Fișă tehnică · Enoxaparin Sodium Injection USP 100 mg/ml, soluţie injectabilă în seringă preumplută

Doze

Evaluarea înainte de inițierea tratamentului Evaluați toți pacienții pentru o patologie hemoragică înainte de a începe tratamentul cu Enoxaparin Sodium Injection USP, cu excepția cazului în care tratamentul este de urgență. Doza pentru adulți Chirurgie abdominală Doza recomandată de Enoxaparin Sodium Injection USP este de 40 mg o dată pe zi, administrată prin injecție subcutanată (doza inițială fiind administrată cu 2 ore înainte de intervenția chirurgicală) la pacienții supuși unei intervenții chirurgicale abdominale care prezintă risc de complicații tromboembolice. Durata recomandată a tratamentului este de 7 până la 10 zile. Chirurgie de înlocuire a șoldului sau genunchiului Doza recomandată de Enoxaparin Sodium Injection USP este de 30 mg la fiecare 12 ore, administrată prin injectare subcutanată la pacienții supuși unei intervenții chirurgicale de înlocuire a șoldului sau genunchiului. Doza inițială se administrează la 12 până la 24 ore după intervenția chirurgicală, cu condiția ca hemostaza să fi fost stabilită. Durata recomandată a tratamentului este de 7 până la 10 zile. O doză de Enoxaparin Sodium Injection USP subcutanat de 40 mg o dată pe zi poate fi luată în considerare pentru intervenția chirurgicală de înlocuire a șoldului timp de până la 3 săptămâni. Administrați doza inițială cu 12 (±3) ore înainte de intervenția chirurgicală. Pacienții cu afecțiuni medicale în timpul bolii acute Doza recomandată de Enoxaparin Sodium Injection USP este de 40 mg o dată pe zi, administrată prin injectare subcutanată, la pacienții cu risc de complicații tromboembolice din cauza mobilității sever restricționate în timpul bolii acute. Durata recomandată a tratamentului este de 6 până la 11 zile. Tratamentul trombozei venoase profunde cu sau fără embolie pulmonară Doza recomandată de Enoxaparin Sodium Injection USP este de 1 mg/kg la fiecare 12 ore, administrată subcutanat la pacienții cu tromboză venoasă profundă acută fără embolie pulmonară, care pot fi tratați la domiciliu în condiții de ambulatoriu. Doza recomandată de Enoxaparin Sodium Injection USP este de 1 mg/kg la fiecare 12 ore administrată subcutanat sau 1,5 mg/kg o dată pe zi administrată subcutanat la aceeași oră în fiecare

2/22 zi pentru tratamentul în staționar (spitalicesc) al pacienților cu tromboză venoasă profundă acută cu embolie pulmonară sau al pacienților cu tromboză venoasă profundă acută fără embolie pulmonară (care nu sunt candidați pentru tratamentul în ambulatoriu). Atât în tratamentul de ambulatoriu, cât și în cel staționar (spitalicesc), se inițiază terapia cu warfarină sodică atunci când este cazul (de obicei în decurs de 72 de ore de la injectarea cu enoxaparină sodică). Se continuă injectarea enoxaparinei sodice timp de minimum 5 zile și până când se obține un efect anticoagulant oral terapeutic (International Normalization Ratio 2 la 3). Durata medie a administrării este de 7 zile. Angina pectorală instabilă și infarctul miocardic fără undă Q Doza recomandată de Enoxaparin Sodium Injection USP este de 1 mg/kg, administrată subcutanat la fiecare 12 ore în asociere cu acidul acetilsalicilic oral (100 până la 325 mg o dată pe zi) la pacienții cu angină pectorală instabilă sau infarct miocardic fără undă Q. Tratamentul cu Enoxaparin Sodium Injection USP trebuie menținut timp de minimum 2 zile și continuat până la stabilizarea clinică. Durata recomandată a tratamentului este de 2 până la 8 zile (vezi pct. 4.4 Atenționări și precauții). Tratamentul infarctului miocardic acut cu supradenivelare de segment ST Doza recomandată de Enoxaparin Sodium Injection USP este de un bolus intravenos unic a 30 mg plus o doză de 1 mg/kg administrată subcutanat, urmată de administrarea subcutanată a câte 1 mg/kg la intervale de 12 ore (maximum 100 mg numai pentru primele două doze, urmată de dozarea de 1 mg/kg pentru dozele rămase) la pacienții cu infarct miocardic acut cu supradenivelare de segment ST. Reduceți doza la pacienții cu vârsta ≥75 de ani (vezi pct. 4.2 Doze și mod de administrare „Vârstnici”)). Cu excepția cazului în care este contraindicat, administrați acid acetilsalicilic tuturor pacienților imediat ce sunt identificați ca având STEMI și continuați să luați doza cu 75 până la 325 mg o dată pe zi. Atunci când se administrează împreună cu un trombolitic (specific pentru fibrină sau nespecific pentru fibrină), administrați enoxaparina sodică în intervalul începând cu 15 minute înainte de iniţierea terapiei fibrinolitice şi până la 30 minute după iniţierea acesteia. Durata recomandată a tratamentului cu enoxaparina sodică este de 8 zile sau până la externarea din spital. Pentru pacienții tratați prin intervenție de angioplastie coronariană percutană (PTCA), în cazul în care ultima doză de enoxaparină sodică a fost administrată subcutanat cu mai puţin de 8 ore înainte de umflarea balonaşului, nu este necesară administrarea unei doze suplimentare. Dacă ultima administrare subcutanată a fost efectuată cu mai mult de 8 ore înainte de umflarea balonaşului, trebuie administrat un bolus i.v. a 0,3 mg/kg enoxaparină sodică. (vezi pct. 4.4 Atenționări și precauții).

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea enoxaparinei sodice la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite.

Vârstnici Pentru toate indicaţiile, cu excepţia STEMI, nu este necesară scăderea dozei la pacienţii vârstnici, cu excepţia cazului în care este afectată funcţia renală (vezi mai jos „Insuficienţă renală” şi pct. 4.4). Pentru tratamentul STEMI acut la pacienţii vârstnici, cu vârsta ≥75 ani, nu trebuie administrat un bolus i.v. iniţial. Administrarea se iniţiază cu o doză de 75 UI/kg (0,75 mg/kg) administrată s.c. la interval de 12 ore (maximum 7500 UI (75 mg) numai pentru primele două doze administrate s.c., urmate de o dozăde 75 UI/kg (0,75 mg/kg) administrată s.c. pentru dozele rămase). Pentru doze la pacienţii vârstnici cu insuficienţă renală, vezi mai jos „Insuficienţă renală” şi pct. 4.4.

Insuficienţă hepatică

3/22 Nu au fost efectuate studii cu enoxaparina sodică injectabilă la pacienții cu insuficiență hepatică și nu se cunoaște impactul insuficienței hepatice asupra expunerii la enoxaparină.

Insuficienţă renală (vezi pct. 4.4 şi 5.2)

Insuficienţă renală severă Profilaxia și schemele de dozare recomandate pentru tratament la pacienții cu insuficiență renală severă (clearance al creatininei <30 ml/min) sunt descrise în Tabelul 1.

Tabelul 1: Tabel de doze la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei în intervalul <30 ml/min): Indicație Regim de dozare Profilaxia în chirurgia abdominală 30 mg administrată subcutanat, o dată pe zi Profilaxia în chirurgia de înlocuire a șoldului sau 30 mg administrată subcutanat, o dată pe zi genunchiului Profilaxia la pacienții cu afecțiuni medicale în 30 mg administrată subcutanat, o dată pe zi timpul bolii acute Tratamentul în staționar al trombozei venoase 1 mg/kg administrat subcutanat, o dată pe zi profunde acute cu sau fără embolie pulmonară, atunci când este administrat în asociere cu warfarină sodică Tratamentul ambulatoriu al trombozei venoase 1 mg/kg administrat subcutanat ,o dată pe zi profunde acute fără embolie pulmonară, atunci când este administrat în asociere cu warfarină sodică Profilaxia complicațiilor ischemice ale anginei 1 mg/kg administrat subcutanat, o dată pe zi pectorale instabile și ale infarctului miocardic fără undă Q, atunci când se administrează concomitent cu acidul acetilsalicilic. Tratamentul infarctului miocardic acut cu 30 mg administrat intravenos în bolus plus supradenivelare de segment ST la pacienții cu o doză subcutanată de 1 mg/kg, urmată de 1 vârsta <75 ani, atunci când este administrat în mg/kg administrată subcutanat o dată pe zi asociere cu acidul acetilsalicilic. Tratamentul infarctului miocardic acut cu 1 mg/kg administrat subcutanat, o dată pe zi supradenivelare de segment ST la pacienții (fără bolus inițial) geriatrici cu vârsta ≥75 ani, când este administrat în asociere cu acidul acetilsalicilic.

Cu toate că nu se recomandă ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance al creatininei în intervalul 30-50 ml/min) şi uşoară (clearance al creatininei în intervalul 50-80 ml/min), se recomandă monitorizare clinică atentă. Mod de administrare Enoxaparin Sodium Injection USP nu trebuie administrat pe cale intramusculară. Administrați Enoxaparin Sodium Injection USP numai prin injectare intravenoasă sau subcutanată. Injecția cu enoxaparină sodică este un lichid transparent incolor sau galben deschis și, ca și în cazul altor medicamente parenterale, trebuie inspectat vizual pentru particule și modificări de culoare înainte de administrare. Pacienții se pot autoinjecta pe cale subcutanată de administrare numai după ce medicii lor stabilesc că acest lucru este oportun și cu monitorizare medicală, după caz. Înainte de a permite

4/22 autoinjectarea (cu sau fără ajutorul unui dispozitiv de injectare), asigurați o instruire corespunzătoare în ceea ce privește tehnica de injectare subcutanată. Tehnica de injectare subcutanată • Poziționați pacienții în poziție de culcat pentru administrarea de enoxaparină sodică injectabilă prin injectare subcutanată profundă. • Nu expulzați bula de aer din seringile preumplute înainte de injectare, pentru a evita pierderea de medicament. • Nu injectați în pielea care are vânătăi sau cicatrici. Nu injectați prin haine. • Alternați locurile de injectare între peretele abdominal anterolateral stâng și drept și posterolateral stâng și drept. Întreaga lungime a acului trebuie introdusă vertical în pliul cutanat, prins cu blândeţe între degetul mare şi degetul arătător. Nu trebuie dat drumul pliului cutanat înainte de finalizarea injecţiei. Pentru a reduce la minimum vânătăile, nu frecați zona de injectare după terminarea injecției. Seringile preumplute cu Enoxaparin Sodium Injection USP și seringile preumplute gradate sunt pentru utilizare unică, o singură dată și sunt disponibile cu un sistem care protejează acul după injectare. Scoateți seringa preumplută din ambalaj prin desprinderea săgeții conform instrucțiunilor de pe capac. Nu scoateți seringa trăgând de piston, deoarece acest lucru poate deteriora seringa. 1. Îndepărtați protecția acului trăgând-o direct de seringă (vezi Figura A). Dacă este necesar un volum mai mic decât volumul total al seringii pentru administrarea dozei prescrise, scoateți conținutul seringii până când doza prescrisă este lăsată în seringă. Figura A

2. Injectați utilizând tehnica standard, împingând pistonul la baza seringii (vezi Figura B). Figura B

3. Scoateți seringa din locul injectării, ținând degetul pe tija pistonului (vezi Figura C). Figura C

5/22 4. Orientați acul departe de dumneavoastră și de ceilalți și activați sistemul de siguranță prin împingerea fermă a tijei pistonului. Manșonul de protecție va acoperi automat acul și se va auzi un "clic" sonor pentru a confirma activarea scutului (vezi Figura D). Figura D

5. Aruncați imediat seringa în cel mai apropiat recipient pentru obiecte ascuțite (vezi figura E). Figura E

NOTĂ: • Sistemul de siguranță poate fi activat numai după ce seringa a fost golită. • Activarea sistemului de siguranță trebuie făcută numai după îndepărtarea acului de pe pielea pacientului. • Nu înlocuiți scutul acului după injectare. • Sistemul de siguranță nu trebuie sterilizat. Activarea sistemului de siguranță poate provoca stropi minimi de lichid. Pentru siguranță optimă, activați sistemul în timp ce îl orientați în jos, departe de dumneavoastră și de alte persoane. Tehnica de injectare intravenoasă (bolus) Utilizați flaconul cu doze multiple pentru injecții intravenoase. Administrați enoxaparina sodică injectabilă printr-o linie intravenoasă. Nu amestecați sau coadministrați enoxaparina sodică injectabilă cu alte medicamente. Spălați dispozitivul de acces intravenos cu un volum suficient de soluție salină sau de dextroză înainte și după administrarea intravenoasă în bolus a enoxaparinei sodice injectabile, pentru a preveni amestecarea medicamentelor. Enoxaparina sodică injectabilă este compatibilă cu soluție clorură de sodiu (0,9%) sau dextroză 5% în apă.

medicamentoase).
Pentru a reduce riscul potenţial de sângerare asociat cu utilizarea enoxaparinei sodice
concomitent cu anestezia/analgezia epidurală sau rahianestezia/rahianalgezia sau cu puncţia
spinală, trebuie luat în considerare profilul farmacocinetic al enoxaparinei sodice (vezi pct. 5.2).
Introducerea şi îndepărtarea cateterului epidural sau puncţia lombară se efectuează, cel mai bine,
atunci când efectul anticoagulant al enoxaparinei sodice este mic; cu toate acestea, nu se
cunoaşte perioada de timp exactă pentru a se atinge la pacienţi un efect anticoagulant suficient de
scăzut.
La introducerea şi îndepărtarea unui cateter trebuie respectat un interval în care nu se efectuează
puncții cu minimum 12 ore după administrarea dozelor mici (30 mg o dată sau de două ori pe zi
sau 40 mg o dată pe zi) de enoxaparina sodică și cu cel puțin 24 de ore după administrarea
dozelor mari (0,75 mg/kg de două ori pe zi, 1 mg/kg de două ori pe zi sau 1,5 mg/kg o dată pe zi)
de enoxaparina sodică. Valorile activităţii anti-Xa sunt încă detectabile în aceste momente, iar
aceste prelungiri ale intervalului de timp nu garantează că va fi evitată apariţia hematomului
intrarahidian. La pacienţii trataţi cu doze administrate de două ori pe zi (adică (0,75 mg/kg) de
două ori pe zi sau (1 mg/kg) de două ori pe zi) trebuie omisă a doua doză de enoxaparină sodică,
pentru a permite o prelungire suficientă a perioadei de timp până la introducerea sau îndepărtarea
cateterului. Asemănător, trebuie luat în considerare faptul că enoxaparina sodică nu se
administrează timp de cel puţin 4 ore după puncţia rahidiană/spinală sau după îndepărtarea
cateterului. Calculul intervalului de timp în care se temporizează administrarea trebuie să se
bazeze pe evaluarea beneficiilor şi riscurilor, luând în considerare atât riscul de tromboză, cât şi
riscul de hemoragie în contextul procedurii şi al factorilor de risc ai pacientului. La pacienţii cu
un clearance al creatininei <30 ml/min, trebuie luată în considerare dublarea intervalului de timp
până la cel puțin 24 de ore pentru doza mică prescrisă de enoxaparină sodică (30 mg o dată pe zi)
și cel puțin 48 de ore pentru doza mare (1 mg/kg/zi), între efectuarea puncţiei/introducerea sau
îndepărtarea cateterului şi administrarea de enoxaparină sodică, deoarece eliminarea
enoxaparinei sodice este mai prelungită (vezi pct. 5.2).
Dacă medicul decide să administreze anticoagulante în contextul anesteziei/analgeziei epidurale
sau rahianesteziei/rahianalgeziei sau puncţiei lombare, trebuie aplicată o supraveghere frecventă,
pentru a depista orice semne sau simptome de afectare neurologică, cum sunt durere lombară,
deficite senzitive şi motorii (amorţeală sau slăbiciune la nivelul membrelor inferioare), tulburări
de motilitate intestinală şi/sau vezicală. Pacienţii trebuie instruiţi să raporteze imediat oricare
dintre semnele sau simptomele enumerate mai sus. Dacă sunt suspectate semne sau simptome de
hematom spinal, trebuie diagnosticat urgent şi iniţiat tratament, incluzând luarea în considerare a
decompresiei măduvei spinării, cu toate că un astfel de tratament este posibil să nu prevină sau să
remită sechelele neurologice.
Enoxaparina sodică trebuie utilizată cu prudenţă în situaţiile clinice cu potenţial crescut de
sângerare, cum sunt endocardita bacteriană, tulburări de sângerare congenitale sau dobândite,

boli gastrointestinale ulcerative și angiodisplastice active, accident vascular cerebral ischemic
sau la scurt timp după o intervenție chirurgicală cerebrală, spinală sau oftalmologică sau la
pacienții tratați concomitent cu inhibitori plachetarieni, la pacienți cu hipertensiune arterială
necontrolată, retinopatie diabetică, disfuncție renală și hemoragie.
Au fost raportate hemoragii majore, inclusiv hemoragii retroperitoneale și intracraniene. Unele
dintre aceste cazuri au fost fatale.
În timpul tratamentului cu enoxaparina sodică pot să apară sângerări în orice teritoriu. O scădere
inexplicabilă a hematocritului sau a tensiunii arteriale trebuie să conducă la depistarea
hemoragiei.
• Analize de laborator

În doze utilizate pentru profilaxia tromboemboliei venoase, enoxaparina sodică nu influenţează
semnificativ timpul de sângerare şi rezultatele testelor de coagulare sanguină generale, nici nu
afectează agregarea plachetară sau legarea fibrinogenului de trombocite.
La doze mai mari, poate apărea creşterea valorilor timpului de tromboplastină parţial activată
(aPTT) şi ale timpului de coagulare activată (ACT). Creşterea valorilor aPTT şi ACT nu este
corelată liniar cu creşterea activităţii antitrombotice a enoxaparinei sodice şi, prin urmare, acestea
nu sunt adecvate şi nu sunt fiabile pentru monitorizarea activităţii enoxaparinei sodice.
• Necroză cutanată/vasculită cutanată

În cazul administrării de LMWH, a fost raportată apariţia necrozei cutanate şi a vasculitei
cutanate, care impune întreruperea cu promptitudine a tratamentului.
• Proceduri de revascularizare coronariană percutană

Pentru a reduce la minimum riscul de sângerare consecutiv procedurilor instrumentale vasculare
aplicate în tratamentul anginei pectorale instabile, NSTEMI şi STEMI acut, trebuie respectate cu
stricteţe intervalele recomandate între dozele injectabile de enoxaparină sodică. Este important
să se obţină hemostaza la locul de puncţie după PTCA. Dacă se utilizează un dispozitiv de
închidere, teaca arterială poate fi îndepărtată imediat. Dacă se utilizează metoda compresiei
manuale, teaca arterială trebuie îndepărtată la 6 ore după ultima administrare injectabilă i.v. sau
s.c. de enoxaparină sodică. Dacă tratamentul este continuat, următoarea doză planificată de
enoxaparină sodică nu trebuie administrată mai curând de 6-8 ore de la scoaterea tecii arteriale.
Locul procedurii trebuie supravegheat pentru depistarea semnelor unei sângerări sau a formării
unui hematom.
• Endocardită infecţioasă acută

La pacienţii cu endocardită infecţioasă acută, nu este recomandată, de obicei, administrarea de
heparine, din cauza riscului de hemoragie cerebrală. Dacă un astfel de tratament este considerat
absolut necesar, decizia trebuie luată numai după evaluarea individuală atentă a beneficiilor şi
riscurilor.
• Proteze valvulare cardiace

Utilizarea enoxaparinei sodice nu a fost studiată în mod adecvat în cazul tromboprofilaxiei la
pacienţii cu proteze valvulare cardiace. S-au raportat cazuri izolate de tromboză valvulară
cardiacă la pacienţi cu proteze valvulare cardiace trataţi cu enoxaparină sodică pentru
tromboprofilaxie. Factorii implicaţi, inclusiv afecţiunea preexistentă şi datele clinice insuficiente
limitează evaluarea acestor cazuri. În unele dintre aceste cazuri au fost implicate femei gravide, la
care tromboza a determinat decesul mamei şi al fătului.
• Femei gravide cu proteze valvulare cardiace

Utilizarea enoxaparinei sodice pentru tromboprofilaxie la femeile gravide cu proteze valvulare
cardiace poate duce la tromboză valvulară. Într-un studiu clinic efectuat la femeile gravide cu
proteze valvulare cardiace, tratate cu enoxaparină sodică (100 UI/kg (1 mg/kg), de două ori pe zi)
pentru scăderea riscului de tromboembolie, 2 femei din 8 au dezvoltat trombi care au dus la
blocarea valvei, determinând decesul mamei şi al fătului. Niciun pacient din grupul
heparină/warfarină (0 din 4 femei) nu a decedat. După punerea pe piaţă, au existat raportări izolate
de tromboze valvulare la femei gravide cu proteze valvulare cardiace în timpul tratamentului cu
enoxaparină sodică administrată pentru tromboprofilaxie. Femeile gravide cu proteze valvulare
cardiace pot avea un risc mai mare de tromboembolie în timpul sarcinii și, atunci când sunt
însărcinate, au o rată mai mare de pierdere fetală prin naștere de făt mort, avort spontan și naștere
prematură. Prin urmare, poate fi necesară monitorizarea frecventă a valorilor maxime și minime ale
anti-Xa și ajustarea dozei.
• Vârstnici

La vârstnici, nu s-a observat o tendinţă de creştere a apariţiei sângerărilor în cazul intervalului
de doze administrate în scop profilactic. Pacienţii vârstnici (în special pacienţii cu vârsta de
optzeci de ani şi peste) pot avea un risc crescut de complicaţii hemoragice în cazul intervalului
de doze administrate în scop terapeutic.
Se recomandă o atenție deosebită la intervalele de dozare și la medicamentele concomitente (în
special medicamentele antiplachetare). Enoxaparina sodică trebuie utilizată cu atenție la
pacienții geriatrici care pot prezenta o eliminare întârziată a enoxaparinei. Trebuie luată în
considerare monitorizarea pacienților geriatrici cu greutate corporală mică (<45 kg) și a celor
predispuși la scăderea funcției renale.
Se recomandă supraveghere clinică atentă şi poate fi luată în considerare scăderea dozei la
pacienţii cu vârsta mai mare de 75 ani, trataţi pentru STEMI (vezi pct. 4.2 şi 5.2).
• Insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală, creşte expunerea la enoxaparină sodică, ceea ce creşte
riscul de sângerare. La aceşti pacienţi, se recomandă supraveghere clinică atentă şi poate fi
luată în considerare monitorizarea biologică prin determinarea activităţii anti-Xa (vezi pct. 4.2
şi 5.2).
La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei cuprins între 15-30 ml/min),
din cauză că expunerea la enoxaparină sodică este semnificativ crescută, se recomandă ajustarea
dozei în cazul intervalelor de doze terapeutice şi profilactice (vezi pct. 4.2).
Nu se recomandă ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance al
creatininei cuprins între 30-50 ml/min) şi uşoară (clearance al creatininei cuprins între 50-80
ml/min).
• Insuficienţă hepatică

Enoxaparina sodică trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică, din cauza
unui potenţial crescut de sângerare. La pacienţii cu ciroză hepatică, ajustarea dozei bazată pe
monitorizarea valorilor anti-Xa nu este fiabilă şi nu este recomandată (vezi pct. 5.2).
• Greutate corporală mică

La femeile cu greutate mică (<45 kg) şi la bărbaţii cu greutate mică (<57 kg), s-a observat o
creştere a expunerii la enoxaparină sodică în cazul dozelor administrate în scop profilactic
(neajustate în funcţie de greutate), ceea ce poate duce la o creştere a riscului de sângerare. Prin
urmare, la aceşti pacienţi, se recomandă supraveghere clinică atentă (vezi pct. 5.2).
• Pacienţi cu obezitate

Pacienţii cu obezitate au un risc mai mare de tromboembolie. Siguranţa şi eficacitatea dozelor
profilactice la pacienţii cu obezitate (IMC >30 kg/m2) nu au fost complet stabilite şi nu există un
consens în ceea ce priveşte ajustarea dozei. Aceşti pacienţi trebuie supravegheaţi cu atenţi pentru

apariţia semnelor şi simptomelor de tromboembolie.
• Hiperkaliemie

Heparinele pot suprima secreţia suprarenaliană de aldosteron, ceea ce duce la
hiperkaliemie (vezi pct. 4.8), în special la pacienţi cum sunt cei cu diabet zaharat,
insuficienţă renală cronică, acidoză metabolică preexistentă, la cei trataţi cu medicamente
cunoscute a creşte valorile potasiului (vezi pct. 4.5). Concentraţia plasmatică a potasiului
trebuie monitorizată în mod regulat, în special la pacienţii cu risc.
• Trasabilitate

LMWH sunt medicamente biologice. Pentru a îmbunătăţi trasabilitatea LMWH, se
recomandă ca profesioniştii din domeniul sănătăţii să înregistreze în fişa pacientului
denumirea comercială şi seria medicamentului administrat.
• Sodiu

La pacienții cărora li se administrează doze mai mari de 210 mg/zi, acest medicament conține
sodiu mai mult de 24 mg în fiecare doză. Acesta este echivalent cu 1,2% din doza maximă
zilnică recomandată deOMS de 2 g sodiu pentru un adult.
• Pustoloză exantematică generalizată acută (PEGA)

Pustoloza exantematică generalizată acută (PEGA) a fost raportată cu o frecvență necunoscută în
asociere cu tratamentul de enoxaparină. În momentul prescrierii, pacienții trebuie să fie informați
cu privire la semne și simptome și trebuie să fie monitorizați îndeaproape pentru apariția
reacțiilor cutanate. Dacă apar semne și simptome sugestive pentru aceste reacții, administrarea de
enoxaparină trebuie oprită imediat și trebuie luat în considerare un tratament alternativ (după
caz).
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Administrare concomitentă nerecomandată:
• Medicamente care influenţează hemostaza (vezi pct. 4.4)
Se recomandă ca administrarea anumitor medicamente care influenţează hemostaza să fie
întreruptă anterior terapiei cu enoxaparină sodică, cu excepţia cazului în care există o indicaţie
strictă. Dacă este indicată asocierea, enoxaparina sodică trebuie utilizată sub supraveghere
clinică atentă şi monitorizare de laborator atunci când este adecvată. Aceste medicamente
includ medicamente cum sunt:
Salicilaţi cu administrare sistemică, acid acetilsalicilic în doze antiinflamatorii
şi AINS, inclusiv ketorolac,
dipiridamol sau sulfinpirazonă,
Alte medicamente trombolitice (de exemplu alteplază, reteplază,
streptokinază, tenecteplază, urokinază) şi anticoagulante (vezi pct. 4.2).

4.5

Administrare concomitentă cu prudenţă:
Următoarele medicamente pot fi administrate cu prudenţă concomitent cu enoxaparina sodică:
• Alte medicamente care influenţează hemostaza, cum sunt:
- Inhibitori ai agregării plachetare, inclusiv acid acetilsalicilic utilizat în doză
antiagregantă plachetară (cardioprotecţie), clopidogrel, ticlopidină şi antagonişti
ai glicoproteinei IIb/IIIa indicaţi în sindromul coronarian acut, din cauza riscului
de sângerare,
- Dextran 40,
- Glucocorticoizi administraţi sistemic.
•

Medicamente care cresc valorile potasiului:

Medicamentele care cresc kaliemia pot fi administrate concomitent cu enoxaparina
sodică sub supraveghere clinică atentă şi monitorizare de laborator (vezi pct. 4.4 şi
4.8).
Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
La om, nu există dovezi că enoxaparina traversează bariera placentară în timpul trimestrelor II
şi III de sarcină. Nu sunt disponibile informaţii cu privire la trimestrul I de sarcină.
Studiile la animale nu au evidenţiat fetotoxicitate sau teratogenitate (vezi pct. 5.3). Datele
provenite de la animale au arătat că traversarea placentei de către enoxaparină este minimă.
Enoxaparina sodică trebuie utilizată în timpul sarcinii numai dacă medicul a stabilit că este
absolut necesar.
Femeile gravide tratate cu enoxaparină sodică trebuie monitorizate cu atenţie pentru apariţia de
manifestări de sângerare sau anticoagulare pronunţată şi trebuie avertizate cu privire la riscul
hemoragic. Global, datele sugerează că nu există dovezi ale unui risc hemoragic crescut, de
trombocitopenie sau osteoporoză, în raport cu riscul observat la femeile care nu sunt gravide, cu
excepţia celui observat la femeile gravide cu proteze valvulare cardiace (vezi pct. 4.4).
Dacă se planifică o anestezie epidurală, se recomandă ca înainte să se întrerupă
tratamentul cu enoxaparină sodică (vezi pct. 4.4).
4.6

Alăptarea
La om, nu se cunoaşte dacă enoxaparina sodică se excretă în lapte. La femelele de şobolan în
lactaţie, trecerea enoxaparinei sau a metaboliţilor săi în lapte este foarte mică. Nu există informații
disponibile cu privire la efectul enoxaparinei sau al metaboliților săi asupra copilului alăptat sau
asupra producției de lapte. Beneficiile dezvoltării și sănătății asociate alăptării trebuie evaluate în
raport cu necesitatea clinică a mamei de a utiliza enoxaparină sodică și cu eventualele efecte
adverse asupra copilului alăptat, fie de la enoxaparină sodică, fie din cauza afecțiunii materne
subiacente.
Fertilitatea
Nu există date clinice privind enoxaparina sodică şi fertilitatea. Studiile la animale nu au
evidenţiatniciun efect asupra fertilităţii (vezi pct. 5.3).
Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Enoxaparina sodică nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a
conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
4.7

Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Deoarece studiile clinice sunt efectuate în condiții foarte variate, ratele reacțiilor adverse observate
în studiile clinice ale unui medicament nu pot fi comparate direct cu ratele din studiile clinice ale
unui alt medicament și pot să nu reflecte ratele observate în practica clinică.
4.8

Enoxaparina sodică a fost evaluată la peste 15918 pacienţi care au fost trataţi cu enoxaparină
sodică în cadrul studiilor clinice. Acest număr a inclus 1228 pacienţi cu risc de complicaţii
tromboembolice, cărora li s-a efectuat profilaxia trombozei venoase profunde după intervenţii
chirurgicale abdominale, 1368 pacienţi cu risc de complicaţii tromboembolice, cărora li s-a
efectuat profilaxia trombozei venoase profunde după intervenţii chirurgicale ortopedice, 711
pacienţi cu mobilitate sever restricţionată din cauza unei afecţiuni medicale acute, cărora li s-a
efectuat profilaxia trombozei venoase profunde, 857 pacienţi pentru tratamentul TVP, cu sau
fără EP, 1578 pacienţi pentru tratamentul anginei pectorale instabile şi al infarctului miocardic
fără undă Q şi 10176 pacienţi pentru tratamentul STEMI acut. Dozele de enoxaparină sodică

din studiile clinice pentru profilaxia trombozei venoase profunde după intervenții chirurgicale
abdominale sau de înlocuire a șoldului sau genunchiului sau la pacienții cu afecţiuni medicale
acute cu mobilitate sever restricționată în timpul bolii acute au variat de la 40 mg subcutanat o
dată pe zi la 30 mg subcutanat de două ori pe zi. În cadrul studiilor clinice pentru profilaxia
complicațiilor ischemice ale anginei pectorale instabile şi al infarctului miocardic fără undă Q,
dozele au fost de 1 mg/kg, administrate subcutanat la interval de 12 ore, iar în studiul clinic
pentru tratamentul STEMI acut, schema de tratament cu enoxaparină sodică a constat în
administrarea în bolus i.v. a 30 mg, urmat de administrarea subcutanată a 1 mg/kg la interval de
12 ore.
În studiile clinice, reacţiile adverse cel mai frecvent raportate au fost hemoragia,
trombocitopenia şi trombocitoza (vezi pct. 4.4 şi „Descrierea reacţiilor adverse selectate”
mai jos).
A fost raportată pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA) în asociere cu
tratamentul cu enoxaparină (vezi pct. 4.4).
Alte reacţii adverse observate în cadrul studiilor clinice şi cele raportate din experienţa după
punerea pe piaţă (* indică reacţii din experienţa după punerea pe piaţă) sunt detaliate mai jos.
Frecvenţele sunt definite după cum urmează: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <
1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); şi foarte rare
(<1/10000) sau cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În
cadrul fiecărei categorii a clasificării pe aparate, sisteme şi organe, reacţiile adverse sunt
prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.
Tulburări hematologice şi limfatice
- Frecvente: hemoragie, anemie hemoragică*, trombocitopenie, trombocitoză
- Rare: eozinofilie*, cazuri de trombocitopenie imuno-alergică, cu tromboză; în unele
dintre acestea, tromboza s-a complicat cu infarct de organ sau ischemie la nivelul unui
membru (vezi pct. 4.4).
Tulburări ale sistemului imunitar
- Frecvente: reacţie alergică
- Rare: reacţii anafilactice/anafilactoide, inclusiv şoc*.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee*.

-

Tulburări vasculare
- Rare: hematom spinal* (sau hematom intrarahidian). Aceste reacţii au determinat leziuni
neurologicede diferite grade, inclusiv paralizie de lungă durată sau permanentă (vezi pct.
4.4).
Tulburări hepatobiliare
- Foarte frecvente: creştere a valorilor enzimelor hepatice (în special ale transaminazelor >3
ori limitasuperioară a valorilor normale)
- Mai puţin frecvente: leziuni hepatocelulare*
- Rare: leziuni colestatice hepatice*.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente: urticarie, prurit, eritem
Mai puţin frecvente: dermatită buloasă
Rare: alopecie*, vasculită cutanată*, necroză cutanată*, care apar de obicei la locul
injectării (aceste manifestări au fost precedate, de obicei, de purpură sau plăci

-

-

eritematoase, infiltrate şi dureroase). Noduli* la nivelul locului de injectare (noduli
inflamatori, care nu erau incluziuni chistice de enoxaparină).
Se remit după câteva zile şi nu trebuie să determine întreruperea tratamentului.
Frecvență necunoscută: pustuloză exantematică generalizată acută (PEGA).

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Rare: osteoporoză* după tratamentul de lungă durată (mai lung de 3 luni).

-

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
- Frecvente: hematom la nivelul locului de injectare, durere la nivelul locului de injectare,
alte reacţii la nivelul locului de injectare (cum sunt edem, hemoragie, hipersensibilitate,
inflamaţie, noduli, durere sau reacţii)
- Mai puţin frecvente: iritaţie locală, necroză cutanată la nivelul locului de injectare.
Investigaţii diagnostice
Rare: hiperkaliemie* (vezi pct. 4.4 şi 4.5).

-

Descrierea reacţiilor adverse selectate
Hemoragii
Acestea au inclus hemoragii majore, raportate la cel mult 4,2% din pacienţi (pacienţi cărora li sau efectuat intervenţii chirurgicale). Unele dintre aceste cazuri au fost letale. La pacienţii cărora li
s-au efectuat intervenţii chirurgicale, complicaţiile hemoragice au fost considerate majore: (1)
dacă hemoragia a provocat un eveniment semnificativ clinic, sau (2) dacă a fost asociată cu
scăderea valorilor hemoglobinei ≥2 g/dl sau cu transfuzia a 2 sau mai multe unităţi de sânge.
Hemoragiile retroperitoneală şi intracraniană au fost considerate întotdeauna majore.
Similar altor anticoagulante, hemoragia poate să apară în prezenţa factorilor de risc asociaţi,
cum sunt: leziuni de organ care predispun la sângerare, proceduri invazive sau utilizarea în
asociere cu medicamente care afectează hemostaza (vezi pct. 4.4 şi 4.5).
Clasificare
a pe
aparate,
sisteme şi
organe

Tulburări
hematologic
e şi limfatice

Profilaxia la
pacienţii cărora
li s-au efectuat
intervenţii
chirurgical
e

Profilaxia
la pacienţii
cu
afecţiuni
medicale

Foarte frecvente: Frecvente:
Hemoragie α
Hemoragie α
Rare:
Hemoragie
retroperitoneală

Tratamentul
pacienţilor cu
TVP, cu sau
fără EP

Tratamentul
pacienţilor cu
angină
pectorală
instabilă şi
IM fără undă
Q
Foarte frecvente: Frecvente:
Hemoragie α
Hemoragie α

Tratamentul
pacienţilor
cu STEMI
acut

Mai puţin
Rare:
frecvente:
Hemoragie
Hemoragie
retroperitoneală
intracraniană,
Hemoragie
retroperitoneală

Mai puţin
frecvente:
Hemoragie
intracraniană,
Hemoragie
retroperitoneală

Frecvente:
Hemoragie α

α: cum sunt hematom, echimoze altele decât cele de la locul de injectare, hematom post-traumatic,hematurie,
epistaxis şi hemoragie gastro-intestinală.

Trombocitopenie şi trombocitoză
Clasificare pe
aparate,
sisteme şi
organe

Tulburări
hematologice
şi limfatice

Profilaxia la
pacienţii cărora li
s-au efectuat
intervenţii
chirurgicale

Profilaxia la
pacienţii cu
afecţiuni medicale

Tratamentul
pacienţilor cu
TVP, cu sau fără
EP

Foarte frecvente:
Trombocitozăβ

Mai puţin
frecvente:
Trombocitopenie

Foarte frecvente:
Trombocitozăβ

Frecvente:
Trombocitopenie

Frecvente:
Trombocitopenie

Tratamentul
pacienţilor
cu angină
pectorală
instabilă şi
IM fără
undă Q
Mai puţin
frecvente:
Trombocitopenie

Tratamentul
pacienţilor cu
STEMI acut

Frecvente:
Trombocitozăβ
Trombocitopenie
Foarte rare:
Trombocitopenie
imuno-alergică

β: Creşterea numărului de trombocite >400000/l

Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea enoxaparinei sodice la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite (vezi pct.
4.2).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Aceasta
permite monitorizarea în continuare a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din
domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacții adverse suspectate, prin intermediul
sistemului național de raportare disponibil pe site-ul oficial al Agenției Medicamentului și
Dispozitivelor Medicale la următoarea adresă web: www.amdm.gov.md sau e-mail:
[email protected].
Supradozaj
Supradozajul accidental în urma administrării de enoxaparină sodică poate duce la complicații
hemoragice. Enoxaparina sodică injectată poate fi în mare măsură neutralizată prin injecția
intravenoasă lentă de sulfat de protamină (soluție 1%). Doza de sulfat de protamină trebuie să
fie egală cu doza de enoxaparină sodică injectată: 1 mg de sulfat de protamină ar trebui
administrat pentru a neutraliza 1 mg de enoxaparină sodică, dacă enoxaparina sodică a fost
administrată în ultimele 8 ore. O perfuzie de 0,5 mg de protamină pentru fiecare 1 mg de
enoxaparină sodică poate fi administrată dacă enoxaparina sodică a fost administrată cu mai
mult de 8 ore înainte de administrarea protaminei sau dacă s-a determinat că este necesară o a
doua doză de protamină. A doua perfuzie de 0,5 mg de sulfat de protamină pentru fiecare 1 mg
de enoxaparină sodică poate fi administrată dacă aPTT-ul măsurat la 2 până la 4 ore după prima
perfuzie rămâne prelungit.
4.9

Dacă au trecut cel puțin 12 ore de la ultima injecție de enoxaparină sodică, administrarea de
protamină poate să nu fie necesară; totuși, chiar și cu doze mai mari de protamină, aPTT-ul
poate rămâne mai prelungit decât după administrarea de heparină. În toate cazurile, activitatea
anti-Xa nu este niciodată complet neutralizată (maximum aproximativ 60%). Trebuie avută o
grijă deosebită pentru a evita supradozajul cu sulfat de protamină. Administrarea de sulfat de
protamină poate cauza reacții hipotensive severe și anafilactoide. Deoarece au fost raportate
reacții fatale, adesea asemănătoare anafilaxiei, în cazul sulfatului de protamină, acesta trebuie
administrat doar atunci când tehnicile de resuscitare și tratamentul șocului anafilactic sunt
disponibile imediat. Pentru informații suplimentare, consultați informațiile de prescriere pentru
sărurile de protamină.

Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi
gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest
medicament.
Dacă sunteţi gravidă şi aveţi o proteză valvulară cardiacă, este posibil să aveţi un risc crescut
de apariţie a cheagurilor de sânge. Medicul dumneavoastră trebuie să discute despre acesta
cu dumneavoastră.
Dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră pentru
sfaturi înainte de a utiliza acest medicament.