Ediție: RO România MD Republica MoldovaR. Moldova
Informație oficială despre medicamente și farmacii — într-un singur loc.
📄 Prospecte și text oficial 💳 Prețuri și compensare ⚖️ Interacțiuni 👶 Doze la copii 📍 Farmacii

Nozeylin 0,5 mg/0,5 mg/ml, picături nazale/oftalmice, soluţie

Cu rețetă

Nozeylin este utilizat în: rinite (acute, alergice), sinuzite; epistaxis (ca preparat vasoconstrictor) pentru stoparea hemoragiei şi facilitarea efectuării rinoscopiei; polinoze; conjunctivite (alergice, cronice); astenopia acomodativă (oboseală oculară); conjunctivită sezonieră (în componenţa terapiei combinate).

  • Substanța activă (DCI): Naphazolini hydrochloridum + Chlorpheniramini maleas
  • Forma farmaceutică: picături nazale/oftalmice, soluţie
  • Concentrație: 0,5 mg/0,5 mg/ml
  • Cod ATC: S01GA51
  • Compensare CNAM: necompensat

Ce este și pentru ce se utilizează

Ce este Nozeylin şi pentru ce se utilizează Nozeylin este utilizat în: rinite (acute, alergice), sinuzite; epistaxis (ca preparat vasoconstrictor) pentru stoparea hemoragiei şi facilitarea efectuării rinoscopiei; polinoze; conjunctivite (alergice, cronice); astenopia acomodativă (oboseală oculară); conjunctivită sezonieră (în componenţa terapiei combinate).

Ce trebuie să știți înainte de utilizare

Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Nozeylin Nu utilizaţi Nozeylin – dacă sunteţi alergic la clorhidrat de nafazolină, maleat de clorfeniramină sau la oricare dintre celelalte componente ale Nozeylin (enumerate la pct. 6). – dacă aveţi o valoare crescută a tensiunii arteriale; – dacă aveți antecedente de accelerare a bătăilor inimii; – dacă aveţi hipertiroidie (activitatea crescută a glandei tiroide), – dacă aveți ateroscleroză avansată;

– dacă aveţi o presiune crescută la nivelul globilor oculari (glaucom cu unghi închis); – dacă vă aflaţi sub tratament sau aţi înterupt cu mai puţin de 14 zile un tratament cu medicamente din clasa numită IMAO, utilizate pentru tratamentul depresiei sau altor afecţiuni psihice; – dacă sunteț copil cu vârstă de până la 6 ani. Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Nozeylin Înainte să utilizaţi Nozeylin adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Întrerupe-ți administrarea preparatului de scurtă durată după 5-7 zile de tratament, deoarece administrarea îndelungată poate provoca micșorarea efectului (tahifilaxie). Nu administrați preparatul dacă suferiți de rinite cronice. Dacă vă aflaţi în oricare din situaţiile enumerate mai jos, atenţionaţi medicul, deoarece în aceste cazuri administrarea medicamentului se face cu prudenţă: – dacă aveţi valori mari ale tensiunii arteriale sau suferiţi de boli ale inimii sau ale vaselor. – suferiți de diabet zaharat, în special cu predispoziţie la cetoacidoză. Conţine clorură de benzalconiu. Poate provoca iritaţie oculară. Evitaţi contactul cu lentilele de contact moi. Îndepărtaţi lentilele de contactînainte de administrare şi aşteptaţi ce putin 15 minute înaite de a le pune la loc. Se cunoaşte faptul că produce decolorarea lentilelor de contact moi. Nozeylin împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Asocieri contraindicate – administrarea Nozeylin cu medicamente din clasa IMAO (a se vedea punctul 2. subpunctul “Nu luaţi…”) duce la creşterea periculoasă a valorilor tensiunii arteriale ca rezultat al eliberării de catecolamine sub acţiunea nafazolinei. Pe lângă aceasta, pe fondalul administrării IMAO scade metabolismul clorfeniraminei în ficat, ceea ce poate duce la creşterea efectului preparatului. Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Cu o atenţie deosebită trebuie de utilizat picăturile oftalmice Nozeylin la pacienţii care conduc autovehicule sau manevrează utilaje, deoarece după instilarea preparatului este posibilă scăderea temporară a acuităţii vizuale.

Sarcina și alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament

Text oficial (AMDM).

Verifică interacțiunile dintre mai multe medicamente →

Cum se utilizează

Cum să utilizaţi Nozeylin Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Administrare oftalmică. Adulţi şi copii cu vârsta de la 6 ani: doza recomandată constituie câte 1-2 picături în sacul conjunctival până la 4 ori pe zi.

Administrare nazală. Adulţi şi copii cu vârsta de la 6 ani: doza recomandată constituie câte 1-2 picături în fiecare meat nazal de 3-4 ori pe zi. Pentru evitarea contaminării microbiene a conţinutului flaconului se va evita contactul vârfului flaconului cu alte suprafeţe. Între administrări flaconul se păstrează închis. Preparatul se administrează o perioadă scurtă de timp, nu mai mult de 5 zile la adulți și nu mai mult de 3 zile la copii. Dacă aţi luat mai mult Nozeylin decât trebuie Dacă aţi luat mai mult decât trebuie din acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. În cazul ingestiei accidentale, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră, pentru că pot apărea semne de intoxicaţie: somnolenţă, inhibiţie, scăderea temperaturii corpului, micşorarea frecvenţei contracţiilor cardiace. În caz de supradozaj prin ingestie accidentală, sunt necesare măsuri de eliminare rapidă a medicamentului din organism: tratament cu cărbune activat sau lavaj gastric, în caz de necesitate se indică tratament simptomatic. Dacă aţi uitat să luați Nozeylin Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Luaţi doza următoare la timpul obişnuit.

Reacții adverse posibile

Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacţiile adverse pot fi atât locale (reacţii la locul administrării) cât şi sistemice (reacţii la nivelul întregului organism): Frecvente (afectează până la 1 din 10 persoane) – senzație de arsură sau uscare a mucoasei nazale , congestie nazală intensă după terminarea efectului preparatului; – disconfort la nivelul ochilor. Reacţii adverse mai puţin frecvente (afectează până la 1 din 100 de persoane) – palpitații, tahicardie, creşterea tensiunii arteriale; – hemoragie nazală; – reacții alergice (edemul Quincke, urticaria, prurit); – cheratită, durere la nivelul ochilor, edeme la nivelul globilor oculari, hiperemie oculară. Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane) – cefalee, insomnie, fatigabilitate. Foarte rare (afectează până la 1 din 10000 de persoane) – aritmie.

Cu frecvenţă necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile) – midriază, iritație oculară, vedere neclară. Tratamentul prelungit, frecvent şi/sau cu doze mari de nafazolină poate determina iritaţie (senzaţie de arsură sau uscăciune a mucoasei nazale), precum şi congestie reactivă cu rinită indusă medicamentos, care poate să apară după administrarea preparatului mai mult de 5 zile. Utilizarea pe termen lung a medicamentului poate afecta epiteliul mucoasei, inhiba activitatea ciliară. În unele cazuri s-au raportat leziuni ireversibile și uscăciune a mucoasei nazale, caracteristice rinitei atrofice. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.amed.md/ sau e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Cum se păstrează

Cum se păstrează Nozeylin Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A se utiliza în cel mult o lună de la prima deschidere a flaconului. A se păstra flaconul bine închis. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe eticheta flaconului şi pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Trebuie să aruncaţi flaconul cel târziu la o lună după ce l-aţi deschis prima oară, chiar dacă au mai rămas câteva picături. Acest lucru va preveni infecţiile. Pentru a vă ajuta să vă amintiţi, notaţi data la care l-aţi deschis, în spaţiul de pe cutie prevăzut în acest scop. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii Ce conţine Nozeylin – Substanţele active sunt clorhidrat de nafazolină şi maleat de clorfeniramină. Un mililitru picături nazale /oftalmice, soluţie conţine clorhidrat de nafazolină 0,5 mg şi maleat de clorfeniramină 0,5 mg. – Celelalte componente sunt: citrat de sodiu, acid boric, clorură de benzalconiu, edetat disodic, apă pentru preparate injectabile. Cum arată Nozeylin şi conţinutul ambalajului Nozeylin se prezintă sub formă de lichid transparent incolor fără miros.

Ambalaj Câte 15 ml în flacon-picurătar din PEJD, închis cu un capac din PEJD și înzestrat cu un inel de siguranță. Câte un flacon împreună cu prospectul pentru pacienți în cutie de carton. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare: WORLD MEDICINE OPHTHALMICS LIMITED, MAREA BRITANIE Ground Floor, Gadd House Arcadia Avenue, Finchley, London N3 2JU. Fabricantul: E.I.P.I.Co, Egipt Tenth Of Ramadan City, First Industrial Area B1, P.O. Box: 149 Tenth Acest prospect a fost revizuit în Aprilie 2019. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amed.md

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste Nozeylin 0,5 mg/0,5 mg/ml, picături nazale/oftalmice, soluţie?

Nozeylin este utilizat în: rinite (acute, alergice), sinuzite; epistaxis (ca preparat vasoconstrictor) pentru stoparea hemoragiei şi facilitarea efectuării rinoscopiei; polinoze; conjunctivite (alergice, cronice); astenopia acomodativă (oboseală oculară); conjunctivită sezonieră (în componenţa terapiei combinate).

Nozeylin 0,5 mg/0,5 mg/ml, picături nazale/oftalmice, soluţie se elibereaza cu reteta?

Da, Nozeylin 0,5 mg/0,5 mg/ml, picături nazale/oftalmice, soluţie se eliberează pe bază de rețetă medicală (conform Nomenclatorului AMDM).

Care este substanta activa din Nozeylin 0,5 mg/0,5 mg/ml, picături nazale/oftalmice, soluţie?

Substanța activă din Nozeylin 0,5 mg/0,5 mg/ml, picături nazale/oftalmice, soluţie este NAPHAZOLINI HYDROCHLORIDUM + CHLORPHENIRAMINI MALEAS.

Sub ce forma se prezinta Nozeylin 0,5 mg/0,5 mg/ml, picături nazale/oftalmice, soluţie?

Se prezintă sub formă de picături nazale/oftalmice, soluţie, 0,5 mg/0,5 mg/ml.

Text oficial (AMDM).

💬 Ai o întrebare despre acest medicament?
Asistent farmacii.info ×
Răspunsuri generate automat din textul oficial. Nu înlocuiesc sfatul medicului. În caz de urgență, sunați la 112.