Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

← Înapoi la prospect

Fișă tehnică · Allergosan® 10 mg/g, cremă

Fișă pentru profesioniști. Text oficial (AMDM).

  • Cod ATC: D04AA09
  • Forma farmaceutică: cremă
  • Concentrație: 10 mg/g

Acțiune farmacologică

Ce este Allergosan cremă şi pentru ce se utilizează Allergosan cremă conţine substanţa activă numită cloropiramină, care aparține grupului de medicamente antihistaminice. Cloropiramina posedă o acțiune antialergică semnificativă. La aplicarea pe piele atenuează pruritul, înlătură roșeața, edemul și erupțiile cutanate. Allergosan cremă se utilizează în caz de mușcături de insecte, dermatită de contact și alte dermatoze pruriginoase (inflamația pielii), erupții cutanate și prurit în diverse stări alergice, care nu afectează suprafețe mari de piele. Dacă după 5-7 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Doze și mod de administrare

Doze

Adulţi şi copii (sugari și copii cu vârsta până la 18 ani)

O cantitate mică de unguent se aplică pe suprafața afectată de 2-3 ori pe zi, masând ușor pielea.

Mod de administrare

Administrare cutanată.

Allergosan unguent este destinat numai pentru administrare locală pe piele. Se recomandată utilizarea acestuia în dermatoze cronice cu hipercheratoză severă.

Poate fi aplicat sub un pansament ocluziv sau în timpul procedurilor fizioterapeutice cu scopul de a îmbunătăți penetrarea în piele și obținerea unui efect terapeutic rapid.

Durata tratamentului: 5-7 zile.

Interacțiuni

cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
Nu există date privind interacțiunile medicamentoase și alte tipuri de interacțiuni la administrarea
topică a medicamentului. Nu se recomandă utilizarea altor medicamente administrate topic
concomitent cu medicamentul Allergosan cremă.

Sarcină și alăptare

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi însărcinată sau intenţionaţi să rămâneţi
însărcinată, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest
medicament.
Medicul dumneavoastră va evalua dacă Allergosan cremă este potrivit pentru dumneavoastră.