Fișă tehnică · Milurit 200 mg, comprimate

Doze şi mod de administrare Doze Adulţi Tratamentul cu alopurinol trebuie iniţiat cu doze mici de exemplu 100 mg/zi pentru a reduce riscul reacţiilor adverse şi doza trebuie crescută doar dacă nivelul uraţilor serici este nesatisfăcător. În

cazul în care funcţia renală este redusă se recomandă precauţie suplimentară (vezi Administrarea în insuficienţa renală). Se recomandă următoarele scheme de dozaj: 100 - 200 mg pe zi în cazuri uşoare, 300 - 600 mg în cazuri moderat-severe, 700 - 900 mg în cazurile grave. Dacă este necesară calcularea dozei pe baza greutăţii corporale, trebuie utilizate 2-10 mg/kg/zi. Copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 15 ani) Doza recomandată este de 10-20 mg/kg/zi, până la o doză maximă zilnică de 400 mg, divizată în 3 prize. Utilizarea la copii este rar indicată, cu excepţia situaţiilor de malignitate (în special în leucemie) şi unele tulburări enzimatice cum este sindromul Lesch-Nyhan. Administrarea la vârstnici: Având în vedere că nu există date specifice pentru această categorie de pacienţi trebuie utilizate cele mai mici doze care determină nivele satisfăcătoare de uraţi serici. O atenţie deosebită trebuie acordată la dozele administrate în cazul insuficienţei renale şi situaţiilor de la pct. 4.4 (vezi pct. 4.4). Administrarea în insuficienţă renală: Având în vedere că alopurinolul şi metaboliţii săi sunt excretaţi pe cale renală, insuficienţa funcţiei renale poate duce la retenţia medicamentului şi/sau a metaboliţilor săi cu prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică. Următoarea schemă poate fi un ghid pentru ajustarea dozei în insuficiență renală: Clearance-ul creatininei >20 ml/min 10-20 ml/min <10 ml/min

Doza zilnică Doza uzuală 100-200 mg/zi 100 mg/zi sau creșterea intervalelor de administrare

În cazul unei insuficienţe renale severe, se recomandă administrarea unor doze mai mici de 100 mg pe zi sau administrarea unei doze de 100 mg la un interval mai mare de o zi. Dacă este posibilă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de oxipurinol, doza trebuie ajustată la un nivel plasmatic de oxipurinol mai mic de 100 micromol/l (15,2 mg/l). Alopurinolul şi metaboliţii săi pot fi eliminaţi prin dializă. La pacienţii dializaţi de 2-3 ori pe săptămână trebuie luată în considerare o schemă de tratament alternativă cu administrarea de 300- 400 mg alopurinol imediat după şedinţa de dializă şi nicio doză în perioada interimară. La pacienţii cu insuficienţă renală, administrarea concomitentă de alopurinol şi diuretice tiazidice trebuie să se facă cu precauţie deosebită. Trebuie administrată cea mai mică doză eficace de alopurinol, cu o monitorizare atentă a funcţiei renale (vezi pct. 4.5). Administrarea în insuficienţă hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie să se utilizeze doze reduse de alopurinol. Se recomandă efectuarea periodică a testelor funcţionale hepatice la iniţierea tratamentului. Tratamentul afecţiunilor de circulare mare a uraţilor ex. neoplasm, sindrom Lesch-Nyhan Înainte de iniţierea terapiei citostatice se recomandă administrarea de Milurit pentru corectarea hiperuricemiei şi/sau hiperuricozuriei existente. Este importantă asigurarea adecvată a hidratării pentru a menţine o diureză optimă şi alcalinizarea urinei pentru a creşte solubilitatea urinară a uraţilor/acidului uric. Doza de Milurit trebuie să fie la nivelul minim recomandat.

În nefropatia urică sau alte patologii care presupun o funcţie renală compromisă, tratamentul trebuie continuat aşa cum este recomandat în Administrarea în insuficienţă renală. Aceste măsuri pot reduce riscul de formare a depozitelor de xantină şi/sau acid uric care pot complica tabloul clinic (vezi, de asemenea, pct. 4.5 şi 4.8). Monitorizare: Pentru ajustarea dozelor este necesară monitorizarea la intervale stabilite a concentraţiilor plasmatice de uraţi şi concentraţiilor urinare de uraţi/acid uric. Recomandări pentru ajustarea dozei în caz de reacţii cutanate Tratamentul cu Milurit trebuie oprit imediat dacă apar reacţii cutanate. Dacă reacţiile cutanate sunt de intensitate uşoară, după ameliorarea simptomelor se poate reîncepe tratamentul cu alopurinol cu doze mai mici (de ex. 50 mg/zi), după evaluarea minuțioasă a riscurilor. Apoi doza poate fi crescută treptat cu supravegherea reacţiilor cutanate şi altor reacţii nedorite. Dacă reacţiile cutanate reapar, administrarea alopurinolului trebuie întreruptă definitiv, deoarece pot să apară reacţii de hipersensibilitate grave (vezi pct. 4.8) Mod de administrare Administrare orală. Milurit poate fi administrat în doză unică zilnică după masă. Este în general bine tolerat, mai ales când este administrat după masă. Dacă doza zilnică este mai mare de 300 mg şi apar probleme gastrointestinale doza zilnică trebuie divizată.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune 6-mercaptopurina şi azatioprina: Azatioprina este metabolizată la 6-mercaptopurină, care este inactivată prin acțiunea xantin oxidazei. Când 6-mercaptopurina sau azatioprina sunt administrate în asociere cu alopurinol, un inhibitor al xantin oxidazei, inhibarea xantin oxidazei va prelungi efectul acestora. Concentrațiile serice de 6mercaptopurină sau azatioprină pot atinge niveluri toxice conducând la pancitopenie și mielosupresie care pun viața în pericol atunci când aceste medicamente sunt administrate în asociere cu alopurinol. De aceea, trebuie evitată utilizarea alopurinol în asociere cu 6- mercaptopurină. Dacă se stabilește că administrarea în asociere cu 6-mercaptopurină sau azatioprină este necesară din punct de vedere clinic, doza trebuie redusă la un sfert (25%) din doza uzuală de 6-mercaptopurină sau azatioprină și trebuie asigurată monitorizarea hematologică frecventă (vezi pct. 4.4). Pacienții trebuie sfătuiți să raporteze orice semne sau simptome de mielosupresie (vânătăi sau sângerări inexplicabile, durere în gât, febră) Vidarabina (Adenin Arabinozida): Dovezile existente sugerează că timpul de înjumătăţire al vidarabinei este crescut în prezenţa alopurinolului. Când cele două medicamente sunt administrate concomitent este necesară o atenţie deosebită pentru a recunoaşte efectele toxice. Salicilaţii şi agenţii uricozurici: Oxipurinolul, metabolitul principal al alopurinolului terapeutic activ, este excretat pe cale renală similar uraţilor. Prin urmare medicamentele cu acţiune uricozurică cum este probenecidul sau salicilaţii administraţi în doze mari pot accelera eliminarea oxipurinolului. Acest lucru poate duce la scăderea activităţii terapeutice a comprimatelor de Milurit, dar semnificaţia clinică trebuie evaluată individual. Clorpropamida: Dacă Milurit este administrat concomitent cu clorpropamida în cazul unei funcţii renale reduse, creşte riscul de prelungire a hipoglicemiei deoarece alopurinolul şi clorpropamida sunt competitori la nivelul tubilor renali. Anticoagulantele cumarinice: S-a raportat o creştere a efectului warfarinei şi a altor anticoagulante la administrarea concomitentă cu alopurinol, de aceea pacienţii care utilizează anticoagulante trebuie atent monitorizaţi. Fenitoina: Alopurinolul poate inhiba oxidarea hepatică a fenitoinei dar semnificaţia clinică nu este încă cunoscută. Teofilina: A fost raportată inhibarea metabolizării teofilinei. Mecanismul interacţiunii ar putea fi explicat de implicarea xantin oxidazei în metabolizarea teofilinei la om. Nivelele teofilinei trebuie monitorizate atunci când se iniţiază tratamentul cu alopurinol sau la creşterea dozelor lui. Ampicilina/amoxicilina: A fost raportată creşterea erupţiilor cutanate tranzitorii la pacienţii care au utilizat ampicilină sau amoxicilină concomitent cu alopurinol comparativ cu pacienţii care nu au utilizat această asociere. Cauza acestei interacţiuni nu a fost stabilită. Totuşi se recomandă prescrierea unui medicament alternativ la ampicilină sau amoxicilină la pacienţii care utilizează şi alopurinol.

Citostatice (ciclofosfamida, doxorubicina, bleomicina, procarbazina, mecloretamina): După administrarea alopurinolului și a citostaticelor (de exemplu, ciclofosfamida, doxorubicina, bleomicina, procarbazina, halogenurile alchilice), discraziile sanguine apar mai frecvent decât atunci când aceste substanțe active sunt administrate singure. De aceea, monitorizarea hemogramei trebuie efectuată la intervale regulate. A fost raportată o consolidare a scăderii funcţiei măduvei osoase la pacienţii cu boli neoplazice (altele decât leucemia) sub tratament cu ciclofosfamidă sau alte medicamente citostatice şi alopurinol. Totuşi în cadrul unor studii controlate cu pacienţi trataţi cu ciclofosfamidă, doxorubicină, bleomicină, procarbazină şi/sau mecloroetamină (clormetin clorhidrat), alopurinolul nu pare a creşte efectul toxic al acestor medicamente citotoxice. Hidroxidul de aluminiu Dacă se administrează concomitent hidroxidul de aluminiu, efectul alopurinolul poate să se reducă. Trebuie să existe un interval de cel puțin 3 ore între administrarea ambelor medicamente. Ciclosporina: Raportările primite sugerează o creştere a concentraţiilor plasmatice ale ciclosporinei la tratamentul concomitent cu alopurinol. Trebuie luată în considerare o eventuală creştere a toxicităţii ciclosporinei dacă este administrată concomitent cu alopurinol. Didanosina: La voluntari sănătoşi şi la pacienții infectați cu HIV care utilizează didanosină, concentrația plasmatică maximă (Cmax) a acesteia şi valorile ASC (aria sub curba concentraţie-timp) au fost aproximativ duble la administrarea concomitentă de alopurinol (300 mg pe zi) fără a influenţa timpul de înjumătăţire terminal. Administrarea concomitentă a acestor două medicamente este în general contraindicată. Dacă administrarea concomitentă este absolut obligatorie este necesară reducerea dozei de didanosină şi monitorizarea strictă a pacientului. Inhibitori ai ECA (enzimei de conversiei a angiotensinei) Utilizarea concomitentă cu alopurinol este asociată cu un risc crescut de a dezvolta leucopenie, în special la pacienţii cu tulburarea funcţiei renale. De aceea, se recomandă precauţie. S-a raportat o creştere a riscului de hipersensibilitate atunci când alopurinolul este administrat cu inhibitori ai ECA mai ales în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală. Administrarea concomitentă de alopurinol cu captopril poate creşte riscul reacţiilor cutanate, în special, la administrarea în insuficienţă renală cronică. Diuretice tiazidice: S-a raportat o interacţiune între alopurinol şi furosemid ceea ce a condus la o creştere a concentraţiei plasmatice de uraţi şi oxipurinol. S-a raportat o creştere a riscului de reacţii adverse de hipersensibilitate la administrarea alopurinolului concomitent cu diuretice, în special tiazidice, mai ales la pacienţii cu insuficienţă renală.

Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Nu există probe suficiente privind siguranţa utilizării alopurinolului la femei gravide, deşi a fost utilizat timp îndelungat aparent fără consecinţe privind starea de sănătate (vezi pct. 5.3). Se utilizează în sarcină doar în cazul în care nu există altă alternativă terapeutică mai sigură şi atunci când boala în sine reprezintă un risc pentru mamă sau făt. Alăptarea Raportările indică faptul că alopurinolul şi oxipurinolul sunt excretaţi în laptele matern. S-a demonstrat existenţa unei concentraţii de 1,4 mg/l alopurinol şi 53,7 mg/l oxipurinol în laptele matern la administrarea de alopurinol în doză de 300 mg/zi. Totuşi nu există date privind efectele alopurinolului şi ale metaboliţilor săi asupra sugarilor alăptaţi. De aceea Milurit nu se recomandă de administrat în timpul perioadei de alăptare.