Fișă tehnică · Naxen S 500 mg/20 mg, comprimate cu eliberare modificată

Doze

Doza recomandată este de 1 comprimat (500 mg/20 mg) de două ori pe zi.

Reacţiile adverse care apar în urma administrării naproxen pot fi reduse la minim prin utilizarea celei mai mici doze eficiente pentru cea mai scurtă perioadă de timp posibilă (vezi pct. 4.4). La pacienţii care nu au fost trataţi anterior cu un AINS, trebuie avută în vedere o doză zilnică mai mică de naproxen sau alt AINS. În acest scop sunt disponibile medicamente cu combinație non-fixă. Atunci când doza zilnică totală de 1000 mg de naproxen (500 mg de două ori pe zi) nu este considerată adecvată, trebuie utilizate regimuri terapeutice alternative cu doze mai mici de naproxen sau alte AINS sub formă de combinaţie non-fixă.

Tratamentul trebuie continuat pentru atingerea obiectivelor individuale de tratament, revizuit la intervale regulate şi întrerupt în cazul în care nu se observă nici un beneficiu sau se observă o agravare a stării pacientului.

Având în vedere eliberarea întârziată a naproxenului din formula enterosolubilă (3-5 ore), Naxen S nu trebuie utilizat pentru tratamentul afecţiunilor dureroase acute (precum durere dentară). Cu toate acestea, puseele din osteoartrită, artrita reumatoidă şi spondilita anchilozantă pot fi tratate cu Naxen S.

Grupe speciale de pacienţi

Insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată, Naxen S trebuie administrat cu precauţie şi trebuie monitorizată cu atenţie funcţia renală. Trebuie avută în vedere reducerea dozei zilnice totale de naproxen (vezi pct. 4.4 şi 4.5). Atunci când doza zilnică totală de 1000 mg (500 mg de două ori pe zi) de naproxen nu este considerată corespunzătoare, trebuie utilizate regimuri terapeutice alternative cu doze mai mici de naproxen sau alte AINS sub formă de combinaţie non-fixă şi, în plus, necesitatea continuării tratamentului protector gastric trebuie reevaluată.

Naxen S este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <30 ml/min.) deoarece la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi la cei care efectuează şedinţe de dializă s-a observat acumularea metaboliţilor naproxenului (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, Naxen S trebuie administrat cu precauţie şi trebuie monitorizată cu atenţie funcţia hepatică. Trebuie avută în vedere reducerea dozei zilnice totale de naproxen (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Atunci când doza zilnică totală de 1000 mg de naproxen (500 mg de două ori pe zi) nu este considerată corespunzătoare, trebuie utilizate regimuri terapeutice alternative cu doze mai mici de naproxen sau alte AINS sub formă de combinaţie non-fixă, în plus, necesitatea continuării tratamentului protector gastric trebuie reevaluată.

Naxen S este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3 şi 5.2).

Vârstnici (>65 ani)

Pacienţii vârstnici sunt expuşi unui risc crescut de apariţie a consecinţelor grave ale reacţiilor adverse (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Atunci când doza zilnică totală de 1000 mg (500 mg de două ori pe zi) de naproxen nu este considerată corespunzătoare (de exemplu la pacienţi vârstnici cu insuficiență renală sau greutate corporală scăzută), trebuie utilizat un tratament cu doze mai mici de naproxen sau alte AINS sub formă de combinaţie non-fixă şi, în plus, necesitatea continuării tratamentului protector gastric trebuie reevaluată.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Naxen S la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani nu au fost încă stabilite. Nu există date disponibile.

Mod de administrare

Comprimatul Naxen S trebuie înghiţit întreg, cu apă şi nu trebuie rupt, mestecat sau zdrobit.

Se recomandă ca Naxen S să fie administrat cu cel puţin 30 minute înainte de masă (vezi pct. 5.2).

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Contraindicaţii pentru administrarea concomitentă (vezi pct. 4.3)
Medicamente antiretrovirale
S-a raportat că omeprazolul, amestecul racemic dintre D+S omeprazol (esomeprazol), interacţionează cu
unele medicamente antiretrovirale. Importanţa clinică şi mecanismele responsabile de aceste
interacţiuni nu sunt întotdeauna cunoscute. pH-ului gastric crescut în timpul tratamentului cu
7

omeprazol poate modifica absorbţia medicamentului antiretroviral. Alte posibile mecanisme ale
interacţiunilor sunt pe calea izoenzimei CYP2C19. Pentru unele medicamente antiretrovirale, cum sunt
atazanavir şi nelfinavir, s-au raportat concentraţii plasmatice scăzute în cazul administrării
concomitente cu omeprazol. Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg o dată pe zi) cu
atazanavir 300 mg/ritonavir 100 mg la voluntari sănătoşi a determinat o reducere substanţială a
expunerii la atazanavir (scădere de aproximativ 75% a ASC, C max şi Cmin). Creşterea dozei de
atazanavir la 400 mg nu a compensat impactul omeprazolului asupra expunerii la atazanavir.
Administrarea concomitentă de omeprazol (40 mg pe zi) a redus valorile medii ale ASC, Cmax şi Cmin
pentru nelfinavir cu 36-39% şi valorile medii ale ASC, Cmax şi Cmin pentru metabolitul activ
farmacologic M8 cu 75-92%.
Pentru alte medicamente antiretrovirale, cum sunt saquinavir, s-a raportat creşterea concentraţiilor
plasmatice. Există şi anumite medicamente antiretrovirale pentru care nu s-a raportat modificarea
concentraţiilor plasmatice în cazul administrării concomitente cu omeprazol.
Nu s-au efectuat studii de interacţiune cu Naxen S şi atazanavir. Cu toate acestea, având în vedere
proprietăţile farmacodinamice şi farmacocinetice similare ale omeprazolului şi esomeprazolului, nu se
recomandă administrarea concomitentă de atazanavir şi nelfinavir cu esomeprazol, iar administrarea
concomitentă cu Naxen S este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Administrarea concomitentă cu precauţii
Alte analgezice incluzând inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei-2
Administrarea concomitentă a două sau mai multe AINS trebuie evitată deoarece poate creşte riscul de
reacţii adverse, în special a ulcerului şi hemoragiilor gastrointestinale. Administrarea concomitentă a
Naxen S cu alte AINS, cu excepţia acidului acetilsalicilic în doze mici (≤325 mg/zi) nu este
recomandată (vezi pct. 4.4).
Acid acetilsalicilic
Naxen S poate fi administrat concomitent cu acid acetilsalicilic în doze mici (≤325 mg/zi). În studiile
clinice, pacienţii trataţi cu naproxen/esomeprazol concomitent cu acid acetilsalicilic în doze mici nu au
prezentat o creştere a incidenţei ulcerului gastric comparativ cu pacienţii trataţi cu
naproxen/esomeprazol în monoterapie (vezi pct. 5.1). Cu toate acestea, administrarea concomitentă a
acidului acetilsalicilic şi Naxen S poate creşte riscul de reacții adverse grave (vezi pct. 4.4 şi 4.8).
Datele clinice farmacodinamice sugerează că utilizarea concomitentă a naproxenului mai mult de o zi
consecutiv poate inhiba efectul acidului acetilsalicilic în doze mici asupra activității plachetare și această
inhibare poate persista până la câteva zile după oprirea tratamentului cu naproxen. Relevanța clinică a
acestei interacțiuni nu este cunoscută.
Tacrolimus
Similar altor AINS, există un risc posibil de nefrotoxicitate atunci când naproxen este administrat
concomitent cu tacrolimus. S-a raportat creşterea concentraţiei serice a tacrolimus la administrarea
concomitentă cu esomeprazol. În timpul tratamentului cu Naxen S, trebuie monitorizate atent atât
concentraţiile de tacrolimus cât şi funcţia renală (clearance-ul creatininei), iar doza de tacrolimus
trebuie ajustată dacă este necesar.
Ciclosporină
Similar altor AINS, se recomandă precauţie în cazul administrării concomitente cu ciclosporină, din
cauza riscului crescut de nefrotoxicitate.
Diuretice
8

Studiile clinice, ca şi constatările din perioada de după punerea pe piaţă, au demonstrat că AINS pot
reduce efectul natriuretic al furosemidei şi tiazidelor la unii pacienţi. Acest răspuns a fost atribuit
inhibiţiei sintezei renale de prostaglandine. În timpul tratamentului concomitent cu AINS, pacientul
trebuie monitorizat atent pentru semnele insuficienţei renale, dar şi pentru a asigura eficacitatea
diureticului (vezi pct. 4.4).
Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)
Administrarea concomitentă a AINS, incluzând inhibitori selectivi ai COX-2, şi ISRS creşte riscul de
sângerare gastrointestinală (vezi pct. 4.4).
Corticosteroizi
Există un risc crescut de hemoragii gastrointestinale atunci când se administrează concomitent
corticosteroizi şi AINS incluzând inhibitori selectivi ai COX–2. Se recomandă precauţie la
administrarea concomitentă a AINS cu corticosteroizi (vezi pct. 4.4).
Inhibitori ai ECA/Antagonişti ai receptorilor angiotensinei II
Raportările sugerează că AINS pot reduce efectul antihipertensiv al inhibitorilor ECA şi al
antagoniştilor receptorilor angiotensinei II. AINS pot creşte de asemenea riscul de afectare renală
asociat administrării inhibitorilor ECA sau antagoniştilor receptorilor angiotensinei II. Asocierea AINS
cu inhibitori ai ECA sau cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie administrată cu precauţie
la pacienţii vârstnici, cu depleţie de volum sau cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.4 ).
Digoxină
AINS pot creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace în cazul administrării concomitente
cu glicozide cardiace precum digoxina.
Litiu
AINS au determinat creşterea concentraţiilor plasmatice de litiu şi reducerea clearance-ului renal al
litiului. Aceste efecte au fost atribuite inhibiţiei sintezei renale de prostaglandine de către AINS. Astfel,
când se administrează concomitent AINS şi litiu, pacienţii trebuie monitorizaţi atent pentru semne de
toxicitate indusă de litiu.
Metotrexat
Atunci când este administrat împreună cu inhibitori de pompă de protoni, la unii pacienţi s-a raportat o
creştere a concentraţiilor plasmatice de metotrexat. Pentru AINS s-a raportat reducerea secreţiei
tubulare a metotrexatului în modele animale. Aceasta poate arăta că atât esomeprazolul, cât şi
naproxenul pot creşte toxicitatea metotrexatului. Relevanţa clinică poate fi mai mare la pacienţii care
primesc doze mari de metotrexat şi la pacienţii cu disfuncţie renală. Se recomandă precauţie în cazul
administrării concomitente a Naxen S cu metotrexat. La administrarea unor doze mari de metotrexat, se
recomandă întreruperea temporară a tratamentului cu Naxen S.
Sulfoniluree, hidantoine
Naproxen se leagă puternic de albumina plasmatică; astfel, are un potenţial teoretic de interacţiune cu
alte medicamente care se leagă de albumină, cum sunt sulfonilureele şi hidantoinele. Pacienţii trataţi
simultan cu naproxen şi o hidantoină, sulfonamidă sau sulfoniluree trebuie monitorizaţi pentru ajustarea
dozei dacă aceasta este necesară.
Clopidogrel
9

Rezultatele din studiile clinice la indivizii sănătoşi au evidenţiat o interacţiune farmacocinetică
(FC)/farmacodinamică(FD) între clopidogrel (300 mg ca doză de iniţiere, urmată de 75 mg/zi doză
zilnică de întreţinere) şi esomeprazol (40 mg zilnic pe cale orală), rezultând în scăderea expunerii la
metabolitul activ al clopidogrelului în medie cu 40%, ducând la o scădere a inhibării plachetare
maxime (indusă de ADP ) în medie cu 14%.
Într-un studiu clinic la indivizi sănătoşi, expunerea la metabolitul activ al clopidogrelului a fost scăzută
cu aproximativ 40% atunci când o combinaţie în doze fixe de 20 mg esomeprazol şi 81 mg acid
acetilsalicilic a fost administrată împreună cu clopidogrel, comparativ cu clopidogrel administrat în
monoterapie. Cu toate acestea, nivelurile maxime de inhibiţie a agregării plachetare (indusă de ADP) la
aceşti indivizi au fost aceleaşi în ambele grupuri.
Nu au fost realizate studii clinice privind interacţiunea dintre clopidogrel şi combinaţia în doze fixe
naproxen + esomeprazol.
În studiile observaţionale şi clinice au fost raportate date contradictorii cu privire la implicaţiile clinice
ale acestei interacţiuni farmacocinetice/farmacodinamice în ceea ce priveşte evenimentele
cardiovasculare majore. Ca măsură de precauţie, administrarea concomitentă a Naxen S şi clopidogrel
trebuie descurajată (vezi pct. 4.4).
Anticoagulantele şi antiagregante plachetare
AINS pot potenţa efectele anticoagulantelor orale (de exemplu warfarină, dicumarol), heparinelor şi
antiagregantelor plachetare (vezi pct. 4.4).
Administrarea concomitentă a 40 mg esomeprazol la pacienţii trataţi cu warfarină a demonstrat că, în
pofida unei uşoare creşteri a concentraţiei plasmatice minime a izomerului R, mai puţin potent al
warfarinei, timpii de coagulare s-au situat în intervalul acceptat. Cu toate acestea, după punerea pe
piaţă, s-au raportat cazuri de creştere a INR cu semnificaţie clinică în timpul tratamentului concomitent
cu warfarină. Se recomandă monitorizarea atentă la iniţierea şi oprirea tratamentului cu warfarină sau cu
alţi derivaţi cumarinici.
Beta-blocante
Naproxenul şi alte AINS pot reduce efectul antihipertensiv al propranololului şi al altor beta-blocante.
Probenecid
Probenecid administrat concomitent creşte concentraţiile plasmatice ale anionului naproxen şi
prelungeşte semnificativ timpul de înjumătăţire al acestuia.
Medicamente cu absorbţie dependentă de valoarea pH-ului gastric
Supresia acidităţii gastrice în timpul tratamentului cu esomeprazol şi cu alţi IPP poate reduce sau creşte
absorbţia medicamentelor cu absorbție dependentă de pH-ul gastric. Ca şi în cazul altor medicamente
care scad aciditatea intragastrica absorbţia unor medicamente precum ketoconazol, itraconazol,
posaconazol şi erlotinib poate să scadă, în timp ce absorbţia unor medicamente ca digoxina poate creşte
în timpul tratamentului cu esomeprazol. Utilizarea concomitentă cu posaconazol şi erlotinib trebuie
evitată. Tratamentul concomitent cu esomeprazol (20 mg zilnic) şi digoxină la subiecţii sănătoşi a
crescut biodisponibilitatea digoxinei cu 10% (până la 30% la 2 din 10 pacienţi).
Alte informaţii privind interacţiunile medicamentoase
Studiile care au evaluat administrarea concomitentă de esomeprazol şi, fie a naproxen (AINS
neselectiv), fie a rofecoxib (AINS selectiv COX-2) nu au identificat nici o interacţiune relevantă clinic.
Similar altor AINS, administrarea concomitentă de colestiramină poate întârzia absorbţia naproxenului.

La voluntari sănătoşi, administrarea concomitentă a 40 mg esomeprazol a determinat o creştere de 32%
a ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) şi o creştere cu 31% a timpului
de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (t1/2), însă nu a determinat creşteri semnificative ale
concentraţiilor plasmatice maxime de cisapridă. Prelungirea uşoară a intervalului QTc observată după
administrarea de cisapridă în monoterapie nu a avut valori mai mari în cazul administrării concomitente
de cisapridă şi esomeprazol (vezi pct. 4.4).
S-a demonstrat că esomeprazolul nu are efecte clinice relevante asupra farmacocineticii amoxicilinei şi
quinidinei.
Esomeprazolul inhibă CYP2C19, principala izoenzimă care metabolizează esomeprazolul.
Esomeprazolul este metabolizat, de asemenea, şi pe calea CYP3A4. În legătură cu aceste izoenzime s-au
observat următoarele:
• administrarea concomitentă a 30 mg esomeprazol a determinat o scădere de 45% a clearance- ului
substratului CYP2C19, diazepam. Este puţin probabil ca interacţiunea să posede relevanţă clinică.
• administrarea concomitentă a 40 mg esomeprazol a determinat o creştere de 13% a concentraţiilor
plasmatice minime ale fenitoinei la pacienţii cu epilepsie.
• administrarea concomitentă de esomeprazol şi un inhibitor combinat al CYP2C19 şi CYP3A4,
precum voriconazol, poate determina creşterea de peste două ori a expunerii la esomeprazol.
• administrarea concomitentă de esomeprazol şi inhibitorului CYP3A4 claritromicină (500 mg de două
ori pe zi), a determinat dublarea expunerii (ASC) la esomeprazol.
Ajustarea dozei de esomeprazol nu este necesară în niciunul dintre aceste cazuri.
Medicamente cunoscute ca inductori ai CYP2C19 sau CYP3A4 sau ai ambilor (ca rifampicină şi
sunătoare) pot duce la scăderea nivelelor serice ale esomeprazolului, prin creşterea metabolizării
esomeprazolului.
Omeprazolul, ca şi esomeprazolul, acţionează ca inhibitor al CYP2C19. Într-un studiu încrucişat,
omeprazolul, administrat în doze de 40 mg la subiecţi sănătoşi, a crescut Cmax şi ASC pentru cilostazol
cu 18%, respectiv 26%, iar pentru unul dintre metaboliţii activi cu 29%, respectiv 69%.
Datele obţinute din studii la animale indică faptul că AINS pot creşte riscul de convulsii asociate
antibioticelor din clasa quinolone. Pacienţii trataţi cu quinolone pot avea risc crescut de apariţie a
convulsiilor.
Interacţiuni medicamentoase/cu analizele de laborator
Naproxen poate reduce agregarea plachetară şi prelungi timpul de sângerare. Acest efect trebuie avut în
vedere atunci când se determină timpul de sângerare.
Administrarea naproxen poate determina creşterea concentraţiilor urinare pentru 17-cetosteroizi din
cauza interacţiunii dintre medicament şi/sau metaboliţii acestuia cu m-dinitrobenzenul folosit pentru
efectuarea acestei analize. Deşi măsurarea 17-hidroxicorticosteroizilor (testul Porter-Silber) nu pare a fi
modificată din cauza artefactelor, se sugerează ca tratamentul cu naproxen să fie întrerupt temporar cu 72
ore înainte de efectuarea analizelor funcţiei suprarenalei în cazul în care se va folosi testul PorterSilber.
Naproxen poate interfera cu unele analize urinare ale acidului 5-hidroxiindolacetic (5HIAA).

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
•
Nu luaţi Naxen S dacă sunteţi în ultimele 3 luni de sarcină.
•
Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a lua acest medicament dacă sunteţi în primul sau
al doilea trimestru de sarcină. Medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi lua Naxen S.
•
Nu alăptaţi în timpul tratamentului cu Naxen S deoarece cantităţi mici pot trece în laptele matern.
Dacă intenţionaţi să alăptaţi, nu trebuie să luaţi Naxen S.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistul pentru recomandări înainte de a lua orice
medicament dacă sunteţi gravidă, aţi putea rămâne gravidă sau dacă alăptaţi. Naxen S poate reduce
şansele de a rămâne gravidă. Trebuie să spuneţi medicul dumneavoastră dacă intenţionaţi să rămâneţi
gravidă sau dacă nu reuşiţi să rămâneţi gravidă.