Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

Fișă tehnică · Bethagen® 0.5 mg/1 mg/g, cremă

Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).

  • Cod ATC: D07CC01
  • Forma farmaceutică: cremă
  • Concentrație: 0.5 mg/1 mg/g

Acțiune farmacologică

Ce este Bethagen cremă şi pentru ce se utilizează Bethagen cremă este un medicament combinat de betametazonă și gentamicină pentru aplicare topică. Betametazona este un medicament corticosteroid care acționează ca agent antiinflamator. Aplicată pe piele, ameliorează simptomele bolilor alergice și inflamatorii ale pielii, cum ar fi mâncărimea, arsura și durerea. Gentamicina este un antibiotic care acționează împotriva multor germeni bacterieni ai pielii. Bethagen cremă este indicat pentru tratamentul afecțiuni cutanate inflamatorii și pruritice care necesită tratament cu un glucocorticoid cu acțiune puternică și sunt infectate cu organisme patogene sensibile la gentamicină. Bethagen cremă aparține grupului de medicament precum: corticosteroizi cu potenţă mare în combinaţii cu antibiotice. Baza cremei Bethagen asigură protecție sporită datorită valorii pH-ului de aprox. 5 care corespunde cu cea a pielii sănătoase și susține procesul de vindecare. Bethagen cremă este potrivit pentru pielea grasă și eczemă. Crema nu lasă practic nici un reziduu și împiedică uscarea excesivă a pielii datorită conținutului de parafină, parafină albă moale.

Doze și mod de administrare

În general, 1-2 aplicații pe zi sunt suficiente. Frecvența aplicațiilor trebuie determinată de medic pe baza severității afecțiunii și poate fi redusă în cursul terapiei prin ameliorarea simptomelor. Bethagen cremă se aplică sub formă de peliculă fină astfel încât să acopere complet întreaga suprafaţă de piele afectată și se freacă ușor.

Pentru aplicare cutanată.

În cazul bolilor cronice, tratamentul trebuie continuat o perioadă de timp după remisia completă pentru a exclude recăderea.

Durata tratamentului depinde de extinderea și tipul bolii, cu toate acestea, dacă răspunsul clinic nu este realizat în decurs de 3-4 săptămâni, diagnosticul trebuie reevaluat.

Durata tratamentului cu Bethagen nu trebuie să depășească 7-10 zile (7 zile la copii).

Imediat ce este justificată medical (de exemplu, o dermatoză care necesită un glucocorticoid cu acțiune puternică sau o suprainfecție cu organisme sensibile la gentamicină nu mai este prezentă), tratamentul trebuie continuat pe baza tratamentului cu un singur agent cu un glucocorticoid (posibil un glucocorticoid topic cu acțiune mai slabă) sau cu un antibiotic.

Interacțiuni

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Din cauza potențialului de inactivare reciprocă, Bethagen cremă nu trebuie utilizată concomitent cu
alte dermatologice topice.
Gentamicina este incompatibilă cu amfotericina B, heparina, sulfadiazina și antibiotice betalactamice (de exemplu cefalosporine).
Excipienții cremei Bethagen (parafină lichidă, parafină albă moale) pot afecta rezistența la rupere și
siguranța prezervativelor pe bază de latex atunci când crema este utilizată concomitent în zona
genitală sau anală.

Sarcină și alăptare

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi
gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest
medicament.
Medicul va decide dacă puteți utiliza Bethagen cremă. În general, nu trebuie să utilizați
medicamente care conțin corticosteroizi în primele trei luni de sarcină.
De asemenea, trebuie să evitați utilizarea prelungită sau aplicarea pe zone mari dacă sunteți gravidă
sau alăptați. Începând cu a patra lună de sarcină, Bethagen cremă trebuie utilizată doar pentru o
perioadă scurtă de timp, pe zone mici și în cantități mici. Pansamente ocluzive nu trebuie utilizate.
Deoarece nu se știe dacă corticosteroizii trec în laptele matern, trebuie să opriți alăptarea dacă
utilizați Bethagen cremă. Contactul dintre copil și zonele tratate ale pielii trebuie evitat.