Fișă tehnică · Konegra deluxe 50 mg, comprimate masticabile
Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).
- Cod ATC: G04BE03
- Forma farmaceutică: comprimate masticabile
- Concentrație: 50 mg
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Doze
Adulţi
Doza recomandată este de 50 mg administrată la nevoie, cu aproximativ o oră înainte de activitatea sexuală. Comprimatul trebuie mestecat înainte de a fi înghițit.
În funcţie de eficacitate şi tolerabilitate, doza poate fi crescută la 100 mg sau scăzută la 25 mg. Doza maximă recomandată este de 100 mg. Frecvenţa maximă de administrare recomandată este o dată pe zi. Dacă Konegra deluxe se administrează cu alimente, debutul acţiunii poate fi întârziat, comparativ cu administrarea în condiţii de repaus alimentar (vezi pct. 5.2).
Grupe speciale de pacienți
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici (≥ 65 de ani).
Insuficienţă renală
Dozele recomandate prezentate în paragraful „Adulţi” sunt valabile şi în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance-ul creatininei = 30 – 80 ml/min). Deoarece clearance-ul sildenafilului este scăzut la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearanceul creatininei < 30 ml/min), trebuie luată în considerare utilizarea unei doze de 25 mg. În funcţie de
1 eficacitate şi de tolerabilitate, doza poate fi crescută treptat la 50 mg până la 100 mg, în funcție de necesități.
Insuficienţă hepatică
Deoarece clearance-ul sildenafilului este scăzut la pacienţii cu insuficienţă hepatică (de exemplu ciroză), trebuie avută în vedere administrarea unei doze de 25 mg. În funcţie de eficacitate şi de tolerabilitate, doza poate fi crescută treptat la 50 mg până la 100 mg, în funcție de necesități.
Copii şi adolescenţi
Konegra deluxe nu este indicat la persoane cu vârsta sub 18 ani.
Utilizarea la pacienţii aflați în tratament concomitent cu alte medicamente Cu excepţia ritonavirului, situaţie în care nu se recomandă administrarea concomitentă a sildenafilului (vezi pct. 4.4), la pacienţii care urmează tratament concomitent cu inhibitori ai CYP3A4 trebuie avută în vedere administrarea unei doze iniţiale de 25 mg (vezi pct. 4.5).
Pentru minimalizarea potenţialului de apariţie a hipotensiunii arteriale ortostatice la pacienţii aflaţi în tratament cu alfa-blocante, pacienții trebuie să fie stabilizaţi hemodinamic cu un tratament cu alfa-blocante, înainte de iniţierea tratamentului cu sildenafil. În plus, trebuie avută în vedere iniţierea tratamentului cu sildenafil cu o doză de 25 mg (vezi pct. 4.4 şi 4.5).
Mod de administrare
Administrare orală.
Comprimatele masticabile trebuie mestecate complet şi apoi înghiţite.
Interacțiuni
cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Efectele altor medicamente asupra sildenafil
Studii in vitro
Metabolizarea sildenafilului este mediată în principal de izoenzimele 3A4 (calea principală) şi 2C9
(calea secundară) ale citocromului P450 (CYP). Din acest motiv, inhibitorii acestor izoenzime pot
scădea clearance-ul sildenafilului, iar inductorii acestor izoenzime pot creşte clearance-ul
sildenafilului.
Studii in vivo
Datele farmacocinetice populaţionale din studii clinice au evidențiat o scădere a clearance-ului
sildenafilului în cazul administrării concomitente cu inhibitori ai CYP3A4 (cum sunt ketoconazol,
eritromicină, cimetidină). Deşi la aceşti pacienţi nu a fost observată o incidenţă crescută a
evenimentelor adverse atunci când sildenafilul a fost administrat concomitent cu inhibitori ai
CYP3A4, trebuie avută în vedere administrarea unei doze iniţiale de 25 mg.
La starea de echilibru, administrarea concomitentă a inhibitorului de protează HIV, ritonavir, care
este şi un inhibitor potent al P450 (500 mg de 2 ori pe zi) cu sildenafil (100 mg în doză unică) a
determinat o creştere cu 300% (de 4 ori) a Cmax a sildenafilului şi o creştere cu 1000% (de 11 ori) a
ASC (aria de sub curba concentraţiei în funcţie de timp) a sildenafilului. La 24 de ore, concentraţia
plasmatică a sildenafilului era în continuare de aproximativ 200 ng/ml, comparativ cu o concentraţie
de aproximativ 5 ng/ml, înregistrată atunci când sildenafilul a fost administrat în monoterapie.
Această constatare este în concordanță cu efectele marcate ale ritonavirului asupra unui spectru larg
de substraturi ale citocromului P450. Sildenafilul nu a influențat farmacocinetica ritonavirului. Pe
baza acestor date farmacocinetice rezultă că administrarea concomitentă de sildenafil cu ritonavir
nu este recomandată (vezi pct. 4.4) şi, în niciun caz, doza maximă de sildenafil nu trebuie să
depăşească 25 mg într-un interval de 48 ore.
4
La starea de echilibru, administrarea concomitentă de saquinavir (în doză de 1200 mg de 3 ori pe
zi), un alt inhibitor de protează HIV şi al izoenzimei CYP3A4 cu sildenafil (în doză de unică de 100
mg) a determinat o creştere cu 140% a Cmax a sildenafilului şi o creştere cu 210% a ASC a
sildenafilului. Sildenafilul nu a influențat farmacocinetica saquinavirului (vezi pct. 4.2). Este posibil
ca inhibitorii mai puternici ai CYP3A4, cum sunt ketoconazolul şi itraconazolul, să aibă efecte mai
importante.
Atunci când a fost administrată o doză unică de sildenafil 100 mg concomitent cu eritromicina (în
doză de 500 mg de 2 ori pe zi, timp de 5 zile), un inhibitor moderat al CYP3A4, la starea de
echilibru s-a înregistrat o creştere cu 182% a expunerii sistemice la sildenafil (ASC). La voluntari
sănătoşi de sex masculin, nu s-a evidenţiat niciun efect al azitromicinei (la doza de 500 mg pe zi,
timp de 3 zile) asupra ASC, Cmax, Tmax, constantei vitezei de eliminare sau a timpului de
înjumătăţire plasmatică ale sildenafilului sau ale principalilor săi metaboliţi circulanţi. Cimetidina
(800 mg), un inhibitor al citocromului P450 şi un inhibitor nespecific al CYP3A4, a determinat o
creştere cu 56% a concentraţiilor plasmatice ale sildenafilului, atunci când a fost administrată
concomitent cu sildenafil (50 mg) la voluntari sănătoşi.
Sucul de grepfrut este un inhibitor slab al CYP3A4, implicat în metabolizarea de la nivelul peretelui
intestinal şi poate determina creşteri modeste ale concentraţiilor plasmatice ale sildenafilului.
Dozele unice de medicamente antiacide (hidroxid de magneziu /hidroxid de aluminiu) nu au
influenţat biodisponibilitatea sildenafilului.
Deşi nu au fost efectuate studii specifice de interacţiune pentru toate medicamentele, studiile de
farmacocinetică populaţionale au demonstrat că farmacocinetica sildenafilului nu a fost influenţată
de tratamentul concomitent cu inhibitori ai CYP2C9 (cum sunt tolbutamida, warfarina, fenitoina),
inhibitori ai CYP2D6 (cum sunt inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei, antidepresivele
triciclice), diuretice tiazidice şi cele înrudite cu acestea, diuretice de ansă şi diuretice care
economisesc potasiul, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, blocante ale canalelor de
calciu, antagonişti ai receptorilor beta-adrenergici sau inductori ai metabolizării prin intermediul
CYP450 (cum sunt rifampicina, barbituricele). Într-un studiu efectuat la voluntari sănătoşi de sex
masculin, administrarea concomitentă a antagonistului de endotelină, bosentan (inductor al
CYP3A4[moderat], CYP2C9 şi posibil al CYP2C19), la starea de echilibru (125 mg de două ori pe
zi) şi sildenafil la starea de echilibru (80 mg de 3 ori pe zi) a determinat scăderi de 62,6% şi 55,4%
ale ASC şi respectiv Cmax pentru sildenafil. Astfel, este de aşteptat ca administrarea concomitentă
de inductori puternici ai CYP3A4, precum rifampicină, să determine scăderi mai mari ale
concentraţiilor plasmatice de sildenafil.
Nicorandilul este un hibrid între un activator al canalelor de potasiu şi nitrat. Datorită nitratului din
compoziţie, este posibil să determine o interacţiune puternică cu sildenafilul.
Efectele sildenafilului asupra altor medicamente
Studiile in vitro
Sildenafilul este un inhibitor slab al izoenzimelor 1A2, 2C9, 2C19, 2D6, 2E1 şi 3A4 (CI50 > 150
μM) ale citocromului P450. Luând în considerare concentraţiile plasmatice maxime ale
sildenafilului de aproximativ 1 μM atinse după administrarea dozelor recomandate, este puțin
probabil ca sildenafilul să modifice clearance-ul substraturilor acestor izoenzime.
Nu sunt disponibile date privind interacţiunile medicamentoase dintre sildenafil și inhibitori
nespecifici ai fosfodiesterazei, cum sunt teofilina sau dipiridamolul.
5
Studiile in vivo
În concordanţă cu efectele cunoscute ale sildenafilului asupra căii oxid nitric/GMPc (vezi pct. 5.1),
s-a demonstrat că acesta potenţează efectele hipotensoare ale nitraţilor şi, de aceea, este
contraindicată administrarea concomitentă a sildenafilului cu donori de oxid nitric (cum este nitritul
de amil) sau cu orice forme de nitraţi (vezi pct. 4.3).
Riociguat
Studiile preclinice au arătat un efect suplimentar de reducere a tensiunii arteriale în cazul
administrării concomitente de inhibitori ai PDE5 cu riociguat. În cadrul studiilor clinice, riociguat a
determinat o creștere a efectelor hipotensoare ale inhibitorilor de PDE5. În cadrul populației
studiate nu s-a evidențiat niciun efect favorabil clinic al acestei administrări concomitente.
Administrarea concomitentă de riociguat cu inhibitori ai PDE5, inclusiv sildenafil, este
contraindicată (vezi pct. 4.3).
Administrarea concomitentă de sildenafil la pacienţii trataţi cu blocante alfa-adrenergice poate
determina hipotensiune arterială simptomatică la unele persoane susceptibile. Acest lucru este cel
mai probabil să apară în decurs de 4 ore după administrarea sildenafilului (vezi pct. 4.2 şi 4.4). În
trei studii specifice de interacţiune medicamentoasă, alfa-blocantul doxazosin (4 mg şi 8 mg) şi
sildenafilul (25 mg, 50 mg sau 100 mg) au fost administrate concomitent la pacienţi cu hiperplazie
benignă de prostată (HBP) stabilizaţi sub tratamentul cu doxazosin. La grupele de pacienţi incluse
în studiu, au fost observate scăderi suplimentare medii ale tensiunii arteriale măsurate în
clinostatism de 7/7 mmHg, 9/5 mmHg şi 8/4 mmHg şi, respectiv, reduceri medii suplimentare ale
tensiunii arteriale măsurate în ortostatism de 6/6 mmHg, 11/4 mmHg şi 4/5 mmHg. Când
sildenafilul şi doxazosinul au fost administrate concomitent pacienţilor stabilizaţi sub tratamentul cu
doxazosin, au fost raportate ocazional cazuri de hipotensiune arterială ortostatică simptomatică.
Simptomatologia acestor cazuri raportate a inclus ameţeli şi stare de confuzie, dar nu sincopă.
Nu au fost evidenţiate interacţiuni semnificative atunci când sildenafilul (50 mg) a fost administrat
concomitent cu tolbutamidă (250 mg) sau warfarină (40 mg), ambele fiind metabolizate prin
intermediul CYP2C9.
Administrarea de sildenafil (50 mg) nu a potenţat creşterea timpului de sângerare cauzată de acidul
acetilsalicilic (150 mg).
Administrarea de sildenafil (50 mg) nu a potenţat efectele hipotensoare ale alcoolului etilic la
voluntari sănătoşi, cu o medie a alcoolemiilor maxime de 80 mg/dl.
S-a demonstrat că profilul reacţiilor adverse în cazul în care se administrează sildenafil la pacienţii
care sunt în tratament cu un medicament antihipertensiv aparţinând uneia din următoarele clase diuretice, blocante beta-adrenergice, inhibitori ai ECA, antagonişti ai angiotensinei II,
antihipertensive cu acţiune vasodilatatoare periferică sau centrală, blocanţi ai neuronilor
adrenergici, blocante ale canalelor de calciu şi blocante ale receptorilor alfa-adrenergici, este similar
cu profilul reacţiilor adverse observat la pacienţii la care s-a administrat placebo. Într-un studiu de
interacţiune specifică, în care sildenafilul (100 mg) a fost administrat concomitent cu amlodipină la
pacienţii hipertensivi, s-a observat o reducere suplimentară a tensiunii arteriale sistolice în
clinostatism de 8 mmHg. Scăderea suplimentară corespunzătoare a tensiunii arteriale diastolice în
clinostatism a fost de 7 mmHg. Aceste reduceri suplimentare ale tensiunii arteriale au avut o
magnitudine similară celor înregistrate atunci când sildenafilul a fost administrat în monoterapie la
voluntari sănătoşi (vezi pct. 5.1).
Administrarea de sildenafilul (100 mg) nu a influenţat farmacocinetica la starea la echilibru a
inhibitorilor de protează HIV, saquinavir şi ritonavir, ambele fiind substraturi ale CYP3A4.
6
La voluntari bărbaţi sănătoşi, sildenafil la starea de echilibru (80 mg de trei ori pe zi.) a determinat o
creştere de 49,8% a ASC a bosentanului şi o creştere de 42% a Cmax a bosentanului (125 mg de
două ori pe zi).
Adăugarea unei singure doze de sildenafil la sacubitril/valsartan la pacienții cu hipertensiune
arterială, la starea de echilibru, a fost asociată cu o reducere a tensiunii arteriale, semnificativ mai
mare comparativ cu administrarea de sacubitril/valsartan singur. Prin urmare, se recomandă
precauție atunci când se inițiază tratamentul cu sildenafil la pacienții cărora li se administrează
sacubitril/valsartan.
Sarcină și alăptare
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Konegra deluxe nu este indicat pentru utilizare la femei.