Fișă tehnică · Milurit® 100 mg, comprimate

Doze

Adulţi

Dacă este necesară calcularea dozei pe baza greutăţii corporale, trebuie utilizate 2-10 mg/kg/zi. Se recomandă următoarele scheme de dozaj:

100 - 200 mg pe zi în cazuri uşoare,

1 300 - 600 mg în cazuri moderat-severe, 700 - 900 mg în cazurile grave.

Tratamentul cu alopurinol trebuie iniţiat cu doze mici de exemplu 100 mg/zi pentru a reduce riscul reacţiilor adverse şi doza trebuie crescută doar dacă nivelul uraţilor serici este nesatisfăcător. În cazul în care funcţia renală este redusă se recomandă precauţie suplimentară (vezi pct. 4.2 „Administrarea în insuficienţa renală” și pct. 4.4).

Copii şi adolescenţi

Doza recomandată este de 10-20 mg/kg/zi, până la o doză maximă zilnică de 400 mg, divizată în 3 prize. Utilizarea la copii este rar indicată, cu excepţia situaţiilor de malignitate (în special în leucemie) şi unele tulburări enzimatice cum este sindromul Lesch-Nyhan.

Administrarea la vârstnici:

Având în vedere că nu există date specifice pentru această categorie de pacienţi trebuie utilizate cele mai mici doze care determină nivele satisfăcătoare de uraţi serici. O atenţie deosebită trebuie acordată la dozele administrate în cazul insuficienţei renale (vezi pct. 4.2 „Administrarea în insuficienţa renală” și pct. 4.4).

Administrarea în insuficienţă renală:

Având în vedere că alopurinolul şi metaboliţii săi sunt excretaţi pe cale renală, insuficienţa funcţiei renale poate duce la retenţia medicamentului şi/sau a metaboliţilor săi cu prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică.

Următoarea schemă poate fi un ghid pentru ajustarea dozei în insuficiență renală:

La pacienții cu insuficiență renală, trebuie acordată o atenție deosebită prin începerea tratamentului cu o doză maximă de 100 mg/zi și creșterea acesteia dacă răspunsul seric și/sau răspunsul la frecvența urinară este insuficient.

În cazul unei insuficienţe renale severe, se recomandă administrarea unor doze mai mici de 100 mg pe zi sau administrarea unei doze de 100 mg la un interval mai mare de o zi.

Dacă este posibilă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de oxipurinol, doza trebuie ajustată la un nivel plasmatic de oxipurinol mai mic de 100 micromol/l (15,2 mg/l).

Alopurinolul şi metaboliţii săi pot fi eliminaţi prin dializă. La pacienţii dializaţi de 2-3 ori pe săptămână trebuie luată în considerare o schemă de tratament alternativă cu administrarea de 300-400 mg alopurinol imediat după şedinţa de dializă şi nicio doză în perioada interimară.

Administrarea în insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie să se utilizeze doze reduse de alopurinol. Se recomandă efectuarea periodică a testelor funcţionale hepatice la iniţierea tratamentului.

Tratamentul afecţiunilor de circulare mare a uraţilor ex. neoplasm, sindrom Lesch-Nyhan Înainte de iniţierea terapiei citostatice se recomandă administrarea de Milurit pentru corectarea hiperuricemiei şi/sau hiperuricozuriei existente. Este importantă asigurarea adecvată a hidratării 2 pentru a menţine o diureză optimă şi alcalinizarea urinei pentru a creşte solubilitatea urinară a uraţilor/acidului uric. Doza de Milurit trebuie să fie la nivelul minim recomandat.

În nefropatia urică sau alte patologii care presupun o funcţie renală compromisă, tratamentul trebuie continuat aşa cum este recomandat în pct. 4.2 Administrarea în insuficienţă renală.

Aceste măsuri pot reduce riscul de formare a depozitelor de xantină şi/sau acid uric care pot complica tabloul clinic (vezi, de asemenea pct. 4.5 şi 4.8).

Schema de dozaj recomandată pentru reacțiile cutanate

Administrarea alopurinolului trebuie imediat întreruptă dacă apar reacții cutanate. După ameliorare, în cazul unor reacții de intensitate ușoară medicul dumneavoastră poate decide re-începerea tratamentului cu alopurinol dar cu doze mai mici (de exemplu 50 mg/zi) numai după evaluarea atentă a riscurilor. Doza poate fi apoi crescută treptat sub o atentă monitorizare a reacțiilor cutanate sau a altor reacții adverse posibile. Dacă revin reacțiile cutanate tranzitorii, alopurinolul trebuie întrerupt pentru totdeauna deoarece pot să apară reacții grave de hipersensibilitate (vezi pct. 4.8).

Monitorizare:

Pentru ajustarea dozelor este necesară monitorizarea la intervale stabilite a concentraţiilor plasmatice de uraţi şi concentraţiilor urinare de uraţi/acid uric.

Mod de administrare

Administrare orală.

Milurit poate fi administrat în doză unică zilnică după masă. Este în general bine tolerat, mai ales când este administrat după masă. Dacă doza zilnică este mai mare de 300 mg şi apar probleme gastrointestinale doza zilnică trebuie divizată.

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
6-mercaptopurina şi azatioprina:
Azatioprina este metabolizată la 6-mercaptopurină, care este inactivată prin acțiunea xantin oxidazei.
Când 6-mercaptopurina sau azatioprina sunt administrate în asociere cu alopurinol, un inhibitor al
xantin oxidazei, inhibarea xantin oxidazei va prelungi efectul acestora. Concentrațiile serice de 6mercaptopurină sau azatioprină pot atinge niveluri toxice conducând la pancitopenie și mielosupresie
care pun viața în pericol atunci când aceste medicamente sunt administrate în asociere cu alopurinol.
De aceea, trebuie evitată utilizarea alopurinol în asociere cu 6- mercaptopurină. Dacă se stabilește că
administrarea în asociere cu 6-mercaptopurină sau azatioprină este necesară din punct de vedere clinic,
doza trebuie redusă la un sfert (25%) din doza uzuală de 6-mercaptopurină sau azatioprină și trebuie
asigurată monitorizarea hematologică frecventă (vezi pct. 4.4).
Pacienții trebuie sfătuiți să raporteze orice semne sau simptome de mielosupresie (vânătăi sau sângerări
inexplicabile, durere în gât, febră)
Vidarabina (Adenin Arabinozida):
Dovezile existente sugerează că timpul de înjumătăţire al vidarabinei este crescut în prezenţa
alopurinolului. Când cele două medicamente sunt administrate concomitent este necesară o atenţie
deosebită pentru a recunoaşte efectele toxice.
Salicilaţii şi agenţii uricozurici:
Oxipurinolul, metabolitul principal al alopurinolului terapeutic activ, este excretat pe cale renală
similar uraţilor. Prin urmare medicamentele cu acţiune uricozurică cum este probenecidul sau
salicilaţii administraţi în doze mari pot accelera eliminarea oxipurinolului. Acest lucru poate duce la
scăderea activităţii terapeutice a comprimatelor de Milurit, dar semnificaţia clinică trebuie evaluată
individual.
5

Clorpropamida:
Dacă Milurit este administrat concomitent cu clorpropamida în cazul unei funcţii renale reduse, creşte
riscul de prelungire a hipoglicemiei deoarece alopurinolul şi clorpropamida sunt competitori la
nivelul tubilor renali.
Anticoagulantele cumarinice:
S-a raportat o creştere a efectului warfarinei şi a altor anticoagulante la administrarea concomitentă cu
alopurinol, de aceea pacienţii care utilizează anticoagulante trebuie atent monitorizaţi.

Fenitoina:
Alopurinolul poate inhiba oxidarea hepatică a fenitoinei dar semnificaţia clinică nu este încă
cunoscută.
Teofilina:
A fost raportată inhibarea metabolizării teofilinei. Mecanismul interacţiunii ar putea fi explicat de
implicarea xantin oxidazei în metabolizarea teofilinei la om. Nivelele teofilinei trebuie monitorizate
atunci când se iniţiază tratamentul cu alopurinol sau la creşterea dozelor lui.
Ampicilina/amoxicilina:
A fost raportată creşterea erupţiilor cutanate tranzitorii la pacienţii care au utilizat ampicilină sau
amoxicilină concomitent cu alopurinol comparativ cu pacienţii care nu au utilizat această asociere.
Cauza acestei interacţiuni nu a fost stabilită. Totuşi se recomandă prescrierea unui medicament
alternativ la ampicilină sau amoxicilină la pacienţii care utilizează şi alopurinol.
Citostatice:
După administrarea alopurinolului și a citostaticelor (de exemplu, ciclofosfamida, doxorubicina,
bleomicina, procarbazina, halogenurile alchilice), discraziile sanguine apar mai frecvent decât atunci
când aceste substanțe active sunt administrate singure.
De aceea, monitorizarea hemogramei trebuie efectuată la intervale regulate.
Ciclosporina:
Raportările primite sugerează o creştere a concentraţiilor plasmatice ale ciclosporinei la tratamentul
concomitent cu alopurinol. Trebuie luată în considerare o eventuală creştere a toxicităţii ciclosporinei
dacă este administrată concomitent cu alopurinol.
Didanosina:
La voluntari sănătoşi şi la pacienții infectați cu HIV care utilizează didanosină, concentrația
plasmatică maximă (Cmax) a acesteia şi valorile ASC (aria sub curba concentraţie-timp) au fost
aproximativ duble la administrarea concomitentă de alopurinol (300 mg pe zi) fără a influenţa timpul
de înjumătăţire terminal. Administrarea concomitentă a acestor două medicamente este în general
contraindicată. Dacă administrarea concomitentă este absolut obligatorie este necesară reducerea
dozei de didanosină şi monitorizarea strictă a pacientului.
Hidroxidul de aluminiu
Dacă se administrează concomitent hidroxidul de aluminiu, efectul alopurinolul poate să se reducă.
Trebuie să existe un interval de cel puțin 3 ore între administrarea ambelor medicamente.
Diuretice:
S-a raportat o interacţiune între alopurinol şi furosemid ceea ce a condus la o creştere a concentraţiei
plasmatice de uraţi şi oxipurinol. Pacienții trebuie monitorizați cu atenție și poate fi necesară ajustarea
dozei de alopurinol pe baza analizei funcției renale și a evaluării stării pacientului (vezi pct. 4.2).
6

S-a raportat o creştere a riscului de dezvoltare a sindromului Stevens-Johnson/necroliză epidermică
toxică sau alte reacţii adverse de hipersensibilitate la administrarea alopurinolului concomitent cu
diuretice, în special tiazidice, mai ales la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct.4.2)
Inhibitori ai ECA (enzimei de conversiei a angiotensinei)Administrarea concomitentă de alopurinol cu
captopril poate creşte riscul reacţiilor cutanate, în special, la administrarea în insuficienţă renală cronică.
Utilizarea concomitentă a alopurinolului cu inhibitori ai ECA este asociată cu un risc crescut de a dezvolta
leucopenie, în special la pacienţii cu tulburarea funcţiei renale.

Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului înainte de a utiliza acest medicament.
Sarcina
Nu există suficiente date în ceea ce priveşte siguranţa administrării Milurit în timpul sarcinii.
Milurit nu trebuie utilizat de către femeile gravide, decât în cazurile în care nu există o alternativă
mai sigură de tratament şi atunci când boala în sine reprezintă un risc pentru mamă sau făt.
Alăptarea
Milurit este excretat în laptele matern. În lipsa unor date relevante de siguranţă, utilizarea Milurit în
timpul alăptării, nu este recomandată.