Fișă tehnică · Amiokordin® 150 mg/3 ml, soluţie injectabilă

Doze

Doza este întotdeauna ajustată în funcție de starea pacientului şi necesitățile individuale.

Injecția intravenoasă

Doza recomandată este de 5 mg/kg corp administrată timp de cel puţin 3 minute. Chiar dacă a fost administrat conţinutul doar a unei fiole, administrarea intravenoasă nu trebuie repetată mai devreme decât de 15 minute după prima injecție (din cauza unui posibil colaps ireversibil). Efectul terapeutic se instalează pe parcursul primelor minute şi apoi descreşte progresiv. Prin urmare, pentru menţinerea efectului este necesară administrarea continuă prin perfuzie.

Perfuzia intravenoasă

Tratamentul iniţial (doza de atac): doza recomandată este de 5 mg/kg corp, administrată în 250 ml soluţie dextroză 50 mg/ml timp de 20 minute – 2 ore. Viteza de perfuzie trebuie să fie ajustată în funcţie de rezultatele obținute. Doza poate fi repetată de 2 – 3 ori în decurs de 24 ore. Doza maximă nictemerală nu trebuie să depăşească 1200 mg.

Doza de întreţinere: 10 – 20 mg/kg zilnic (de obicei, 600 – 800 mg/zi, maxim 1200 mg/zi), administrată în 250 ml soluţie dextroză 50 mg/ml. Tratamentul perfuzabil durează de obicei 4 –5 zile. Tratamentul peroral trebuie inițiat din prima zi a perfuziei cu doza de întreţinere.

Perfuzia intravenoasă trebuie administrată printr-o pompă de volum printr-un cateter venos central.

Resuscitarea cardiopulmonară a fibrilației ventriculare rezistente la șoc Doza recomandată pentru fibrilații ventriculare/tahicardie ventriculară fără puls rezistentă la defibrilare este de 300 mg (sau 5 mg/kg greutate corporală), diluată în 20 ml soluție dextroză 50 mg/ml și injectată rapid. O doză suplimentară de 150 mg (sau 2,5 mg/kg greutate corporală) i.v. poate fi luată în considerare dacă fibrilația ventriculară persistă.

A se vedea pct. 6.2 pentru informații despre incompatibilități.

Trecerea de la terapia intravenoasă la terapia orală

Imediat ce s-a obţinut un răspuns adecvat, terapia orală trebuie iniţiată concomitent cu doza de încărcare obişnuită (adică 200 mg de trei ori pe zi). Ulterior, amiodarona trebuie eliminată treptat.

Pacienţii vârstnici

Se recomandă tratamentul cu doze minime de atac şi de întreţinere. Deși nu există dovezi că dozele necesare sunt diferite pentru acest grup de pacienți, vârstnicii pot fi mai susceptibili la bradicardie și tulburările de conducere dacă se utilizează o doză prea mare. O atenție deosebită trebuie acordată monitorizării funcției tiroidei (vezi pct. 4.3, 4.4 și 4.8).

Pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență hepatică și renală (cu excepţia cazurilor de insuficienţă hepatică severă) (vezi pct. 5.2).

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Amiokordin soluţie la copii nu a fost stabilită.

Datele curente disponibile sunt descrise la pct. 5.1 și 5.2.

Datorită prezenței alcoolului benzilic, administrarea intravenoasă a amiodaronei este contraindicată la nou-născuți și copiii cu vârsta până la 3 ani (vezi pct. 4.3).

Mod de administrare

Pentru instrucțiuni privind diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni farmacodinamice
Medicamente care pot determina torsada vârfurilor sau prelungirea intervalului QT
Asocieri contraindicate:
Medicamente care pot determina torsada vârfurilor

Această tulburare gravă de ritm cardiac poate fi provocată de anumite medicamente, antiaritmice
sau non-antiaritmice. Hipokaliemia este un factor favorizant, ca şi bradicardia sau alungirea
preexistentă a intervalului QT, congenitală sau dobândită.
Tratamentul asociat cu medicamente care pot determina torsada vârfurilor este contraindicat (vezi
pct. 4.3):
antiaritmice din clasa Ia (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă);
antiaritmice din clasa III (dofetilidă, ibutilidă, sotalol);
bepridil;
alte medicamente non-antiaritmice, cum sunt: vincamină, anumite neuroleptice fenotiazinice
(clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină, trifluoperazină), anumite
neuroleptice benzamidice (amisulpridă, sulpiridă, tiapridă, alte veralipride, butirol),
neuroleptice (pimozidă, sultopridă), cisapridă, difemanil, eritromicină administrată intravenos,
pentamidină (administrată parenteral),
mizolastină, moxifloxacină, spiramicină administrată intravenos, deoarece există un risc
crescut de torsada vârfurilor, cu potenţial letal.
Medicamente care pot determina prelungirea intervalului QT
Tratamentul asociat cu medicamente despre care se ştie că prelungesc intervalul QT trebuie să se
bazeze pe o evaluare atentă a riscurilor potenţiale şi a beneficiilor pentru fiecare pacient, deoarece
riscul de apariţie a torsadei vârfurilor poate creşte, iar pacienţii trebuie monitorizaţi pentru
prelungirea intervalului QT (vezi pct. 4.4).
Fluorochinolone: Trebuie evitată administrarea fluorochinolonelor la pacienţii trataţi cu
amiodaronă.
Asocieri nerecomandate:
Halofantrină, pentamidină, lumefantrină
Risc crescut de aritmii ventriculare, în special torsada vârfurilor. Dacă este posibil, se va întrerupe
administrarea medicamentului care determină torsada vârfurilor. Dacă administrarea concomitentă
nu poate fi evitată, trebuie să se efectueze anterior un control al intervalului QT şi monitorizare
electrocardiografică.
Medicamente cu efect bradicardizant sau care determină tulburări de conducere şi de automatism
cardiac
Tratamentul asociat cu aceste medicamente nu este recomandat:
Beta-blocante şi blocante ale canalelor de calciu cu efect bradicardizant (verapamil şi diltiazem
deoarece pot să apară tulburări de conducere şi de automatism cardiac (bradicardie excesivă)).
Asocieri care trebuie avute în vedere:
•
clonidină, guanfacină, meflochină, anticolinesterazice (donepezil, galantamină, rivastigmină,
tacrin, ambenoniu, piridostigmină, neostigmină), pilocarpină.
•
risc de bradicardie excesivă (efecte aditive)
Medicamente care pot determina hipokaliemie
Risc crescut de aritmii ventriculare, în special torsada vârfurilor (hipokaliemia este un factor
favorizant).
Tratamentul asociat cu următoarele medicamente nu este recomandat:
laxative stimulante deoarece pot determina hipokaliemie, crescând astfel riscul apariţiei
torsadei vârfurilor; trebuie utilizate alte tipuri de laxative.

Este necesară prudenţă la utilizarea următoarelor medicamente în asociere cu amiodaronă:
diuretice care determină pierdere de potasiu (în monoterapie sau în asociere),
amfotericină B (pe cale intravenoasă),
corticosteroizi sistemici (gluco-, mineralo-), tetracosactid.
Este necesar să se prevină apariţia hipokaliemiei şi să fie corectată; intervalul QT trebuie urmărit; în
caz de torsada vârfurilor, nu trebuie administrate medicamente antiaritmice (se iniţiază pacing
ventricular şi se poate utiliza magneziu i.v.).
Sunt necesare monitorizare clinică, biologică şi electrocardiografică.
Anestezie generală (vezi pct. 4.4 şi 4.8):
Au fost raportate complicaţii potenţial severe la pacienţii supuşi anesteziei generale: bradicardie
(care nu răspunde la atropină), hipotensiune arterială, tulburări de conducere, debit cardiac scăzut.
Au fost observate, de obicei în perioada imediat următoare intervenţiei chirurgicale, cazuri foarte
rare de complicaţii respiratorii severe (sindrom de detresă respiratorie acută la adult), uneori letale.
Este posibil ca aceste tulburări să fie determinate de o interacţiune cu concentraţii crescute de
oxigen.
Efectul amiodaronei asupra altor medicamente
Amiodarona şi/sau metabolitul său dezetilat, inhibă CYP1A1, CYP1A2, CYP3A4, CYP2C9,
CYP2D6 şi glicoproteina P şi poate creşte expunerea la substraturile acestora.
Din cauza timpului de înjumătăţire crescut al amiodaronei, interacţiunile se pot observa câteva luni
după întreruperea tratamentului cu amiodaronă.
Substraturi ale glicoproteinei P (gp-P)
Amiodarona este un inhibitor al gp-P. Administrarea asociată cu substraturi ale gp-P este de aşteptat
să determine o creştere a expunerii la acestea.
Digitalice
Pot apărea tulburări ale automatismului (bradicardie excesivă) şi tulburări de conducere
atrioventriculară (acţiune sinergică); în plus, este posibilă creşterea concentraţiilor plasmatice ale
digoxinei din cauza scăderii clearance-ului acesteia. Sunt necesare monitorizarea clinică,
electrocardiografică şi determinarea digoxinemiei. Pacienţii trebuie supravegheaţi pentru semnele
clinice de toxicitate digitalică. Dacă este necesar, se ajustează dozele de digoxină.
Dabigatran
Este necesară prudenţă la administrarea amiodaronei în asociere cu dabigatran, din cauza riscului de
hemoragie. Poate fi necesară ajustarea dozei de dabigatran conform informaţiilor de prescriere ale
acestuia.
Substraturi ale CYP 2C9
Amiodarona creşte concentraţia plasmatică a substraturilor CYP 2C9 cum sunt warfarina sau
fenitoina prin inhibarea citocromului P450 2C9.
Warfarina
Asocierea warfarinei cu amiodarona poate exacerba efectul anticoagulantului oral, crescând astfel
riscul hemoragic. Sunt necesare controlul mai frecvent al protrombinemiei şi monitorizarea INR. În
timpul tratamentului cu amiodaronă cât şi după întreruperea acestuia, este necesară ajustarea
dozelor de anticoagulante orale.
Fenitoină

Asocierea fenitoinei cu amiodarona poate duce la supradozaj cu fenitoină (prin scăderea
metabolizării hepatice a fenitoinei), manifestându-se prin semne neurologice.
Trebuie realizată supravegherea clinică şi scăderea dozelor de fenitoină imediat ce apar semne
clinice de supradozaj; trebuie determinate concentraţiile plasmatice ale fenitoinei.
Substraturi ale CYP2D6
Flecainidă
Amiodarona creşte concentraţia plasmatică a flecainidei prin inhibarea citocromului CYP 2D6. Prin
urmare, doza de flecainidă trebuie ajustată.
Substraturi ale CYP P450 3A4
Concentraţiile plasmatice ale acestor medicamente pot creşte dacă sunt administrate în asociere cu
amiodarona, care este un inhibitor al CYP 3A4, ceea ce poate duce la creşterea toxicităţii lor:
Ciclosporină: concentraţie plasmatică mai mare în asociere cu amiodarona. Dozele trebuie ajustate.
Fentanil: în asociere cu amiodarona, efectul farmacologic al fentanilului este crescut, cu mărirea
riscului de toxicitate.
Statine: creşte riscul de toxicitate musculară (de exemplu, rabdomioliză) prin administrarea asociată
de amiodaronă şi statine metabolizate prin intermediul CYP 3A4, cum sunt simvastatin, atorvastatin
şi lovastatin. Se recomandă asocierea unor statine care nu sunt metabolizate de CYP 3A4, atunci
când se administrează cu amiodaronă.
Lidocaină: risc de creştere al concentraţiilor plasmatice ale lidocainei, din cauza scăderii
metabolizării hepatice de către amiodaronă, cu posibile reacţii adverse neurologice şi cardiace. Sunt
necesare monitorizare clinică şi efectuarea periodică a ECG, eventual controlul concentraţiilor
plasmatice ale lidocainei. Dacă este necesar, dozele de lidocaină se vor ajusta în timpul
tratamentului cu amiodaronă şi după întreruperea acestuia.
Alte medicamente metabolizate de CYP 3A4: tacrolimus, sirolimus, sildenafil, midazolam,
triazolam, dihidroergotamină, ergotamină, colchicină.
Efectul altor medicamente asupra amiodaronei
Inhibitorii CYP3A4 şi CYP2C8 pot inhiba şi pot creşte metabolizarea amiodaronei.
Este recomandat să se evite inhibitorii CYP3A4 (de exemplu, sucul de grapefruit şi anumite
medicamente) în timpul tratamentului cu amiodaronă.
Orlistat
Risc de scădere a concentraţiilor plasmatice ale amiodaronei şi ale metabolitului activ.
Sunt necesare monitorizare clinică şi, eventual, efectuarea periodică a ECG.
Alte interacţiuni medicamentoase cu amiodarona (vezi pct. 4.4)
Administrarea concomitentă de amiodaronă cu sofosbuvir, singur sau în asociere cu un alt
medicament antiviral cu acţiune directă împotriva virusului hepatitei C (VHC) (cum sunt
daclatasvir, simeprevir, sau ledipasvir), nu este recomandată, deoarece poate duce la bradicardie
simptomatică gravă.
Mecanismul acestui efect bradicardizant nu este cunoscut.
Dacă administrarea concomitentă nu poate fi evitată, se recomandă monitorizarea cardiacă (vezi pct.
4.4).

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Din cauza conținutului de iod, femeilor gravide nu trebuie să li se administreze Amiokordin, cu
excepția unor circumstanțe excepționale.
Amiodarona este excretată în laptele matern în cantități semnificative. Mamele care alăptează nu
trebuie să administreze Amiokordin.