Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

Pectuna® 420 mg, concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Cu rețetă

  • Substanța activă (DCI): Pertuzumabum
  • Forma farmaceutică: concentrat pentru soluţie perfuzabilă
  • Concentrație: 420 mg
  • Cod ATC: L01FD02
  • Compensare CNAM: necompensat
Alternative cu aceeași substanță

Aceste medicamente conțin aceeași substanță activă (Pertuzumabum) și pot fi folosite ca alternative, după consultarea farmacistului.

Ce este și pentru ce se utilizează

Ce este Pectuna şi pentru ce se utilizează Pectuna conţine substanţa activă pertuzumab şi se utilizează în tratarea pacienţilor adulţi cu cancer de sân atunci când: • Cancerul de sân a fost identificat ca fiind de formă “HER2-pozitiv” – medicul dumneavoastră vă va face teste pentru a stabili aceasta. • Cancerul s-a răspândit în alte părţi ale corpului, de exemplu în plămâni sau ficat (metastazat) şi nu a fost anterior tratat cu medicamente împotriva cancerului (chimioterapie) sau alte medicamente concepute pentru a se ataşa la HER2, sau cancerul la sân a revenit la nivelul sânului după tratamentul anterior. • Cancerul nu s-a răspândit în alte părţi ale corpului, iar tratamentul urmează a fi administrat înainte de intervenţia chirurgicală (tratamentul anterior intervenţiei chirurgicale se numeşte tratament neoadjuvant). • Cancerul nu s-a răspândit în alte părţi ale corpului, iar tratamentul urmează să fie administrat după intervenţia chirurgicală (tratamentul după intervenţia chirurgicală se numeşte tratament adjuvant). Odată cu Pectuna vi se va administra de asemenea, tratament cu trastuzumab şi medicamente sub denumirea de chimioterapie. Informaţiile despre aceste medicamente sunt descrise separat în prospectele din cutii. Cereţi medicului dumneavoastră sau asistentei medicale informaţii referitoare la aceste medicamente. Cum acţionează Pectuna Pectuna este un tip de medicament numit “anticorp monoclonal” care se ataşează la structuri specifice din corpul dumneavoastră şi la celulele canceroase. Pectuna identifică şi se ataşează la aşa numitul “receptor 2 al factorului de creştere epidermală uman” (HER2). HER2 se găseşte în cantităţi mari pe suprafaţa anumitor celule canceroase, stimulând creşterea acestora. Atunci când Pectuna se ataşează la celulele canceroase cu HER2, acesta poate încetini sau opri dezvoltarea celulelor canceroase sau le poate distruge.

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

Ce trebuie să ştiţi înainte să vi se administreze Pectuna Nu trebuie să utilizaţi Pectuna: • Dacă sunteţi alergic la pertuzumab sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6). Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu asistenta medicală înainte să vi se administreze Pectuna. Atenţionări şi precauţii Tratamentul cu Pectuna vă poate afecta inima. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu asistenta medicală înainte să vi se administreze Pectuna: • Dacă aţi avut vreodată probleme cu inima (cum sunt insuficienţă cardiacă, tratament pentru bătăi neregulate grave ale inimii, tensiune arterială mare necontrolată, infarct miocardic recent), funcţiile inimii vă vor fi controlate înainte şi în timpul tratamentului cu Pectuna şi medicul dumneavoastră vă va efectua teste pentru a verifica dacă inima dumneavoastră funcţionează normal. • Dacă aţi avut vreodată probleme cu inima pe durata tratamentului anterior cu trastuzumab. • Dacă aţi urmat vreodată tratament chimioterapeutic cu un medicament din clasa numită antracicline, cum este doxorubicină sau epirubicină – aceste medicamente pot afecta muşchiul inimii şi pot creşte riscul de apariţie a problemelor la nivelul inimii în timpul tratamentului cu Pectuna. Dacă oricare dintre atenţionările de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră (sau nu sunteţi sigur), discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu asistenta medicală înainte de a vi se administra Pectuna. Pentru mai multe detalii referitoare la semnele care indică probleme la nivelul inimii, vezi pct. 4 "Reacţii adverse grave". Reacţiile legate de perfuzie Se poate întâmpla să apară reacţii alergice legate de perfuzie sau reacţii anafilactice (reacţii alergice mai severe). Medicul dumneavoastră sau asistenta medicală vor efectua verificări în legătură cu apariţia reacţiilor adverse în timpul perfuziei şi timp de 30 până la 60 minute după terminarea acesteia. Dacă manifestaţi vreo reacţie adversă gravă, medicul dumneavoastră vă poate opri tratamentul cu Pectuna. Foarte rar, pacienţii au decedat din cauza reacţiilor anafilactice din timpul perfuziei cu Pectuna. Pentru mai multe detalii despre reacţiile adverse legate de perfuzie, apărute în timpul perfuziei şi ulterior, vezi pct. 4 "Reacţii adverse grave". Neutropenie febrilă (Număr scăzut de celule albe în sânge şi febră) Atunci când Pectuna se administrează împreună cu alte medicamente pentru tratamentul cancerului (trastuzumab şi chimioterapie), numărul celulelor albe din sânge poate scădea şi poate apărea febra (temperatură ridicată). Dacă aveţi o boală inflamatorie a tractului digestiv (de exemplu, stomatită sau diaree) puteţi fi mai predispus să prezentaţi această reacţie adversă. Diaree Tratamentul cu Pectuna poate determina apariţia diareei severe. Pacienții cu vârsta peste 65 ani prezintă un risc mai mare de apariție a diareei, comparativ cu pacienții cu vârsta mai mică de 65 ani. Diareea este o tulburare în care corpul dumneavoastră produce mai multe scaune apoase decât de obicei. Dacă prezentaţi diaree severă în timp ce vi se administrează tratamentul pentru cancer, este posibil ca medicul dumneavoastră să înceapă să vă administreze un tratament antidiareic şi să vă oprească tratamentul cu Pectuna, până când diareea este sub control. Utilizarea la copii şi adolescenţi Pectuna nu trebuie administrat la pacienţii cu vârsta sub 18 ani, deoarece nu există informaţii cu privire la modul în care acţionează la această categorie de vârstă.

Utilizarea la pacienții vârstnici Pacienții cu vârsta peste 65 ani care sunt tratați cu Pectuna sunt mai predispuși să prezinte reacții adverse cum ar fi poftă de mâncare scăzută, scădere a numărului de celule roșii din sânge, scăderea în greutate, stare de oboseală, pierdere sau modificare a gustului, slăbiciune, amorțeală, senzație de furnicături sau înțepături, în special la nivelul picioarelor şi gambelor, precum și diaree, comparativ cu pacienții cu vârsta mai mică de 65 ani. Pectuna împreună cu alte medicamente Spuneţi-i medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Sarcina şi alăptarea Înainte de începerea tratamentului, trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, sau dacă credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă. Ei vă vor sfătui referitor la beneficiile şi riscurile pentru dumneavoastră şi copilul dumneavoastră, dacă urmaţi tratament cu Pectuna în timp ce sunteţi gravidă. • Spuneţi medicului dumneavoastră imediat, dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Pectuna sau în următoarele 6 luni după întreruperea tratamentului. • Întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă puteţi alăpta în timpul sau după terminarea tratamentului cu Pectuna. Pectuna poate afecta copilul nenăscut. Trebuie să utilizaţi metode contraceptive eficace în timpul tratamentului cu Pectuna şi timp de 6 luni după întreruperea tratamentului. Discutaţi cu medicul dumneavoastră despre cele mai bune metode contraceptive pentru dumneavoastră. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Pectuna poate avea o influență minoră asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totuşi, dacă manifestaţi amețeli, orice reacţii adverse legate de perfuzie, alergice sau reacţii anafilactice, aşteptaţi până când acestea dispar, înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Sodiu Pectuna conține sodiu mai puțin de 1 mmol per doză, adică practic “nu conține sodiu”. 3. Cum vi se administrează Pectuna Vi s-a prescris acest medicament Pectuna va fi administrat de către un medic sau o asistentă medicală într-un spital sau o clinică. • Acesta se administrează prin picurare în venă (perfuzie intravenoasă) o dată la fiecare trei săptămâni. • Cantitatea de medicament administrată şi durata perfuziei sunt diferite la prima administrare şi la următoarele administrări. • Numărul de perfuzii care vi se vor administra depinde de modul în care răspundeţi la tratament şi dacă vi se administrează tratamentul înainte sau după intervenţia chirurgicală (tratament neoadjuvant sau adjuvant) sau pentru afecţiunea care s-a răspândit. • Pectuna se administrează împreună cu alte medicamente împotriva cancerului (trastuzumab şi chimioterapie). Pentru prima perfuzie: • Vi se va administra o doză de 840 mg Pectuna, pe durata a 60 de minute. Medicul dumneavoastră sau asistenta medicală vă vor supraveghea în timpul perfuziei şi timp 60 de minute după terminarea acesteia, pentru a depista dacă aveţi vreo reacţie adversă. • Vi se vor administra, de asemenea, trastuzumab şi chimioterapie. Pentru toate perfuziile următoare, dacă prima perfuzie a fost bine tolerată:

• Vi se va administra o doză de 420 mg Pectuna, pe durata a 30 până la 60 de minute. Medicul dumneavoastră sau asistenta medicală vă vor supraveghea în timpul perfuziei şi timp de 30 până la 60 de minute după terminarea acesteia, pentru a depista dacă aveţi vreo reacţie adversă. • Vi se vor administra, de asemenea, trastuzumab şi chimioterapie. Pentru informaţii suplimentare cu privire la administrarea de trastuzumab şi chimioterapie (care pot provoca reacţii adverse), vă rugăm să citiţi prospectele cu informaţiile pentru pacient din cutiile acestor medicamente. Dacă aveţi întrebări cu privire la aceste medicamente, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau asistentei medicale. Dacă uitaţi să utilizaţi Pectuna Dacă uitaţi sau pierdeţi programarea pentru a vi se administra Pectuna, faceţi o altă programare cât mai curând posibil. În cazul în care au trecut 6 săptămâni sau mai mult de la ultima dumneavoastră vizită vi se va administra o doză mai mare de Pectuna, de 840 mg. Dacă încetaţi să utilizaţi Pectuna Nu întrerupeţi tratamentul cu acest medicament fără să discutaţi mai întâi cu medicul dumneavoastră. Este important să vi se administreze toate perfuziile care v-au fost recomandate. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale.

Reacții adverse posibile

Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacţii adverse grave Spuneţi unui medic sau unei asistente medicale imediat, dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse: • Diaree foarte severă sau persistentă (7 sau mai multe scaune pe zi). • O scădere a numărului sau un număr redus de celule albe din sânge (evidenţiată printr-un test de sânge), cu sau fără febră, care pot creşte riscul unei infecţii. • Reacţii cauzate de perfuzie, cu simptome care pot fi, fie uşoare sau mai severe şi pot include senzaţie de rău (greaţă), febră, frisoane, stare de oboseală, dureri de cap, pierdere a poftei de mâncare, dureri la nivelul articulaţiilor şi muşchilor şi bufeuri. • Reacţii alergice şi anafilactice (reacţii alergice mai severe) cu simptome care pot include umflare a feţei şi gâtului, cu dificultate la respiraţie. Foarte rar, pacienţii au decedat datorită reacţiilor anafilactice din timpul perfuziei cu Pectuna. • Probleme la nivelul inimii (insuficienţă cardiacă) cu simptome care pot include tuse, dificultăţi la respiraţie şi umflături (retenție de lichide) la nivelul picioarelor sau braţelor. • Sindrom de liză tumorală (o afecțiune care apare atunci când celulele canceroase sunt distruse rapid, determinând modificări ale concentraţiei unor minerale şi metaboliţi din sânge, evidenţiate printr-un test de sânge). Simptomele pot include probleme la nivelul rinichilor (slăbiciune, scurtare a respiraţiei, oboseală şi stare de confuzie), probleme la nivelul inimii (vibraţii ale inimii cu modificări ale bătăilor inimii, mai rapide sau mai lente), convulsii, vărsături sau diaree şi senzație de furnicături la nivelul gurii, mâinilor sau picioarelor. Spuneţi unui medic sau unei asistente medicale imediat, dacă observaţi oricare dintre reacţiile adverse de mai sus. Alte reacţii adverse includ:

Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): • Diaree • Căderea părului • Senzaţie de rău sau stare de oboseală • Erupţie trecătoare pe piele • Inflamaţie la nivelul tractului digestiv (de exemplu, stomatită) • Scădere a numărului de celule roşii din sânge – evidenţiată printr-un test de sânge • Dureri la nivelul articulaţiilor sau muşchilor, slăbiciune la nivelul muşchilor • Constipaţie • Poftă de mâncare scăzută • Pierdere sau modificare a gustului • Febră • Umflare a gleznelor sau a altor părţi ale corpului, din cauza retenţiei unei cantităţi prea mari de apă în corpul dumneavoastră • Incapacitate de a adormi • Bufeuri • Slăbiciune, amorţeală, senzaţie de furnicături sau înţepături, în special la nivelul picioarelor şi gambelor • Sângerări nazale • Tuse • Senzaţie de arsură la nivelul stomacului • Piele uscată, cu mâncărimi sau cu aspect de acnee • Afecţiuni la nivelul unghiilor • Durere în gât, nas roşu, inflamat sau care curge, simptome asemănătoare gripei şi febră • Lăcrimare excesivă • Febră asociată cu niveluri periculos de scăzute ale celulelor albe din sânge (neutrofile) • Dureri la nivelul corpului, braţelor, picioarelor şi abdomenului • Dificultăţi de respiraţie • Stare de ameţeală Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): • O senzaţie de amorţeală, înţepături sau furnicături la nivelul picioarelor sau mâinilor; durere ascuţită care dă senzaţia de înjunghiere, durere care pulsează, cu senzaţii de îngheţare sau arsură; senzaţie de durere provenită de la ceva ce nu ar trebui să fie dureros, cum ar fi o atingere uşoară; o capacitate mai redusă de a simţi modificările de căldură sau frig; pierdere a echilibrului sau coordonării. • Inflamaţie a patului unghial, acolo unde unghia este în contact cu pielea • Infecție a urechii, nasului sau gâtului • Afectare a funcţionării ventricului stâng al inimii însoţită sau nu de simptome Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): • Disconfort la nivelul pieptului cum este tusea uscată sau lipsa de aer (posibile semne de boală pulmonară interstiţială, o stare de deteriorare a ţesuturilor din jurul sacilor cu aer din plămâni) • Lichid în plămâni producând dificultăţi de respiraţie Dacă observaţi oricare dintre simptomele de mai sus, după ce aţi terminat tratamentul cu Pectuna, trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră şi să-l sau s-o informaţi că aţi fost tratat anterior cu Pectuna. Unele dintre reacţiile adverse care apar la dumneavoastră pot fi cauzate de cancerul de sân. Dacă în acelaşi timp cu Pectuna vi se administrează trastuzumab şi chimioterapie, unele reacţii adverse pot fi cauzate şi de aceste medicamente.

Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: http://amdm.gov.md sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Cum se păstrează

Cum se păstrează Pectuna Pectuna va fi păstrat de către profesioniştii din domeniul sănătăţii în spitale sau clinici. Vor fi respectate următoarele condiţii de păstrare: • Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. • Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. • A se păstra la frigider (2 °C – 8 °C). • A nu se congela. • A se ține flaconul în cutie, pentru a fi protejat de lumină. • Nu utilizaţi acest medicament dacă observaţi orice particule în lichid sau modificări de culoare (vezi pct. 6). • Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conţinutul ambalajului şi alte informaţiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

Ce conţine Pectuna Substanţa activă este pertuzumab. Fiecare flacon conţine în total pertuzumab 420 mg, la o concentraţie de 30 mg/ml. • Celelalte componente sunt acid acetic glacial, L-histidină, zahăr, polisorbat 20 şi apă pentru injecții. 6. •

Cum arată Pectuna şi conţinutul ambalajului Pectuna este un concentrat pentru soluţie perfuzabilă. Acesta este un lichid limpede până la uşor sidefat (opalescent), incolor până la galben pal. Este disponibil într-un flacon de sticlă conţinând 14 ml concentrat. Fiecare cutie conţine un flacon. Deţinătorul certificatului de înregistrare și fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare CinnaGen Co. 3rd Sq., Simin Dasht Industrial Area, Karaj, Alborz, IRAN Fabricantul CinnaGen Co. 3rd Sq., Simin Dasht Industrial Area, Karaj, Alborz, IRAN

Acest prospect a fost aprobat în decembrie 2024.

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/

Sarcina și alăptarea

Înainte de începerea tratamentului, trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, sau dacă credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă. Ei vă vor sfătui referitor la beneficiile şi riscurile pentru dumneavoastră şi copilul dumneavoastră, dacă urmaţi tratament cu Pectuna în timp ce sunteţi gravidă. • Spuneţi medicului dumneavoastră imediat, dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Pectuna sau în următoarele 6 luni după întreruperea tratamentului. • Întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă puteţi alăpta în timpul sau după terminarea tratamentului cu Pectuna. Pectuna poate afecta copilul nenăscut. Trebuie să utilizaţi metode contraceptive eficace în timpul tratamentului cu Pectuna şi timp de 6 luni după întreruperea tratamentului. Discutaţi cu medicul dumneavoastră despre cele mai bune metode contraceptive pentru dumneavoastră.

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Întrebări frecvente

Pectuna® 420 mg, concentrat pentru soluţie perfuzabilă se elibereaza cu reteta?

Da, Pectuna® 420 mg, concentrat pentru soluţie perfuzabilă se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Pectuna® 420 mg, concentrat pentru soluţie perfuzabilă?

Substanța activă din Pectuna® 420 mg, concentrat pentru soluţie perfuzabilă este PERTUZUMABUM.

Sub ce forma se prezinta Pectuna® 420 mg, concentrat pentru soluţie perfuzabilă?

Se prezintă sub formă de concentrat pentru soluţie perfuzabilă, 420 mg.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.