Fișă tehnică · Imodium 2 mg 2 mg, capsule

Doze şi mod de administrare

Adulţi şi copii cu vârsta cuprinsă între 6-17 ani Diaree acută: doza iniţială recomandată este de 2 capsule (4 mg) pentru adulţi şi o capsulă (2 mg) pentru copii, după fiecare scaun diareic. . Diaree cronică: doza iniţială este de 2 capsule (4 mg) pe zi pentru adulţi şi o capsulă (2 mg) pe zi pentru copii: această doză iniţială trebuie ajustată până la obţinerea a 1-2 scaune solide pe zi, rezultat la care se ajunge de obicei cu o doză de întreţinere de 1-6 capsule (2- 12 mg) pe zi. Doza maximă recomandată pentru diareea acută şi cronică este de 8 capsule (16 mg) pe zi la adulţi: la copii, doza trebuie ajustată în funcţie de greutatea corporală (3 capsule/20 kg) dar care nu trebuie să depăşească un maxim de 8 capsule pe zi. Mod de administrare Capsulele pot fi înghiţite cu lichid. Copii cu vârsta între 2 şi 5 ani Pentru tratamentul cu clorhidrat de loperamidă la copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 6 ani se utilizează forme farmaceutice adecvate. 1

Există data limitate cu privire la administrarea medicamentului la copii cu vârsta sub 12 ani. Vezi pct. 4.8. Copii cu vârsta sub 2 ani Clorhidratul de loperamidă nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 2 ani. Vârstnici Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru vârstnici. Afectarea funcţiei renale Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu funcţie renală afectată. Afectarea funcţiei hepatice Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu afectare a funcţiei hepatice, clorhidratul de loperamidă trebuie utilizat cu precauţie la astfel de pacienţi datorită metabolizării reduse la primul pasaj hepatic (vezi pct. 4.4).

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Datele non-clinice au arătat că loperamida este un substrat pentru glicoproteina P. Administrarea concomitentă de loperamidă (doză unică de 16 mg) cu chinidină sau ritonavir, ambele inhibitoare de glicoproteină-P, a avut ca rezultat o creştere de 2–3 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă. Este necunoscută importanţa clinică a acestei interacţiuni farmacocinetice cu inhibitorii glicoproteinei P când loperamida este administrată la dozele recomandate. Administrarea loperamidei (4 mg în doză unică) în asociere cu itraconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi al glicoproteinei P, a determinat o creştere a concentraţiei plasmatice a loperamidei de 3 până la 4 ori. În acelaşi studiu, inhibitorul CYP2C8, gemfribinozil, a crescut concentraţia plasmatică a loperamidei de 2 ori. Combinaţia dintre itraconazol şi gemfibrinozil a determinat o creştere de 4 ori a concentraţiei plasmatice de loperamidă şi o creştere de 13 ori a concentraţiei plasmatice în cazul expunerii plasmatice totale. Aceste creşteri nu au fost asociate cu sistemul nervos central (SNC), măsurate prin teste psihomotorii (de exemplu somnolenţă subiectivă şi testul desubstituţie Digit Symbol). Administrarea loperamidei (16 mg în doză unică) în asociere cu ketoconazol, un inhibitor al CYP3A4 şi glicoproteinei P, a dus la o creştere de 5 ori a concentraţiilor plasmatice de loperamidă. Această creştere nu a fost asociată cu creşterea efectelor farmacocinetice măsurate prin pupilometrie. Tratamentul oral în asociere cu desmopresină a detereminat o creştere de 3 ori a concentraţiei plasmatice a desmopresinei, datorată, probabil, unei motilităţi gastrointestinale mai lente. Este de aşteptat ca medicamentele cu proprietăţi farmacologice similare să poată potenţa efectul loperamidei şi ca medicamentele care accelerează tranzitul gastro-intestinal să scadă efectul acesteia.

Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Deşi studiile la animale nu au evidenţiat efecte embriotoxice şi teratogene, beneficiul terapeutic trebuie cântărit împotriva riscurilor potenţiale înainte de administra clorhidratul de loperamidă la femeile însărcinate, mai ales în timpul primului trimestru de sarcină. Cantităţi mici de loperamidă pot trece în laptele matern. Prin urmare, nu este recomandată administrarea clorhidratului de loperamidă în timpul alăptării.