Fișă tehnică · Hartil® Amlo 10 mg/10 mg, capsule
Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).
- Cod ATC: C09BB07
- Forma farmaceutică: capsule
- Concentrație: 10 mg/10 mg
Acțiune farmacologică
Doze și mod de administrare
Regimul de dozare
Hartil Amlo este indicat la pacienţii a căror tensiune arterială este controlată corespunzător prin administrarea concomitentă a celor două medicamente la aceleaşi doze ca şi cele din compoziţia combinaţiei, dar sub formă de comprimate separate.
Doza recomandată este de o capsulă din concentraţia stabilită pe zi.
Combinaţia în doză fixă nu este recomandată pentru iniţierea tratamentului.
În cazul în care este necesară ajustarea dozelor, aceasta trebuie făcută prin administrarea comprimatelor separat, pentru fiecare componentă şi dacă este posibil, după stabilirea dozelor optime, se poate trece la administrarea combinaţiei fixe.
Ramipril/amlodipină este recomandat numai la pacienți după ajustarea individuală a dozelor componentelor separate, care conțin minim 5 mg amlodipină și 5 mg ramipril ca doză optimă de întreținere.
Adulţi
Se recomandă precauţie în cazul pacienţilor trataţi cu diuretice, deoarece poate apărea tulburarea echilibrului hidro-electrolitic. Se va monitoriza funcţia renală şi concentraţia plasmatică a potasiului.
Grupe speciale de pacienţi
Pacienţi cu tulburări ale funcţiei hepatice
Nu au fost stabilite recomandări cu privire la doze pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, ca urmare stabilirea dozelor trebuie realizată cu prudenţă şi trebuie începută cu doze cele mai mici (vezi pct. 4.2 și 5.2). Farmacocinetica amlodipinei nu a fost studiată în insuficienţă hepatică severă. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, tratamentul cu amlodipină trebuie iniţiat cu cea mai mică doză, care ulterior poate fi crescută lent.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică tratamentul cu ramipril trebuie iniţiat sub monitorizare strictă iar doza maximă este de 2,5 mg ramipril pe zi.
Ramipril/amlodipină nu este recomandat pacienților cu insuficiență hepatică, deoarece conținutul de ramipril din acest medicament depășește 2,5 mg.
Pacienţi cu tulburări ale funcţiei renale
Pentru stabilirea dozei optime iniţiale şi de întreţinere la pacienţii cu insuficienţă renală, aceasta trebuie stabilită individual, prin ajustarea separată a dozelor de ramipril şi amlodipină (cu privire la detalii vezi Rezumatul Caracteristicilor fiecărei substanţe active).
Nu este necesară ajustarea dozei de amlodipină la pacienţii cu insuficienţă renală. Amlodipina nu este eliminată prin dializă. Amlodipină trebuie administrată cu deosebită precauţie la pacienţii care efectuează şedinţe de dializă (vezi pct. 4.4).
Doza zilnică de ramipril la pacienţii cu insuficienţă renală trebuie stabilită în funcţie de clearanceul creatininei:
- Nu este necesară ajustarea dozei iniţiale dacă clearance-ul creatininei este ≥ 60 ml/min, doza maximă zilnică este de 10 mg.
- La pacienţii hipertensivi care efectuează şedinţe de hemodializă şi la cei cu clearance-ul creatininei < 60 ml/min, doza zilnică maximă de ramipril este de 5 mg. Ramipril/Amlodipine este recomandat numai pacienților cărora li se administrează 5 mg ramipril ca doză optimă de întreținere în timpul ajustarii individuale a dozei. Pentru o doză de 2,5 mg, trebuie alese alte medicamente care conțin ramipril care asigură o astfel de doză.
- La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă acest medicament trebuie administrat la câteva ore după şedinţa de hemodializă.
În timpul tratamentului cu Hartil Amlo trebuie monitorizată funcţia renală şi concentraţia plasmatică de potasiu. În cazul agravării funcţiei renale, trebuie întreruptă administrarea Hartil Amlo, iar cele două componente trebuie administrate separat, în doze corespunzătoare.
Pacienţi vârstnici
La vârstnici se poate administra doza uzuală de amlodipină, totuşi se recomandă precauţie la creşterea dozelor (vezi pct. 4.4 și 5.2).
Doza iniţială de ramipril trebuie să fie cât mai mică şi creşterea ulterioară a dozelor trebuie să se facă treptat, din cauza reacţiilor adverse care pot apărea mult mai frecvent. Administrarea Hartil Amlo nu este recomandă persoanelor foarte vârstnice şi pacienţilor cu dizabilităţi.
Sacubitril/valsartan
Ramipril/Amlodipina nu trebuie administrat împreună cu sacubitril/valsartan. Datorită riscului posibil de a dezvolta angioedem atunci când se utilizează un inhibitor ECA și sacubitril/valsartan împreună, Ramipril/Amlodipina nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore de la ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi și pct. 4.4 și 4.5).
Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani
Din cauza datelor insuficiente cu privire la siguranţă şi eficacitate, Hartil Amlo nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.
Mod de administrare
Capsule pentru administrare orală. Hartil Amlo se va administra o singură dată pe zi, în acelaşi moment al zilei, indiferent de luarea mesei. Capsula nu trebuie mestecată sau sfărâmată. Nu trebuie administrat cu suc de grepfrut.
Interacțiuni
cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Referitoare la ramipril
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului reninăangiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează
asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Combinaţii contraindicate
Tratamentele extracorporale, care presupun contactul sângelui cu suprafeţe încărcate electronegativ,
cum sunt dializa sau hemofiltrarea cu anumite membrane de flux înalt (de exemplu, membrane din
poliacrilonitril) şi afereza cu lipoproteine cu densitate joasă (LDL) cu dextransulfat, din cauza
riscului crescut de reacţii anafilactoide severe (vezi pct. 4.3). Dacă un astfel de tratament este
absolut necesar se poate lua în considerare utilizarea unei membrane de dializă de alt tip sau
administrarea unei alte clase de medicamente antihipertensive.
Utilizarea de inhibitori ai ECA (precum ramipril) concomitent cu sacubitril/valsartan este
contraindicată deoarece inhibarea concomitentă a neprilizinei (NEP) şi ECA poate creşte riscul
apariţiei angioedemului. Tratamentul cu inhibitorul ECA nu trebuie început la mai puţin de 36 ore
de la ultima doză de sacubitril/valsartan. Sacubiril/valsartan nu trebuie administrat la mai puţin de
36 ore de la administrarea ultimei doze din inhibitorul ECA (vezi pct. 4.2 şi 4.3).
Precauţii la utilizare
Heparină, săruri de potasiu, diuretice care economisesc potasiul şi alte substanţe active care cresc
concentraţia plasmatică a potasiului (inclusiv antagonişti ai angiotensinei II, tacrolimus,
ciclosporină): se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice de potasiu, deoarece
poate apărea hiperkaliemie.
Trimetoprim sau asocierea lui cu sulfametoxazol (Co-trimoxazol): s-a observat o incidență crescută
a hiperkaliemiei la pacienții care utilizează concomitent inhibitori ai ECA cu trimetoprim sau cu
combinația cu doze fixe cu sufametoxazol (co-trimoxazol).
Medicamente antihipertensive (de exemplu diuretice) şi alte substanţe care pot scădea tensiunea
arterială (de exemplu nitraţii, antidepresivele triciclice, anestezicele, administrarea de alcool etilic,
baclofen, alfuzosin, doxazosin, prazosin, tamsulosin, terazosin): trebuie anticipat potenţialul risc de
agravare a hipotensiunii arteriale (vezi pct. 4.2 pentru diuretice).
Simpatomimetice vasopresoare şi alte substanţe (de exemplu isoproterenolul, dubutamina,
dopamina, adrenalina, noradrenalina), care pot reduce efectul antihipertensiv al ramiprilului: se
recomandă monitorizarea tensiunii arteriale.
Alopurinol, imunosupresoare, corticosteroizi, procainamidă, citostatice şi alte substanţe care pot
modifica formula leucocitară: probabilitate crescută de reacţii adverse hematologice (vezi pct. 4.4).
Săruri de litiu: excreţia litiului poate fi redusă la administrarea concomitentă de inhibitorii ECA şi
în consecinţă creşte şi toxicitatea litiului. Trebuie monitorizate sistematic concentraţiile plasmatice
de litiu.
Medicamente antidiabetice, inclusiv insulina: poate să apară hipoglicemie. Se recomandă
monitorizarea strictă a glicemiei.
Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene şi acid acetilsalicilic: este posibilă reducerea efectului
antihipertensiv al ramiprilului. În plus, tratamentul concomitent cu inhibitorii ECA şi AINS poate
determina creşterea riscului de deteriorare a funcţiei renale şi de hiperkaliemie.
Inhibitori mTOR sau vildagliptin: la pacienţii trataţi concomitent cu medicamente cum sunt
inhibitori mTOR (de exemplu temsirolimus, everolimus, sirolimus) sau vildagliptin poate exista un
risc crescut de angioedem. Se recomandă precauţie la iniţierea tratamentului (vezi pct. 4.4).
Racecadotril
A fost raportat un risc de creștere a riscului de angioedem pentru utilizarea concomitentă de
inhibitori ECA și inhibitori NEP (neprilizina), cum ar fi racecadotril (vezi pct. 4.4).
Referitoare la amlodipină
Efecte ale altor medicamente asupra amlodipinei
- Inhibitori ai CYP3A4: la administrarea concomitentă de amlodipină cu inhibitori puternici sau
moderaţi ai CYP3A4 (inhibitori de protează, antifungice cu structură azolică, macrolide cum sunt
eritromicina sau claritromicina, verapamil sau diltiazem) poate determina creşterea uşoară până la
semnificativă a expunerii la amlodipină, rezultând o creștere a riscului de hipotensiune arterială.
Semnificaţia clinică a acestor variaţii ale farmacocineticii poate fi mai pronunţată la pacienţii
vârstnici. Astfel, pot fi necesare monitorizarea clinică şi ajustarea dozei preparatului.
Claritromicina este un inhibitor al CYP3A4. Există un risc crescut de hipotensiune arterială la
pacienții cărora li se administrează concomitent claritromicină cu amlodipină. Se recomandă
monitorizarea strictă a pacienților în cazul administrării amlodipinei concomitent cu claritromicină.
- Inductori ai CYP3A4: nu există informaţii disponibile referitoare la efectul inductorilor CYP3A4
asupra amlodipinei. Administrarea concomitentă a inductorilor CYP3A4 (de exemplu rifampicină,
sunătoare (Hypericum perforatum)) poate determina concentraţii plasmatice scăzute ale
amlodipinei. Amlodipina trebuie administrată cu precauţie atunci când se utilizează concomitent cu
inductori ai CYP3A4.
Nu se recomandă administrarea amlodipinei cu grepfrut sau suc de grepfrut, deoarece la unii
pacienţi biodisponibilitatea poate fi crescută, determinând creşterea efectelor de scădere a tensiunii
arteriale.
Dantrolen (perfuzie): la animale, după administrarea de verapamil şi administrarea intravenoasă de
dantrolen, se observă cazuri de fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular în asociere cu
hiperpotasemie. Din cauza riscului de hiperpotasemie, la pacienţii cu predispoziţie pentru
hipertermia malignă şi în abordarea terapeutică a hipertermiei maligne, se recomandă evitarea
administrării concomitente de blocante ale canalelor de calciu, cum este amlodipina.
Efecte ale amlodipinei asupra altor medicamente
Efectul de scădere a tensiunii arteriale al amlodipinei este aditiv efectelor altor medicamente
antihipertensive.
În studiile clinice referitoare la interacţiuni, amlodipina nu a modificat farmacocinetica
atorvastatinei, digoxinei, warfarinei.
Tacrolimus
Există un risc crescut de apariție a concentrațiilor plasmatice crescute de tacrolimus când acesta este
administrat concomitent cu amlodipina. Pentru a evita toxicitatea indusă de tacrolimus,
administrarea de amlodipină la un pacient tratat cu tacrolimus necesită monitorizarea concentrațiilor
plasmatice de tacrolimus și ajustarea dozei de tacrolimus, atunci când este cazul.
Ciclosporină
Nu au fost efectuate studii privind interacțiunea medicamentoasă dintre ciclosporină și amlodipină
la voluntari sănătoși sau la alte populații, cu excepția pacienților cu transplant renal, când au fost
observate creșteri variabile ale concentrației plasmatice a ciclosporinei (în medie 0% - 40%).
Trebuie luată în considerare monitorizarea concentrațiilor plasmatice de ciclosporină la pacienții cu
transplant renal tratați cu amlodipină, și dacă este necesară, reducerea dozei de ciclosporină.
Simvastatină
Administrarea concomitentă a unor doze repetate de amlodipină 10 mg cu doza de simvastatină 80
mg a determinat o creştere cu 77% a expunerii la simvastatină, comparativ cu administrarea
simvastatinei în monoterapie. La pacienţii trataţi concomitent cu amlodipină, trebuie limitată doza
de simvastatină la 20 mg pe zi.
Sarcină și alăptare
Sarcina, alăptarea, fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alặptaţi, credeţi cặ aţi putea fi gravidặ sau intenţionaţi sặ rặmậneţi gravidặ
adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest
medicament.
Sarcina
Tratamentul cu Hartil Amlo nu este recomandat în timpul primelor trei luni ale sarcinii şi nu trebuie
folosit începând cu săptămâna a 13 de sarcină, deoarece utilizarea lor în timpul sarcinii poate avea
efecte dăunătoare la nou-născut.
Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Hartil Amlo, spuneţi imediat medicului
dumneavoastră.
Transferarea la un tratament antihipertensiv alternativ, cu profil de siguranţă stabilit pentru
utilizarea în timpul sarcinii, trebuie efectuat înaintea unei sarcini planificate.
Alăptarea
Nu trebuie să utilizaţi Hartil Amlo dacă alăptaţi.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi înainte de a lua orice medicament consultaţi medicul
dumneavoastră sau farmacistul.