Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).
Acțiune farmacologică
Clafen forte conţine ca substanţă activă diclofenac care face parte din clasa de medicamente cunoscute sub denumirea de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) de uz local. 1 Este utilizat la adulţi, în tratamentul local simptomatic pentru reducerea durerii şi inflamaţiei: - musculare sau osteoarticulare de origine reumatică; - în cazul edemelor postoperatorii şi posttraumatice (de exemplu entorse); - musculare sau osteoarticulare de natură traumatică (traumatisme uşoare ale tendoanelor, muşchilor, ligamentelor etc.). 2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Clafen forte Nu utilizaţi Clafen forte -dacă sunteţi alergic la diclofenac sodic, la alte antiinflamatoare nesteroidiene sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6); -dacă aveţi leziuni cutanate, cum sunt: dermatoze umede, eczeme, leziuni infectate, arsuri, plăgi; -dacă aţi avut crize de astm bronşic, urticarie sau rinită alergică la acid acetilsalicilic sau la alte antiinflamatoare nesteroidiene; -dacă sunteţi în ultimele 4 luni de sarcină. Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizaţi Clafen forte, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Nu aplicaţi Clafen forte la nivelul mucoaselor, mai ales la nivel ocular. Nu aplicaţi Clafen forte la nivelul unor zone cu leziuni sau plăgi ale pielii. Dacă apare o erupţie pe piele după aplicarea diclofenacului, întrerupeţi imediat tratamentul. Nu aplicaţi Clafen forte la nivelul unor suprafeţe întinse de piele şi timp îndelungat deoarece nu poate fi exclusă apariţia reacţiilor adverse generale, cunoscute în cazul formelor orale de diclofenac. Dacă utilizaţi Clafen forte timp îndelungat: trebuie să purtaţi mănuşi când aplicaţi gelul. Nu aplicaţi Clafen forte sub pansament ocluziv. Copii și adolescenți Produsul nu se administrează la copii, datorită absenţei studiilor privind siguranţa şi eficacitatea. Clafen forte împreună cu alte medicamente 2 Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau sar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Utilizarea împreună cu alte AINS, inclusiv cu diclofenac, poate creşte riscul apariţiei reacţiilor adverse. Sarcina, alăptarea şi fertilitatea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza acest medicament. În primele 5 luni de sarcină puteţi să utilizaţi Clafen forte numai la recomandarea medicului, dacă este absolut necesar. Începând din luna a 6-a , este contraindicată utilizarea Clafen forte. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Clafen forte nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Acest medicament conţine propilenglicol 50 mg/g gel, care poate determina iritaţie cutanată, alcool benzilic 10 mg/g gel, care poate determina iritație locală de intensitate medie şi etanol 48mg/g gel, care poate cauza senzaţie de arsură pe pielea cu leziuni. 3. Cum să utilizaţi Clafen forte Utilizaţi întotdeauna Clafen forte exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Clafen forte este destinat administrării pe piele. Adulţi Clafen forte se administrează de 3 - 4 ori pe zi la nivelul zonei afectate. Doza administrată la fiecare aplicare variază în funcţie de suprafaţa zonei afectate, fiind de aproximativ 2 - 4 g gel (corespunzător la aproximativ 5 - 10 cm gel). Pentru a realiza absorbţia gelului efectuaţi un masaj uşor şi prelungit la nivelul zonei dureroase şi/sau inflamate. După fiecare aplicare, spălaţi mâinile cu apă şi săpun. Cu excepţia unor cazuri strict recomandate, în cazul traumatismelor de ţesuturi moi sau reumatismului abarticular, gelul nu trebuie utilizat mai mult de 14 zile, iar în cazul durerilor din artrite, pe o perioadă mai mare
Doze și mod de administrare
Clafen forte este destinat administrării cutanate.
1
Adulţi
Clafen forte se administrează de 3 - 4 ori pe zi la nivelul zonei afectate. Doza administrată la fiecare aplicare variază în funcţie de suprafaţa zonei afectate fiind de aproximativ 2 - 4 g gel (corespunzător la aproximativ 5 - 10 cm gel). Pentru a realiza absorbţia gelului se efectuează un masaj uşor şi prelungit la nivelul zonei dureroase şi/sau inflamate.
După fiecare aplicare, mâinile se spală cu apă şi săpun.
Cu excepţia unor cazuri strict recomandate, în cazul traumatismelor de ţesuturi moi sau reumatismului abarticular, gelul nu trebuie utilizat mai mult de 14 zile, iar în cazul durerilor din artrite, pe o perioadă mai mare de 28 zile.
Dacă după 5 zile de tratament nu se observă ameliorarea simptomelor sau acestea se agravează, pacientul trebuie să se prezinte la medic care va reevalua tratamentul.
Copii şi adolescenţi
Clafen forte nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi, datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.