Fișă tehnică · Amizon 250 mg, comprimate filmate
Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).
- Cod ATC: J05AX
- Forma farmaceutică: comprimate filmate
- Concentrație: 250 mg
Doze și mod de administrare
Doze și mod de administrare Amizon Comprimatele de enisamium iodide se înghit întregi, fără a fi mestecate cu 2 ore înainte de mese. Doza maximă la o priză – 1000 mg (1 g), doza maximă nictemerală – 2000 mg (2 g). Tratamentul gripei şi infecţiilor respiratorii virale acute La adulți se administrează o doză de 500 mg (0,5 g) de 3 ori pe zi sau 1000 mg (1 g) de 2 ori pe zi. La copii cu vârsta peste 12 ani se administrează o doză de 500 mg (0,5 g) de 3 ori pe zi. La copii cu vârsta de la 6 până la 12 ani se administrează câte 125 mg (0,125 mg) de 2-3 ori pe zi. Tratamentul COVID-19 de grad moderat la adulți Enisamium iodide se administrează în combinație cu terapia de bază, în doză de 500 mg (0,5 g) de 4 ori pe zi. Durata tratamentului este de 7 zile. Profilaxia gripei şi infecţiilor respiratorii virale acute La adulţi și copii cu vârsta peste 16 ani – câte 250 mg (0,25 g) pe zi timp de 3-5 zile, ulterior – câte 250 mg o dată la 2-3 zile timp de 2-3 săptămâni. La copii cu vârsta de 12-16 ani – câte 250 mg (0,25 g) peste o zi timp de 2-3 săptămâni.
La copii cu vârsta de 6-12 ani – câte 125 mg (0,125 g) peste o zi timp de 2-3 săptămâni. Copii Preparatul nu se va administra la copii cu vârsta sub 6 ani în această formă farmaceutică. Nu există suficiente informații privind utilizarea medicamentului Amizon la copiii cu COVID-19 cauzat de virusul SARS-CoV-2, prin urmare utilizarea la această categorie de pacienți nu este prevăzută.
Interacțiuni
Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune Enisamium iodid poate reduce absorbția izotopilor radioactivi ai iodului de către glanda tiroidă timp de până la 6 săptămâni. Trebuie evitată utilizarea simultană a medicamentelor care conțin iod, precum și a agenților de contrast și a medicamentelor care conțin iod legat covalent; tratarea rănilor cu suprafață mare cu antiseptice care conțin iod (de exemplu, iod molecular) din cauza posibilului risc crescut de disfuncție tiroidiană.
Sarcină și alăptare
Fertilitatea, sarcina și alăptarea Utilizarea medicamentului este contraindicată în timpul sarcinii, deoarece nu au fost efectuate studii clinice cu enisamium iodid cu participarea femeilor gravide. Studiile la animale nu au arătat niciun efect direct sau indirect asupra funcției de reproducere/fertilității. Alăptarea 2
Nu există date privind excreția emisamium iodid sau a metaboliților săi în laptele uman. Riscul de ingerare de enisamium iodid de către nou-născut/sugar nu poate fi exclus.