Fișă tehnică · Furosemid LPH 40 mg 40 mg, comprimate

Doze şi mod de administrare

În general: dozele şi modul de administrare trebuie adaptate în funcţie de gravitatea afecţiunii. Doza folosită trebuie să fie cea mai mică doză, suficientă pentru a obţine efectul dorit. Furosemid LPH are un indice terapetic excepţional de mare, efectul fiind proporţional cu doza. Furosemida acţionează cel mai bine administrată în doză unică, fie zilnic, fie în anumite zile. Adulţi Edeme din insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică sau afecţiuni renale Doza zilnică iniţială recomandată este de 20 - 80 mg furosemidă, administrată în priză unică. Doza poate fi crescută treptat, la intervale de 6 - 8 ore până la obţinerea răspunsului optim. Doza unică maximă recomandată depinde de tipul şi gravitatea afecţiunii. Astfel: 80 mg furosemidă în cazul

cirozei cu funcţie renală normală, 240 mg furosemidă pentru sindrom nefrotic, 80- 160 mg pentru insuficienţă cardiacă congestivă. După obţinerea răspunsului optim, doza zilnică eficace va fi administrată în 1 - 3 prize, aceasta depinzând de doza unică la care s-a obţinut un răspuns optim. Hipertensiune arterială Doza zilnică iniţială recomandată este de 20 mg furosemidă, administrată dimineaţa. În cazul unui răspuns insuficient, doza zilnică poate fi crescută la 40 mg furosemidă sau furosemida poate fi asociată cu un alt antihipertensiv. Insuficienţa renală Doza iniţială recomandată este de 80 mg furosemidă pe zi. Doza se poate creşte cu 80 mg furosemidă pe zi, până la obţinerea răspunsului optim. În insuficienţa renală sunt necesare uneori doze mai mari: 500 - 1000 mg furosemidă pe zi. Copii şi adolescenţi La copii, doza uzuală recomandată este de 1 - 2 mg furosemidă/kg şi zi. În cazul unui răspuns terapeutic insuficient doza poate fi crescută cu 1 -2 mg/kg, dar cu o pauză de 6-8 ore între administrări. Nu se recomandă doze mai mari de 6 mg/kg şi zi. Vârstnici Se aplică dozele recomandate în cazul adulţilor, dar la vârstnici, furosemida este eliminată în general mai lent. Doza se va creşte treptat până la obţinerea răspunsului urmărit.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Diuretice tiazidice: în edemele refractare realizează un efect sinergic care permite evitarea dozelor mari de furosemidă cu risc toxic. Asocieri nerecomandate - litiu - furosemida scade excreţia sărurilor de litiu şi poate creşte concentraţia plasmatică a litiului determinând o creştere a toxicităţii litiului, inclusiv creşterea riscului reacţiilor cardiotoxice şi neurotoxice determinate de litiu. Se recomandă controlul litemiei şi ajustarea dozelor. - sultopridă - risc crescut de tulburări ventriculare de ritm, în special torsada vârfurilor (factor favorizant, hipokaliemia). Se recomandă supraveghere clinică, biologică şi electrocardiografică. Asocieri care necesită precauţii - antiinflamatoare nesteroidiene inclusiv acid acetilsalicilic şi indometacină: scad efectul diuretic şi antihipertensiv al furosemidei şi pot provoca insuficienţă renală acută la bolnavii deshidrataţi şi la vârstnici, ca urmare a scăderii filtrării glomerulare prin inhibarea sintezei de prostaglandine la nivel juxtaglomerular. Se rehidratează pacientul şi se controlează funcţiile renale la începutul tratamentului. Furosemida poate creşte toxicitatea salicilatului. - antibiotice aminoglicozidice: creşte riscul ototoxic şi nefrotoxic al acestora. Deoarece această asociere poate duce la afectarea ireversibilă a auzului, aceste medicamente trebuie utilizate împreună cu furosemidă doar dacă există motive medicale întemeiate. Dacă asocierea este necesară, se recomandă supravegherea hidratării, a funcţiilor renale, cohleovestibulare şi, eventual, a concentraţiei plasmatice a aminoglicozidei. - medicamente hipokaliemiante: amfotericină B, gluco- şi mineralocorticoizi, corticotropină, tetracosactidă, laxative stimulante: risc major de hipokaliemie prin efect aditiv. În cazul asocierii, se recomandă supravegherea şi corectarea kaliemiei. - baclofen: potenţarea efectului antihipertensiv. În cazul acestei asocieri se recomandă supravegherea tensiunii arteriale şi ajustarea dozelor. - carbamazepină sau aminoglutatimidă: poate creşte riscul de hiponatremie. Asocierea se va efectua numai sub supraveghere medicală strictă. Se recomandă folosirea unui diuretic dintr-o altă clasă, dacă acest lucru este posibil. - digitalice: unele dezechilibre electrolitice (ca de exemplu hipokaliemia, hipomagnezemia) favorizează efectele toxice ale digitalicului. Se recomandă controlul şi corectarea kaliemiei şi, eventual, monitorizarea electrocardiogramei. Administraea concomitentă a acestora cu furosemidă poate necesita ajustarea dozelor acestor medicamente. - diuretice care economisesc potasiul (amilorid, triamteren, spironolactonă): asociere utilă pentru mulţi pacienţi, nu exclude hipokaliemia sau, în particular, hiperkaliemia la cei cu diabet zaharat sau cu insuficienţă renală. Se recomandă supravegherea kaliemiei, a electrocardiogramei şi reconsiderarea tratamentului. - inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau antagonişti ai receptorilor angiotensinei II: risc de hipotensiune arterială marcată şi/sau de insuficienţă renală acută la bolnavii cu hiponatremie preexistentă. Administrea concomitentă a acestora cu furosemidă poate necesita ajustarea dozelor acestor medicamente. Pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, când un tratament diuretic prealabil poate provoca hiponatremie, se pot lua următoarele măsuri:

- fie se va întrerupe administrarea diureticului cu 3 zile înaintea administrării inhibitorului enzimei de conversie. Dacă este necesar, se va reintroduce ulterior diureticul hipokaliemiant; - fie se va administra inhibitorul enzimei de conversie a angiotensinei începând cu doze mici care vor fi crescute treptat. În insuficienţa cardiacă congestivă se administrează la început o doză foarte mică de inhibitor, eventual după scăderea dozei de diuretic hipokaliemiant asociat. În oricare situaţie, se supraveghează valoarea creatininemiei în primele săptămâni de tratament cu inhibitorul enzimei de conversie a angiotensinei. medicamente care favorizează apariţia torsadei vârfurilor: antiaritmice din clasa I (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă) şi din clasa a-III-a (amiodaronă, sotalol); anumite neuroleptice: fenotiazine (clorpromazină, levomepromazină, tioridazină, trifluperazină), benzamide (amisulpridă, sulpiridă, tiapridă), butirofenone (droperidol, haloperidol); alte medicamente (astemizol, bepridil, cisapridă, eritromicină, spiramicină, halofantrină, pentamidină, vincamină): risc major de tulburări de ritm ventricular, în special torsada vârfurilor (hipokaliemia fiind un factor favorizant). Se recomandă corectarea hipokaliemiei înainte de începerea administrării şi supravegherea echilibrului electrolitic şi a electrocardiogramei. Unele dezechilibre electrolitice (ca de exemplu hipokaliemia, hipomagnezemia) pot creşte toxicitatea anumitor medicamente (ca de exemplu medicamentele care induc prelungirea intervalului QT). metformină: acidoza lactică poate fi declanşată de o eventuală insuficienţă renală funcţională datorată diureticelor, în special a diureticelor de ansă. Metformina nu va fi utilizată decât în cazul în care creatininemia depăşeşte 15 mg/l (135 mcmol/1) la bărbaţi şi 12 mg/l (110 mcmol/1) la femeie. fenitoină: diminuarea efectului diuretic până la 50%. Se recomandă, eventual, folosirea de doze mai mari de diuretic. substanţe de contrast iodate: în cazul deshidratării produse de diuretice există riscul declanşării insuficienţei renale acute. Se va rehidrata pacientul înaintea administrării substanţei de contrast iodate. Pacienţii care au prezentat un risc crescut de nefropatie de radiocontrast şi care au fost trataţi cu furosemidă, au prezentat o incidenţă mai crescută a deteriorării funcţiei renale după ce au primit substanţe de contrast faţă de pacienţii (cu risc crescut) care au primit hidratare doar pe cale intravenoasă înaintea administrării substanţelor de contrast.

Asocieri de avut în vedere - amifostină: potenţarea efectului hipotensor. - anumite alfa-blocante (alfluzosin, doxazosin, prazosin, tamsulosin, terazosin): potenţarea efectului hipotensor. Risc crescut de hipotensiune ortostatică. Administrarea acestora concomitent cu furosemida poate necesita ajustarea dozelor acestor medicamente. - ciclosporină A: risc de creştere a creatininemiei fără modificarea concentraţiei plasmatice de ciclosporină, chiar în absenţa depleţiei de sodiu şi apă. Administrarea concomitentă a ciclosporinei A împreună cu furosemida este asociată cu un risc crescut de artrită gutoasă secundară hiperuricemiei induse de furosemidă şi afectării excreţiei renale a uraţilor de către ciclosporina A. - corticosteroizi: reducerea efectului antihipertensiv datorită retenţiei hidrosaline. - neuroleptice, antidepresive triciclice: accentuarea efectului antihipertensiv şi risc crescut de hipotensiune ortostatică, prin efect aditiv. - antiacide gastrice (fosfat de aluminiu) sau sucralfat: scad absorbţia digestivă a furosemidei de la nivelul intestinului şi prin urmare scad efectul acesteia (trebuie administrate la interval de 2 ore). Alte interacţiuni - curarizante şi miorelaxante, teofilină: furosemida le potenţează efectele. - cefalosporine (ca de exemplu cefaloridina): doze crescute din anumite cefalosporine pot creşte riscul nefrotoxic al diureticului. - cisplatină: creşte riscul ototoxic al diureticului. În plus, nefrotoxicitatea cisplatinei poate fi mărită, dacă furosemida nu este administrată în doze mici (ca ce exemplu 40 mg la pacienţi cu funcţie renală normală) şi hidratarea nu este corespunzătoare, atunci când furosemida este utilizată pentru obţinerea unei diureze forţate pe parcursul tratamentului cu cisplatină.

Efectele nocive asupa rinichilui, ale medicamentelor nefrotoxice, pot fi crescute. Carbenoloxona, în cantiţaţi crescute, β2-simpatomimeticele, utilizarea prelungită a laxativelor, reboxetina şi amfotericina pot creşte riscul de hipokalemie. Dacă metolazona este administrată concomitent, poate apărea o diureză severă. Probenecidul, metotrexatul şi alte medicamente care asemenea furosemidei se elimină prin secreţie tubulară pot scade efectul furosemidei. Invers, furosemida poate scădea eliminarea renală a acestor medicamente. În caz de tratament cu doze mari (în particular, atât pentru furosemidă cât şi pentru alte medicamente), acest lucru poate duce la creşterea valorilor plasmatice cres şi la un risc crescut de reacţii adverse din cauza furosemidei sau a medicaţiei concomitente. Efectul medicamentelor antidiabetice şi a simpatomimeticelor care cresc tensiunea arterială (ca de exemplu epinefrină, norepinefrină) poate fi redus. Risperidonă: trebuie acordată prudenţă şi evaluate riscurile şi beneficiile combinaţiei sau asocierii terapeutice cu furosemida înaintea deciziei de adminisitrare (vezi pct. 4.4).

Sarcina şi alăptarea

Sarcina Furosemida traversează bariera feto-placentară. Studiile non-clinice nu au evidenţiat nici un efect teratogen. În clinică nu există suficiente date pentru a evalua eventualele efecte malformative sau fetotoxice ale furosemidei administrate în timpul sarcinii. În general, administrarea furosemidei la femeia gravidă trebuie evitată. Poate fi prescrisă numai în cazul edemelor patologice din timpul sarcinii şi numai dacă beneficiul terapeutic matern justifică riscul potenţial pentru făt. Tratamentul în cursul sarcinii necesită monitorizarea creşterii fetale. Alăptarea Furosemida se excretă în laptele matern. S-a observat că diureticele de ansă scad secreţia lactată. De aceea, furosemida este contraindicată în timpul alăptării.