Fișă tehnică · Humodar C25 100R 100 UI/ml, suspensie injectabilă

Doze şi mod de administrare Doza, regimul de administrare şi numărul de injecţii se stabilesc de către medic în mod individual, în concordanţă cu necesităţile pacientului. Humodar C25 100R se administrează subcutanat, de asemenea poate fi administrat intramuscular, deşi această cale de administrare nu se recomandă. Humodar C25 100R nu se administrează intravenos. Humodar C25 100R se administrează subcutanat prin injectare în regiunea deltoidiană, coapsă, regiunea fesieră sau în peretele abdominal. Locurile de injectare trebuie schimbate de fiecare dată în cadrul aceleiași regiuni anatomice pentru a reduce riscul de lipodistrofie și de amiloidoză cutanată (vezi pct. 4.4 și 4.8). La administrarea medicamentului Humodar C25 100R e necesar de evitat nimerirea acului într-un vas sanguin. La administrarea medicamentului nu se permite de a fricţiona locul injectării. Pacienţii vor fi instruiţi detaliat privind metoda injectării. Humodar C25 100R este un amestec gata de utilizare de insulină solubilă şi insulină izofan, care a fost elaborată pentru înlăturarea necesităţii ca pacientul să amestece de sine stătător diferite tipuri de insulină. Necesarul în insulină variază semnificativ în insuficienţă renală sau hepatică. Mod de administrare Înainte de prima utilizare a flaconului se va înlătura capacul de plastic, care denotă faptul că medicamentul nu a fost utilizat anterior. Nemijlocit înainte de utilizare suspensia Humodar C25 100R trebuie să fie omogenizată bine, dar fără a forma spumă, de aceea flaconul se rostogoleşte între palme. După aceasta suspensia trebuie să aibă un aspect omogen alb-lăptos. Se aspiră în seringă o cantitate de aer egală cu doza de insulină necesară şi se introduce aerul în flaconul cu insulină (dar nu în lichid). Se întoarce invers flaconul împreună cu seringa şi se aspiră cantitatea corespunzătoare de insulină. Se elimină apoi aerul din seringă. Se dezinfectează locul injectării, apoi se formează o 1

plică cutanată şi se introduce acul seringii subcutanat. Apoi se introduce lent insulina. După injectare se scoate atent acul din piele, se aplică un tampon de vată la locul injectării şi se ţine câteva secunde. Este contraindicată utilizarea flaconului, dacă după omogenizare nu se formează o suspensie omogenă de culoare albă. Nu se admite utilizarea flaconului dacă după omogenizare în suspensie plutesc particule albe solide sau pe fundul sau pereţii flaconului se observă depuneri albe, care dau un aspect de masă îngheţată. Trecerea la un alt preparat de insulină se va efectua doar sub supravegherea strictă a medicului. Se vor respecta cu stricteţe toate indicaţiile medicului (doza zilnică de insulină, regimul alimentar, activitatea fizică). Copii Doza, regimul de administrare şi numărul de injecţii pentru copii se stabilesc de către medic în mod individual, în concordanţă cu necesităţile pacientului.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Administrarea concomitentă a altor medicamente poate creşte sau reduce efectul insulinei asupra nivelului glicemiei. Prin urmare, administrarea concomitentă a altor medicamente se va efectua doar după indicaţiile medicului. Necesarul de insulină poate creşte la administrarea medicamentelor cu activitate hiperglicemiantă, aşa ca contraceptivele orale, glucocorticoizii, hormonii tiroidieni, hormonul de creştere, danazolul, simpatomimeticele (cum sunt ritodrina, salbutamolul, terbutalina), diureticele (salureticele). Reducerea acţiunii insulinei e posibilă la administrarea concomitentă cu clorprotixenul, diazoxidul, heparina, isoniazida, carbonatul de litiu, acidul nicotinic, fenolftaleina, derivaţii de fenotiazină, fenitoina, de asemenea cu antidepresivele triciclice. Necesarul de insulină poate fi micşorat în prezenţa substanţelor cu acţiune hipoglicemiantă, cum ar fi: antidiabeticele orale, salicilaţii (de exemplu, acidul acetilsalicilic), sulfanilamidele, unele antidepresante (inhibitorii monoaminooxidazei), unii inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (captopril, enalapril), antagonişti ai receptorilor de angiotensină II, beta-blocantele neselective sau alcoolul. Intensificarea acţiunii insulinei e posibilă la administrarea concomitentă cu insulina a anabolicelor steroidiene, tetraciclina, clofibratul, ciclofosfamida, fenfluramina, preparatelor cu conţinut de etanol. Analogii somatostatinei (octreotida, lanreotida), clonidina, rezerpina sau salicilaţii pot atât reduce, cât şi creşte necesarul de insulină.

Sarcina şi alăptarea Nu există nici o restricţie legată de tratamentul cu insulină al diabetului zaharat în timpul sarcinii, deoarece insulina nu traversează bariera placentară. 3

Se recomandă intensificarea controlului glicemiei şi monitorizarea pacientelor cu diabet zaharat sau cu diabet gestațional pe tot parcursul sarcinii. Necesarul de insulină scade, de obicei, în timpul primului trimestru de sarcină şi creşte în al doilea şi al treilea trimestru. Pacientele cu diabet zaharat trebuie atenţionate să informeze medicul dacă sunt însărcinate sau intenţionează să rămână însărcinate. La pacientele însărcinate care au diabet zaharat este esenţială monitorizarea atentă a glicemiei, precum şi a stării generale de sănătate. Imediat după naştere, necesităţile de insulină scad rapid, ce creşte riscul de hipoglicemie. Dar ulterior necesarul de insulină revine rapid la valorile anterioare perioadei de sarcină. Pacientele cu diabet zaharat care alăptează pot necesita ajustarea dozei de insulină sau a dietei.