Fișă tehnică · Glucose 100 mg/ml, soluţie perfuzabilă

Doze

Concentraţia şi doza soluţiei de glucoză este determinată de mai mulţi factori, incluzând vârsta, masa corporală şi starea clinică a pacientului. Concentraţiile serice de glucoza trebuie să fie monitorizate cu atenţie.

Adulţi, vârstnici şi adolescenţi cu vârsta peste 15 ani

Doza zilnică maximă este de 40 ml pe kg corp şi zi, echivalent cu 4 g glucoză pe kg corp şi zi. Viteza maximă de perfuzie este de cel mult 2,5 ml pe kg corp şi oră, echivalent cu 0,25 g glucoză pe kg corp şi oră.

Astfel, în cazul unui pacient care cântăreşte 70 kg, viteza maximă de perfuzie este de aproximativ 175 ml pe oră (ce corespunde ca viteza maximă de perfuzie de 60 picături pe minut), ceea ce generează un aport de glucoză de 17,5 g pe oră.

Pacienţi cu afectare a metabolizării glucozei

În prezenţa tulburărilor metabolice (de exemplu în perioada precoce post-operatorie sau posttraumatică sau în prezenţa hipoxiei sau a insuficienţei de organ) metabolizarea oxidativă a glucozei este afectată. În aceste cazuri aportul de glucoză se limitează la 2-4 g/kg corp/zi.

Doza şi viteza de perfuzie, atunci când este utilizat ca un vehicul sau diluant, variază în funcţie de natura şi schema de administrare a medicamentului prescris.

Poate fi necesar ca echilibrul hidric, glucoza serică, sodiul seric și alți electroliți să fie monitorizați înainte și în timpul administrării, în special la pacienții cu eliberare non-osmotică de vasopresină

1 (sindrom de secreție inadecvată de hormon antidiuretic, SIADH) și la pacienții tratați simultan cu medicamente antagoniste de vasopresină, din cauza riscului de hiponatremie.

Monitorizarea sodiului seric este importantă în mod special pentru soluțiile fiziologice hipotone. Glucoza poate deveni extrem de hipotonă după administrare, din cauza metabolizării glucozei în corp (vezi punctele 4.4, 4.5 și 4.8).

Mod de administrare:

Soluţia se administrează prin perfuzie intravenoasă (într-o venă periferică sau centrală).

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Administrarea concomitentă de catecolamine şi steroizi scade absorbţia glucozei.
Medicamente care cauzează un efect crescut al vasopresinei
Medicamentele enumerate mai jos cresc efectul vasopresinei, ducând la o excreție renală redusă a
apei fără electroliți și pot mări riscul de hiponatremie dobândită în spital, ca urmare a tratamentului
inadecvat neechilibrat cu soluții intravenoase (vezi punctele 4.2, 4.4 și 4.8).
• Medicamentele care stimulează eliberarea de vasopresină includ: clorpropamidă, clofibrat,
carbamazepină, vincristină, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, 3,4-metilenedioxiN-metamfetamină, ifosfamidă, antipsihotice, narcotice
• Medicamentele care potențează acțiunea vasopresinei includ: clorpropamidă, AINS,
ciclofosfamidă
• Analogii de vasopresină includ: desmopresină, oxitocină, vasopresină, terlipresină
Alte medicamente care cresc riscul de hiponatremie includ și diureticele în general și
antiepilepticele, cum este oxcarbazepina.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina:
Medicul dumneavoastră va stabili cu atenţie dacă trebuie sau nu să vi se administreze această
soluţie dacă sunteţi gravidă sau în timpul travaliului, dacă este administrat în combinație cu
oxitocina. Înainte de a vi se administra acest medicament, vi se va verifica valoarea zahărului din
sânge.
Alăptarea
Medicul dumneavoastră va stabili cu atenţie dacă trebuie sau nu să vi se administreze această
soluţie dacă alăptaţi.