Prin urmare, o astfel de asociere trebuie utilizată numai cu
prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii vor fi instruiţi să consume o cantitate suficientă de lichide
şi în perioada imediat următoare iniţierii terapiei asociate, trebuie luată în considerare monitorizarea
periodică a parametrilor funcţiei renale.
Administrarea concomitentă de Nurofen Forte şi diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori ai ECA
poate determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.
Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofen contracarează efectul captoprilului de creştere
a excreţiei de sodiu.
Aminoglicozide: AINS pot încetini eliminarea aminoglicozidelor şi creşte toxicitatea acestora.
Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale
(vezi pct. 4.4).
Ciclosporină: risc crescut de nefrotoxicitate
Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită şi
redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul de
celălalt.
Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate când AINS sunt administrate cu tacrolimus.
Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii cu
hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata
6

administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se recomandă
efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.
Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.
Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8-12 zile după mifepristonă, administrarea lor poate
reduce efectul mifepristonei.
Probenecid sau sulfinpirazonă: poate întârzia eliminarea ibuprofenului. Activitatea uricozurică a acestor
substanţe este redusă.
Antibiotice chinolone: Date din studii pe animale arată că AINS cresc riscul de convulsii la asocierea cu
antiobioticele de tip chinolonă. Pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta
convulsii.
Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament concomitent,
se recomandă monitorizarea glicemiei.
Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Antiagregante plachetare (de exemplu, clopidogrel şi ticlopidină): creştere a riscului de apariţie a
hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).
Alcool etilic, bisfosfonaţi şi oxpentifilină (pentoxifilină): pot potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale şi
riscul de apariţie a hemoragiei şi ulceraţiei.
Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Ibuprofenul nu trebuie luat în ultimele 3 luni de sarcină, deoarece poate determina la făt tulburări majore la
nivelul inimii, plămânilor şi rinichilor. Dacă este utilizat la sfârşitul sarcinii, poate determina tendinţă de
sângerare atât la mamă, cât şi copil şi diminuează puterea contracţiilor uterine întârziind debutul naşterii.
Tratamentul în timpul primelor 6 luni de sarcină va fi recomandat numai de către medicul dumneavoastră,
dacă este absolut necesar.
Ibuprofenul poate face mai dificilă încercarea de a rămâne gravidă. Trebuie să spuneţi medicului
dumneavoastră dacă planificaţi să rămâneţi gravidă sau dacă aveţi probleme în a rămâne gravidă.
4
Ibuprofenul trece în cantităţi foarte mici în laptele matern şi, de obicei, alăptarea nu trebuie întreruptă în
timpul tratamentelor de scurtă durată. Cu toate acestea, dacă vi se recomandă un tratament de lungă durată,
trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.