Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

Fișă tehnică · Gasvin DUO 500 mg/213 mg/325 mg/10 ml, suspensie orală

Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).

  • Cod ATC: A02BX
  • Forma farmaceutică: suspensie orală
  • Concentrație: 500 mg/213 mg/325 mg/10 ml

Doze și mod de administrare

Doze și mod de administrare Adulți și copii cu vârsta de 12 ani și peste: Câte 10-20 ml după mese şi la culcare de până la patru ori pe zi. Copii cu vârsta sub 12 ani Trebuie administrat numai la sfatul medicului. Vârstnici Nu sunt necesare modificări ale dozei pentru această grupă de vârstă. Insuficiență hepatică Nu sunt necesare ajustări ale dozei. Insuficiență renală Se recomandă prudență în cazul în care este necesară o dietă foarte restrictivă privind consumul de sare (vezi pct. 4.4). Mod de administrare Pentru administrare orală.

Interacțiuni

Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune Având în vedere prezența carbonatului de calciului care acționează ca un antiacid, trebuie să se ia în considerare un interval de timp de 2 ore între administrarea acestui medicament şi administrarea altor medicamente, în special H2-antihistaminice, tetracicline, digoxină, fluorochinolone, săruri de fier, ketoconazol, neuroleptice, tiroxină, penicilamină, beta-blocante (atenolol, metoprolol, propranolol), glucocorticoizi, clorochină, estramustină și bifosfonaţi. Vezi și pct. 4.4.

Sarcină și alăptare

Fertilitatea, sarcina și alăptarea Sarcina Studiile clinice deschise, controlate, efectuate la 281 femei gravide, nu au demonstrat niciun efect advers semnificativ al combinației alginat de sodiu/bicarbonat de sodiu/carbonat de calciu asupra evoluției sarcinii sau asupra sănătății fătului/copilului nou-născut. Pe baza acestor studii și a experienței anterioare, Gasvin DUO poate fi utilizat în timpul sarcinii, dacă este necesar din punct de vedere clinic. Alăptarea Nu s-au observat efecte adverse ale substanțelor active la nou-născuții/sugarii alăptați de mamele care au fost tratate cu combinația alginat de sodiu/bicarbonat de sodiu/carbonat de calciu. Acest medicament poate fi utilizat în timpul alăptării, dacă este necesar din punct de vedere clinic. Fertilitatea Datele clinice nu indică faptul că combinația alginat de sodiu/bicarbonat de sodiu/carbonat de calciu afectează fertilitatea umană.