Fișă tehnică · Glucose 50 mg/ml, soluţie perfuzabilă

Doze

Concentraţia şi doza soluţiei de glucoză este determinată de mai mulţi factori, incluzând vârsta, masa corporală şi starea clinică a pacientului. Concentraţiile serice de glucoza trebuie să fie monitorizate cu atenţie.

Doza recomandată pentru tratamentul deficitului de carbohidraţi şi lichide este:

- pentru adulţi: 500 ml până la 3 litri/24ore;

- pentru copii şi sugari:

- cu masa corporală 0-10 kg: 100 ml/kg/24 ore.

- cu masa corporală 10-20 kg: 1000 ml + 50 ml/kg pentru fiecare kilogram peste 10 kg/24 ore.

- cu masa corporală > 20 kg: 1500 ml + 20 ml/kg pentru fiecare kilogram peste 20 kg/24 ore. Viteza de perfuzie depinde de starea clinică a pacientului.

Viteza de perfuzie nu trebuie să depăşească capacităţile de oxidare a glucozei, pentru a evita hiperglicemia. Prin urmare, doza maximă este cuprinsă între 5 mg/kg/min pentru adulţi şi 10-18 mg/kg/min pentru sugari şi copii, în funcţie de vârsta şi masa corporală totală.

Doza şi viteza de perfuzie, atunci când este utilizat ca un vehicul sau diluant, variază în funcţie de natura şi schema de administrare a medicamentului prescris.

Poate fi necesar ca echilibrul hidric, glucoza serică, sodiul seric și alți electroliți să fie monitorizați înainte și în timpul administrării, în special la pacienții cu eliberare non-osmotică de vasopresină (sindrom de secreție inadecvată de hormon antidiuretic, SIADH) și la pacienții tratați simultan cu medicamente antagoniste de vasopresină, din cauza riscului de hiponatremie.

1

Monitorizarea sodiului seric este importantă în mod special pentru soluțiile fiziologice hipotone. Glucoza poate deveni extrem de hipotonă după administrare, din cauza metabolizării glucozei în corp (vezi punctele 4.4, 4.5 și 4.8).

Mod de administrare:

Soluţia se administrează prin perfuzie intravenoasă (într-o venă periferică sau centrală).

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Administrarea concomitentă de catecolamine şi steroizi scade absorbţia glucozei.
Medicamente care cauzează un efect crescut al vasopresinei
Medicamentele enumerate mai jos cresc efectul vasopresinei, ducând la o excreție renală redusă a
apei fără electroliți și pot mări riscul de hiponatremie dobândită în spital, ca urmare a tratamentului
inadecvat neechilibrat cu soluții intravenoase (vezi punctele 4.2, 4.4 și 4.8).
• Medicamentele care stimulează eliberarea de vasopresină includ: clorpropamidă, clofibrat,
carbamazepină, vincristină, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, 3,4-metilenedioxiN-metamfetamină, ifosfamidă, antipsihotice, narcotice
• Medicamentele care potențează acțiunea vasopresinei includ: clorpropamidă, AINS,
ciclofosfamidă
• Analogii de vasopresină includ: desmopresină, oxitocină, vasopresină, terlipresină
Alte medicamente care cresc riscul de hiponatremie includ și diureticele în general și
antiepilepticele, cum este oxcarbazepina.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
2
Sarcina:
Medicul dumneavoastră va stabili cu atenţie dacă trebuie sau nu să vi se administreze această
soluţie dacă sunteţi gravidă sau în timpul travaliului, dacă este administrat în combinație cu
oxitocina. Înainte de a vi se administra acest medicament, vi se va verifica valoarea zahărului din
sânge.
Alăptarea
Medicul dumneavoastră va stabili cu atenţie dacă trebuie sau nu să vi se administreze această
soluţie dacă alăptaţi.