Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

Fișă tehnică · Ceftriaxon 1 g, pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).

  • Cod ATC: J01DD04
  • Forma farmaceutică: pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
  • Concentrație: 1 g

Acțiune farmacologică

Ceftriaxona este un antibiotic care se administrează adulţilor şi copiilor (inclusiv nou-născuţilor). Acesta acţionează prin distrugerea bacteriei care determină apariţia infecţiei. Acest medicament aparţine unui grup de medicamente denumite cefalosporine. Ceftriaxon este indicat pentru tratamentul infecţiilor: • de la nivelul creierului (meningită); • plămânilor; • urechii medii; • de la nivelul abdomenului sau peretelui abdominal (peritonită); • tractului urinar şi rinichilor; • de la nivelul oaselor şi articulaţiilor; • pielii şi ţesuturilor moi; • din sânge; • de la nivelul inimii. Ceftriaxon poate fi administrat: • pentru tratamentul anumitor infecţii cu transmitere sexuală (gonoree şi sifilis); • pentru tratamentul pacienţilor cu un număr scăzut de celule albe ale sângelui (neutropenie) care au febră din cauza unei infecţii bacteriene; • pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu infecţii la nivelul plămânilor, însoţite de bronşită cronică; • pentru tratamentul bolii Lyme (cauzată de înţepătura de căpuşă) la adulţi şi la copii, inclusiv la nou-născuţi cu vârsta de peste 15 zile; 1 • pentru a preveni infecţiile care pot apărea în timpul intervenţiilor chirurgicale. 2. CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI CEFTRIAXON Nu trebuie să vi se administreze Ceftriaxon dacă: • Sunteţi alergic la ceftriaxonă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). • Aţi avut o reacţie alergică bruscă sau severă la penicilină sau la antibiotice asemănătoare (precum cefalosporine, carbapeneme sau monobactami). Semnele includ umflarea bruscă a gâtului sau feţei, care poate determina dificultate la respiraţie sau la înghiţire, umflarea bruscă a mâinilor, picioarelor şi gleznelor, durere în piept, precum şi o erupţie severă pe piele, care se extinde rapid. • Sunteţi alergic la lidocaină şi vi se administrează ceftriaxonă sub formă de injecţie la nivelul unui muşchi. Ceftriaxon nu trebuie administrat la nou-născuţi dacă: • Nou-născutul este prematur. • Nou-născutul (până la 28 zile) are anumite probleme ale sângelui sau icter (îngălbenirea pielii sau a albului ochilor) sau urmează să i se administreze într-una din vene un alt medicament injectabil care conţine calciu. Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizaţi Ceftriaxon, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă: • vi s-a administrat recent sau urmează să vi se administreze medicamente care conţin calciu; • aţi avut recent diaree după ce vi s-a administrat un medicament antibiotic. Dacă aţi avut vreodată afecţiuni ale intestinului, în special colită (inflamaţia intestinului); • suferiţi sau aţi suferit de o combinaţie aleatorie a următoarelor simptome: erupţie cutanată, eritem, vezicule la nivelul buzelor, ochilor sau gurii, exfolierea pielii, febră ridicată, simptome asemănătoare celor de gripă, niveluri crescute ale enzimelor hepatice depistate la testele sanguine sau o creştere a unui anumit tip de celule albe (eozinofilie) şi inflamarea ganglionilor limfatici (semne de reacţii cutanate severe, vezi de asemenea, punctul 4 „

Doze și mod de administrare

Doza depinde de tipul, localizarea şi severitatea infecţiei, susceptibilitatea agentului patogen şi de vârsta şi starea funcţiei hepato-renale ale pacientului.

Dozele recomandate în tabelele de mai jos sunt dozele recomandate în general în aceste indicaţii. În cazuri foarte severe trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat.

Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg)

Doza*Frecvenţa administrării**Indicaţii terapeutice
1-2 g1 dată pe ziPneumonie comunitară. Exacerbări acute ale bolii pulmonare obstructive cornice. Infecţii intraabdominale. Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită).
2 g1 dată pe ziPneumonie nosocomială. Infecţii complicate ale pielii şi ţesuturilor moi. Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor.
2-4 g1 dată pe ziPacienților cu neutropenie și febră, provocate de infecția bacteriană. Endocardită bacteriană. Meningită bacteriană.

* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat.

** Administrarea de două ori pe zi poate fi luată în considerare atunci când se administrează doze mai mari de 2 g pe zi.

Indicaţii pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg) pentru care sunt necesare scheme de tratament specifice:

Otită medie acută

De regulă, este suficientă o doză unică de 1-2 g preparat, administrată intramuscular. Date limitate sugerează faptul că în cazurile severe sau eşuarea tratamentului anterior, ceftriaxona poate fi eficace dacă se administrează intramuscular o doză de 1-2 g pe zi, timp de 3 zile.

Profilaxia preoperatorie a infecţiilor asociate intervenţiilor chirurgicale 2 g ca doză unică administrată preoperator.

Gonoree 0,5 g ca doză unică.

Sifilis

Dozele recomandate sunt de 0,5 g-1 g, administrate o dată pe zi, se pot creşte la 2 g pe zi în cazul neurosifilisului, timp de 10-14 zile. Recomandările privind dozele administrate pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale și locale.

2 Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III]) Se va utiliza în doza de 2 g o dată pe zi, timp de 14-21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale și locale.

4.2.2. Grupe speciale de pacienţi

Pacienţi vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici dacă funcţia renală şi funcţia hepatică este normală.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

Datele disponibile nu indică necesitatea ajustării dozei de ceftriaxonă în caz de insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, dacă funcţia renală nu este afectată. Nu au fost efectuate studii clinice pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Datele disponibile nu sugerează necesitatea ajustării dozei de ceftriaxonă la pacienţii cu insuficienţă renală, dacă funcţia hepatică nu este afectată. În caz de insuficienţă renală preterminală (clearance-ul creatininei < 10 ml/minut), doza de ceftriaxonă nu trebuie să depăşească 2 g pe zi. La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă nu este necesară suplimentarea dozei după efectuarea dializei. Ceftriaxona nu este eliminată prin dializă peritoneală. Este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea medicamentului.

Pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică severă

La pacienţii cu disfuncţie renală şi hepatică severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea medicamentului.

4.2.3. Copii şi adolescenţi

Nou-născuţi, sugari şi copii cu vârsta de 15 zile până la 12 ani (< 50 kg)

Doza*Frecvenţa administrării**Indicaţii terapeutice
50-80 mg/kg greutate corporală1 dată pe ziInfecţii intraabdominale. Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită). Pneumonie comunitară. Pneumonie nosocomială.
50-100 mg/kg (doza maximă - 4 g)1 dată pe ziInfecţii complicate ale pielii şi ale ţesuturilor moi . Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor. Pacienţi cu neutropenie şi cu febră, care este determinată de o infecţie bacteriană.
80-100 mg/kg (doza maximă - 4 g)1 dată pe ziMeningită bacteriană.
100 mg/kg (doza maximă - 4 g)1 dată pe ziEndocardită bacteriană.

* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat.

** Administrarea de două ori pe zi poate fi luată în considerare atunci când se administrează doze mai mari de 2 g pe zi.

3 Indicaţii pentru nou-născuţi, sugari şi copii cu vârsta între 15 zile şi 12 ani (< 50 kg) care necesită scheme de tratament specifice:

Otită medie acută

De obicei, este suficientă o doză de 50 mg/kg de preparat, administrată intramuscular. Date limitate sugerează faptul că în cazurile severe sau eșuarea tratamentului iniţial, ceftriaxona poate fi eficace dacă se administrează intramuscular în doză de 50 mg/kg pe zi, timp de 3 zile.

Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale 50-80 mg/kg ca doză unică, administrată preoperator.

Sifilis

Dozele recomandate sunt de 75-100 mg/kg o dată pe zi, timp de 10-14 zile. Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale și locale.

Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III]) Se va utiliza în doze de 50-80 mg/kg o dată pe zi, timp de 14-21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale şi locale.

Nou-născuţi cu vârsta între 0-14 zile

Ceftriaxona este contraindicată la nou-născuţii prematuri, până la vârsta de 41 săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta cronologică).

Doza*Frecvenţa administrării**Indicaţii terapeutice
20-50 mg/kg greutate corporală1 dată pe ziInfecţii intraabdominale Infecţii complicate ale pielii şi ţesuturilor moi. Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită). Pneumonie comunitară. Pneumonie nosocomială. Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor. Pacienţi cu neutropenie şi febră, care este determinată de o infecţie bacteriană.
50 mg/kg greutate corporală1 dată pe ziMeningită bacteriană. Endocardită bacteriană.

* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului de doze recomandat. Doza zilnică maximă de 50 mg/kg nu trebuie depăşită.

Indicaţii pentru nou-născuţii cu vârsta între 0-14 zile care necesită scheme de tratament specifice:

Otită medie acută

De regulă, este suficientă o doză unică de preparat de 50 mg/kg, care se administrează intramuscular.

Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale 20-50 mg/kg ca doză unică, administrată preoperator.

4 Sifilis

Doza recomandată este de 50 mg/kg o dată pe zi, timp de 10-14 zile. Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale și locale.

Durata tratamentului

Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia bolii. Administrarea ceftriaxonei trebuie continuată timp de 48-72 de ore după ce pacientul devine afebril sau au fost obţinute dovezi ale eradicării infecției bacteriene.

4.2.4. Mod de administrare

Ceftriaxona trebuie administrată sub forma unei perfuzii intravenoase, timp de cel puțin 30 de minute (modul de administrare preferabil), intravenos în bolus, lent, timp de 5 minute sau intramuscular (infecții profunde).

Administrarea prin perfuzie intravenoasă trebuie efectuată timp de 5 minute, preferabil în venele de calibru mare.

Dozele intravenoase de 50 mg/kg sau mai mult la sugari și copii sub vârsta de 12 ani trebuie administrate prin perfuzie. La nou-născuţi perfuzia ar trebui să dureze mai mult de 60 de minute, pentru a reduce riscul potenţial de encefalopatie bilirubinică.

Administrarea intramusculară trebuie efectuată în muşchii mari; într-un muşchi se va administra cel mult de 1 g. Ceftriaxona se va administra intramuscular în cazurile când nu este posibilă administrarea intravenoasă a medicamentului sau calea intramusculară de administrare este preferabilă pentru pacient.

În cazul injecţiilor intramusculare, imediat după injectare se va trage pistonul seringii (nu trebuie să apară sânge) pentru a se asigura că acul nu a nimerit într-un vas sanguin. Se recomandă utilizarea soluţiilor proaspăt preparate.

Ceftriaxona este contraindicată nou-născuţi, dacă este necesară administrarea de preparate cu conţinut de calciu sau soluţii de calciu, din cauza riscului de precipitate de ceftriaxonă-calciu în plămâni şi rinichi.

Din cauza riscului de formare a precipitatelor, soluţiile care conţin calciu (soluţia Ringer, soluţia Hartman) nu trebuie utilizate pentru dizolvarea ceftriaxonei.

De asemenea, apariţia de precipitate de săruri de calciu ale ceftriaxonei se poate produce la amestecarea medicamentului cu soluţii care conţin calciu într-un singur sistem de perfuzie intravenoasă. De aceea, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu nu trebuie amestecate sau utilizate concomitent.

Pentru prevenirea preoperatorie a infecţiilor chirurgicale, ceftriaxona trebuie administrată cu 30-90 minute înainte de intervenţia chirurgicală.

Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Interacțiuni

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Soluţiile perfuzabile care conţin calciu, cum sunt soluţia Ringer sau soluţia Hartman, nu trebuie
utilizate pentru a reconstitui conţinutul flacoanelor de Ceftriaxon sau pentru a dilua ulterior
conţinutul flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un
precipitat. Precipitatul de calciu-ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este
amestecată cu soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Ceftriaxona nu
trebuie administrată simultan cu soluţii pentru administrare intravenoasă care conţin calciu, inclusiv
cu perfuziile continue care conţin calciu, cum sunt perfuziile pentru nutriţie parenterală prin
intermediul unui tub în formă de Y. Cu toate acestea, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu pot fi
administrate secvenţial una după alta la toate categoriile de pacienţi, cu excepţia nou-născuţilor,
dacă liniile de perfuzare sunt bine spălate intre perfuzii cu un lichid compatibil. Studiile in vitro
care au utilizat plasmă de la adulţi şi plasmă din sangele cordonului ombilical al nou-născuţilor au
demonstrat că nou-născuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitatelor de calciu-ceftriaxonă
(vezi pct. 4.2, 4.3, 4.4, 4.8 şi 6.2).
Administrarea concomitentă cu anticoagulante orale poate creşte efectul de tip antivitamină K şi
riscul de sângerare. Se recomandă ca, atât în timpul, cât şi după tratamentul cu ceftriaxonă, valoarea
Raportului Internaţional Normalizat (INR) să fie monitorizată frecvent, iar posologia
medicamentului cu efect de tip antivitamină K să fie ajustată corespunzător (vezi pct. 4.8).
Există dovezi contradictorii privind o potenţială creştere a toxicităţii renale a aminoglicozidelor
atunci când se administrează concomitent cu cefalosporinele. În aceste cazuri, practica medicală
recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor de aminoglicozidă (şi a funcţiei renale).
Într-un studiu in vitro, au fost observate efecte antagoniste la administrarea cloramfenicolului in
asociere cu ceftriaxona. Relevanţa clinică a acestui aspect nu este cunoscută.
Nu au fost raportate interacţiuni între ceftriaxonă şi medicamentele care conţin calciu cu
administrare orală sau interacţiuni intre ceftriaxona administrată intramuscular şi medicamentele
care conţin calciu (administrate pe cale intravenoasă sau orală).
Rar, la pacienţii trataţi cu ceftriaxonă, se pot obţine rezultate fals-pozitive ale testului Coombs.
9

Ceftriaxona, ca şi alte antibiotice, poate conduce la rezultate fals-pozitive ale testului pentru
galactozemie.
De asemenea, metodele neenzimatice de determinare a glucozei în urină pot da rezultate falspozitive. De aceea, determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu ceftriaxonă trebuie
efectuată prin metode enzimatice.
Nu a fost observată afectarea funcţiei renale după administrarea concomitentă de doze mari de
ceftriaxonă şi medicamente diuretice (de exemplu furosemid).
Administrarea simultană de probenecid nu scade eliminarea ceftriaxonei.

Sarcină și alăptare

Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale pentru recomandări înainte de a lua
acest medicament.
Medicul dumneavoastră va evalua beneficiul tratamentului dumneavoastră cu Ceftriaxon în raport
cu riscul la care este expus copilul dumneavoastră.

Insuficiență renală

insuficienţă renală La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară reducerea dozei de ceftriaxonă dacă funcţia hepatică nu este afectată. Numai în cazurile de insuficienţă renală preterminală (clearance-ul creatininei sub 10 ml/minut), doza de ceftriaxonă nu trebuie să depăşească 2 g pe zi. La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă nu este necesară suplimentarea dozei după efectuarea dializei. Ceftriaxona nu este eliminată prin dializă peritoneală sau hemodializă. Este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea. Pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică severe La pacienţii cu disfuncţie renală şi hepatică severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.