MD

Spondi-Liz, cremă

Fără rețetă

  • Forma farmaceutică: cremă
  • Cod ATC: M02AX10
  • Preț de producător înregistrat (AMDM): 117,94 lei / cutie N1 · ordin Nr. Rg04-44 din 27.02.2026
    Prețul în farmacie include adaosul comercial (plafonat prin lege) și TVA; îl confirmă farmacia.
  • Compensare CNAM: necompensat

Ce este și pentru ce se utilizează

Ce este SPONDI-LIZ şi pentru ce se utilizează SPONDI-LIZ este un produs topic pentru dureri musculare și articulare, recomandat adulților și copiilor peste 14 ani în tratamentul afecţiunilor inflamatorii şi traumatice ale articulaţiilor, tendoanelor, ligamentelor şi muşchilor: spondiloze, spondilite, osteofitoze, periartrite, sinovite, tendinite, tenosinovite, bursite, contuzii, luxaţii, torticolis, lumbago. Cum acționează SPONDI-LIZ cremă Efectul benefic al complexului activ Spondi-liz, în cazul afecţiunilor inflamatorii şi traumatice ale articulaţiilor, tendoanelor, ligamentelor şi muşchilor este susţinut de un mecanism generalizat de acţiune, orientat spre îmbunătăţirea circulaţiei şi eliminarea stazei sanguine în zona afectată, blocarea enzimelor proinflamatoare.

Substanţele bioactive din extractele lichide din frunze de salvie, semințe de castan şi din uleiul de rozmarin posedă proprietăţi venotonizante, capilaroprotectoare, regenerante, analgezice, antiinflamatoare și antiseptice. Nicotinatul de metil este un vasodilatator local prin acţiune directă asupra capilarelor tegumentare; are proprietăţi revulsive, activând circulaţia la nivelul pielii și organelor interne; favorizează absorbţia principiilor active din componenţa medicamentului.

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

Ce trebuie să stiţi înainte să utilizaţi SPONDI-LIZ Nu utilizaţi SPONDI-LIZ – dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la substanța activă sau la excipienți; – dacă suferiți de boli inflamatorii ale pielii, arterită obliterantă, microangiopatie diabetică gravă; – dacă eşti un copil sau un adolescent cu vârsta mai mică de 14 ani. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că vreuna dintre afirmaţiile de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră. Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizați SPONDI-LIZ, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. A se utiliza exclusiv topic. Crema nu se aplică pe pielea iritată, pe plăgi, la nivelul plicilor cutanate. Se vor feri ochii şi mucoasele. Dozele excesive sau aplicarea la nivelul unor regiuni sensibile pot fi cauza unor iritaţii locale. Efectul poate fi diminuat prin ştergerea pielii cu ajutorul unui tampon cu ulei sau cremă. Următorii excipienți din compoziția cremei SPONDI-LIZ – alcool cetilic, butilhidroxianisolul (E 320) și lanolina anhidră pot provoca dermatite de contact, metilparahidroxibenzoat (E 218) și propilparahidroxibenzoat (E 216) pot provoca reacții alergice (chiar întârziate). Adresaţi-vă medicului sau farmacistului dacă aveţi orice nelămuriri despre cum să aplicați SPONDI-LIZ. SPONDI-LIZ împreună cu alte medicamente Până în prezent nu au fost semnalate interacţiuni clinic semnificative ale cremei SPONDI-LIZ cu alte medicamente. Sarcina şi alăptarea SPONDI-LIZ se va aplica în sarcină şi perioada de alăptare numai dacă beneficiile pentru mamă depăşesc eventualele riscuri pentru făt sau sugar. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

SPONDI-LIZ nu are nicio influență asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Sarcina și alăptarea

SPONDI-LIZ se va aplica în sarcină şi perioada de alăptare numai dacă beneficiile pentru mamă depăşesc eventualele riscuri pentru făt sau sugar.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Cum să utilizaţi SPONDI-LIZ Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Mod de administrare Extern. Copiii peste 14 ani și adulții aplică crema local, în strat subțire, pe tegumentul intact, de 2-3 ori pe zi, prin masaj uşor al regiunii respective. Durata curei de tratament depinde de caracterul și severitatea afecțiunilor, eficacitatea terapeutică a medicamentului și este stabilită de către medic. Dacă utilizaţi mai mult SPONDI-LIZ decât trebuie În cazul în care v-aţi aplicat o cantitate mai mare decât cea recomandată, pot apărea iritații locale. Efectul poate fi diminuat prin ştergerea pielii cu ajutorul unui tampon cu ulei sau cremă. Dacă uitaţi să utilizaţi SPONDI-LIZ Nu utilizaţi o cantitate dublă pentru a compensa cantitatea uitată. Aplicați crema ulterior, la timpul stabilit. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacții adverse posibile

Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Pe durata tratamentului pot apărea rar reacții adverse ca: reacții alergice, iritații locale, dermatite de contact. În cazul apariţiei unor astfel de reacţii adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale: www. amdm.gov.md sau e-mail: [email protected]

Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.

Cum se păstrează

Cum se păstrează SPONDI-LIZ Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25˚C. A nu se congela. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină și umiditate. Nu utilizaţi SPONDI-LIZ după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

Conţinutul ambalajului și alte informaţii Ce conţine SPONDI-LIZ 1 g cremă conține următoarele substanțe active: complex activ Spondi-liz – 20,0 mg; extract lichid din semințe de castan – 35,0 mg; extract lichid din frunze de salvie – 10,0 mg, ulei de rozmarin – 35,0 mg; nicotinat de metil – 3,0 mg. Celelalte componente sunt: lanolină anhidră, vaselină albă, glicerină, acid stearic, alcool cetilic, vaselină ulei, pentylene glycol, monostearat de gliceril, hidroxid de sodiu soluție 18% (pentru ajustarea pH-ului), metilparahidroxibenzoat E 218 (Nipagin), propilparahidroxibenzoat E 216 (Nipasol),

Stabilise

QM

(PVM/MA

decadiene

crosspolymer),

imidazolidinyl

urea,

butilhidroxianisol E 320, apă purificată. Cum arată SPONDI-LIZ şi conţinutul ambalajului Medicamentul se prezintă sub formă de cremă omogenă, de culoare de la crem până la brundeschis, cu miros caracteristic. SPONDI-LIZ este disponibil în cutii de carton ce conțin 1 tub cu 40 g cremă împreună cu prospectul. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deținătorul certificatului de înregistrare NEWTONE LABORATORIES SRL Str. Primăverii, nr. 12, Tomești, jud. Iași, România E-mail: [email protected]

Fabricantul FARMAPRIM, Republica Moldova str. Crinilor, 5, s. Porumbeni, r-ul Criuleni, MD-4829 Acest prospect a fost revizuit în iunie 2023 Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/

Întrebări frecvente

Spondi-Liz, cremă se elibereaza cu reteta?

Nu, Spondi-Liz, cremă se eliberează fără rețetă (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Spondi-Liz, cremă?

Substanța activă din Spondi-Liz, cremă este COMBINAŢIE.

Sub ce forma se prezinta Spondi-Liz, cremă?

Se prezintă sub formă de cremă.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.