Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

Uviromed 1000 mg, comprimate filmate

Cu rețetă

  • Substanța activă (DCI): Valaciclovirum
  • Forma farmaceutică: comprimate filmate
  • Concentrație: 1000 mg
  • Cod ATC: J05AB11
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Valaciclovirum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Uviromed aparţine unui grup de medicamente denumite antivirale. Acţionează prin distrugerea sau oprirea creşterii virusurilor denumite herpes simplex (VHS), virus varicelo-zosterian (VVZ) şi virus citomegalic (VCM). Uviromed poate fi utilizat pentru:

  • tratamentul zonei zoster (la adulţi).
  • tratamentul infecţiilor cu VHS de la nivelul pielii şi a herpesului genital (la adulţi şi

adolescenţi cu vârsta peste 12 ani). De asemenea, se utilizează pentru prevenirea reapariţiei acestor infecţii.

  • tratamentul herpesului simplu (la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani).
  • prevenirea infecţiei cu VCM după transplantul de organe (la adulţi şi adolescenţi cu vârsta

peste 12 ani).

  • tratarea şi prevenirea infecţiilor cu VHS de la nivelul ochilor care continuă să reapară (la

adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani).

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

să luați Uviromed Nu luați Uviromed − dacă sunteţi alergic la valaciclovir sau la aciclovir, sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6). − dacă ați dezvoltat vreodată o erupție cutanată prelungită asociată cu febră, ganglioni limfatici măriți, niveluri crescute ale enzimelor hepatice și/sau eozinofilie (reacție medicamentoasă cu eozinofilie și simptome sistemice) după administrarea de valaciclovir. Nu utilizaţi Uviromed dacă cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a utiliza Uviromed. Atenționări și precauții Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a utiliza Uviromed dacă:

  • aveţi probleme cu rinichii,
  • aveţi probleme cu ficatul,
  • aveţi peste 65 de ani,
  • aveţi sistemul imunitar slăbit.

Dacă nu sunteţi sigur că una sau mai multe din cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua Uviromed. Aveți grijă deosebită când luați Uviromed – Informații importante: La utilizarea valaciclovirului au fost raportată reacția indusă medicamentos însoțită de eozinofilie și simptome sistemice (DRESS). − DRESS se manifestă inițial ca simptome asemănătoare gripei și o erupție la nivelul feței, apoi o erupție extinsă la nivelul pielii, însoțită de temperatură mare, valori crescute ale enzimelor hepatice observate la testele de sânge și o creștere a numărului unui tip de celule albe din sânge (eozinofilie), precum și ganglioni limfatici măriți. Dacă apare o erupție gravă pe piele sau un alt simptom la nivelul pielii, întrerupeți administrarea Uviromed și adresați-vă medicului dumneavoastră sau solicitați imediat asistență medicală. Prevenirea transmiterii herpesului genital altor persoane Dacă utilizaţi Uviromed pentru tratamentul sau prevenirea herpesului genital sau dacă aţi avut în trecut herpes genital trebuie să practicaţi în continuare sexul protejat, incluzând utilizarea prezervativelor. Este important să preveniţi transmiterea infecţiei altor persoane. Dacă aveţi vezicule sau ulceraţii în zona genitală, nu trebuie să faceţi sex. Uviromed împreună cu alte medicamente Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, inclusiv medicamente pe bază de plante medicinale. Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi alte medicamente care afectează rinichii. Acestea includ: aminoglicozide, compuşi organoplatinici, substanţe de contrast pe bază de iod, metotrexat, pentamidină, foscarnet, ciclosporină, tacrolimus, cimetidină şi probenecid. Dacă luaţi Uviromed pentru tratamentul zonei zoster sau după ce vi s-a efectuat un transplant de organ, spuneţi întotdeauna medicului dumneavoastră sau farmacistului despre alte medicamente pe care le luaţi. Folosirea Uviromed împreună cu alimente şi băuturi Nu se recomandă consumul de alcool în timpul tratamentului. Sarcina şi alăptarea De regulă, Uviromed nu este recomandat în timpul sarcinii. Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă sau dacă plănuiţi să rămâneţi gravidă, nu luaţi Uviromed fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră. În timpul sarcinii sau alăptării medicul dumneavoastră va evalua beneficiul adus dumneavoastră de tratamentul cu Uviromed, comparându-l cu riscul pentru copilul dumneavoastră. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Uviromed poate provoca reacţii adverse care afectează capacitatea de a conduce. − Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje decât dacă sunteţi sigur că nu sunteţi afectat.

Sarcina și alăptarea

De regulă, Uviromed nu este recomandat în timpul sarcinii. Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă sau dacă plănuiţi să rămâneţi gravidă, nu luaţi Uviromed fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră. În timpul sarcinii sau alăptării medicul dumneavoastră va evalua beneficiul adus dumneavoastră de tratamentul cu Uviromed, comparându-l cu riscul pentru copilul dumneavoastră.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Uviromed Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza pe care trebuie să o luaţi depinde de motivul pentru care medicul dumneavoastră v-a prescris Uviromed. Medicul va discuta despre acest lucru cu dumneavoastră. Tratamentul zonei zoster − Doza uzuală este de 1000 mg (un comprimat de 1000 mg sau două comprimate de 500 mg) de trei ori pe zi. − Trebuie să luați Uviromed timp de 7 zile. Tratamentul herpesului simplu − Doza uzuală este de 2000 mg (două comprimate de 1000 mg sau patru comprimate de 500 mg) de două ori pe zi. − A doua doză trebuie luată la 12 ore (nu mai devreme de 6 ore) după prima doză. − Trebuie să luați Uviromed numai o zi (două doze). Tratamentul infecţiilor cu VHS de la nivelul pielii şi a herpesului genital − Doza uzuală este de 500 mg (un comprimat de 500 mg) de două ori pe zi. − Pentru prima infecţie trebuie să luați Uviromed timp de cinci până la zece zile dacă medicul dumneavoastră vă recomandă acest lucru. Pentru infecţiile recidivate, durata tratamentului este în mod normal de 3-5 zile. Prevenirea revenirii infecţiilor cu VHS după ce le-aţi avut − Doza uzuală este de un comprimat de 500 mg, o dată pe zi. − Unele persoane cu recidive frecvente pot avea un beneficiu dacă iau o doză de 500 mg, divizată în două prize, de două ori pe zi. − Trebuie să luați Uviromed până când medicul vă spune să opriţi tratamentul. Împiedicarea infecţiei cu VCM (virus citomegalic) − Doza uzuală este de 2000 mg (două comprimate de 1000 mg sau 4 comprimate de 500 mg) de patru ori pe zi. − Trebuie să luați fiecare doză la interval de 6 ore. − De regulă, veţi începe să luaţi Uviromed cât de repede posibil după operaţie. − Trebuie să luați Uviromed timp de aproximativ 90 zile după operaţie, până când medicul dumneavoastră vă spune să opriţi tratamentul. Medicul dumneavoastră vă poate modifica doza de Uviromed dacă: − aveţi vârsta peste 65 de ani, − aveţi un sistem imunitar slăbit, − aveţi probleme cu rinichii. Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Uviromed, dacă oricare dintre cele de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră. Cum să utilizaţi acest medicament − Luați acest medicament pe cale orală. − Înghiţiţi comprimatele întregi, cu un pahar cu apă. − Luați Uviromed la aceeaşi oră în fiecare zi. − Luați Uviromed aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră sau farmacistul. Persoanele cu vârsta peste 65 de ani sau cu probleme ale rinichilor Este foarte important ca, în timpul tratamentului cu Uviromed, să beţi apă în mod regulat în timpul zilei. Aceasta va ajuta la reducerea reacţiilor adverse care pot afecta rinichii sau sistemul nervos. Medicul dumneavoastră vă va monitoriza cu atenţie pentru a vedea dacă apar semne ale acestor reacţii adverse. Reacţiile adverse ale sistemului nervos pot include stare de confuzie sau de agitaţie, sau o stare neobişnuită de somnolenţă sau de toropeală. Dacă luați mai mult Uviromed decât trebuie De regulă, Uviromed nu este nociv decât dacă luați o doză prea mare, timp de mai multe zile. Dacă luați prea multe comprimate puteţi prezenta greaţă, vome, stare de confuzie, stare de agitaţie, puteţi fi mai puţin atent, puteţi vedea lucruri care nu sunt în realitate acolo sau puteţi deveni inconştient. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă luaţi mai mult decât trebuie din Uviromed. Luaţi cutia medicamentului cu dumneavoastră. Dacă uitaţi să luați Uviromed Dacă uitaţi să luați Uviromed, luaţi-l imediat ce vă amintiţi. Cu toate acestea, dacă este aproape ora la care trebuie să luaţi doza următoare, săriţi peste doza uitată. Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetaţi să utilizaţi Uviromed Nu încetaţi să utilizaţi Uviromed de sine stătător. Utilizaţi Uviromed până când medicul dumneavoastră vă spune să opriţi tratamentul. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la toate persoanele. Următoarele reacţii adverse pot apărea în cazul tratamentului cu acest medicament: Condiţii care necesită atenţie Reacţii alergice severe (anafilaxie). Acestea sunt rare la persoanele care iau Uviromed. Dezvoltarea rapidă a simptomelor include: − înroşire a feţei, erupţie trecătoare pe piele însoţită de mâncărime, − umflare a buzelor, feţei, gâtului şi căilor respiratorii superioare, care determină dificultăţi la respiraţie (angioedem), − scădere marcată a tensiunii arteriale, ducând până la colaps. Erupții cutanate sau roșeață. Reacția adversă a pielii poate apărea ca erupții cutanate cu sau fără vezicule. Pot să apară iritații ale pielii, edem (sindrom DRESS) și febră, simptome asemănătoare gripei. Dacă aveţi o reacţie alergică, opriţi administrarea de Uviromed şi adresaţi-vă imediat unui medic. Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): − durere de cap. Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): − greaţă, − ameţeli, − vome, − diaree, − reacţie pe piele după expunerea la lumina soarelui (fotosensibilitate), − erupţie trecătoare pe piele, − mâncărime (prurit). Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane): − stare de confuzie, − vederea sau auzul unor lucruri care nu există în realitate (halucinaţii), − stare de somnolenţă extremă, − tremurături, − stare de agitaţie. De regulă, aceste reacţii adverse ale sistemului nervos apar la persoanele cu probleme la nivelul rinichilor, la vârstnici sau la pacienţii cu transplant de organ care iau doze mari de Uviromed, de peste 8 grame pe zi. De regulă, aceste persoane se simt mai bine când tratamentul cu Uviromed este oprit sau când doza este redusă. Alte reacţii adverse mai puţin frecvente: − scurtare a respiraţiei (dispnee), − disconfort la nivelul stomacului, − erupţie trecătoare pe piele, uneori însoţită de mâncărime, blânde pe piele (urticarie), − durere la nivelul spatelui (durere la nivelul rinichilor), − sânge în urină (hematurie). Reacţii adverse mai puţin frecvente care pot apărea la analizele de sânge: − reducere a numărului de celule albe (leucopenie), − reducere a numărului de trombocite din sânge; trombocitele sunt celule care ajută la formarea cheagurilor de sânge (trombocitopenie), − creştere a substanţelor produse la nivelul ficatului. Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane): − lipsă de stabilitate la mers şi lipsă de coordonare (ataxie), − vorbire lentă, neclară (dizartrie), − crize convulsive (convulsii), − alterare a funcţiei creierului (encefalopatie), − inconştienţă (comă), − gânduri confuze sau tulburi (delir). De regulă, aceste reacţii adverse ale sistemului nervos apar la persoanele cu probleme la nivelul rinichilor, la vârstnici sau la pacienţii cu transplant de organ care iau doze mari de Uviromed, de peste 8 grame pe zi. De regulă, aceste persoane se simt mai bine când tratamentul cu Uviromed este oprit sau când doza este redusă. Alte reacţii adverse rare: − probleme la nivelul rinichilor, cu eliminarea unei cantităţi mici de urină sau lipsa totală a eliminării urinei. Cu frecvență necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile)

    reacție medicamentoasă cu eozinofilie și simptome sistemice, cunoscută și sub numele de DRESS sau sindrom de hipersensibilitate la medicament, care se caracterizează prin simptome asemănătoare gripei, o erupție la nivelul feței, apoi o erupție extinsă pe piele, temperatură ridicată a corpului, creșteri ale valorilor enzimelor hepatice, observate în testele de sânge și o creștere a unui tip de celule sanguine albe (eozinofilie), ganglioni limfatici măriți şi afectarea altor organe ale corpului. Vezi și pct. 2. Raportarea reacţiilor adverse suspectate Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail:[email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

    Cum se păstrează

    Uviromed Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25 °C. Nu luați Uviromed după data de expirare indicată pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

    Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

    şi alte informaţii Ce conţine Uviromed Uviromed 500 mg Substanţa activă este valaciclovir. Fiecare comprimat conţine valaciclovir 500 mg (sub formă de clorhidrat de valaciclovir). Celelalte componente sunt: Nucleu: celuloza microcristalina, povidonă K30, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, apă purificată. Film Opadry II alb 85F18422: alcool polivinilic, dioxid de titan, macrogol, talc. Uviromed 1000 mg Substanţa activă este valaciclovir. Fiecare comprimat conţine valaciclovir 1000 mg (sub formă de clorhidrat de valaciclovir). Celelalte componente sunt: Nucleu: celuloza microcristalina, povidonă K30, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, apă purificată. Film (Opadry II alb 85F18422): alcool polivinilic, dioxid de titan, macrogol, talc. Cum arată Uviromed şi conţinutul ambalajului Uviromed 500 mg Comprimat filmat biconvex, alungit, de culoare albă, inscripționat cu «U500» pe una din fețe. Ambalaj Câte 7 comprimate în blister din PVC/AL. Cutie cu 3 sau 6 blistere. Câte 10 comprimate în blister din PVC/AL. Cutie cu un blister. Uviromed 1000 mg Comprimat filmat biconvex, alungit, de culoare albă, inscripționat cu «U1000» pe una din fețe. Ambalaj Câte 7 comprimate în blister din PVC/AL. Cutie cu 3 sau 6 blistere. 7. DEȚINĂTORUL CERTIFICATULUI DE ÎNREGISTRARE ȘI FABRICANTUL Deţinătorul certificatului de înregistrare WORLD MEDICINE İLAÇ SAN. VE TIC. А.Ş., TURCIA 15 Temmuz Mah. Cami Yolu Cad. No:50 Güneşli/Bağcılar, Istanbul. Fabricantul World Medicine Ilaç San. ve Tic. А.Ş., Turcia 15 Temmuz Mah. Cami Yolu Cad. No:50 Güneşli/Bağcılar, Istanbul. Acest prospect a fost revizuit în decembrie 2022 Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) http//nomenclator. amdm.gov.md/

    Întrebări frecvente

    Uviromed 1000 mg, comprimate filmate se elibereaza cu reteta?

    Da, Uviromed 1000 mg, comprimate filmate se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

    Care este substanta activa din Uviromed 1000 mg, comprimate filmate?

    Substanța activă din Uviromed 1000 mg, comprimate filmate este VALACICLOVIRUM.

    Sub ce forma se prezinta Uviromed 1000 mg, comprimate filmate?

    Se prezintă sub formă de comprimate filmate, 1000 mg.

    Text oficial (AMDM).

    💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
    Asistent farmacii.info ×
    Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.