Fișă tehnică · Difors 160 mg/5 mg, comprimate filmate

Doze

Doza recomandată de Difors este de un comprimat pe zi.

Difors 5 mg/160 mg poate fi administrat pacienţilor a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat prin monoterapie cu amlodipină 5 mg sau valsartan 160 mg.

Difors 10 mg/160 mg poate fi administrat pacienţilor a căror tensiune arterială nu este controlată adecvat prin monoterapie cu amlodipină 10 mg sau valsartan 160 mg.

Difors poate fi administrat cu sau fără alimente.

Se recomandă ajustarea individuală a dozelor componentelor (şi anume amlodipină şi valsartan) înainte de alegerea combinaţiei cu doză fixă. Poate fi avută în vedere trecerea directă de la monoterapie la combinaţia cu doză fixă când se consideră adecvat din punct de vedere clinic.

Pacienţii cărora li se administrează valsartan şi amlodipină în monoterapie pot fi trecuţi la tratamentul cu Difors având componentele în aceleaşi doze.

Insuficienţă renală

Nu există date clinice disponibile privind administrarea la pacienţi cu insuficienţă renală severă. Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice a potasiului şi ale creatininei în cazul insuficienţei renale moderate.

Insuficienţă hepatică

Administrarea Difors este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3). Se recomandă prudenţă la administrarea preparatului Difors pacienţilor cu insuficienţă hepatică sau cu tulburări biliare obstructive (vezi pct. 4.4). La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată fără colestază, doza maximă recomandată este de 80 mg valsartan. Nu au fost elaborate recomandări cu privire la dozele de amlodipină pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Când pacienţii hipertensivi (vezi pct. 4.1) cu insuficienţă hepatică trec la tratamentul cu amlodipină sau Difors, trebuie utilizată cea mai mică doză recomandată de amlodipină ca monoterapie sau ca parte a terapiei complexe.

Pacienţii vârstnici (vârsta de 65 ani şi peste)

Este necesară prudenţă când se cresc dozele la pacienţii vârstnici. Când pacienţii vârstnici hipertensivi (vezi pct. 4.1) cu insuficienţă hepatică trec la tratamentul cu amlodipină sau Difors, trebuie utilizată cea mai mică doză recomandată de amlodipină ca monoterapie sau ca parte a terapiei complexe.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Difors la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date.

Mod de administrare

Orală.

Preparatul Difors se administrează cu o cantitate mică de apă.

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni frecvente ale acestei combinaţii
4

Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile Difors cu alte medicamente.
A se avea în vedere în cazul utilizării concomitente
Alte medicamente antihipertensive
Medicamentele antihipertensive utilizate frecvent (de exemplu alfablocante, diuretice) şi alte
medicamente care pot determina reacţii adverse hipotensive (de exemplu antidepresive triciclice,
alfablocante utilizate în tratamentul hiperplaziei benigne de prostată) pot creşte efectul antihipertensiv
al combinaţiei.
Interacţiuni legate de amlodipină
Administrare concomitentă nerecomandată
Grepfrut sau suc de grepfrut
Nu este recomandată administrarea amlodipinei cu grepfrut sau suc de grepfrut deoarece
biodisponibilitatea poate fi crescută la unii pacienţi, determinând potenţarea efectelor de reducere a
tensiunii arteriale.
Se recomandă prudenţă în cazul utilizării concomitente
Inhibitori CYP3A4
Administrarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori puternici sau moderaţi ai CYP3A4 (inhibitori de
protează, antifungice cu structură azolică, macrolide cum sunt eritromicina sau claritromicina, verapamil
sau diltiazem) poate determina creşterea uşoară până la semnificativă a expunerii la amlodipină.
Semnificaţia clinică a acestor variaţii ale farmacocineticii poate fi mai pronunţată la pacienţii vârstnici.
Astfel, pot fi necesare monitorizarea clinică şi ajustarea dozelor.
Inductorii CYP3A4 (medicamente anticonvulsivante [cum sunt carbamazepină, fenobarbital, fenitoină,
fosfenitoină, primidonă], rifampicină, Hypericum perforatum)
La administrarea concomitentă a inductorilor CYP3A4 concentrația de amlodipină în plasmă poate varia.
Deci, tensiunea arterială trebuie monitorizată și doza ajustată în timpul și după utilizarea concomitentă,
în special în cazul inductorilor puternici ai CYP3A4 (de exemplu, rifampicină, Hypericum perforatum).
Simvastatină
Administrarea concomitentă de doze multiple de amlodipină 10 mg împreună cu simvastatină 80 mg a
determinat o creştere cu 77% a expunerii la simvastatină comparativ cu administrarea de simvastatină în
monoterapie. Se recomandă limitarea dozei de simvastatină la 20 mg zilnic la pacienţii cărora li se
administrează amlodipină.
Dantrolen (perfuzie)
La animale, după administrarea de verapamil şi administrarea intravenoasă de dantrolen, sunt observate
cazuri de fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular în asociere cu hiperpotasemie. Din cauza
riscului de hiperpotasemie, la pacienţi cu predispoziţie pentru hipertermia malignă şi la cei trataţi pentru
hipertermie malignă, se recomandă evitarea administrării concomitente de blocante ale canalelor de
calciu, cum este amlodipina.
A se avea în vedere în cazul utilizării concomitente
Alte informaţii
În studiile clinice de interacţiune, amlodipina nu a influenţat farmacocinetica atorvastatinei, digoxinei,
warfarinei sau ciclosporinei.
Interacţiuni legate de valsartan
Nu se recomandă utilizarea concomitentă
Litiu
5

S-au raportat creşteri reversibile ale concentraţiei plasmatice şi toxicităţii litiului în timpul administrării
concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, inclusiv valsartan. Prin urmare, se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiilor plasmatice ale litiului în timpul administrării concomitente. Dacă se administrează şi un
diurectic, riscul apariţiei toxicităţii litiului poate continua să crească la administrarea Difors.
Diuretice care reţin potasiu, suplimente cu potasiu, substituente minerale pentru regim hiposodat care
conţin potasiu sau alte medicamente care pot creşte concentraţia plasmatică a potasiului
În cazul în care se prescrie un medicament care afectează concentraţia potasiului în asociere cu valsartan,
se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale potasiului.
Se recomandă prudenţă în cazul utilizării concomitente
Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv inhibitori selectivi COX-2, acid
acetilsalicilic (>3 g/zi), şi AINS non-selective
Când antagoniştii angiotensinei II se administrează concomitent cu AINS poate apare atenuarea efectului
antihipertensiv. Suplimentar, utilizarea concomitentă de antagonişti ai angiotensinei II şi AINS poate
determina creşterea riscului de afectare a funcţiei renale şi creşterea concentraţiei plasmatice a potasiului.
Astfel, se recomandă monitorizarea funcţiei renale la începutul tratamentului, precum şi hidratarea
adecvată a pacientului.
Inhibitori ai transportorului de captare (rifampicină, ciclosporină) sau transportorului de eflux
(ritonavir)
Rezultatele unui studiu in vitro la ţesutul hepatic uman au indicat faptul că valsartanul este un substrat al
transportorului de captare hepatică OATP1B1 şi al transportorului de eflux hepatic MRP2. Administrarea
concomitentă a inhibitorilor transportorului de captare (rifampicină, ciclosporină) sau ai transportorului
de eflux (ritonavir) pot creşte expunerea sistemică la valsartan.
Blocarea dublă a SRAA cu ARA, inhibitori ECA sau aliskiren
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a SRAA, prin administrarea
concomitentă a inhibitorilor ECA, BRA sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a
reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra
SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 și 5.1).
Alte substanţe
În monoterapie cu valtarsan nu s-au observat interacţiuni semnificative din punct de vedere clinic cu
următoarele substanţe: cimetidină, warfarină, furosemid, digoxin, atenolol, indometacin,
hidroclorotiazidă, amlodipină, glibenclamid.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă,
adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi gravidă (sau intenționați să
ramâneți gravidă).
În mod normal, medicul dumneavoastră vă va sfătui să opriţi administrarea preparatului Difors înainte
să rămâneţi gravidă sau imediat ce aţi aflat că sunteţi gravidă; de asemenea, vă va sfătui să luaţi un alt
preparat în loc de preparatul Difors. Preparatul Difors nu este recomandat la începutul sarcinii (primele
3 luni) şi nu trebuie administrat după 3 luni de sarcină, deoarece poate provoca vătămări grave copilului
dumneavoastră dacă este utilizat după cea de-a treia lună de sarcină.
Alăptarea
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi. S-a demonstrat că amlodipina
se excretă în lapte matern în cantități mici. Difors nu este recomandată pentru femeile care alăptează şi
medicul dumneavoastră vă poate recomanda un alt tratament dacă doriţi să alăptaţi, în special în cazul în
care copilul dumneavoastră este nou-născut sau a fost născut prematur.
3