Fișă tehnică · Lisinopril Grindeks 10 mg, comprimate

Doze şi mod de administrare Mod de administrare Lisinopril Grindeks se administrează oral, în doză zilnică unică. Similar altor medicamente administate în doză unică, acest medicament trebuie administrat în fiecare zi, la aproximativ aceeaşi oră. Absorbţia lisinoprilului nu este influenţată de alimente. Doza trebuie individualizată în funcţie de starea pacientului şi de răspunsul tensiunii arteriale vezi pct.4.4) la tratament. Lisinopril Grindeks poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu alte medicamente antihipertensive (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1). Doze Hipertensiune arterială Lisinopril Grindeks poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu alte clase de medicamente antihipertensive. Doza inițială La pacienţii cu hipertensiune arterială, doza iniţială recomandată uzual este de 10 mg. Pacienţii cu un sistem renin-angiotensină-aldosteron puternic activat (SRAA) (mai ales în hipertensiune renovasculară, depleţie de sare şi/sau apă, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale după doza iniţială. La aceşti pacienţi, doză iniţială recomandată este de 2,5-5 mg, iar tratamentul trebuie început sub supraveghere medicală. Pacienților cu insuficienţă renală trebuie de administrat o doză iniţială mai mică (vezi Tabelul 1 de mai jos). Doza de întreţinere Doza uzuală efectivă de întreţinere este de 20 mg lisinopril, administrată în doză zilnică unică. În general, dacă efectul terapeutic dorit nu este atins într-o perioadă de 2-4 săptămâni la un anumit nivel de dozaj, doza poate fi crescută ulterior. Doza maximă utilizată în cadrul studiilor clinice controlate, pe termen lung, a fost de 80 mg lisinopril/zi. Pacienţi trataţi cu diuretice După iniţierea tratamentului cu lisinopril poate să apară hipotensiunea arterială simptomatică. Aceasta poate să apară mai ales la pacienţii trataţi în mod curent cu diuretice. Prin urmare, se recomandă prudenţă deoarece aceşti pacienţi pot avea depleţie de sare şi/sau apă. Dacă este posibil, administrarea diureticelor trebuie întreruptă cu 2-3 zile înainte de iniţierea tratamentului cu lisinopril. La pacienţii hipertensivi la care tratamentul cu diuretice nu poate fi întrerupt, tratamentul cu lisinopril trebuie iniţiat cu o doză de 5 mg. Se recomandă monitorizarea funcţiei renale şi a concentraţiei plasmatice de potasiu. Dozele ulterioare de lisinopril trebuie ajustate în funcţie de nivelul tensiunii arteriale. Dacă este necesar, se poate relua tratamentul diuretic (vezi pct. 4.4 și pct. 4.5). Ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală La pacienţii cu insuficienţă renală, doza trebuie calculată în funcţie de clearance-ul creatininei, 2

conform Tabelului 1 de mai jos. Tabelul 1 Ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală Clearance-ul creatininei (ml/minut)

Doză iniţială (mg pe zi)

Sub 10 ml/minut (inclusiv pacienţii dializaţi)

2,5 mg*

10-30 ml/minut

2,5-5 mg

31-80 ml/minut 5-10 mg * Doza şi/sau frecvenţa de administrare trebuie ajustate în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale. Doza poate fi crescută gradat până când tensiunea arterială este controlată sau până la maximum 40 mg pe zi. Utilizarea la copii şi adolescenţi hipertensivi cu vârstă cuprinsă intre 6-16 ani Doza iniţială recomandată este de 2,5 mg o dată pe zi la pacienţii cu greutatea corporală intre 20 şi 50 kg şi 5 mg o dată pe zi la pacienţii cu greutatea corporală ≥ 50 kg. Doza trebuie ajustată individual până la o doză zilnică maximă de 20 mg lisinopril la pacienţii cu greutate de la 20 la < 50 kg şi 40 mg la pacienţii ≥ 50 kg. Doze mai mari de 0,61 mg/kg (sau mai mari de 40 mg/zi) nu au fost studiate la copii şi adolescenţi(vezi pct. 5.1). La copiii cu funcţie renală redusă, trebuie luată în considerare scăderea dozei iniţiale sau creşterea intervalului dintre administrări. Insuficienţă cardiacă La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, lisinoprilul trebuie utilizat ca tratament adjuvant la tratamentul cu diuretice şi, dacă se consideră necesar, cu digitalice sau beta-blocante. Tratamentul cu lisinopril poate fi început cu o doză iniţială de 2,5 mg o dată pe zi, care se administrează sub supraveghere medicală pentru stabilirea efectului iniţial asupra tensiunii arteriale. Doza de lisinopril poate fi crescută: • treptat, dar nu mai mult de 10 mg lisinopril • la intervale de cel puţin 2 săptămâni; • până la cea mai mare doză tolerată de către pacient, dar nu mai mult de 35 mg o dată pe zi. Ajustarea dozei trebuie realizată individual în funcţie de răspunsul clinic al pacientului. La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, de exemplu pacienţii cu depleţie de sare, cu sau fără hiponatremie, pacienţii cu hipovolemie sau cei cărora li s-a administrat un tratament diuretic puternic, trebuie, dacă este posibil, să se corecteze aceste probleme înainte de începerea tratamentului cu lisinopril. Funcţia renală şi concentraţia plasmatică de potasiu trebuie monitorizate (vezi pct. 4.4). Infarct miocardic acut Pacienţii trebuie trataţi, în mod corespunzător, cu tratament standard recomandat, cum sunt trombolitice, acid acetilsalicilic şi beta-blocante. Nitroglicerina administrată intravenos sau transdermic poate fi utilizată concomitent cu Lisinoprilul

Doza iniţială (primele 3 zile după infarct miocardic) Tratamentul cu lisinopril poate fi iniţiat în intervalul de 24 ore de la instalarea simptomelor. Tratamentul nu trebuie iniţiat dacă tensiunea arterială sistolică este mai mică de 100 mm/Hg. Prima doză de lisinopril este de 5 mg administrată oral, urmată de 5 mg după 24 de ore, 10 mg după 48 ore şi apoi 10 mg o dată pe zi. La pacienţii cu tensiune arterială sistolică scăzută (120 mm/Hg sau mai puţin), la iniţierea tratamentului sau în timpul primelor 3 zile după infarct, se va administra o doză mai mică – 2,5 mg pe cale orală (vezi pct. 4.4). În caz de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei <80 ml/minut), doza iniţială de lisinopril se ajustează în funcţie de clearance-ul creatininei pacientului (vezi Tabelul 1). Doza de întreţinere Doza de întreţinere este de 10 mg lisinopril o dată pe zi. Dacă apare hipotensiunea arterială (tensiune arterială sistolică mai mică sau egală cu 100 mm/Hg) se poate administra o doză zilnică de întreţinere de 5 mg lisinopril, cu scădere temporară a dozei la 2,5 mg lisinopril, dacă este necesar. Dacă hipotensiunea arterială este prelungită (tensiune arterială sistolică mai mică de 90 mm/Hg timp de peste o oră), tratamentul cu lisinopril trebuie întrerupt. Tratamentul trebuie continuat timp de 6 săptămâni şi apoi pacientul trebuie reevaluat. Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie să continue tratamentul cu lisinopril (vezi pct. 4.2).

Complicaţii renale ale diabetului zaharat La pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie incipientă, doza recomandată este de 10 mg lisinopril o dată pe zi şi poate fi crescută la 20 mg lisinopril o dată pe zi, dacă este necesară, atingerea unei tensiuni arteriale diastolice în poziţie ortostatică, sub 90 mm Hg. În caz de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei <80 ml/min), doza iniţială de lisinopril trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei pacientului (vezi Tabelul 1). Utilizarea la vârstnici În cadrul studiilor clinice, nu au fost evidenţiate modificări legate de vârstă în ceea ce priveşte eficacitatea şi siguranţa medicamentului. Totuşi, când vârsta înaintată este asociată cu scăderea funcţiei renale, pentru a se stabili doza iniţială de lisinopril se vor utiliza recomandările prezentate în Tabelul 1. Ulterior, doza trebuie ajustată în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale la tratament. Pacienţi cu transplant renal Nu există experienţă cu privire la administrarea lisinoprilului la pacienţii cu transplant renal recent. De aceea, tratamentul cu lisinopril nu este recomandat. Copii şi adolescenţi Există o experienţă limitată privind eficacitatea şi siguranţa lizinoprilului la copii hipertensivi cu vârsta mai mari de 6 ani și nu există nicio experienţă privind alte indicaţii (vezi pct. 5.1). Lisinoprilul nu este recomandat copiilor mai mari de 6 ani pentru alte indicaţii decât hipertensiunea arterială. Lisinoprilul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 6 ani, sau copiilor cu insuficienţă renală severă (RFG <30 ml/min/1,73m2), (vezi pct. 5.2). 4

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Medicamente, care pot prezenta un risc crescut de angioedem Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată deoarece crește riscul de angioedem (vezi pct. 4.3 și 4.4). Pacienţii tratați concomitent cu inhibitori ai ECA și inhibitori ai mTOR (de exemplu sirolimus, everolimus, temsirolimus), și vildagliptin pot prezenta un risc crescut de angioedem (vezi pct.4.4).

Medicamente antihipertensive La administrarea concomitentă a lisinoprilului cu alte medicamente antihipertensive (de exemplu, trinitrat de nitroglicerină şi alţi nitraţi sau alte medicamente vasodilatatore) poate determina reduceri suplimentare ale tensiunii arteriale. Medicamente care acționează asupra SRAA Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului reninăangiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA, (vezi pct. 4.3, 4.4 și pct.5.1). Diuretice În cazul în care se adaugă un diuretic la tratamentul cu lisinopril, efectul antihipertensiv de regulă se cumulează. Pacienţii aflați sub tratament cu diuretice, în special la cei care tratamentul diuretic a fost iniţiat recent, pot prezenta ocazional o scădere excesivă a tensiunii arteriale după asocierea lisinoprilului la tratament. Riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale simptomatice poate fi minimizată prin întreruperea administrării diureticului anterior iniţierii tratamentului cu lisinopril. (vezi pct. 4.2 și pct.4.4) Diuretice care economisesc potasiu, suplimente cu potasiu sau substituenţi de sare care conţin potasiu Deşi în studiile clinice concentraţia plasmatică a potasiului a rămas de regulă în limitele normale, la unii pacienţi a apărut hiperkalemia. Factorii de risc pentru apariţia hiperkalemiei includ insuficienţa renală, diabetul zaharat şi utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiu (de exemplu spironolactonă, triamteren sau amilorid), suplimentele cu potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu. Utilizarea suplimentelor cu potasiu, diureticelor care economisesc potasiu sau a substituenţilor de sare care conţin potasiu poate determina, mai ales la pacienţii cu afectare renală, creşterea semnificativă a concentraţiei plasmatice de potasiu. Dacă lisinopril se administrează concomitent cu un diuretic care economiseşte potasiu, atunci hipokaliemia indusă de diuretic poate fi ameliorată. Ciclosporină Hiperkaliemia poate apărea la utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu ciclosporină, se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu. Heparină Hiperkaliemia poate apărea în timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu heparină se recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu. Litiu În cazul administrării concomitente de litiu şi inhibitori ai ECA au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiilor plasmatice de litiu şi ale toxicităţii. Utilizarea concomitentă de diuretice tiazidice poate creşte riscul de toxicitate a litiului şi poate accentua toxicitatea litiului care este deja crescută în urma utilizării inhibitorilor ECA. Administrarea în asociere a 10

lisinoprilului cu litiu nu este recomandată, însă dacă asocierea este absolut necesară, concentraţia plasmatică a litiului trebuie atent monitorizată, (vezi pct. 4.4). Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv acid acetilsalicilic ≥ 3 g/zi La administrarea inhibitorilor ECA concomitent cu AINS (de exemplu, acid acetilsalicilic administrat în doze terapeutice, inhibitori ai COX-2 şi AINS neselective) este posibilă atenuarea efectului antihipertensiv. Administrarea de inhibitori ECA concomitent cu AINS poate determina un risc crescut de deteriorare a funcţiei renale, inclusiv insuficienţă renală acută şi o creştere a potasemiei, mai ales la pacienţii cu funcţie renală compromisă. De obicei, aceste efecte sunt reversibile. Administrarea concomitentă a acestor medicamente trebuie efectuată cu precauţie, mai ales la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie monitorizată funcţia renală la etapa inițială a tratamentului concomitent cu aceste medicamente şi, ulterior, periodic. Medicamente ce conțin aur La pacienții care au administrat medicamente injectabile care conțin aur (de exemplu, aurotiomaleat de sodiu) concomitent cu inhibitori ai ECA, au fost raportate mai frecvent reacţii de tip nitritoid (simptome de vasodilataţie, inclusiv înroşirea feţei, greaţă, ameţeli şi hipotensiune arterială, care poate fi severă). Antidepresive triciclice/antipsihotice/anestezice Utilizarea concomitentă a anumitor medicamente anestezice, antidepresive triciclice şi antipsihotice cu inhibitorii ECA poate determina scăderea suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4). Simpatomimetice Simpatomimeticele pot diminua efectele antihipertensive ale inhibitorilor ECA. Antidiabetice Studiile epidemiologice au arătat că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu medicamente antidiabetice (insuline, antidiabetice orale) poate determina scăderea glicemiei sanguine cu risc de hipoglicemie. Apariţia acestui fenomen pare a fi mai probabilă în timpul primelor săptămâni de tratament asociat şi la pacienţii cu tulburări a funcției renale. Acid acetilsalicilic, trombolitice, beta-blocante, nitraţi Lisinoprilul poate fi utilizat concomitent cu acid acetilsalicilic (în doze cardiologice), trombolitice, betablocante şi/sau nitraţi.

Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în timpul primului trimestru de sarcină. Utilizarea inhibitorilor ECA este contraindicată în timpul trimestrelor al doilea şi al treilea de sarcină(vezi pct. 4.3 și pct.4.4).

Nu există dovezi epidemiologice concludente privind riscul teratogen la administrarea inbitorilor ECA în primul trimestru de sarcină; cu toate acestea, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Cu excepţia cazurilor în care continuarea tratamentului cu inhibitori ECA este considerată absolut necesară, la pacientele care planifică o sarcină tratamentul trebuie schimbat cu un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, se va indica un tratament alternativ. Este cunoscut faptul că expunerea la inhibitori ai ECA în timpul trimestrelor doi şi trei de sarcină induce fetotoxicitate umană (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârzierea osificării craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie) (vezi pct.5.3). Dacă, începând cu trimestrul al doilea de sarcină, pacienta a administrat inhibitori ai ECA, este recomandată examinarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului fătului. Copiii mamelor care au administrat inhibitori ai ECA trebuie atent supravegheaţi în ceea ce priveşte hipotensiunea arterială, (vezi pct.4.3 și pct. 4.4). Alăptarea Deoarece nu sunt disponibile date privind administrarea lisinoprilului în timpul alăptării, administrarea acestuia în acestă perioadă nu este recomnadată. În timpul alăptării la aceste paciente trebuie indicate tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau prematurului.