Ce este și pentru ce se utilizează
UROSTIM este un remediu imunostimulator polibacterian, care creşte rezistenţa naturală a organismului şi imunitatea specifică faţă de diverse infecţii ale tractului urogenital. UROSTIM contribuie la activarea imunităţii sistemice şi locale. UROSTIM se utilizează la adulţi pentru tratamentul şi profilaxia infecţiilor acute şi cronice recidivante ale tractului urogenital (ale vezicii urinare, rinichilor, ureterilor, prostatei), independent de tipul microorganismelor, care le provoacă. La necesitate UROSTIM se indică în asociere cu antibiotice. În special e important şi benefic indicarea de UROSTIM pacienţilor, la care pe fondalul antibioticoterapiei prelungite se determină o activitate imunologică redusă.
Ce trebuie să știți înainte de utilizare
SĂ LUAŢI UROSTIM Nu luaţi UROSTIM în cazul: – dacă aveţi alergie (hipersensibilitate) la substanțele active sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6); – dacă aveţi tulburări ale imunităţii cu creşterea sinezei anticorpilor. Atenţionări şi precauţii Înainte să luaţi UROSTIM, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. UROSTIM împreună cu alte medicamente Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv medicamente eliberate fără prescripţie medicală. Nu sunt înregistrate interacţiuni ale UROSTIM cu alte medicamente. E posibilă indicarea lui în asociere cu alte medicamente, inclusiv cu antibioticele. UROSTIM împreună cu alimente, băuturi şi alcool UROSTIM se utilizază dimineaţa pe nemâncate. Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu se recomandă de utilizat UROSTIM în I trimestru de sarcină. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Administrarea de UROSTIM nu influenţează asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Informaţie importantă privind unele componente ale UROSTIM UROSTIM conţine amidon de grâu. Pacienţii care au alergie la grâu (afecţiune diferită de boala celiacă) nu trebuie să utilizeze acest medicament. Produsul conţine formaldehidă în cantităţi nu mai mari de 0,02 % (sub formă de impurităţi). Poate provoca jenă gastrică şi diaree.
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
UROSTIM Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Administrare orală. De obicei, doza recomandată este de 1 comprimat o dată pe zi, dimineaţa pe nemâncate. Adulţilor în caz de infecţii urogenitale acute, concomitent cu antibioticele se recomandă 1 comprimat UROSTIM dimineaţa pe nemâncate. Tratamentul se prelungeşte până la dispariţia simptomelor, dar nu mai puţin de 10 zile. În caz de infecţii urogenitale cronice şi recidivante – 1 comprimat dimineaţa, pe nemâncate, timp de 2-3 luni. La necesitate tratamentul cu UROSTIM poate fi repetat peste 3 luni. UROSTIM poate fi utilizat pentru profilaxia complicaţiilor postoperatorii. În acest caz administrarea medicamentului se iniţiază cu 1 lună înainte de intervenţia chirurgicală şi se prelungeşte după operaţie încă timp de 1 lună – 1 comprimat o dată pe zi. Dacă luaţi mai mult UROSTIM decât trebuie Nu sunt date privind supradozajul cu aceste medicament. Dacă aţi luat mai multe comprimate, decât a fost recomandat, adresaţi-vă imediat la medic. Dacă uitaţi să luaţi UROSTIM Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă aduceţi aminte. Dacă se apropie momentul următoarei doze, nu luaţi o doză dublă, ci continuaţi să administraţi medicamentul după cum e recomandat, respectând intervalele obişnuite între prize. Dacă încetaţi să luaţi UROSTIM Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. REACŢII ADVERSE POSIBILE Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. În cadrul studiilor clinice reacţii adverse la UROSTIM nu au fost semnalate. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Cum se păstrează
UROSTIM Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. A se păstra la temperatura sub 25 ºC. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
ŞI ALTE INFORMAŢII Ce conţine UROSTIM – Substanţele active sunt celulele bacteriene moarte liofilizate. 1 comprimat conţine 50 mg celule bacteriene moarte liofilizate ale următoarelor tipuri de microorganisme: Escherichia coli 29 (3109 celule bacteriene), Escherichia coli J5 (3109 celule bacteriene), Proteus mirabilis, Klebsiella pneumoniae, Enterococcus faecalis în cantităţi de 0,4109 celule ale fiecărui microorganism şi dextran 40 în calitate de stabilizator. – Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină (tip 101), amidon din grâu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, povidonă K25, stearat de magneziu. Cum arată UROSTIM şi conţinutul ambalajului UROSTIM se prezintă sub formă de comprimate rotunde biconvexe, de culoare de la albă până la cafeniu-deschis cu structură mozaică şi miros caracteristic nerânced. UROSTIM este disponibil în cutii cu 1 sau 3 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare GM Pharmaceuticals Ltd., Rustavi Highway 52, Tbilisi, 0114, Georgia. Fabricantul GM Pharmaceuticals Ltd., Rustavi Highway 52, Tbilisi, 0114, Georgia. Acest prospect a fost revizuit în August 2024 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/