Fișă tehnică · Artrocol 100 mg, supozitoare

Doze şi mod de administrare Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor.(vezi pct.4.4) Doze: Doza zilnică maximă este de 200 mg pe zi. Raportul risc /beneficiu trebuie evaluat cu atenţie înainte de începerea tratamentului cu o doză zilnică de 200 mg, iar utilizarea unor doze mai mari nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Tratamentul simptomatic pe termen lung: 1-2 supozitoare zilnic, (100-200 mg ketoprofen pe zi). Tratamentul simptomatic pe termen scurt al puseelor acute: 2 supozitoare Artrocol, adică 200 mg ketoprofen pe zi. 1

Frecvenţa administrărilor: Doza zilnică se va împărţi în 1-2 doze pe zi. Durata tratamentului Utilizarea pe cale rectală trebuie șă fie cât mai scurtă posibil, din cauza riscului de toxicitate locală. Grupe speciale de pacienţi Pacienţi cu insuficienţă renală şi pacienţi vârstnici Se recomandă reducerea dozei iniţiale şi dacă este necesar, ajustrea acesteia în funcţie de gradul afectării renale. Copii şi adolescenţi Artrocol nu este indicat la copii și adolescenți cu vârsta sub 15 ani. Mod de administrare Acest medicament este destinat administrării rectale.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni Riscuri asociate cu hiperkaliemia Anumite medicamente sau clase terapeutice pot crește riscul de hiperkaliemie: sărurile de potasiu, diureticele care economisesc potasiu, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), antagoniștii receptorilor angiotensinei II, antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), heparinele (cu greutate moleculară mică sau nefracționate), imunosupresoarele, cum sunt ciclosporina și tacrolimusul, precum și trimetoprimul.

Administrarea concomitentă a acestor medicamente crește riscul de hiperkaliemie. Acest risc este deosebit de mare în cazul diureticelor care economisesc potasiu, în special atunci când sunt utilizate în asociere între ele sau împreună cu săruri de potasiu. În schimb, asocierea unui inhibitor ECA cu un AINS prezintă un risc mai redus, cu condiția respectării măsurilor de precauție recomandate. Pentru identificarea și reducerea riscurilor specifice asociate medicamentelor care favorizează apariția hiperkaliemiei, trebuie evaluate interacțiunile specifice fiecărei substanțe active. Pentru unele substanțe, cum este trimetoprimul, nu au fost descrise interacțiuni specifice relevante în acest context. Cu toate acestea, acestea pot acționa ca factori favorizanți ai hiperkaliemiei atunci când sunt administrate concomitent cu alte medicamente care cresc concentrația plasmatică a potasiului, precum cele menționate mai sus. Pacienții tratați cu ketoprofen concomitent cu oricare dintre medicamentele menționate anterior trebuie monitorizați atent din punct de vedere clinic și biologic, inclusiv prin efectuarea periodică a testelor de laborator adecvate. Asocieri nerecomandate: − Alte AINS, inclusiv acid acetilsalicilic în doze mari: risc crescut de ulcer gastro-intestinal și hemoragie (efect sinergic). − Acid acetilsalicilic în doze antiinflamatoare (≥ 1 g/doză și/sau ≥ 3 g/zi) sau în doze analgezice/antipiretice (≥ 500 mg/doză și/sau < 3 g/zi). − Anticoagulante: antagoniști ai vitaminei K (de exemplu warfarină), inhibitori direcți ai trombinei (de exemplu dabigatran), inhibitori direcți ai factorului Xa (de exemplu apixaban, rivaroxaban, edoxaban): risc crescut de sângerare. Dacă asocierea nu poate fi evitată, este necesară monitorizare clinică și biologică atentă. Risc crescut de sângerare Dacă această asociere este necesară, pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie. − Heparine nefracționate, heparine cu greutate moleculară mică și compuși înrudiți (în doze terapeutice și/sau la pacienți vârstnici): risc crescut de hemoragie, inclusiv prin leziuni ale mucoasei gastro-duodenale induse de AINS. − Litiu: crește concentrația plasmatică a litiului până la valori toxice prin scăderea excreției renale. Dacă asocierea nu poate fi evitată, concentrația plasmatică a litiului trebuie monitorizată strict, iar doza ajustată în timpul tratamentului concomitent și după întreruperea AINS. − Metotrexat (doze > 20 mg/săptămână): creșterea toxicității hematologice prin reducerea clearance-ului renal. Se recomandă un interval de cel puțin 12 ore între administrarea ketoprofenului și metotrexat. − Pemetrexed (la pacienți cu insuficiență renală ușoară până la moderată, clearance al creatininei 45–80 ml/min): risc crescut de toxicitate prin reducerea clearance-ului renal. Asocieri care necesită precauţie: − Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) şi antagoniştii receptorilor angiotensinei II (ARA): Insuficiență renală acută poate să apară la pacienții cu risc (vârstnici, deshidratați, tratați cu diuretice, funcție renală afectată), reducerea filtrării glomerulare (inhibarea prostaglandinelor vasodilatatoare de către AINS). Aceste efecte, de regulă sunt reversibile. În plus, poate apărea o reducere a efectului antihipertensiv., În timpul tratamentului combinat este necesară hidratarea adecvată a pacienților și trebuie avută în vedere monitorizarea funcției renale după inițierea tratamentului asociat. 6

− Diuretice: pacienţii, mai ales cei deshidrataţi, aflaţi în tratament cu diuretice, prezintă un risc mai mare de a dezvolta insuficienţă renală, din cauza scăderii filtrării glomerulare , determinată de inhibarea sintezei prostaglandinelor. Înainte de iniţierea tratamentului asociat, trebuie efectuată rehidratarea acestor pacienţi, iar în momentul începerii tratamentului trebuie monitorizată funcţia renală (vezi pct. 4.4); − Metotrexat (în doze mai mici de 20 mg/săptămână): creșterea toxicității hematologice a metotrexatului (reducerea clearance-ului renal al acestuia). Se recomandă monitorizarea săptămânală a hemoleucogramei în primele săptămâni ale asocierii. Supraveghere atentă în cazul existenţei insuficienţei renale şi la vârstnici; − Pemetrexed (la pacienţii cu funcţia renală normală): risc de creştere a toxicităţii pemetrexedului (scăderea clearence-ului renal al acestuia de către AINS). Este necesară supravegherea paraclinică a funcţiei renale; − Ciclosporină, tacrolimus: risc de efecte nefrotoxice cumulative, în special la pacienții vârstnici. Se recomandă monitorizarea funcției renale la începutul tratamentului asociat cu AINS; − Tenofovir disoproxil: risc crescut de toxicitate a tenofovirului, în special în timpul administrării AINS în doze mari sau la pacienții cu factori de risc pentru insuficiență renală. Funcția renală trebuie monitorizată în timpul tratamentului combinat. − Glicozide cardiace: Nu a fost demonstrată o interacţiune farmacocinetică între ketoprofen şi digoxină. Cu toate acestea, se recomandă precauţie, în special la pacienţii cu insuficienţă renală, deoarece AINS pot să reducă funcţia renală şi să micşoreze clearance-ul renal al glicozidelor cardiotonice. Asocieri care trebuie luate în considerare: − Acid acetilsalicilic în doze antiagregante (50–375 mg/zi): risc crescut de hemoragie și ulcerații gastro-intestinale. − Glucocorticoizi (cu excepția hidrocortizonului în tratament de substituție): risc crescut de hemoragie și ulcerații gastro-intestinale (vezi pct. 4.4). − Antiagregante plachetare: risc crescut de hemoragie gastro-intestinală (vezi pct. 4.4). − Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de hemoragie (vezi pct. 4.4). − Heparine (nefracționate sau cu greutate moleculară mică, în doze curative): risc crescut de hemoragie. − Deferasirox: risc crescut de ulcerații și hemoragii digestive. − Beta-blocante (cu excepția esmololului): reducerea efectului antihipertensiv prin inhibarea prostaglandinelor vasodilatatoare și retenție hidrosalină. − Pentoxifilină: risc crescut de hemoragie; este necesară monitorizare clinică și a timpului de sângerare. − Medicamente cu potențial de a induce hiperkaliemie: risc crescut de hiperkaliemie, potențial letal. − Nicorandil: administrarea concomitentă cu AINS crește riscul de ulcerații, perforații și hemoragii gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Sarcina Inhibarea sintezei prostaglandinelor poate avea efecte adverse asupra sarcinii și/sau dezvoltării embrio-fetale.

Riscuri asociate cu utilizarea în primul trimestru de sarcină Datele din studii epidemiologice sugerează o creștere a riscului de avort spontan și de apariție a malformațiilor cardiace și a gastroschizisului după utilizarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor în prima perioadă a sarcinii. Riscul absolut de malformații cardiace a crescut de la mai puțin de 1% la aproximativ 1,5%. Se consideră că riscul crește odată cu doza și durata tratamentului. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei prostaglandinelor a determinat creșterea numărului de avorturi spontane pre- și post-implantare și a letalității embrio-fetale. De asemenea, s-a observat creșterea incidenței diferitelor malformații, inclusiv cardiovasculare, în perioada organogenezei. Riscuri asociate utilizării din săptămâna a 12-a de sarcină până la naștere Administrarea de AINS din săptămâna a 12-a de sarcină poate determina disfuncții renale fetale prin inhibarea sintezei prostaglandinelor: • intrauterin, de la aproximativ 12 săptămâni de sarcină (odată cu debutul diurezei fetale), cu apariția oligohidramniosului (de regulă reversibil după întreruperea tratamentului) sau chiar a anamniosului, în special în cazul tratamentului de durată; • la nou-născut: insuficiență renală (reversibilă sau ireversibilă), cu risc de hiperkaliemie severă și întârziată, în special în cazul expunerii prelungite la AINS în ultima parte a sarcinii. Constricția canalului arterial poate apărea în timpul celui de-al doilea trimestru de sarcină și este, de regulă, reversibilă după întreruperea tratamentului. Riscuri asociate utilizării din săptămâna a 24-a de sarcină până la naștere Începând cu săptămâna a 24-a de sarcină, AINS pot determina toxicitate cardiopulmonară fetală (închiderea prematură a canalului arterial și hipertensiune pulmonară), precum și insuficiență cardiacă dreaptă fetală sau neonatală și chiar moarte fetală intrauterină. Riscul crește în ultimele luni de sarcină și poate apărea chiar și după utilizarea ocazională a AINS. La sfârșitul sarcinii, pot apărea la mamă și nou-născut: • prelungirea timpului de sângerare, prin efect antiagregant plachetar, chiar și la doze mici; • inhibarea contracțiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului. Prin urmare, cu excepția cazurilor strict necesare, ketoprofenul nu trebuie utilizat la femeile care intenționează să rămână gravide sau în primele 5 luni de sarcină (până la 24 de săptămâni de amenoree). Dacă este utilizat în această perioadă, doza trebuie menținută cât mai mică și durata tratamentului cât mai scurtă. Se recomandă monitorizarea funcției cardiace și renale fetale după expunerea la AINS timp de mai multe zile începând cu săptămâna a 20-a de amenoree. Dacă se constată oligohidramnios sau constricția canalului arterial, tratamentul trebuie întrerupt. De la începutul celei de-a 6-a luni de sarcină (după 24 de săptămâni de amenoree), administrarea este contraindicată. În cazul expunerii accidentale, se recomandă monitorizarea funcției cardiace și renale fetale și/sau neonatale, cu durata adaptată timpului de înjumătățire al ketoprofenului. Alăptarea

Deoarece AINS se excretă în laptele matern, din precauție, ketoprofenul nu trebuie administrat la femeile care alăptează. Fertilitatea Utilizarea ketoprofenului poate afecta fertilitatea la femei și nu este recomandată femeilor care doresc să conceapă. La femeile cu dificultăți de concepție sau aflate în investigații pentru infertilitate, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu ketoprofen.